Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Înainte de „aterizarea” noastră în Vale, am trăit ca mulți alți oameni printre betoane lipsite de viață, gri și urât mirositoare. Într-o lume pe care noi o consideram civilizată pentru că ne oferea supermarket-uri la doi pași, trăgeam apa la WC și ne distram în mall-uri. Viața din aceste cimitire de beton a devenit pentru noi greu de suportat din cauza lipsei conexiunii cu Mama Natură. Pentru că majoritatea oamenilor își reprimă această stare naturală a lor, aceea de a fi una cu Natura, apar atât de multe conflicte interioare și exterioare.

Astfel că noi am renunțat de ceva timp să ne mai luptăm cu Natura. Am lăsat-o să ne invadeze trupurile și mințile. Am lăsat-o să ne aducă aminte de lucrurile pe care le știam deja și le uitaserăm. Ne-a învățat să o ascultăm și să o admirăm. Să-i observăm toate organele, florile, copacii, gâzele, animalele, vântul, ploaia, ninsoarea, soarele, luna. Și astfel am pornit încet-încet pe drumul presărat cu minunile Naturii.

Nu de puține ori ni s-a spus că suntem foarte tăcuți atunci când suntem vizitați, și nu numai. Această atitudine se datorează simplului fapt că numai prin liniște putem să observăm. Uneori cuvintele sunt extrem de limitate și câteodată cu înțeles ambiguu, astfel că devine mult mai ușor să taci și să observi.

Și ce este atât de observat? În primul rând asculți liniștea, pe care o vei întâlni în tot și în toate. Apoi sunt miile de gâze care formează o simfonie de dimineață până seara. Plantele care se mișcă în ritmul impus de vânt. Picăturile de rouă care se scutură de pe frunze. Pădurea care foșnește. Soarele care mângâie. Luna care cântă. Stelele care clipocesc. Șoricarul din înaltul văzduhului. Bufnița de la asfințit. Șopârla din iarbă. Cosașii cântăreți. Furnicile grăbite. Sunătoarea deschizându-se. Fluturii dansând. Căprioarele zburdând.

Și astfel am învățat să ascultăm plantele și să le vedem minunăția. Am aflat că dacă vom consuma plante din flora spontană, fără să avem neapărat o afecțiune trupească, ne vom reîncărca bateriile mult mai repede. Într-adevăr ar fi ideal să ajungem să ne hrănim doar cu aer și lumină, însă până la nivelul acelor oameni (care există și în zilele noastre – breatharianism), mai avem de străbătut din drumul nostru.

Anul acesta am cules peste 15 plante din mai până în noiembrie. Probabil am fi reușit și mai multe însă spațiul de uscare ne este destul de limitat momentan.

Le-am uscat pe fiecare în parte câte cel puțin 2 săptămâni (unele și câte o lună) întinse în strat subțire la temperatura mansardei. După ce s-au uscat le-am depozitat în săculeți de pânză confecționați de către noi. Sacii i-am agățat tot în mansardă ca să profite de o ventilație optimă. După vreo 2-3 luni de repaus în saci, plantele sunt deja bine uscate (având în vedere și temperaturile mari din ultima perioadă) și pot fi mărunțite.

Plantele noastre nu sunt sterilizate, iradiate sau distruse termic. Acestea sunt exact așa cum au crescut în armonie cu pământul, vântul, apa, insectele, animalele, planetele. Majoritatea plantelor au fost culese de pe terenul nostru, celelalte fiind culese doar din zona Văii. Plantele nu au fost expuse la poluanți chimici și nu au fost culese de pe marginea drumurilor. Plantele nu provin din monoculturi, ca majoritatea plantelor din comerț. Pentru ca monoculturile să redea o productivitate maximă sunt stropite cu fungicide, insecticide, îngrășăminte chimice și se folosesc pentru irigarea acestora cantități enorme de apă.

Când folosim plante din flora spontană este bine de reținut:

  • Nicio plantă nu o smulgem din rădăcină decât dacă este absolut necesară rădăcina acesteia.
  • Nu culegem toate plantele dintr-o anumită zonă pentru ca acestea să aibă posibilitatea să se înmulțească și astfel să ne bucurăm și în anii următori de prezența lor.
  • Nicio plantă nu o folosim zilnic mai mult de 30-45 de zile. O pauză de 30 de zile între utilizări este binevenită. Secretul constă în alternarea plantelor.
  • Întotdeauna ne documentăm cu privire la planta dorită.

Un lucru foarte interesant pe care am avut ocazia să-l observăm, este rotirea naturală a culturilor. Mai exact, plantele care anul trecut erau majoritare, anul acesta au fost minoritare sau chiar inexistente. În funcție de cantitatea de apă (ploi) pe care au primit-o și căldură (soare), unele au fost mulțumite iar altele nu. Anul acesta a fost un an extrem de prielnic pentru sunătoare, izmă, sânziene, răchitan etc., iar pentru coada-șoricelului și sovârf nu a fost atât de plăcut.

Noi ne-am atașat foarte mult de plante în această perioadă în care am lucrat cu ele și sperăm să putem transmite acest sentiment mai departe. Pe lângă proprietățile curative ale fiecărei plante datorată compoziției ei unice de substanțe nutritive, ele sunt companionii noștri de drum, alături de care pornim fiecare zi.

PLANTELE le puteți găsi aici

Dragoste pentru Natură

Pentru comenzi vă rugăm să completați formularul din secțiunea COMENZI sau puteți să ne contactați la valeacurcubeului@gmail.com

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: