Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘adevar’

Galerie

Pasul spre Conștiință

Când ne-am luat inima în dinți în urmă cu 6 ani și am pornit pe drumul cunoașterii, nu aveam nicio idee despre ce va urma. Eram pur și simplu curioși și curajoși. Știam că dincolo de aparențe, dogme și povești, există altceva. Nu ne păsa de consecințe și nu aveam prea multe așteptări. Treptat am ajuns să descoperim o lume în care vechile învățături sunt aberații, în care zidurile ignoranței, minciunii, fricii au căzut unul după altul. Iar dincolo de acestea, supraviețuirea nu are nici un sens, iar moartea nu există. Tot ce este important este să ne trăim experiența, să ne bucurăm de viața de acum.

Acum, ca și atunci, avem același curaj și pășim într-o altă dimensiune. Pentru prima dată ne conectăm cu adevărat la tot ceea ce ne înconjoară și observăm totul cu alți ochi, decât cu cei ai minții limitate. Nu ne mai temem ca odinioară, și chiar dacă se întâmplă să apară frica în viețile noastre, o observăm cu blândețe și iubire. Îi observăm tiparele și o îndepărtăm din calea noastră.

Pe tot parcursul acestui drum am trăit experiențe extraordinare. Am experimentat o mulțime de emoții și am trăit multe povești. Le suntem recunoscători celor care ne-au fost alături și ne sunt în continuare. Familiile noastre biologice care ne-au protejat și ne-au împins către a avea curaj să ne redescoperim. Prietenii noștri care ne-au împins limitele la maxim și ne-au dat ocazia să trăim experiențele pozitive și negative ale Pământenilor. Toți cei pe care i-am cunoscut, niciodată întâmplător, întotdeauna cu un scop, și care ne-au făcut să ne dezbrăcăm de hainele greoaie ale așa-zisei civilizații actuale. Toți cei pe care nu i-am văzut, dar i-am simțit de atâtea ori în inimile noastre, și care ne-au încurajat și ne-au ghidat către acest drum. Vă mulțumim dragi ființe pentru că sunteți alături de noi și ne aduceți aminte tot timpul că nu suntem singuri și nu am fost vreodată.

Am trecut prin războaie interioare, prin exaltări prețioase și prin atâtea suișuri și coborâșuri. De fiecare dată căutând un răspuns. Ceva care să ne răspundă la veșnicele întrebări – de ce suntem aici, de ce am ales acest loc, de ce trebuie să parcurgem acest drum. Și într-un final, la momentul perfect, am primit aceste răspunsuri, iar ele au venit din interiorul nostru. Deodată am realizat că noi am ales acest drum și dorința noastră este de a-l continua.

Ne bucurăm enorm să înțelegem ceea ce părea de neînțeles cu ceva timp în urmă. Și mai ales ne bucurăm să trăim astfel de vremuri inundate de energii pozitive care o ajută pe Gaia să facă următorul pas. Trăim vremuri speciale. Acum este momentul acelei schimbări pe care o așteptăm cu toții. Este acel imbold pe care l-am așteptat și care ne va ajuta să trecem la următorul nivel de conștiință.

Este momentul să ne debarasăm de tot ceea ce ne ține în loc să nu ne luăm zborul, de a fi ceea ce suntem cu adevărat. Pe parcursul călătoriei noastre cu toții uităm de unde venim și cine suntem. Aceasta este magia călătoriei pe Pământ. Acum avem posibilitatea să mergem mai departe cu noul Pământ și să pășim în Noua Energie.

Atunci când apare răspunsul, apare și liniștea, pacea, iubirea necondiționată. Iar primul pas pe care l-am făcut noi a fost să reînvățăm să ne iubim pe noi înșine. Să ne iubim cu toată ființa, să ne iertăm fiecare aspect și fiecare gest pe care l-am făcut vreodată. Să ne iubim atât de mult încât să dea pe dinafară. Fiindcă atunci când reușim să dăm pe dinafară de iubire, atunci aceasta se răspândește în jurul nostru și produce minuni. Nu este un proces ușor, mai ales fiindcă am fost învățați exact invers, să îi iubim pe alții mai mult decât ne iubim pe noi, să le dăruim altora mai mult decât ne dăruim nouă, să sacrificăm totul pentru alții etc. Am fost învățați să ne lăsăm la o parte pe noi, fiindcă noi nu suntem importanți. Adevărul este că noi suntem cei mai importanți. A te iubi înseamnă că îi iubești și pe ceilalți, fiindcă ai aflat că toți suntem Unul și că individualitatea nu înseamnă separare. Aceasta este doar o iluzie. Este limitarea ce s-a dorit a fi impusă fiecărei generatii – „fii individ în competiție dar rămâi cu mulțimea”. Odată cu asumarea individualității într-un mod sincer, personal, și apariția iubirii de sine, poți sparge dogmele religioase și inhibițiile societății. Abia atunci iubirea transmisă va fi percepută de cei care cu adevărat caută iubire și nu doar atenție efemeră.

Fii conștient de propria conștiință, observă, experimentează, joacă-te, iubește, permite, dăruiește.

Galerie

Punct și de la capăt

Astăzi am spus STOP. Gata, s-a încheiat călătoria de 4 luni la oraș. Am pus punct acestei minunate aventuri care m-a forțat să-mi reamintesc atât de multe lucruri.

În primul rând mi-am adus aminte de răbdarea în cazuri extreme. Mă refer la cazurile acelea în care îți este încercată atât de tare răbdarea încât se naște un monstru furios în tine pe care îl scapi de sub control în câteva secunde.

Am experimentat dragostea și toleranța față de semenii mei, cum să îi iubesc pe cei din jurul meu, care chiar dacă nu-mi sunt apropiați, tot frați îmi sunt.

Mi-am adus aminte să tratez moartea ca pe un nou început și nu ca pe un sfârșit și în același timp cum să sufăr și cum să las suferința să treacă prin mine.

Am redescoperit curajul. Uitasem că lipsa fricii declanșează curajul. Nu mi-am închipuit până acum că atunci când dispare frica, apare curajul, iar atunci când apare curajul, dispare orice dubiu. Rămâne doar siguranța că totul este bine și că totul este posibil.

Am continuat să-mi amintesc să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

Din nou am fost pusă în postura în care am greșit și mi-am cerut iertare și totuși am continuat să fiu sinceră și să nu-mi pese dacă sinceritatea mea îi deranjează pe ceilalți. Este problema lor dacă nu sunt obișnuiți cu sinceritatea.

M-am uitat în spatele măștilor oamenilor și deși nu este foarte plăcut ce se ascunde în spatele acestora, dacă te debarasezi de frici, poți transforma urâtul în frumos și răul în bine.

Mi-am adus aminte să mă bucur de lucrurile „mărunte”, cum ar fi albastrul cerului sau adierea vântului, lucruri pe care uitasem în ultimul timp să le mai admir. În același timp am învățat să respir cu adevărat, să trag aer în piept până simt că îmi explodează plămânii și apoi să dau drumul.

Deși am experimentat atâtea trăiri, un lucru a rămas la fel, și anume convingerea mea că schimbarea radicală a omenirii nu va putea să pornească niciodată în mod colectiv. Când fiecare dintre noi va produce acea schimbare individuală, de abia atunci vom putea să vorbim de schimbare colectivă. Cu siguranță și ideea de colectiv are avantajele ei, însă eu cred cu patimă în puterea fiecărui individ.

Ca un exemplu, ar fi evenimentele care se petrec foarte aproape de noi, în Ucraina. Sunt sigură ca oamenii aceia care au ieșit în stradă sunt bine intenționați și sunt sigură că sunt sătui de cei care îi conduc. Însă dacă îi vor înlătura pe unii și le vor da puterea în mâini altora, se va schimba ceva? Nu. Nu se va schimba nimic. Problema se pune greșit. Problema este sistemul. Sistemul este defect. Nu omul este defect, ci sistemul sclavagist în care se află. Cum ai putea să fii liber vreodată dacă schimbi oamenii de la putere cu alți oameni și aștepți să se întâmple minuni? Cum ai putea vreodată să îți găsești libertatea atâta timp cât tu în interiorul tău ca ființă nu ai o definiție bine conturată a libertății și atâta timp cât te îndrepți către altcineva să îți arate ce este libertatea, TU crezând că noțiunea altcuiva de libertate ți se potrivește. Este asemănător unui cult – în momentul în care te legeni fără scop ai nevoie de „îndrumarea spirituală” a cuiva ale cărui intenții, simțuri, gânduri, experiențe nu le cunoști și nu le-ai putea cunoaște niciodată (așa cum un cuplu încă se mai poate cunoaște și după 30 de ani de conviețuire).

Și atunci ce este de făcut? Cum poți să schimbi sistemul? Sunt sigură că mulți nu vor accepta răspunsul următor, pentru că legătura lor cu sistemul în care s-au născut și în care zac de mii de ani, este atât de puternică încât nu vor putea concepe ce le voi spune acum. Pur și simplu vor găsi un milion de scuze ca să nu aprofundeze ceea ce urmează să le zic. Totuși o voi zice cu credința nemuritoare că cineva are o portiță deschisă: singura soluție pentru ca tu să fii din nou liber este să produci schimbarea! Să ieși din turmă și să te uiți în spate! Și cel mai important lucru, cea mai bună metodă de a face un progres este de a nu te împotrivi așa cum ai avea prima reacție. Sistemul este de așa natură încât s-au învestit atâtea minți sclipitoare pentru a-l pune la punct și atâția ani are ca și experiență încât o reacție agresivă este exact ceea ce se așteaptă de la tine.

Mahatma Gandhi spunea: „Fii tu schimbarea care vrei să o vezi în lume”. Ce poate fi mai simplu de atât? Crezi că poți schimba mulțimile? Crezi că te poți lupta cu cei de la așa zisa „putere”? Cine le-a dat puterea? Nu tot noi? Poți să crezi în continuare, însă vei realiza mai devreme sau mai târziu că nu a fost o alegere înțeleaptă. În timp ce duci atâtea lupte vei uita de tine. Vei uita cine ești, ce-ți dorești, ce îți place. Te vei pierde într-o lume a suferinței, a nedreptăților, a mizeriei. Vei fi exact acolo unde sistemul își dorește ca tu să fii pentru că în acel moment vei deveni încă o marionetă a acestuia. De acolo, va fi mai greu să evoluezi fiindcă te vei duce din ce mai jos în prăpastie. Însă, așa cum am mai zis, o dată ce vei fi pe fundul prăpastiei, nu ai unde să mergi decât înapoi spre ieșire.

În ultimele luni am experimentat sentimente îngrozitoare de vină, fiindcă nu reușeam să-i fac pe alții să vadă adevărul din fața lor. Am suferit cât am suferit până când într-o zi am decis să dau drumul suferinței. Am lăsat-o să treacă prin mine. Am realizat că eu sunt schimbarea pe care o văd în lume în fiecare zi. Iar atunci când mă întâlnesc cu suferința, nu devin inertă în fața ei, ci pur și simplu o las să treacă prin mine. O simt, o înțeleg de ce există, îmi aduc aminte cine sunt, și îi spun la revedere.

Știu că este dificilă viața câteodată (de fapt percepția noastră asupra vieții este greșită, viața nu este niciodată dificilă), însă numai în măsura în care nu vrei să dai drumul suferinței. Încearcă să vezi frumusețea și importanța vieții, dragostea din jurul tău. Mai mult, încearcă să te vezi pe tine ca sursa a iubirii. Tu ești dragoste, însă iubire fără suferință nu există, și nu pentru că sună bine ca refren muzical, ci pentru că dacă nu cunoști suferința, cum ai putea vreodată să știi ce este dragostea? Cu ce ai mai compara dragostea dacă nu cu durerea?

Și totuși, într-o lume în care aparent este mai multă suferință decât dragoste, dacă te uiți atent în jurul tău, vei observa că mai sunt alții ca tine, care iubesc toate ființele vii, care iubesc planeta asta și care o schimbă cu zâmbetul lor. Îi poți observa și pe stradă, sunt acei oameni care ajută o bătrânică să traverseze strada, aceia care cheamă ambulanța pentru persoana căzută pe trotuar, aceia care întind o bucată de pâine unui câine flămând, aceia care se sărută în public, aceia care se luptă pentru dreptul la viață a tuturor ființelor, aceia care împart iubire prin acțiunile lor. Sunt atât de mulți încât o dată ce vei începe să-i observi, vei realiza că nu ești singur, nu ai fost niciodată. Și atunci de ce îți este frică? De ce nu ieși din turma cu care ai mărșăluit atâta timp către fundul prăpastiei? Lasă frica deoparte, ca să poată să apară curajul.

Indiferent de alegerea ta, schimbarea individuală a început de ceva timp și sunt sigură că omenirea este pe drumul unei schimbări profunde, care atinge exact esența acestuia, așa zisul „miez” cum îmi place să-i spun. „Miezul” este ceea ce ne face să fim oameni, este ceea ce ne diferențiază de celelalte ființe din Univers iar acesta nu este specific rasei umane ci fiecărei ființe. Și deși toate ființele sunt formate din aceleași elemente ale vieții, omul este singura ființă de pe această planetă care își schimbă „miezul” de mii de ani. Probabil ăsta este omul, o ființă căreia îi place să experimenteze, să creeze, să distrugă, să se auto-distrugă, până reușește să găsească formula corectă. Eu sunt sigură ca acum am găsit-o fiindcă nu mai este vorba de schimbări superficiale, ci de o schimbare a conștienței indivizilor care învelește acest Pământ cu energii pozitive.

Tot în ultimele luni am mai aflat un lucru despre mine, și cu cât mă plimb mai mult pe linia timpului cu atât mai mult se dezvoltă în mine o „slăbiciune” și o admirație profundă pentru doi oameni minunați din viața mea, care s-au decis cândva să-mi devină părinți. De la ei am învățat în ultima perioadă extrem de multe lucruri și le sunt veșnic recunoscătoare. Ei mi-au fost alături în toată călătoria aceasta minunată și mi-au alinat durerile ca orice alt părinte iubitor din această lume. Am râs cu poftă alături de ei și voi râde o eternitate de acum încolo. Ei sunt ceea ce și noi vom fi pentru copilul nostru, prieteni veșnici. În mine vor găsi întotdeauna o fiică, o prietenă și cel mai important, un suflet nemuritor.

Cât despre noi doi, am aflat pentru prima oară în atâția ani că dragostea nu se stinge la distanță, cel puțin nu dragostea noastră.

Postat de Roxana

Galerie

Schimbare

Suntem singurii care observă o schimbare în lume? Mai este cineva acolo care sesizează mișcările și forfota? Noi o observăm din ce în ce mai accentuat în ultima perioadă. Este uluitor cum se concentrează evenimente majore și minore într-un timp relativ scurt. Deodată oamenii se trezesc și se ridică să schimbe istoria cu propriile puteri. În ultimul timp am observat extrem de multe adunări de oameni care schimbă ceea ce ne duce către prăpastie. Oamenii se opun regimurilor care ne-au desființat ca ființe umane și au încercat să ne transforme în „modificați genetic”.

Internetul se dovedește încă o dată a fi ceea ce ne unește și nu ne desparte. Informația curge liberă iar oamenii tind să fie și ei din nou liberi. Sămânța libertății a încolțit în toți cei care sunt adormiți de mii de ani, de generații întregi. Este un sacrificiu enorm pe care îl fac unii pentru toți ceilalți. Sunt tot felul de oameni care se unesc pentru a elimina sclavia, umilința, batjocura tuturor ființelor vii. Sunt acțiuni care nu mai pot fi ascunse în spatele zidurilor de beton de către marile corporații inconștiente de nenorocirile provocate. Este fenomenal câtă inconștiență există în unele persoane, să ajungi să îți nenorocești aerul pe care îl respiri, apa pe care o bei, pădurea care te alimentează cu oxigen, animalele care se învecinează cu tine, plantele care îți hrănesc trupul, doar pentru ideea banilor, a hârtiilor fără valoare. Singura valoare a banilor este că provin din copaci tăiați. Cei care au impresia că pot controla lumea își închipuie că există în lumea asta un loc „magic” unde izvoarele sunt curate, aerul nepoluat și pădurile netăiate în care se pot refugia. Este o iluzie, așa ceva nu există. Nimic nu este înafara conștiinței planetei. Ea știe totul. Noi știm totul. Iar uraganul, cutremurul, furtuna, ciclonul, toate vor trece și pe acolo până la restabilirea ordinii Universului.

Una din legile naturii este că totul funcționează în legătură cu toate elementele ei, chit că este vorba de oameni, plante sau animale. Când apare dezechilibru în această legătură, se produce ceea ce se vede astăzi, haosul dinaintea liniștii. Dezechilibrul nu are cum să rămână mult așa deoarece Viața nu este făcută din acesta, ci din echilibru, iar viața va restabili ordinea chiar dacă ne place nouă sau nu. Mulți se vor adapta și cei mai mulți probabil că nu vor mai avea timp să se adapteze. Marile corporații vor încerca, ceea ce fac deja, să sece de resurse planeta și să tragă cu dinții de ultima suflare a acesteia. Ceea ce ei nu știu este că ultima suflare este a lor, și nu a Vieții. Oricât de mult rău vom face și oricât de mult vom încerca să ne păcălim, adevărul este că Iluzia nu mai există. S-a evaporat în aer și consecințele acesteia sunt simtite de toti locuitorii planetei.

Omenirea s-a dovedit a fi puțin mai puțin decât un parazit pentru lumea asta. Am parazitat un loc fără rațiune, fără logică și fără simțiri. Am distrus și am demolat. Am ars și am ucis. Am batjocorit și am umilit. Însă timpul lor s-a dus. Ce-a fost a fost și nu se mai întoarce. Schimbarea se produce și nimic nu mai are cum să o oprească. Oamenii învață din nou să lucreze cu Viața și să se contopească cu ea. Oamenii își îndreaptă privirea către ei înșiși și se regăsesc în propria lor Ființă. A început să se miște lumea!

Odată cu noi se mișcă și ceea ce ne înconjoară. Planeta își modifică atitudinea pentru a-și asigura supraviețuirea, însă asta nu înseamnă și supraviețuirea tuturora. Este posibil ca toate consecințele pe care le vom înfrunta în următorii ani să fie devastatoare în concepția noastră. Se poate ca ciclul de curățare al planetei să urmeze un curs prin care se va provoca multă suferință. Se poate ca numărul ființelor vii de pe această planetă să se micșoreze drastic și din păcate, să nu putem opri acest proces. Se pot derula multe scenarii care din punctul de vedere al Universului nu sunt nici bune nici rele. Sunt doar schimburi de energie pentru ca aceasta să curgă liberă. Din punctul de vedere al nostru, al îndoctrinărilor noastre și al tiparelor cu care ne-am obișnuit se poate să fie ceea ce mulți numim Apocalipsa. Este un cuvânt greu, cu conotații dure și oribile, după părerea mea. Însă cei care au aflat Adevărul nu se vor teme niciodată de un cuvânt. Aceia vor ști că este cursul Vieții iar ei au ales să ia parte. Tot ce putem să facem este să ne împăcăm cu noi înșine și să nu uităm de ce suntem aici.

Aceste simțiri le avem de ceva timp și am simțit că este momentul să le punem pe „hârtie”. Noi considerăm că Viața este infinită și orice s-ar întâmpla mai departe, nu ne va afecta niciodată. Și nu pentru că noi ne aflăm fizic în alt loc decât ceilalți, ci pentru că noi știm cine suntem. Atunci energiile vor crește, vor crește, omul se va duce și mai jos, și mai jos, va ajunge la capătul prăpastiei, iar de acolo…este un singur loc unde ar putea să meargă…înapoi sus. Acolo ne vom întâlni cu toții, iar problemele noastre legate de viață se vor risipi în aer, ca și cum nu au existat niciodată.

Noi sperăm ca indiferent de ceea ce se va întâmpla, rasa umană să își continue călătoria pe frumoasa noastră Terra. Pe minunata noastră planetă care ne iubește necondiționat, indiferent de circumstanțe. Sperăm și credem că omul nu își termină șederea aici ci de abia și-o începe. Și chiar dacă nu va fi așa, oricum nu va conta…

Postat de Roxana

Galerie

Comunitate, vecinătate și natură

De când s-a mutat superba vară în Vale, viața a devenit agitată nu numai din cauza cosașilor care cântă de dimineața până noaptea sau din cauza păsărelelor care ne încântă cu trilul lor fermecat pe tot parcursul zilei, ci și datorită forfotei umane. Tot felul de persoane se perindă pe meleagurile Văii.  Din ce în ce mai mulți curioși, simpatizanți și aspiranți, am întâlnit în aceste zile. Am o vagă presimțire că aceste pelerinaje nu se vor sfârși decât poate odată cu venirea toamnei și acest lucru nu face decât să ne bucure deoarece avem ocazia să cunoaștem o mulțime de oameni iar fiecare este deosebit în ochii noștri.

Am întâlnit oameni care se simțeau încătușați și alții care se simțeau liberi. Am întâlnit oameni care iubesc natura și alții care doar spun că o iubesc. Am văzut oameni râzând cu poftă și simțindu-se în largul lor și am văzut oameni stânjeniți de situația în care se aflau. Am văzut oameni orbi, muți și surzi care nu vedeau, nu auzeau sau nu vorbeau despre adevărul din fața lor. Am cunoscut oameni care puteau să te citească ca pe o carte fără ca tu să deschizi gura. Am mâncat și am băut împreună cu oameni care păreau veniți din spațiul cosmic. Am simțit împreună, am râs și am plâns împreună. Și am realizat că în asta constă marea minune, marea frumusețe a vieții…libertatea de a fi ceea ce vrei să fii și posibilitatea de a te schimba la infinit.

O comunitate, după părerea mea, presupune o comuniune între mai multe persoane, un punct comun, o legătură care nu poate fi ruptă. Un țel comun, o idee comună. De aici poate porni o comunitate. Însă pe parcursul formării comunității se vor contura alte idei, alte țeluri care nu vor mai fi comune, care vor fi în funcție de fiecare om sau familie. Și iarăși aici apare frumusețea vieții, faptul că suntem diferiți și nu roboți care trăiesc aceeași experiență colectivă. În comunitățile care se formează în lumea aceasta eu presupun că punctul comun a fost atins deja, acela de a îmbrățișa natura. Prin asta înseamnă să nu mai risipim nici un minut și să trecem la fapte. Să luăm primul copac, să-l ținem în brațe și să-i ascultăm inima, să ne iertăm pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, să zâmbim zilnic, să nu ne mai pese de trecut sau de viitor, să vedem elefantul din cameră și să nu ne fie frică să vorbim despre el, să ne luăm viața în mâini și pentru prima oară să facem ceva și nu doar să vorbim despre asta.

Știu că sunteți speriați și știu că vă găsiți o multitudine de motive pentru care astăzi, de exemplu, nu ați avut nici măcar un minut de împlinire, însă viața este mult mai mult decât ceea ce vedeți în jurul vostru. Dacă nu ai încercat niciodată un măr nu poți să îți formezi o părere despre gustul lui. Este același lucru și cu natura. Dacă nu ai experimentat-o niciodată, de unde ai putea să știi cum este? Pentru că ți-au spus alții despre ea? Cine ți-a spus? Educatoarea, părinții, preotul, mass-media? Dacă nu ai încercat tu pe pielea ta cum este să lași natura să-ți invadeze ființa, atunci nu știi nimic despre ea. Cândva poate ai știut dar ai decis să uiți. Nu e nimic, mai ai o șansă. Și probabil vei avea o infinitate de șanse însă acum ai putea să nu o mai irosești. Ai putea să te ridici și să încerci „fructul interzis”. Și noi am fost speriați și încă mai suntem câteodată, însă credința noastră este de neclintit. Este greu sau este ușor, pentru noi nu contează. Luăm fiecare zi așa cum este și ne bucurăm că am trăit-o. Chiar dacă ne împiedicăm, ne scuturăm și ne ridicăm la loc. Nu e nimic mai frumos ca atunci când ajungi sus după ce ai fost jos.

Vecinătatea este cam același lucru, oameni care se adună într-un loc ca să conviețuiască împreuna în armonie. De obicei acești oameni au aceleași interese, aceleași puncte comune. Și aici intervine diferența între oameni iar viața se exprimă cel mai bine în felul acesta. Toți ne diferențiem nu numai prin lucrurile la care excelăm dar și prin ceea ce suntem în momentele respective. Și totuși diferențele dintre noi sunt atât de mici încât ele nici nu contează câteodată. Asemănarea însă, este cea mai importantă. Faptul că suntem același material cu toții și că toți trăim aceleași experiențe doar în momente diferite.

A fi într-o comunitate, a te afla într-o vecinatate cu alții sau a fi în natura înseamnă un singur lucru: a fi liber. Liber să decizi cum dorești să-i vezi pe cei din jurul tău, liber să îți învingi fricile, liber de constrângeri, tipare, clișee, dogme și altele. În cadrul unei comunități cu o bună vecinătate se poate să ne amintim ce înseamnă natura însă ceea ce ne-a determinat pe noi să ne schimbăm viețile este simpla și puternica dorință de a fi liberi. Știam că acest lucru nu este posibil, pentru noi, în cadrul civilizației moderne din orașe. Și mai știam că natura ne va ajuta să ajungem acolo. Așa că pentru noi nu există regrete și nici nu contează dacă vom fi într-o comunitate sau în vecinătate cu alții. Însă contează ca în jurul nostru să respire alături de noi alte vietăți și plante. A te întoarce la Sursă și a accepta pentru prima dată ceea ce ești cu adevărat, a fost și este în continuare cel mai important lucru pentru noi. Călătoria noastră nu s-a terminat, ba din contră, tocmai ce a început. 

Iar în final nu ai nevoie de comunitate, vecinătate sau natură pentru ca tu să îți aduci aminte că liber înseamnă să fii ceea ce ești în fiecare minut, adică o FIINȚĂ DIVINĂ cu capacități nelimitate de a se reinventa în fiecare moment.  

Galerie

Dulce libertate

În decursul fascinantei șederi a omului pe planeta Terra un singur cuvânt asociat cu un sentiment l-a forțat să evolueze în ceea ce este astăzi. Cuvântul acesta l-a încurajat să se comporte ca o ființă superioară pe un lanț trofic pe verticală. Acest cuvânt l-a determinat să extermine și să nimicească totul în jurul lui indiferent de consecințe. Și totuși, acest cuvânt l-a făcut să fie astăzi cel care pentru prima dată în mii și mii de ani, se trezește și schimbă lumea în care trăiește. Sentimentul care îi este atașat cuvântului își face simțită apariția. Oamenii se unesc sub acest cuvânt. Oamenii nutresc acest cuvânt și pentru planeta pe care locuiesc. Oamenii devin oameni! Oamenii își doresc ceea ce au avut dintotdeauna însa nu au avut ocazia să guste: libertate.

Și totuși libertatea rămâne exact ceea ce este, o iluzie. Ne place să ne creăm iluzia că suntem liberi, că avem propria viață în control, că și copiii noștri sunt liberi. Iluzia bineînțeles că nu dăunează atâta timp cât ești în categoria celor adormiți. Cei care s-au trezit însă nu mai doresc să trăiască în iluzie ci își doresc să cunoască această trăire, să o experimenteze, să profite de ea. Iluzia îți dă doar o mică idee despre cât de minunată poate fi libertatea. Dacă o iluzie este atât de puternică, oare a fi liber cum o fi?

Toți avem impresia că dacă noi ne-am trezit și căutând libertatea, vom reuși vreodată să o atingem. Adevărul este că o vom atinge, însă doar atunci când toate ființele de pe planeta noastră vor fi libere, fiindcă toți suntem unul, iar dacă unul este subjugat, toți sunt subjugați. Dacă o ființă simte sclavia și lipsa de libertate, toți o simțim. Este o iluzie să crezi că tu poți fi liber într-o lume de sclavi, unde a subjuga pe cei așa ziși „inferiori” este la modă. Într-o lume în care tortura și batjocura pe motiv de rasă, culoare, etnie, religie, specie sunt ceva „normal”. Într-o lume în care ne omorâm între noi, ne omorâm vecinii de planetă, ne tăiem pădurile care ne oferă oxigenul necesar să trăim, ne poluăm apele fără de care am muri în trei zile, este greu de crezut că există oameni liberi. Chiar dacă ești pustnic și locuiești departe de „lumea cea rea”, tot vei fi un captiv al sistemului fiindcă frații tăi, prietenii tăi, vecinii tăi, compatrioții tăi, sunt victime ale sclaviei. Iar tu ești exact ceea ce sunt și ei. Dacă ei sunt nefericiți, oricât de mult te vei chinui să crezi că tu nu ești, nefericirea lor se va reflecta în tine mai devreme sau mai târziu.

Ființele care trăiesc în lumea noastră sunt ființe diferite, însă nu sunt ființe separate. Nimic nu este separat de un alt lucru. Toți avem aceeași bază. Toți suntem ființe și locuitori ai acestei planete. Dacă ar fi să definesc ființele de pe Terra ar fi astfel:  ființe create din iubire, făcute să trăiască libere, fiecare urmându-și ciclul vieții. Suntem făcuți să fim liberi însă preferăm să nu fim, să ne complicăm existența, să învățăm pe calea cea grea.

Orașele, după părerea mea, sunt motoarele civilizației unde pornește schimbarea, unde se trezesc oamenii. Aceia care locuiesc în natură au descoperit, poate, cum funcționează viața iar pentru ei misterul este elucidat. Însă cei de la orașe, vor face cu adevărat o schimbare. Ori vor abandona încet-încet orașele și vor da un exemplu, ori vor rămâne și își vor recăpătă libertatea exact acolo unde au pierdut-o. Neabandonarea orașelor este un gest extrem de eroic. A rămâne pe baricade și a schimba din interior problema, este o alegere personală, pe care eu o aplaud și le mulțumesc tuturor care deja o fac.

Noi am optat să ne facem o viață departe de orașe, însă sunt atât de mulți oameni deosebiți cu idealuri mărețe în orașe încât am realizat că vrem să luăm parte și la ceea ce se întâmplă în mijlocul lor. Oricât de mult am încercat să ne despărțim de civilizație, am realizat că acolo ne-am născut, nu în mijlocul naturii virgine de care avem parte în Vale. Este un scop pentru care deciziile cele mai bune pe care le-am luat în viețile noastre, au fost luate în cadrul civilizației moderne. Probabil că dracul nu este atât de negru pe cât îl vedem. Nu orașele sunt de vină, ele nu s-au ridicat singure, și nici oamenii nu sunt de vină. Poate că undeva, cândva, noi am schimbat libertatea pe opusul ei, sclavia, și le-am permis altora să ne conducă viețile fiindcă noi ne săturasem să o mai facem, și astfel s-a creat un sistem din care este dificil să mai ieșim. Dificil, dar nu imposibil.

În lunile petrecute în oraș am realizat că nu suntem singuri, că niciodată nu am fost singuri, că generația noastră nu este una de sacrificiu ci una care va schimba lumea. Pentru prima oară, am realizat că noi suntem schimbarea. Noi vom opri sclavia și batjocura. Noi ne vom ridica și vom vorbi în locul planetei noastre. Dacă nimeni nu o aude suferind, atunci noi vom țipa în locul ei. Dacă nimeni nu aude sutele de milioane de animale suferinde care sunt private de viețile lor, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude milioanele de copiii care mor de foame, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude miliardele de copaci căzuți la pământ, noi vom vorbi în locul lor. Noi suntem schimbarea și acum mai mult ca niciodată ne dorim să devenim ceea ce am fost meniți să fim: liberi.

Libertatea nu se va impune niciodată prin forță și violență. Libertatea este acel lucru care curge în venele fiecărui om, și niciun fel de violență nu o va scoate la suprafață.

Nu mai ne dorim să ni se spună ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm, ce apă să bem, ce aer să respirăm, când să ne ducem la baie, cu ce să ne spălăm rufele, când să ne maturizăm, cu cine să vorbim. De data asta noi ne alegem viitorul. Nu mai dorim să ni se spună pe cine să votăm. De data asta noi ne vom alege liderii, cei care pot cu adevărat vorbi în locul nostru.

Scopul acestui articol este acela de a oferi o perspectivă nouă celor care vor dar au impresia că nu pot. De a realiza că nu sunteți singuri. Că fiecare din noi este un sprijin pentru alții. Că libertatea este mai mult decât o iluzie și împreună schimbăm viitorul.

Postat de Roxana

Galerie

Plecăm în vacanță

De mici copii cu toții am avut acel minunat sentiment de dinaintea unei plecări – o excursie cu părinții sau poate o tabără cu colegii de clasă. Senzația este una de nedescris, este un sentiment ce te acaparează și care îți înmoaie tot corpul, iar cu o zi înainte parcă te amorțește și îți dă o stare euforică, nelăsându-te să te mai concentrezi decât pe minunatele zile ce vor urma.

Și ca adult eu am continuat să simt același lucru când a fost vorba de un concediu, sau o plecare într-un weekend undeva la munte. O dată stabilit că se pleacă, rămâne final. Nu te mai întorci asupra deciziei, gândul ți se întipărește în creier, iar de acum mare parte din timp ți-l petreci planificând ce trebuie să iei cu tine tine și alte detalii. Parcă nici nu mai bagi de seamă viața de la oraș atunci când știi că urmează câteva zile de respiro. Gândul că mergi undeva unde te vei simți bine îți dă forța necesară să treci peste zilele apăsătoare de la serviciu. Gândul la natură, la munte, la mare, îți alină durerile provocate de aerul, apa, mâncarea otrăvită din mijlocul orașului.

Cea mai frumoasă zi, dar și obositoare, este ziua de dinaintea plecării. Trebuie să ai grijă că ai toate lucrurile pregătite, că mașina este în stare tehnică bună (sau că ai făcut rezervare de tren), că ai mâncare pentru pe drum, haine pentru pe drum și tot felul de lucruri minore.

Cum spuneam, eu încă mai simt același lucru și în fiecare zi parcă mă cuprinde acest sentiment. Trece ziua, mă pun în pat, îmi imaginez cum se va desfășura ziua următoare, îmi fac în cap parcă o parte a călătoriei până mă fură somnul. A doua zi sosește… soarele răsare. Mă trezesc și îmi aduc aminte că ieri mă simțeam de parcă azi trebuia să plec undeva, mă simțeam ca și cum azi era o zi în care plecam într-o vacanță. Sentimentul era așa de puternic încât aveam senzația că îmi pregătisem bagajele. Dar totul în casă este la locul lui, nimic nu este pus deoparte pentru vreo plecare. Însă… parcă acel sentiment încă mai este în mine. Ies afară. Mă scald în razele soarelui. Pășesc pe pământ desculț. Întâmpin roua dimineții cu bucurie. Trag în piept aerul tare de dimineață de pădure. Ascult liniștea, foșnetul frunzelor de la o adiere de vânt, susurul pârâului din apropiere.

Mă plimb pe terenul meu și îmi aleg câte ceva de mâncare din roadele pământului. Sorb apa de la izvor și mă scald în iazul în care se joacă razele soarelui. Pun apoi un pantalon pe mine și îmi văd de zi în continuare. Mai sunt multe de făcut pe teren – copăcei de plantat, o grădiniță de legume de pregătit… poate un foișor de lemn sus pe deal între mesteceni. Da, cel mai bine să merg acolo sus între copaci și voi medita asupra zilei de azi. 

Am ajuns sus – partea cea mai ridicată a terenului, sus printre mesteceni, unde pădurea devine foarte deasă. Privesc în jur și îmi dau seama – am ajuns acolo unde simțeam că trebuie sa fiu!

Postat de Alexandru

Galerie

24 de ore

Ora 12 Noaptea – toată familia pare să fi adormit. Te schimbi repede în pijamale și te așezi în pat cu speranța că vei adormi. Însă, te gândești dacă ai oprit gazul și dacă ai încuiat ușa la intrare. Te gândești la ce vei face de mâncare mâine, ce haine vei potrivi pe tine și pe toți membrii familiei, ce vei face la serviciu, ce vei spune la serviciu, ce rufe sunt de spălat, când trebuie plătită rata la mașină, dar cea de la casă? Când trebuie plătite facturile la gaz, curent, telefoane mobile, și când vei ajunge la supermarket să iei lucrurile fără de care nu poți trăi, cum ar fi rimel, șampon, săpun, șervețele parfumate, hârtie igienică, scutece pentru cel mic, absorbante, pastă dinți, pâine, mezeluri, ouă, iaurt degresat, smântână și piept de pui. Apoi trebuie cumpărate medicamentele lunare: vitamine și minerale pentru copii, medicamentul pentru prostata soțului, anticoncepționalele și neapărat niște aspirina. Te gândești că poate o să ai timp să le faci pe toate mâine și încerci să adormi…

Ora 3 Dimineața – te trezești și începi să te întorci de pe o parte pe cealaltă. Cel mic începe să plângă. Îi dau dințișorii. Îți spui că oricum ai dormit vreo 3 ore, ceea ce este destul de mult, așa că te duci să vezi ce se întâmplă. Ca să-l liniștești îi prepari niște lapte praf și te bucuri că nu mai țipă cât timp are biberonul în gură. Biberonul este un plastic miraculos care reușește să liniștească și cei mai gălăgioși copii. Dacă mai are și niște lapte praf de la vacile din lagărele de concentrare moderne, copilul devine un îngeraș. Nici nu are cum să fie altfel, doar așa l-ai învățat. L-ai învățat să-i placă plasticul și laptele altei specii (al tău oricum n-a fost de ajuns de la început).

Ora 6 Dimineața – ești deja în picioare, fiindcă nu ai mai dormit de la ora 3. Servești masa: ouă prăjite, salam de vară, lapte, brânză topită și pâine. Un mic dejun al campionilor! Fructele și legumele nu se mănâncă dimineața fiindcă dau gaze și dureri la burtă, sau cel puțin așa ai citit undeva. Le faci pachețelul fiecăruia respectând cu rigoare alimentația completă: carne la fiecare masă și cu ceva gătit pe lângă. Copilului mare nu-i dai mâncare la școală fiindcă râd colegii de el dacă scoate pâinea cu salam din ghiozdan, așa că îi dai 10 lei ca să-și ia el ce vrea de la chioșcul din colț. Le calci cămășile la toți, apuci și tu 3 minute să te duci la baie (că deh, aveți doar o baie la 3 camere) în care te fardezi ca să-ți acoperi cearcănele, ridurile, petele, te coafezi ca să nu se vadă că nu ai mai apucat să te vopsești de vreo 2 luni, te dai cu toate cremele și apoi îi verifici pe ceilalți dacă nu au uitat ceva. Îl îmbraci pe soțul tău, îi îmbraci pe copii, te îmbraci și pe tine. Bona pentru cel mic sună la ușă așa că toată lumea poate să plece către destinație.

Ora 8 Dimineața – ești în drum spre serviciu undeva în trafic. Te întrebi de ce încă mai plătești rate la mașina asta care se strică în fiecare lună. Ai ajuns să stai cu ea mai mult în service decât pe drumuri. Se dă verde la semafor. Pornești un metru și te oprești. Așa este în fiecare zi, așa că nu te mai obosești să te enervezi. Ventilația ți s-a stricat de vreo două săptămâni așa că acum respiri toate gazele de eșapamente de la toate mașinile din jurul tău. Mai dai niște telefoane ca să-ți treacă plictiseala, îți verifici mail-ul și contul pe facebook. Afli că trebuie să asiști luna viitoare la frumoasa nuntă a verișoarei tale. Te întrebi de ce se căsătoresc oamenii. Te întrebi de ce își declară iubirea de față cu alții, dacă tot la divorț ajung. Nu ai un răspuns și de foarte mult timp nici nu-ți mai pasă.

Ora 9 Dimineața  – ai ajuns la serviciu în cele din urmă. Șeful tău țipă la tine că de ce nu ai ajuns mai devreme. Nu-i pasă lui că tu te-ai întors la muncă chiar dacă ai un bebeluș acasă. Te-ai întors la muncă fiindcă banii de la stat erau prea puțini ca să-ți permiți să crești doi copii. Bine că și soțul tău face niște bani, că altfel nu avea cine să plătească toate facturile și ați fi ajuns aurolaci. Nu te mai gândești la lucrurile negative, așa că iei o țigară și o cafea și îți începi ziua. Oricum în câteva ore vine pauza de masă.

Ora 13 Prânz – îți aduni colegele și vă duceți la restaurantul de pe colț ca să serviți o masă completă formată din kebab + cartofi prăjiți + un suc dietetic. Afli că una din colegele tale a descoperit că are o tumoră la sân, că uneia i-a murit un unchi de cancer, că alta are un soț cu apă la plămâni…și te îngrozești. Ești terifiată să auzi atâtea lucruri rele și speri să nu ți se întâmple și ție. Nu au cum să ți se întâmple ție pentru că tu duci o viață sănătoasă, mănânci doar lactate degresate, carne slabă de pui și curcan, sucuri dietetice și mai ales…te duci la sală o dată pe săptămână ca să-ți revii la forma inițială înainte să rămâi gravidă. Nu, ție nu ți se va întâmpla așa ceva. Nu are cum. Oare?

Ora 17 După amiaza – pleci de la muncă după opt ore de stat în șezut în fața calculatorului. Îți suni soțul și îi spui că nu ai timp să faci mâncare azi și să mănânce ce e prin frigider. Te duci la supermarket, îți faci lista. Îți aduci aminte de farmacie. Nu-i nicio problemă, întotdeauna este una după colț. Te îndrepți spre casă. Ajungi acasă, îți vezi copiii și soțul. Faci mâncare pentru a doua zi. Îți aduci aminte că ai uitat să plătești facturile. Știi că nu e bine să rămâi restantă așa că decizi ca mâine să te trezești cu o oră mai devreme ca să ai timp să le plătești. Te pui în fața televizorului. Soțul tău mănâncă lângă tine cina, tu știi că nu ai voie să mănânci seara așa că înghiți în sec și poate te duci să iei un măr din punga de la supermarket. Ajungi să faci lecții cu copilul cel mare și să-l hrănești și pe cel mic.

Ora 22 Seara – în sfârșit e un pic mai liniște în casă. Cel mic doarme. Cel mare stă pe mess. Soțul tău dormitează pe canapea. Este momentul tău de liniște. Îți iei o țigară și te duci pe balcon să fumezi. Începi să te gândești la ceea ce ai auzit azi. Te gândești că ești norocoasă că ai o familie atât de sănătoasă. Te gândești că nu ești fericită ca cei din filme, însă se poate și mai rău. Te gândești că e mai bine la etajul trei decât la etajul 10. Te gândești că poate ar trebui să schimbi marca asta de țigări. Te gândești la ce ai de făcut a doua zi.

Ora 12 Noaptea – pui capul pe pernă după ce îi spui noapte bună străinului de lângă tine. Pui capul și aștepți cu nerăbdare a doua zi….

Postat de  Roxana

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: