Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

În urmă cu câteva zile am dat din întâmplare peste o poză cu Bianca din anul 2013 și mi-am adus aminte cu nostalgie de perioada în care ne-am împrietenit. Atunci am hotărât că este momentul potrivit ca povestea celor două cățelușe să fie transmisă mai departe.

În anul 2012, în luna lui decembrie, am observat în zăpada înaltă de 1 metru două ghemotoace care se lipeau una de cealaltă ca să se încălzească.

Am aflat ulterior că au fost aduse de cineva în Vale din zona lacului Cinciș. Nefericirea era prezentă pe fețele lor iar lipsa de afecțiune și neîncrederea în oameni le însoțea zilnic. Când era momentul mesei, aceasta constând în general din ceea ce se numește „lături cu tărâțe”, Bianca, fiind mai mare, mânca mult mai repede decât Bella, iar cea din urmă de obicei nu mai prindea mare lucru deoarece mâncarea era puțină și le era servită într-un singur bol. Trebuie să precizez că ele sunt surori gemene, chiar dacă Bella este mai mititică.

Când ne-am întors în Vale, în luna martie, am avut plăcuta surprindere să le revedem pe cele două fetițe. Erau încă micuțe și zburlite. Încet-încet au învățat pe rând, mai întâi Bella și apoi Bianca, să vină la casa în care locuiam anterior și să ne bucure cu prezența lor. La noi au învățat să mănânce separat, în castroane diferite, astfel evitându-se simplu orice fel de neînțelegeri între ele. În decursul a 2-3 luni, s-a format o legătură între noi care nu a mai putut fi ruptă niciodată. Chiar dacă la un moment dat au fost duse înapoi în zona lacului Cinciș cu scopul de a fi abandonate, în aceeași zi am pornit în căutarea lor și am fost norocoși să le regăsim. De atunci nu ne-am mai despărțit decât pe perioade scurte (câteva zile) când au rămas în grija unui vecin din zonă.

În luna iunie 2013 am decis că fetițele nu merită să treacă prin greutățile de a face pui în fiecare an pentru ca aceștia la rândul lor să facă pui. După multe căutări am reușit să găsim un doctor care a fost dispus să le castreze fără să fie vaccinate, doar cu promisiunea că le vom vaccina după castrare. În continuare nu suntem de acord cu noțiunea de vaccin. Ziua castrării a fost probabil una dintre cele mai grele din viețile noastre, și mă refer aici la toți 4. Deși ni s-a spus că anestezicul va dura mult după ce ajungem acasă, cățelușele nici nu ieșiseră bine din operație, că erau treze și pe picioarele lor. Tot drumul spre casă au suferit de la zdruncinături iar Bianca aproape că ne-a înecat pe toți în saliva ei. Vindecarea a durat în jur de 2 săptămâni, în care le-am schimbat bandajele zilnic, am încercat să ținem la distanță infecțiile și să le facem să nu mai fie supărate pe noi. Din păcate, Bella s-a infectat puțin și a trebuit să ne întoarcem cu ea la doctor ca să îi scoată puroiul, iar Bianca a reușit să-și desfacă operația. În fiecare zi le-am uns cu alifie de gălbenele și tinctură de propolis. Într-o lună nu se mai putea observa pe burticile lor că au fost operate.

Înainte de operație am observat că Bianca avea locuri pe corp unde îi lipsea părul. Doctorul veterinar a luat o probă din zona respectivă și ne-a dat o veste care ne-a făcut să ne clătinăm. Conform cunoștințelor „vaste” ale acestuia, Bianca avea o boală incurabilă de piele, genetică, moștenită de la mama ei, un fel de râie. Verdict final: boala putea doar să fie ținută sub control cu injecții, alifii și pastile.

La vreo două săptămâni după operație am decis să-i facem noi acasă injecțiile, să o ungem cu alifii și să îi administrăm pastile zilnic. Despre injecții ni s-a spus că sunt extrem de periculoase și că poate face spume la gură după prima doză. Dacă acest lucru se întâmpla trebuia să ajungem urgent la doctor (care se află la 50 de km de noi, ceea ce însemna că indiferent dacă ajungeam sau nu, oricum ar fi fost prea târziu pentru ea). În disperarea noastră i-am făcut totuși prima injecție iar Bianca s-a decis că a fost de ajuns câte a suportat de la noi și a plecat de acasă. Am strigat-o ore în șir, însă nu a vrut să se întoarcă. Atunci am hotărât că era timpul să o lăsăm în pace și să nu o mai traumatizăm, dacă se mai întoarce. Am decis că oricât mai are ea de trăit, noi nu o vom mai chinui cu medicamente și injecții. Îi vom oferi toată dragostea și sprijinul nostru necondiționate de aspectul ei fizic sau personalitatea ei.

Pe seară s-a întors acasă și de atunci am întrerupt orice fel de tratament. Atât de recunoscători am fost că nu a pățit nimic încât am hotărât să nu mai credem toate bazaconiile doctorilor și să o vizualizăm pe Bianca sănătoasă.

În lunile care au urmat, părul de pe piept, burtică și lăbuțe, aproape că îi căzuse tot. Pentru noi nu conta, ea era frumoasă în ochii noștri și nu ne-am pierdut speranța. La sfârșitul toamnei începuse să-i crească blana de iarnă, însă pieptul și lăbuțele rămăseseră golașe. Nu ne-am lăsat cuprinși de disperare și ne-am gândit să le facem căsuța cât mai călduroasă posibil ca să nu aibă probleme cu frigul.

Căsuța cățeilor este formată din scânduri, nu este foarte înaltă și nici foarte lată, ca să nu se plimbe aerul rece prin ea. Este împărțită în două compartimente deoarece lor nu le place să se atingă atunci când dorm. Fiecare compartiment este burdușit cu fân care trebuie neapărat scos primăvara ca să nu se formeze cuiburi de purici. Găurile pe unde intră în compartimente sunt făcute după mărimea lor, una mai mică pentru Bella și una mai mare pentru Bianca. Fiecare gaură are o ușiță flexibilă și impermeabilă (doar pentru anotimpul rece) pentru ca înăuntru să nu intre frigul. Deși căsuța este extrem de călduroasă, Bella ne-a demonstrat de atâtea ori că ea preferă să doarmă în zăpadă chiar și la 0 grade.

Din toamna 2013 cele două cățelușe au început să lipsească de acasă în jur de 20 de ore pe zi. În timp, ne-am dat seama după noroiul pe care îl aveau pe blăniță și pe lăbuțele din față, că începuseră să vâneze. Ce anume, nu am aflat decât câteva luni mai târziu când le vedeam cu șoricei în gură. În iarnă, blana Biancăi a început să crească la loc. Și așa a rămas. De atunci nu a mai avut nicio gaură în blană și nici nu a mai umblat cu pieptul golaș.

Ceea ce îi lipsea Biancăi era comportamentul ei natural de animal omnivor. Noi i-am redat libertatea de a-și redescoperi acest lucru iar natura i-a oferit ceea ce îi lipsea, adică prada. Având la începutul vieții ei atâtea lipsuri alimentare, fiind ruptă de mama ei care putea să o învețe să și le procure, și fiind înconjurată de oameni care o ignorau și urau, i-a fost foarte greu să se redescopere. La fel ca și în cazul oamenilor. Câți dintre noi nu ne simțim înconjurați de oameni răi care ne smulg umanitatea din noi?

Tot ce a avut ea nevoie, la fel ca și surioara ei, a fost să fie iubită și dorită. O dată ce a simțit sentimentul iubirii și a știut că există niște ființe care o consideră familie, a putut să se deschidă ca o floare și să-și urmeze calea.

Neîncrederea Biancăi în oameni s-a manifestat și în comportamentul față de noi, la început fiind ușor agresivă dacă o atingeam sau îi spuneam că nu este bine pentru ea să facă anumite lucruri. De obicei, nu ne recunoștea decât ca aceia care îi ofereau un castron cu mâncare și atât. Adevărul este că nici nu știa că oamenii pot fi altfel. Nu cunoscuse oameni care să îi acorde atenție sau respect. Nu cunoscuse acceptarea necondiționată. După mult lucru cu ea, cu răbdare și dragoste, a înțeles că nu îi suntem dușmani ci companioni de drum.

Cu Bella, nu a fost atât de dificil deoarece ea a avut mereu tendința să o urmeze pe sora ei, însă acum după 2 ani și jumătate de conviețuire, și-au conturat personalități independente și puternice. Sunt două cățelușe care știu unde este acasă și care își pot procura singure hrana.

Pentru noi, cele două cățelușe sunt pentru totdeauna membri ai familiei noastre. Deciziile pe care le luăm în această familie sunt luate și cu acordul lor. Și așa cum procedăm cu orice alt membru uman al familiei noastre, exact așa procedăm și în cazul acestora. Noi nu facem diferențe în funcție de specie, rasă, sex, naționalitate, culoare etc. Pentru noi este mult mai important să vedem lumina din fiecare ființă.

La rândul lor, cățelușele ne învață zilnic să trăim fără griji, să ne bucurăm din orice și să iubim necondiționat. Pe altă parte ne învață să ne apărăm libertatea, dreptul de a trăi și de a alege viața pe care ne-o dorim. Le suntem etern recunoscători acestor ființe fiindcă ne înfrumusețează viața și fiindcă străbat acest drum alături de noi. Vă mulțumim Bella și Bianca pentru că ați apărut în viețile noastre la momentul și locul perfect!

Postat de Alex și Roxana

Povestea noastră

Anunțuri

Comments on: "Bella și Bianca" (2)

  1. Maria said:

    Salut, sunt Maria
    Întrebarea ii ce le dati de mancare, avand in vedere ca de la voi nu raman resturi de cane si lactate. Mama de exemplu tot intr-o zona de munte ca a voastra le face un fel de mamaliga foarte lichida (cir), paine si atunci când taie un animal le mai da oase si le mai da zer de la branza care le place mult.
    Si daca nu cer prea mult as fi incantata sa ne mai povestiti de recolta voastra.
    Eu am traiit intr-o zona ca a voastra pana la18 ani si apoi am plecat la oras, dar acum tânjesc dupa viiata libera de acolo, poate intr-o zi o sa revin acolo si im trebuie multe idei noi pentru a putea sa ma gospodaresc liber.
    Multumesc

    Apreciază

    • Bună Maria.
      În familia noastră nu este cazul niciodată de resturi de animale/lactate/ouă. Cățelușele noastre consumă exclusiv mâncărică vegană/raw-vegană și șoricei proaspeți de pe câmpii.
      Despre grădini și aventurile din ultima perioadă vom posta în curând. În ultimul timp am fost foarte ocupați cu plantele, casa și alte bunătățuri și sperăm că în curând să aducem noutăți pe blog.
      O zi superbă îți dorim!
      Alex și Roxana

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: