Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Deși încă nu ne putem lăuda cu o ședere permanentă în Vale, în decursul anului trecut (2012), am petrecut destul timp acolo încât să putem să ne formăm o părere și mai ales o experiență. De fapt, mutarea noastră a început în cursul anului 2011, când am hotărât că Valea ne va deveni casă. De atunci și până în ziua de azi am pornit o tranziție lină spre o cunoaștere profundă.

Adevărul este că tot ceea ce știam noi la început despre natură, era că ea nu are nicio legătură cu viața noastră pe Pământ. Pentru noi plantele erau toate la fel iar animalele sălbatice sub nicio formă nu ne erau prietene. Acum realizez că noi cu cât știam mai puține despre natură cu atât știam mai puține despre noi. Cine suntem noi, ce simțim noi, ce facem noi. Totul era o pânză albă care aștepta să fie pictată.

În decursul anului trecut am observat foarte mulți oameni deciși să facă o schimbare cu impact major în viețile lor într-o direcție benefică. Mulți dintre ei probabil o vor face. Mulți încă se tem. Însă cea mai mare parte din ei o realizează chiar acum. Am văzut oameni care nu au nici cea mai mică tangență cu natura și totuși doresc să se reintegreze în ea. Am văzut oameni cărora le strălucesc ochii de entuziasm când vorbesc cu tine. Am văzut oameni flămânzi de informații. Am văzut oameni fericiți pentru alți oameni și oameni care trăiesc prin alți oameni.

Concret vorbind, noi suntem cele mai bune exemple ale noastre. Din două persoane egocentriste și nefericite au ieșit la suprafață două persoane care se descoperă pe sine și care redescoperă fericirea. Mai mult, am învățat că iubirea vine în multe forme și că ea se poate ascunde sub alte mii și mii de forme. Iubirea iartă și nu iartă, iubirea doare și nu doare, iubirea mângâie și nu mângâie…etc. Am învățat să o vedem în toate și în toți. Am învățat răbdarea și respectul, dragostea de sine și dragostea pentru cel de lângă tine. Iar cel mai important lucru pe care l-am învățat în ultimii ani este faptul că atunci când tu te schimbi, cei din jurul tău se vor opune schimbării tale. Asta este partea cea mai grea a schimbării, fiindcă nu știi cum să faci față unor astfel de atacuri. Nu te-a învățat nimeni lucrul ăsta. Nu știi ce să faci când îți pierzi prietenii pentru că ți-ai pierdut interesul în așa zisele „mici plăceri ale vieții” și în viața murdară din orașe. Nu știi ce să faci când familia ta este complet nepăsătoare față de noile tale proiecte de viață, care nu includ o mașină, un serviciu, un apartament și o rată la bancă. Devii dezorientat și începi să ai dubii. Începi să te întrebi dacă îți dorești cu adevărat să fii oaia neagră a societății și să fii arătat cu degetul. Însă pentru prima dată în viața ta, răspunsul va veni. Răspunsul era acolo doar că îl negai. ȘTII că vrei să fii oaia neagră pentru că nu mai poți trăi altfel. Îți asumi toate riscurile, inclusiv să-i pierzi pe cei din jurul tău, fiindcă știi că vor fi alții. Îți iei inima în dinți și pentru prima oară ai curajul să spui NU, nu voi mai fi sclav, NU, nu voi mai trăi așa ! Și din momentul acela realizezi că începi să te definești ca ființă umană.

Noi am trecut prin aceste trăiri și încă le mai experimentăm. În momentul în care te întorci cu spatele la turmă vei observa adevărul care stătea în spatele ei. Vei vedea că tu ai stat cu spatele la adevăr și că te-ai lăsat purtat de val. Dar, nu-i nimic, acum îl vezi în toată splendoarea lui. Acum vezi cu alți ochi. Cu ochii sufletului tău. Acum vezi ceea ce mulți alții încă nu văd și oricâte momente dificile vei avea, aceasta va fi singura ta alinare.

Un an în Vale ne-a învățat să respectăm natura, să o ascultăm și să o îmbrățișăm. Ne-a învățat că ea ne este prietenă veșnica și că altfel nu poate fi. Ne-a învățat că plantele, animalele, aerul, apa și vântul sunt toate creații perfecte care nu au nevoie de intervenția omului pentru a supraviețui. Însă cele mai importante lucruri le-am învățat de la noi.

Toate piedicile de la oraș vor avea tendința să te urmareasca aici. Ele sunt ceea ce tu ai fost până ai început să te schimbi. Aceste stereotipuri ți-au fost întipărite în minte încă dinainte să te naști. Mintea ta nu e vinovată. Nici tu nu ești de vină. Nici cei din jurul tău. Nici cei din culise. Nimeni nu are nicio vină. Pur și simplu așa sunt lucrurile. Pur și simplu așa a ajuns rasa umană. Așa am decis noi, nu alții. În natură, însă, se va produce miracolul pe care l-ai așteptat dintotdeauna: toate vor dispărea dacă tu le lași să dispară. Dacă le vei ține strâns, nu vor pleca, te vor defini în continuare. Așa că, trebuie să fii hotărât dacă tu ești cel de la oraș sau cel din libertate.

Pentru noi a fost simplu să ne hotărâm însă a fost greu să ne despărțim. Am preferat să ne luăm la revedere de la viața anterioară într-o perioadă mai lungă care să ne facă să ne respectăm acea viață. Îi aducem laude și o respectăm pentru că datorita ei suntem ce suntem azi. Dacă nu trăiam ceea ce am trăit anterior probabil nu am fi învățat ceea ce știm azi. Probabil viața nu ar fi fost atât de dulce azi.

Anunțuri

Comments on: "Revenirea la viață" (15)

  1. Sorin said:

    partea cea mai grea e ca faci unele persoane sa sufere mult

    Apreciază

  2. Sorin said:

    vroiam sa zic ca persoanele care-mi sunt apopiate nu vor sa vin sa stau acolo in munti pentru ca nu inteleg multe lucruri. Ziceam ca partea grea e sa-ti urmezi visul calcandu-ti pe inima. Stii ca o sa planga si o sa sufere si asta-i sacrificiul cel mai mare.

    Apreciază

    • Dana said:

      si eu sunt la fel: persoanele mele apropiate nu vor sa vina
      si atunci astept
      stiu ca o sa vina si momentul in care o sa pot pleca fara sa supar pe nimeni
      pentru ca imi doresc foarte mult, si asta face ca lucrurile sa se intample

      Apreciază

  3. ioana said:

    ce te faci daca cei din jur depind de venitul tau lunar si isi doresc o viata la oras? ii astepti pana se pot autointretine, ca sa poti sa ii parasesti, sau nu mai tii cont de nimeni si iti urmezi visul?

    Apreciază

    • Ioana, din pacate doar cei care stiu sigur ce vor de la viata si felul in care doresc sa evolueze vor putea lua o decizie. Noi am luat decizia, dar asta nu inseamna ca restul lumii procedeaza gresit. Nu, fiecare om stie ce vrea de la viata si nu are nevoie de altcineva sa ii spuna cum sa si-o traiasca.

      Apreciază

  4. sorina said:

    mai ciudata este povestea lui Mircea care a plecat la drum cu o partenera si a ajuns la alta…asta nu imi este usor de inteles…

    Apreciază

  5. Rucsy said:

    Mitul pesterii (din Republica lui Platon)
    1. „Mai departe-am zis -asemuieste firea noastra in privinta educatiei si a lipsei de educatie cu
    urmatoarea intamplare: iata mai multi oameni aflati intr-o incapere subpamanteana, ca intr-o
    pestera, al carui drum de intrare da spre lumina, drum lung fata de (lungimea) intregului
    pesterii. In aceasta incapere ei se gasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate,
    astfel incat trebuie sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa-si poata roti capetele din
    pricina legaturilor.Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; iar intre
    foc si oamenii legati este un drum asezat mai sus, de-a lungul caruia , iata, e zidit un mic
    perete, asa cum paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi
    arata ei scamatoriile…”
    „Vad”-spuse el.
    ” …mai incearca sa vezi si ca, de-a lungul acestui perete, niste oameni poarta felurite obiecte
    care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de oameni, ca si alte fapturi de piatra sau
    lemn, lucrate in chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poarta, unii, cum e si firesc, scot
    sunete, altii pastreaza tacerea.”
    „Ciudata imagine si ciudati sunt oamenii legati!”
    ” Sunt asemanatori noua -am spus. Caci crezi ca astfel de oameni au vazut, mai intai, din ei
    insisi, cat si din sotii lor, altceva decat umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinaintea
    lor?”
    „Cum ar pute vedea altceva-spuse el-daca intreaga viata sunt siliti sa-si tina capetele
    nemiscate?”
    „Dar ce ar putea vedea din obiectele purtate? Oare nu tot acelasi lucru?”
    „Bun, si?”
    ” Iar daca ei ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca,
    numind aceste umbre pe care le vad, ei numesc realitatea?”
    ” Necesar.”
    ” Si ce-ar face daca zidul de dinainte al inchisorii ar avea un ecou? Cand vreunul dintre cei care
    trec ar emite vreun sunet, crezi ca ei ar socoti emisiunea sunetului iscata fiind de altceva, in
    afara umbrei ce le trece pe dinainte?”
    ” Pe Zeus,-raspunse el- nu cred!”
    „In general, deci -am spus eu-, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar decat umbrele
    lucrurilor.”
    ” E cu totul obligatoriu.”
    2. ” priveste acum in ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanturi si vindecarea de lipsa lor de
    minte, daca asa ceva le-ar sta in fire: atunci cand vreunul dintre ei s-ar pomeni dezlegat si silit,
    doodata, sa se ridice, sa-si roteasca grumazul, sa umble si sa priveasca spre lumina, facand el
    toate acestea ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea privi acele
    obiecte, ale caror umbre le vazuse mai inainte. Ce crezi ca ar zice, daca cineva i-ar spune ca
    ceea ce vazuse mai inainte earu desetaciuni, dar ca acum se afla mai aproape de ceea ce este
    si ca, intors catre ceea ce este in mai mare masura, vede mai conform cu adevarul? In plus,
    daca aratandu-i-l pe fiecare dintre obiectel purtate, l-ar sili prin intrebari, sa raspunda ce anume
    este lucrul respectiv? Nu crezi ca el s-ar putea afla in incurcatura si ca ar putea socotica cele
    vazute mai inainte erau mai adevarate decat cele aratate acum?”
    ” Ba da. ”
    „Iar daca l-ar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu cerzi ca l-ar durea ochii si ca ar da fuga
    indarat, intorcandu-se spre acele lucruri care poate sa le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt,
    mai sigure decat cele aratate?”
    „Chiar asa.”
    3. „Dar daca cineva l-ar smulge cu forta din locuinta aceasta ducandu-l pe un suis greu si
    pieptis, nedadu-i drumul pana ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi si s-ar mania
    ca e tras? Iar cand ar iesi la soare, nu i s-ar umple ochii de stralucire, astfel incat nu ar putea
    vedea nimic din lucrurile socotite acum adevarate?”
    ” N-ar putea, cel putin indata, sa le vada!”-grai el.
    ” Cred ca ar avea nevoie de obisnuinta, daca ar fi ca sa vada lumea cea de sus. Iar mai intai, el
    ar vedea mai lesne umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si a celorlalte lucruri, apoi
    lucrurile ele insele. In continuare, i-ar fi mai usor sa privesca in timpul noptii ceea ce e pe cer si
    cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul zilei, soarele si
    lumina sa.
    ” Cum de nu!”
    ” La urma, el va privi soarele, nu in apa, nici reflexiile sale in vreun loc strain, ci l-ar putea vedea
    si contempla, asa cum este, pe el insusi in locul sa propriu.”
    ” Necesar.”
    ” Dupa aceasta ar cugeta, in legatura cu soarele, cum ca acesta determina anotimpurile si anii,
    ca el carmuieste totul in lumea vizibila, fiind cumva raspunzator si pentru toate imaginile
    acelea, vazute de ei (in pestera).”
    ” E clar ca aici ar ajunge, dupa ce va fi strabatut toate celelalte etape.”
    ” Ei si nu crezi ca daca omul acesta si-ar aminti de prima sa locuinta, de intelepciunea de acolo,
    ca si de partasii sai in lanturi, el s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimbarii, iar de ceilalti iar
    fi mila?”
    ” Cu totul.”
    ” Iar daca la ei ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele ce
    trec alaturi si care isi aminteste cel mai bine cele ce, de obicei, se preced, se succed sau trec
    laolalta, si care, in temeiul acestor observatii, ar putea cel mai bine sa prezica ce urmeaza in
    viitor sa se intample, li se pare ca omul nostru ar putea sa poftesca rasplatile acelea si sa-i
    invidieze pe cei onorati la ei si aflati la putere? Sau ar simiti ce spune Homer, voind nespus mai
    degraba argat sa fie pe pamant la cineva neinsemnat, sarman si fara de stare, consimtand sa
    pata orisice mai degraba decat sa aiba parerile de acolo si sa traiasca in acel chip?”
    ” Asa cred -zise el. Ar voi sa pateasca orice mai curand decat sa traiasca in acel chip.”
    4. „Mai gandeste-te si la urmatorul aspect: daca iarasi, acel om, coborand, s-ar aseza in acelasi
    scaun de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de intunecime, sosind deodata dinspre
    lumea insorita?”
    ” Ba da”- zise.
    ” Iar daca el ar trebui din nou ca interpretand umbrele acelea, sa se ia la intrecer cu oamenii ce
    au ramas totdeauna legati si daca ar trebui s-o faca chiar in clipa cand nu vede bine, inainte de
    a-si obisnui ochii, iar daca acest timp cerut de reobisnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da el
    prilej de ras? Si nu s-ar putea spune despre el ca, dupa ce s-a urcat, a revenit cu vederea
    corupta si ca, nici nu merita sa incerci a sui? Iar pe cel ce incearca sa-i dezlege si sa-i conduca
    pe drum in sus, in caz ca ei ar putea sa puna mainile si sa-l ucida, oare nu l-ar ucide?”
    ” Ba chiar asa.”
    5. „Iata, draga Glaucon, – am spus eu – imaginea care trebuie in intregime pusa in legatura cu
    cele mai inainte: domeniul deschis vederii e asemanator cu locuinta-i inchisoare, lumina focului
    din ea- cu puterea soarelui. Iar daca ai socoti urcussul si contemplarea lumii de sus ca
    reprezentand suisul sufletului catre locul inteligibilului, ai intelege bine ceea ce nadajduiam sa
    spun, de vreme ce asa ceva e dorit sa asculti. Daca nadejedea acesta e indreptatita, zeul o
    stie.”

    Apreciat de 1 persoană

  6. Felicitari, dragii nostri! Va sustinem si va iubim! Cand vom reusi, va vom urma exemplul!

    Apreciază

  7. Superb scris, superb simțit. Momentul în care te naști cu adevărat e momentul când deschizi ochii sufletului. Mi se pare cât se poate de frumos ce faceți. Multă iubire și succes în continuare !

    Apreciază

  8. Sorin said:

    @sorin. Draga tizule ,aici gresesti. A fi singur inseamna a fi in SOLITUDINE. Atat spatial ,cat si interior, mai ales interior . A te elibera de toate conditionarile mentale create de societate. Mai ales de aceasta societate , asa mizerabila cum a ajuns ,datorita noua oamenilor. Radacina cuv. ”alone ” in engleza este all-ONE . Adica a fi UNIFICAT IN TINE
    INSUTI. De ce ? Simplu . Pentru a ajunge vreodata SA POTI PRIVI CU ADEVARAT . Ce
    anume sa privesti ? Fiecare intelege de aici ce vrea sau ce poate . De pilda ,cel mai simplu
    este despre ce vorbesc Roxana si Alex in textele lor : sa privesti fiintele din natura si in linistea desavarsita care se asterne sa sesizezi ca prin ele curge ceva cu mult mai mare ,
    puternic si infinit , VIATA ETERNA INEXORABILA COSMICA. Si atunci de abia , simtindu-i
    puterea si vesnicia , incepi sa devii incetisor-incetisor mai modest ,mai la locul tau . Adica,
    direct spus iti dispare acel ego patologic care devasteaza totul in jur .Efectul care apare :
    incepi sa ai spatiu sa respiri , si la propriu ,dar si sufleteste.
    Dar pentru asta avem nevoie de curaj si tarie interioara , ca sa ne rupem de tot si toate.
    Ce am scris mai sus se doreste a fi un indemn mai ales pentru mine, insa cred eu
    ca ar putea fi valabil pentru tot omul care in afara de faptul ca va creste interior , va
    produce si fisuri iremediabile sistemului asa cum functioneaza el acum.
    Mult bine tuturor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: