Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

În anul 2010 înainte de Paște, în urma multiplelor complicații de sănătate am decis să nu mai consumăm carne. A fost un dezastru la început, pe diferite planuri. Din punct de vedere fizic eram ca niște drogați care intraserăm în sevraj, iar din punct de vedere mental era și mai greu. Trebuia să ne luptăm cu binecunoscutele dogme care spun că fără carne, riști să mori. Nu, nu este o glumă. Chiar aceasta este mentalitatea, că poți să mori dacă nu ingerezi măcar o cantitate cât de mică de carne pe zi. Că suntem omnivori, carnivori și alte bazaconii inventate de câțiva oameni ca să prostească mintea umană.

Depresiile nu au întârziat să apară, cel puțin în cazul meu, iar cu cât suferința animalelor chinuite de mine îmi părăsea trupul și începeam să o simt la nivelul conștientului, totul era parcă desprins dintr-un coșmar. În același timp începuseră erupțiile pe piele, schimbările de stare de spirit, insomniile și cel mai rău poate, frica. O frică pe care nu am mai simțit-o niciodată. Era ca și cum am dormit 27 de ani și când m-am trezit îmi era frică să mă uit și în oglindă.

Acum după 3 ani, îmi pot explica frica aceea pe care o simțeam. Animalele omorâte în abatoare și nu numai, sunt perfect conștiente de ceea ce li se întâmplă. Când mor, frica lor (care este tot o energie) se imprimă în carnea lor, iar carnea lor rămâne în noi. La unii rămâne această carne și câte 30-40 de ani în intestine. Ca fapt divers, la autopsia lui John Wayne, medicii au scos din intestinele acestuia 20 kg de fecale (sursa – Robert Morse: http://ro.scribd.com/doc/33705063/Sa-Traim-Sanatos-Fara-Toxine). 20kg de carne și alte reziduuri de la animale. Nu 20 kg de plante! Cum e posibil să rămână carne în intestine dacă suntem carnivori sau omnivori? Este simplu: oameni nu sunt construiți să digere carne iar lactatele nu mai sunt digerate de la vârsta de 2 ani. Eu numesc bolile cardiovasculare, cancerul, bolile autoimune și celelalte boli degenerative contemporane, RĂZBUNAREA ANIMALELOR.

Într-adevăr a fost o schimbare enormă pentru noi, pielea începuse să se curețe, părul să își revină, unghiile să lucească, durerile de ficat/pancreas/cap să treacă. Până și somnul devenise mai odihnitor. Kilogramele începuseră să mai dispară și am căpătat ceva ce nu mai avusesem de mult timp: rezistență fizică.

Cu toate că eram foarte încântați de schimbarea noastră, am făcut aceleași greșeli pe care le fac majoritatea vegetarienilor: înghițeam cantități enorme de zahăr, făinoase, și cel mai rău lactate (unt, brânză, iaurt, smântână, cașcaval) și ouă. De asemenea, treceam cu vederea faptul că suferința animalelor tot trecea în corpurile noastre, prin lichidele acestora. Aceste lucruri nu puteau duce decât la un nou dezastru. Au reînceput durerile, depresiile, atacurile de panică și toate celelalte semne pe care ți le trimite un trup bolnav.

Astfel, trebuia făcut ceva. Și ….

Călătoria noastră a început în februarie 2011 când ni s-a schimbat definitiv perspectiva asupra vieții. În data de 15 februarie am decis, în urma unor noi complicații de sănătate, să ne schimbăm alimentația. Știind care ne sunt alternativele, am decis să devenim vegani (http://ro.wikipedia.org/wiki/Veganism).

Nu ne-am realizat impactul asupra planetei până nu au trecut vreo 2-3 luni de veganism. Încet-încet am realizat ce impact am avut noi, ca ființe umane asupra mediului. Câtă suferință am provocat animalelor, plantelor, aerului, apei, și nu în ultimul rând, oamenilor din jurul nostru. Pentru prima oară ne uitam în oglindă și observam cu atenție persoana reflectată.

Îmi amintesc cu puțină tristețe că la aproximativ un an după ce ne-am schimbat modul de viață, am simțit pentru prima oară în viața mea o durere necunoscută mie. Nu era o durere fizică ci una de conștientizare. Nu mi-o puteam explica, era ca un junghi undeva în ființa mea. Și se răsucea în mine fără să o pot opri. Câteva zile am suferit în continuu, reproșându-mi toate lucrurile pe care le-am făcut 26 de ani. Îmi era greu să înțeleg cum am putut eu, Roxana, ființă umană, să produc atâta suferință în lume. În acele momente mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că îl am pe soțul meu lângă mine. El mi-a alinat durerea, asa cum a făcut-o în repetate rânduri, și mi-a arătat cel mai important lucru – faptul  că atunci sufeream pentru ceva ce deja s-a întâmplat și nu mai poate fi schimbat. Important era ce făceam în acel moment. Atunci am realizat că dorința noastră este să nu mai provocăm suferință și să aducem mai multă fericire în lumea asta.

Schimbarea alimentației a fost cea mai importantă dar și cea mai frumoasă etapă din viața noastră. Din punct de vedere fizic era uimitor cât întinerisem și slăbisem. Cel puțin Alex, arată și acum parcă are 18 ani :). Energia noastră începuse să devină explozivă și în același timp am învățat să ascultăm sunetele necunoscute nouă până atunci. Sunetul iubirii nu a sunat niciodată mai frumos ca atunci când trupurile au început să se curețe, conștiințele să se împace, și în sfârșit sufletele puteau să-și reia misiunile. Nu ne-am simțit niciodată atât de liberi….

Această stare a mai durat vreo câteva luni, să zicem vreo 4, după care au apărut întrebările: Și mai departe ce facem? Încotro mergem? Care este direcția? Dacă noi ne-am schimbat și cei din jurul nostru nu, noi cum vom conviețui cu ei? Dacă vom aduce un copil pe lume ce îi putem oferi, înafară de jucării chinezești? Ce îl vom învăța? Cum îl vom învăța? Cum va crește? Liber? Nimeni nu e liber într-un sistem sclavagist. Oare noi suntem liberi?

Răspunsurile erau terifiante și am preferat să le evităm decât să ne confruntăm cu adevărul.

În câteva săptămâni însă, a venit și răspunsul.

Va urma…

PARTEA 2 – Alegerea

PARTEA 3 – Terenul

PARTEA 4 – Prima casă renovată

PARTEA 5 – Prima grădină

PARTEA 6 – Căsuța noastră din deal I

PARTEA 7 – Căsuța noastră din deal II

PARTEA 8 – Căsuța noastră din deal III

PARTEA 9 – Căsuța noastră din deal IV

PARTEA 10 – Bella și Bianca

PARTEA 11 – Căsuța noastră din deal V

 

Anunțuri

Comments on: "Partea 1 – Schimbarea" (1)

  1. […] confrunta, dacă alegi să treci de la oraş la sat şi, chiar mai departe, urmând exemplul lui Alex şi Roxana de la Valea Curcubeului: Ce şi cum să faci ca să ai apă după necesităţi? Ce faci cu apele menajere? Cum asiguri […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: