Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

De mici copii cu toții am avut acel minunat sentiment de dinaintea unei plecări – o excursie cu părinții sau poate o tabără cu colegii de clasă. Senzația este una de nedescris, este un sentiment ce te acaparează și care îți înmoaie tot corpul, iar cu o zi înainte parcă te amorțește și îți dă o stare euforică, nelăsându-te să te mai concentrezi decât pe minunatele zile ce vor urma.

Și ca adult eu am continuat să simt același lucru când a fost vorba de un concediu, sau o plecare într-un weekend undeva la munte. O dată stabilit că se pleacă, rămâne final. Nu te mai întorci asupra deciziei, gândul ți se întipărește în creier, iar de acum mare parte din timp ți-l petreci planificând ce trebuie să iei cu tine tine și alte detalii. Parcă nici nu mai bagi de seamă viața de la oraș atunci când știi că urmează câteva zile de respiro. Gândul că mergi undeva unde te vei simți bine îți dă forța necesară să treci peste zilele apăsătoare de la serviciu. Gândul la natură, la munte, la mare, îți alină durerile provocate de aerul, apa, mâncarea otrăvită din mijlocul orașului.

Cea mai frumoasă zi, dar și obositoare, este ziua de dinaintea plecării. Trebuie să ai grijă că ai toate lucrurile pregătite, că mașina este în stare tehnică bună (sau că ai făcut rezervare de tren), că ai mâncare pentru pe drum, haine pentru pe drum și tot felul de lucruri minore.

Cum spuneam, eu încă mai simt același lucru și în fiecare zi parcă mă cuprinde acest sentiment. Trece ziua, mă pun în pat, îmi imaginez cum se va desfășura ziua următoare, îmi fac în cap parcă o parte a călătoriei până mă fură somnul. A doua zi sosește… soarele răsare. Mă trezesc și îmi aduc aminte că ieri mă simțeam de parcă azi trebuia să plec undeva, mă simțeam ca și cum azi era o zi în care plecam într-o vacanță. Sentimentul era așa de puternic încât aveam senzația că îmi pregătisem bagajele. Dar totul în casă este la locul lui, nimic nu este pus deoparte pentru vreo plecare. Însă… parcă acel sentiment încă mai este în mine. Ies afară. Mă scald în razele soarelui. Pășesc pe pământ desculț. Întâmpin roua dimineții cu bucurie. Trag în piept aerul tare de dimineață de pădure. Ascult liniștea, foșnetul frunzelor de la o adiere de vânt, susurul pârâului din apropiere.

Mă plimb pe terenul meu și îmi aleg câte ceva de mâncare din roadele pământului. Sorb apa de la izvor și mă scald în iazul în care se joacă razele soarelui. Pun apoi un pantalon pe mine și îmi văd de zi în continuare. Mai sunt multe de făcut pe teren – copăcei de plantat, o grădiniță de legume de pregătit… poate un foișor de lemn sus pe deal între mesteceni. Da, cel mai bine să merg acolo sus între copaci și voi medita asupra zilei de azi. 

Am ajuns sus – partea cea mai ridicată a terenului, sus printre mesteceni, unde pădurea devine foarte deasă. Privesc în jur și îmi dau seama – am ajuns acolo unde simțeam că trebuie sa fiu!

Postat de Alexandru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: