Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

După 2 ani de locuit permanent în Vale și o dată stabiliți în căsuța noastră am putut observa schimbările de climă ce se produc de la an la an. Am observat felul în care în zona noastră (și nu numai) pornește o ploaie: aproape pe neașteptate se adună o masă compactă de nori negri și până să pornească ploaia își descarcă întru-un mod înfiorător tunetele și fulgerele.

Căsuța noastră aflându-se pe deal iar pereții fiind din scândură, aceste descărcări ne-au convins în timpul unei furtuni (când casa tremura de la tunete iar înăuntru noi îi țineam ritmul tremuratului) să ne instalăm un paratrăsnet.

Am pornit a doua zi la oraș la un magazin de bricolaj hotărâți să cumpărăm un sistem gata făcut. Problema la un astfel de sistem era că trebuia lipit de casă iar în cazul în care ar fi lovit un fulger paratrăsnetul, curentul ce s-ar fi descărcat prin acesta ar fi fost la doar câțiva centimetri de scândura lăcuită, ceea ce putea duce la aprinderea acesteia din cauza căldurii emanate de imensul voltaj al fulgerului. Un sistem performant special pentru cabane de lemn există, însă acesta este exagerat de scump.

De la sistemul complet am cumpărat doar tija de un metru (vârful), iar restul corpului l-am compus dintr-o țeavă dreptunghiulară pe care am fost norocoși să o găsim în comună. Aceasta era deja tăiată în bucăți de 2 metri. Am prins 4 astfel de bucăți cu platbanda și șuruburi.

În pământ am introdus țeava cam 1,7 metri astfel încât înălțimea de la pământ este de aproximativ 7,3 metri (peste nivelul casei). Prima parte de doi metri a trebuit introdusă în pământ la minim 1,5 metri deoarece mai la suprafață pământul este mai uscat neexistând astfel conductivitate. Al doilea considerent, ar fi greutatea restului de 7 metri care ar fi îndoit de la bază toată țeava.

Groapa pentru țeavă am săpat-o cam la vreo 70 de centimetri cu un diametru cât mai redus pentru a nu scoate prea mult pământ. Pe fundul gropii am turnat cenușă pentru o mai bună conductivitate. Pe lângă pământ am adăugat și pietre mari pentru o susținere mai bună. Țeava am bătut-o cu un par mare de lemn.

Soluția mai bună ar fi fost ca în locul țevii dreptunghiulare să fie o țeavă rotundă, însă întreagă nu puteam să o transportăm de la oraș, nu am fi putut să o batem atât de mult în pământ, iar tăiată ar fi trebuit prinsă la loc prin sudură, iarăși o problemă la locația noastră (lipsa electricității).

La sfârșit am ancorat-o cu trei corzi de oțel. Paratrăsnetul se află la aproximativ un metru de casă.

Le mulțumim vecinilor noștri care ne-au ajutat la construirea și ancorarea acestui paratrăsnet. Acum ne simțim mai în siguranță însă nu suntem curioși să testăm paratrăsnetul nostru improvizat 🙂

Postat de Alex și Roxana

Construcții

Anunțuri

Comments on: "Paratrăsnet" (3)

  1. Dorel said:

    Un paratrasnet nu este neaparat montat pe casa, se poate alege cea mai mare inaltime de pe o distanta de cateva sute de metri in jurul casei. Eventual la 50-100metri de casa plantati stejari(solitari) unde este locul mai inalt iar in momentul in care ajung la maturitate o sa joace rolul de paratrasnet natural.
    Paratrasnetul nu trebuie montat neaparat pe casa, se poate monta la o distanta rezonabila dar la o inaltime mult mai mare decat acoperisul pentru ca acesta sa intre sub „umbrela”.

    Un paratrasnet realizat corect are ca scop de a avea o rezistenta cat mai mica de la varf si pana la baza in sol, care se obicei este o priza de pamant.
    Un paratraznet corect realizat si din materiale corespunzatoare trebuie sa aiba o durata de viata cat mai lunga, de zeci de ani iar la intervale regulate se verifica si eventual se remediaza sau se schimba elementele corodate.

    La blocuri paratrasnetul se realizeaza din platbanda de tabla zincata, se monteaza pe bordurile zidurilor exterioare ale terasei si se continua cu o platbanda zincata sudata pana la parterul blocului unde se conecteaza la priza de pamant.Unele blocuri au priza de pamant realizata direct in structura, sub podeaua pivnitei intr-o zona tehnica.Altele au priza de pamant realizata pe langa zidurile fundatiei.

    La case, se monteaza un paratrasnet vertical si eventual o platbanda pe coama casei, legate toate la platbanda care coboara la priza de pam ant.

    Un paratrasnet se construieste in functie de obiectul ce se doreste a se proteja si cat de afectata este zona de furtuni.
    Mai are si rolul de a descarca electricitatea statica din zona si a preveni acumularea unei sarcini mari care sa se descarce brusc.

    Priza de pamant are un rol hotarator si cu cat are rezistenta mai mica cu atat mai bine.
    De obicei se utilizeaza teava sau bara de cupru si bentonita (un fel de lut) pentru a pastra umiditatea si a avea o rezistenta mica.
    O priza de pamant este excelenta daca are sub 4 ohmi rezistenta iar sub 2 ohmi este deja super.
    De obicei se utilizeaza la pilonii de telefonie mobila.

    Pentru casa, o varianta practica este utilizarea de profile de cornier zincat, exista la magazinele de produse electrice tarusi de pamantare si sunt cam de 1m inaltime, se pot bate in pamant si au sudata o ureche gaurita la care se poate atasa cu surub platbanda de legatura.
    O priza de pamant se realizeaza prin baterea a 3 sau 5 la o distanta de 1-3 metri intre ei intr-un sant de 50cm (2 cazmale), conectare cu platbanda zincata si izolarea suruburilor si a portiunii din jurul lor cu zmoala sau altceva care sa izoleze foarte bine la umezeala.De obicei se sudeaza, dar mai greu la fata locului.Se acopera santul si la ultimul tarus (cel mai apropiat de casa ) se conecteaza platbanda de la paratrasnet.

    Pe scurt, ai nevoie de un varf conductor (aluminiu sau cupru, teava de 20-30mm diametru si 1-2m lungime) care se fixeaza in varful sistemului de ridicare (poate sa fie teava, grinda zabrelita in 3 sau 4 colturi, turn de caramida cum sunt cosurile de fum industriale, chiar si din lemn) si se conecteaza la o platbanda zincata care coboara pe laterala pana la priza de pamant din 3-5 tarusi cu unul cat mai apropiat de baza stalpului.
    Stalpul trebuie sa aiba o inaltime cu minim 3-5 metri peste acoperisul casei care creste cu cat distanta se mareste intre paratrasnet si casa.

    O solutie mai costisitoare este sa construiesti mai multe paratrasnete la distanta de pana la 1km de casa de obicei pe locurile cele mai inalte pentru a dirija descarcarile pe ele pana sa ajunga la paratrasnetul de langa casa.
    Asta doar daca sunt multe furtuni si dese, pentru 2-3 pe an nu are rost.

    Cat despre constructia realizata, era acceptabila daca toate imbinarile se sudeaza, este realizata din fier si la prima ploaie se acopera de rugina peste tot, ceea ce face ca rezistenta de contact sa fie mult mai mare iar rolul de paratrasnet sa nu mai fie practic.

    In locurile izolate se poate realiza sudura prin utilizarea ori a unui aparat de sudura special care are „all in one” si este sub forma de remorca sau prin utilizarea unui aparat de sudura normal si un grup electrogen de 2-5KW.

    Apreciază

  2. osan said:

    Veau sa construiesc si eu unul.Trimite te rog un nr.de telefon sa te pot suna

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: