Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Am întâlnit acest termen de nenumărate ori la doctor, la tv sau pe internet însă știm cu adevărat ce înseamnă?

Ce este leucoreea? Leucoreea este secreția vaginală normală care însoțește femeile pe toată perioada vieții lor. Aceasta este produsă de :

  1. Mucoasa labială – o secreție albă cremoasă
  2. Glandele Bartholin –un mucoid incolor, vâscos, produs mai ales în timpul excitaței sexuale.
  3. Mucoasa vaginului – chiar dacă nu are glande, furnizează un lichid alb-lăptos cu PH acid. Aceasta provine din transudația plasmatică și descumația epitelială a celulelor vaginale.
  4. Glandele colului uterin – o substanță vâscoasă, alcalină, asemănătoare cu albușul de ou. Apare la femeile adulte între a 12-a zi și a 16-a zi a ciclului menstrual (ovulație), date între care colul este ușor întredeschis.
  5. Endometru – fără glande, conține un lichid alburiu, alcalin, apos, puțin abundent, care reprezintă un filtrat seros de celule epiteliale.
  6. Trompele – sunt umectate de un lichid apos, alcalin rezultat dintr-un transudat tubar.

Ce rol are leucoreea? Ca orice altă secreție a corpului uman, aceasta are rolul de a curăța tot aparatul reproducător de celule moarte, de a-l apăra de viruși și bacterii, de a facilita actul sexual și de a facilita eliminarea ovulului nefecundat.

Ce conține leucoreea? Apă, piridină, acid lactic, uree, alcooli complecși și glicoli, cetone și aldehide, lactobacili și bifidobacterii, celule epiteliale și leucocite.

Cum arată leucoreea? În general secrețiile vaginului sunt transparente sau ușor albicioase și fără miros. În momentul în care vaginul suferă o infecție acestea își schimbă culoarea și mirosul. Astfel culoarea devine gălbuie/verzuie/gri posibil cu aspect brânzos, iar mirosul devine neplăcut. Toate aceste simptome pot fi însoțite de mâncărimi, usturimi, dureri. Acestea pot apărea în urma unor leziuni cervicale cronice/acute sau leziuni vaginale cum ar fi:

  • Vaginită trichomoniazică – miros de mucegai de culoare alb-verzuie, prurit, usturime
  • Moniliază vaginală – Candida albicans – albicioasă cu aspect grunjos
  • Vaginită microbiană – în urma nașterilor, avorturilor, traumatisme, diabet
  • Vaginite reacționale la corpi străini intravaginali introduși, soluții dezinfectante, lubrifianți, anticoncepționale.

De ce apar modificări la nivelul vaginului? Cauzele sunt variate. Eu le voi enumera pe cele mai frecvent întâlnite, restul rămânând la latitudinea fiecărei femei să le descopere.

  1. Alimentația acidă produsă de alimente acide: carne, lactate, ouă, cereale cu gluten, mâncare gătită, cafea, băuturi alcoolice și carbogazoase etc.
  2. Bolile cu transmitere sexuală (venerice).
  3. Diverse afecțiuni ale corpului cum ar fi diabetul, vaginite, leziuni etc.
  4. Medicamentele, mai ales antibioticele care distrug flora bacteriană a vaginului.
  5. Supărările, depresia, anxietatea – sistemul imunitar devine și el depresiv și nu mai face față la infecții.
  6. Lipsa de mișcare fizică zilnică duce la acumularea de toxine în organism.
  7. Constipația
  8. Toaletarea excesivă cu produse cosmetice chimice și spălături intravaginale dese.
  9. Absorbantele și tampoanele (zilnice sau pentru menstruație) care irită vaginul cu substanțele conținute de acestea.
  10. Lenjeria intimă din materiale sintetice care sufocă” vaginul.
  11. Actele sexuale cu penetrare fără lubrifiere suficientă, sau mai bine zis fără preludiu.
  12. Lubrifianți, anticoncepționale (pilule, sterilet, diafragmă, prezervative), ustensile medicale și orice corp străin introdus intravaginal.

Cum tratăm leucoreea? În primul rând o tratăm cu respect și dragoste și îi mulțumim corpului nostru pentru că este o mașinărie complexă care funcționează în beneficiul nostru 24 de ore din 24. Prin schimbările ei, trupul ne atenționează că ceva este în neregulă și trebuie acționat. Dacă observăm că se schimbă consistența, culoarea sau mirosul secrețiilor vaginale vom căuta mai întâi cauza și după aceea ne gândim la o rezolvare. La cauzele de mai sus rezolvările sunt:

  1. Eliminăm toate alimentele care produc aciditate în organismul nostru sau le reducem treptat.
  2. Bolile cu transmitere sexuală se transmit nu numai prin fluide de origine genitală ci și prin salivă și transpirație. Acești viruși se localizează apoi în zona unde le este specific lor și unde se dezvoltă cel mai bine, adică în zona genitală. În acest caz fiecare femeie ar trebui să fie atentă la persoanele cu care intră în contact. De reținut: un corp sănătos va fi pregătit să elimine astfel de viruși din organism.
  3. Ne vindecăm trupul de afecțiuni, prin abordarea unui stil de viață curat.
  4. Evităm pe cât posibil folosirea medicamentelor alopate și abordăm vindecarea prin metode naturiste și prin schimbarea stilului de viață.
  5. Eliminăm supărările prin afirmații pozitive, meditații sau activități care ne produc plăcere și bucurie.
  6. Punem în mișcare corpul pentru a elimina toxinele prin yoga, pilates, aerobic, lucrul în grădină, activități solicitante.
  7. Mâncăm suficiente fibre alimentare (din fructe, legume și mai ales verdețuri) pentru ca intestinul gros să nu se blocheze cu bolul alimentar.
  8. Vaginul se spală doar cu apă, fără săpun indiferent că este natural sau nu. Spălaturile intravaginale se fac o dată pe zi doar cu macerate de plante și nu mai mult de o săptămână.
  9. Folosim doar absorbante naturale, netratate chimic și de preferat refolosibile.
  10. Lenjeria intimă trebuie să fie doar din bumbac (de preferat organic). De asemenea, câteodată încercați să uitați de lenjerie (noaptea și vara) și să lăsați vaginul să respire neconstrâns de chiloți.
  11. Preludiul este foarte important în actul sexual pentru ambii parteneri. O lubrifiere corespunzătoare va îmbunătăți considerabil actul de contopire a celor două ființe.
  12. Evităm pe cât posibil folosirea de anticoncepționale care implică riscuri mari și intotdeauna verificăm ce fel de alergeni conțin și ce reacții adverse pot deriva din folosirea lor.

Experiența mea

Toată viața mea am suferit diverse modificări ale leucoreei. Doctorii mi-au spus că este vorba de candida pentru ca mai apoi să ajungă la concluzia că nu este candida și că așa este secreția mea și mi-au dat verdictul final că nu am ce să fac în această privință. Puteam cel mult să ameliorez simptomele cu ajutorul medicamentelor alopate.

La un moment dat acest răspuns a devenit inacceptabil pentru mine și m-am decis să îmi descopăr reacțiile propriului corp. Astfel am observat că în cazul meu toate modificările leucoreei se produc din cauza glutenului, alimentelor acide și mai ales supărărilor. De când mi-am schimbat obiceiurile alimentare și tiparele mentale, aceste neplăceri s-au redus considerabil. Sper ca acest articol să te ajute să înțelegi mai bine cum funcționează trupul tău și să te inspire să îți dorești mai multă armonie în viața ta.

Postat de Roxana

Sexualitatea și Menstruația

Sexualitatea și Organele Sexuale I

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: