Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Chiar dacă în toate aceste luni de iarnă am fost extrem de ocupați cu produsele Valea Curcubeului, ne-am împărțit timpul în așa fel încât să ne ocupăm și de casă. Am lăsat deoparte orice alte treburi și ne-am ocupat să terminăm mansarda. După ce am lăsat un timp podeaua să se usuce, am montat-o și lăcuit-o de două ori. Uscarea podelei este foarte importantă deoarece la parter, grăbindu-ne să ne mutăm în casă, nu am lăsat lemnul să se usuce foarte bine înainte de a fi montat, iar vara asta sau următoarea (în funcție de cât de ocupați vom fi) va trebui să scoatem podeaua (ultimul rând de scândură) și să-l aranjăm deoarece s-au depărtat destul de mult scândurile. Nu este un proces de durată însă va trebui să mutăm mobila de colo-colo.

Tot la mansardă am amenajat mai multe rafturi pe pereți pentru haine și alte lucruri. Majoritatea rafturilor le-am adus din vechea casă însă am adăugat și altele. Trebuie să recunoaștem că mansarda este locul nostru preferat, lumina din toate părțile, căldura plăcută la picioare, aerul ușor călduț, liniștea și mai ales priveliștea, toate sunt mult mai mult decât ne închipuiam. Când am pornit la drum, nu ne-am așteptat să locuim într-o căsuță atât de primitoare și intimă.

La parter am instalat o sobă de teracotă pe care am cumpărat-o în urmă cu 2 ani și pe care am transportat-o din vechea casă până la casa nouă. Alex a demontat toată șamota din interiorul sobei, pentru că nici măcar 3 oameni nu reușeau să o ridice. După ce i-a scos șamota a devenit mai ușoară și a putut fi transportată cu căruța. Ca de obicei le suntem recunoscători vecinilor care ne-au ajutat și în mod special celor două iepe minunate. După ce am instalat soba, Alex a șamotat-o la loc cu multă îndemânare și răbdare iar acum este ca nouă. Acum doar cu câteva găleți de lemne pe zi reușim să încălzim toată casa. Temporar, până la vară, am amenajat un horn pentru sobă, iar în vara aceasta avem ca proiect construirea unuia care va porni din pământ și se va duce până sus în acoperiș, și care mai mult ca sigur va fi din cărămidă.­­­

Tot aici mai avem de adăugat jumătate din ultima podea. După ce o vom monta și pe aceasta, tot în curând, putem să ne apucăm de mult-așteptata scară interioară. Aceasta va necesita puțin mai multă îndemânare, însă nu ne dăm la o parte de la orice provocări ce privesc căsuța noastră. Intre timp Alex a construit o scară interioară temporară din scândură. Poate nu e ea cea mai rezistentă însă își face treaba cu succes.

Cât ne-a permis vremea, am lucrat și la exterior, finisând colțurile casei și am reușit să terminăm și terasa 80%. Alex s-a ocupat de scândură și a lăcuit-o. Aceasta este formată din scândură de 5cm, un singur rând. După ce finalizăm podeaua (doar am pus-o pe jos neprinzând-o incă cu holșuruburi) ne vom ocupa și de aspectul terasei, adică de șlefuirea bârnelor și lăcuirea acestora.

Va urma…

Căsuța noastră din deal I

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal V

Anunțuri

Comments on: "Căsuța noastră din deal IV" (3)

  1. Super fain şi vă felicităm!
    Sperăm ca într-o bună zi să ne întâlnim la voi! 🙂
    Deocamdată, avem multe de făcut la Măgura…

    Apreciază

  2. teodora said:

    Putem sa va fim ajutoare de nadejde.Venim cu rulota,nu deranjam,ajutam.Ne primiti ? Santem din Constanta.Nu reusim sa localizam localitatea.Asa se cheama ,Valea Curcubeului din Hunedoara ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: