Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Omul – ființa cea mai complexă de pe Pământ, poate cea mai greu de mulțumit din Univers. Omul este înzestrat cu toate tainele sau tehnicile prin care își poate face viața exact așa cum și-o dorește. Indiferent de starea sa socială, de religie sau culoare fiecare om are la îndemână exact același mecanism prin care își poate perfecționa, sau nu, viața. Pe parcursul vieții fiecare dintre noi trece printr-o multitudine de evenimente ce au ca rol ghidarea noastră către un anumit țel sau modelarea comportamentului ori a gândirii într-un alt fel decît funcționam până în momentul respectiv. Însă aici se produce marea diferențiere între fiecare individ de pe planetă. Felul în care se reacționează în momentul unui astfel de eveniment definește cu adevărat natura umană. Când ai de-a face cu un eveniment, de orice natură ar fi acesta – de la a face cunoștință cu o persoană până la a te confrunta cu un incident major – , intră în acțiune mai mulți factori (în marea lor majoritate mentali dar și senzoriali) prestabiliți. De ce prestabiliți? Pentru că așa am fost educați sau eu aș folosi termenul dresați. Am făcut referire într-un alt articol despre felul în care suntem manipulați de la cea mai fragedă vârstă iar această manipulare își are efectul în evenimentele care ne definesc. Însă cum ne poate defini pe noi un eveniment altfel decât am fost prestabiliți să reacționăm la acesta? Dacă luăm imaginea de ansamblu și o privim de la distanță ne vom da seama că liberul arbitru și deci libertatea decizională sunt inexistente. În general doar câțiva dintre noi își dau seama de mecanismul manipulării și foarte puțini din aceia își schimbă felul de a reacționa la anumite evenimente. Aici ar putea interveni întrebarea – cum îmi dau seama dacă felul în care am reacționat nu mai e ca cel din trecut?

Răspunsul este simplu însă ține de fiecare individ să îl poată regăsi în sine – reacția este una nouă, complet diferită de cele anterioare atunci când surprinde. Când cel cu care, să zicem, că ești într-un conflict primește de la tine o cu totul altă atitudine decât cea cu care este și el la rândul său prestabilit să interacționeze. Când răspunsul tău este atât de sincer și pașnic încât dezarmează. Când chiar dacă cealaltă parte implicată nu poate să ajungă la un consens cu tine, tu poți merge mai departe neafectat, optimist și zâmbitor. Ca să poți face o schimbare radicală trebuie să fii tu însuți perfect convins că direcția în care te îndrepți este cea potrivită, trebuie să te pui pe tine pe primul loc având tot timpul în vedere ca acțiunile pe care le vei face să nu dăuneze altora. O atitudine pașnică, împăciuitoare, detașată nu înseamnă sub nici o formă abdicare sau supunere. Da, este foarte probabil ca o astfel de reacție să fie văzută ca o slăbiciune. Însă nu uitați că aici este vorba despre voi înșivă, nu despre ce cred ceilalți. Cât timp veți avea o reacție ce vine din suflet (căci sufletul este 100% pur și luat ca sine nu are nimic negativ în el) mintea se va adapta și ea și nu își va mai crea scenarii negative, urmând ca și corpul să recapete tonalitate scăpând de procesul negativist al gândirii.

Un alt considerent ar fi că ceea ce transmiți ca și gândire, sentiment, se întoarce. Dacă transmiți gândire negativă, ură, ranchiună, invidie nu vei putea primi înapoi pace, liniște, iubire. Așteaptă-te ca ceea ce ești să primești.

Ceea ce poate fi considerată parte ”negativă” în toată această schimbare a mentalității este faptul ca în curând vei conștientiza mecanismul vieții. Îți vei da seama de ce se întâmplă anumite lucruri în viața ta. Se prea poate să urmeze o perioadă ce îți va pune la încercare noul mod de a fi. Lucrul acesta este normal. Cel mai important este să lași evenimentele să se deruleze așa cum sunt pentru că nu mai ai ce să faci ca să le schimbi. Ele au fost declanșate tot de tine cândva în trecut. Acum este important să îți arăți înțelepciunea și să nu fii afectat de nimic. Conștientizează fiecare eveniment de ce se întâmplă și lasă-l să curgă, tratându-l cu pace și liniște.

Viața poate fi de multe ori o furtună continuă dar așa cum mi-a spus o persoană înțeleaptă – fii tu centrul ciclonului, acolo unde nu este decât calm și liniște… sau cum ar spune Buddha – Pacea vine din interior.

Postat de Alexandru

Anunțuri

Comments on: "Acceptă viața!" (2)

  1. Groza Mihail said:

    Intr-adevar, PACEA VINE DIN INTERIOR.

    Apreciază

  2. Da,si eu cred ca sufletul e pur.Binele e in noi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: