Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘barne’

Galerie

Izvorul

Cu toții știm cât de importantă este apa pentru această planetă și pentru toate formele de viată. Știm că fără ea am muri și noi și toate animalele în câteva zile, vegetația ar muri și ea treptat, lăsând în urmă un deșert care ar acoperi toată planeta. În cele din urmă ar muri orice formă de viață și această planetă s-ar transforma într-un fel de Marte. Totuși, după câteva milioane de ani, s-ar putea să apară din nou apa pe Pământ și ciclul Vieții se va relua.

Dar noi nu ne dorim un astfel de viitor și din acest motiv apreciem fiecare sursă de apă iar anul acesta a venit un moment care știam că va sosi în curând …. reamenajarea izvorului. De vreo 20 de ani nu i-a mai fost acordată importanță, deși de vreo 5 ani este folosit de aproape toți nou-veniții în Vale. Știam că dacă nu ne ocupăm acum de el, riscăm să rămânem fără izvor, acoperișul deja fiind prăbușit, pereții la fel, iar fundul era plin de mâl. Ne-am luat inima în dinți și ne-am apucat de treabă. Bine, recunosc, mai mult a lucrat Alex. Eu mai mult l-am încurajat de pe margine. Când învăț să mânuiesc drujba, promit să îl ajut mai mult 🙂

Mai întâi am dărâmat totul ca să vedem despre ce este vorba. Off…o grămadă de plastic și lemne putrezite. Era o minune faptul că se mai ținea ”în picioare”. Apoi am curățat fundul scoțând toată apa și l-am adâncit atât cât ne-a permis locul. Pe fund sunt pietre acum.
Sincer, nu ne așteptam ca lucrarea să necesite atâtea bârne, dar eram hotărâți să facem o treabă strașnică care să dureze cât mai mult timp. Norocul nostru a fost ca în vară am găsit un plop prăbușit care era încă verde și l-am folosit pe acesta pentru a face bârne din el. Toate bârnele le-a făcut Alex doar cu drujba. Apoi am îmbinat bârnele între ele cu multă îndemânare (meritul lui Alex, din nou 🙂 ) și le-am proptit cât mai bine în stâncă. La sfârșit am adăugat lăturoni de brad (resturi) ca și capac, peste care am pus o folie de plastic pentru ca ploaia să nu tulbure izvorul.

Lucrarea a durat 2 zile pline, însă a meritat fiecare minut. Suntem foarte mulțumiți de rezultatul final. Pentru prima dată de când suntem în această vale, izvorul nu mai riscă să se prăbușească și să se tulbure grav.
Îți mulțumim dragă Natură pentru tot ceea ce ești! Te iubim!

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

SUSȚINE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Căsuța noastră din deal V

Înainte de venirea iernii 2014 am finisat mansarda, montând și restul de podea și lăcuind-o. În primăvară ne-am decis să terminăm de montat podeaua la parter. Am șlefuit-o, am lăcuit-o, am uscat-o și apoi am montat-o în casă. Foarte important în cazul tuturor podelelor din scândură este tragerea acestora (cu ajutorul toporului, de obicei) pentru a fi lipite una de alta. Astfel, când se va usca lemnul, nu se vor depărta foarte mult. În articolele anterioare am menționat faptul că podeaua de la parter se depărtase foarte mult și trebuia scoasă și remontată. Lucrul acesta l-am făcut prin august. Am profitat de faptul că am eliberat jumătate de parter și de căldurile potrivite pentru ca lacul să se usuce, și am lăcuit și bârnele într-o culoare mai închisă. La sfârșit, după ce am lipit scândurile, am observat cu stupoare că ne rămăsese un spațiu gol de 11cm. Atâția cm se trăsese podeaua de când fusese montată. Am rezolvat problema cu încă o scândură de 11cm.

După ce am terminat lucrul la grădină am considerat propice momentul pentru a finisa terasa. Astfel, cum s-a încălzit vremea, am șlefuit bârnele care susțin terasa și le-am lăcuit. După ce am lăcuit și scândura pentru podea, am montat-o.

Și pentru că scara cea veche nu se mai asorta cu frumoasa terasă, ne-am hotărât că este momentul să construim scara exterioară. Mai întâi am calculat foarte bine unde dorim să o amplasăm. Pilonii de susținere ai platformei scării i-am montat de anul trecut. Aceștia sunt la o adâncime de 60-70cm, la fel ca și pilonii casei. Platforma am montat-o relativ repede și am lăcuit-o de mai multe ori. Apoi am făcut o mică groapă în care am turnat puțin beton cu pietre. Aceasta este baza și în același timp prima treaptă. După o zi, când s-a uscat bine betonul, am început să asamblăm piesele scării. Bineînțeles că toate scândurile au fost șlefuite și apoi lăcuite pe toate pârțile de două ori. Toată scara este formată numai din scândură de 5cm. Montajul a durat 2 zile, deoarece în acea perioadă a fost foarte cald și am fost forțați să ne retragem la orele de foc în casă.

Alt lucru care a necesitat atenția noastră au fost finisajele exterioare ale geamurilor, adică montarea marginilor (glafurilor). Pe acestea le aveam deja șlefuite, doar le-am lăcuit după montaj. Înainte de a le pune ne-am asigurat că am acoperit fiecare găurică cu spumă poliuretanică, pentru o mai bună izolație.

Pe lângă hornul de care suntem atât de mândri (povestea lui o găsești aici – https://valeacurcubeului.com/2015/11/29/hornul/), reușita cea mai mare a acestui an este scara interioară. Cu ajutorul ei, am separat holul și baia, am reușit să ne depozităm lucrurile și nu ne mai chinuim pe scări improvizate ca să ajungem la mansardă.

De scara interioară ne-am pus pe treabă în luna octombrie, deoarece am așteptat să se usuce bine lemnele (și tot n-a fost de ajuns). Deși am fost optimiști că o vom termina repede, aceasta a durat 3 săptămâni. Probabil ar fi durat mai puțin dacă ne pricepeam cât de cât la scări și nu am fi calculat fiecare pas de 126 de ori. Însă nu aceste calcule ne-au ținut în loc, cât faptul că fiecare scândură a trebuit șlefuită, lăcuită și uscată înainte de a fi montată în casă.

După zile întregi de măsurători am pornit cu platforma scării, care este formată din bârne asamblate la fel ca și casa, cu latura îngustă în sus (pe cant) pentru a-i oferi mai multă rezistență. Pentru îmbinarea bârnelor între ele, Alex a folosit tehnica îmbinării în coadă de rândunică. Aceasta a necesitat precizie și răbdare, calități pe care le dobândești atunci când vrei să iasă treaba perfectă 🙂

Apoi am montat podeaua platformei și pereții. Acestea au durat cel mai mult, din cauza a ceea ce am spus și mai sus, a șlefuitului, lăcuitului și uscatului. Când am ajuns la trepte, am apelat la elemente de îmbinare (L-uri) și la multă răbdare. Am mai adăugat un stâlp de susținere între cele două scări, pe care se sprijină și scara si podeaua de la mansardă. Toți stâlpii de la scară i-am pus foarte simplu…am adus un alt stâlp mai mic pe care am pus un cric de mașină. Cu ajutorul cricului am ridicat puțin bârna ce ține tavanul. Am pus stâlpul final acolo unde trebuia și am dat ușor drumul la cric. Menționez că nu am ridicat mult podeaua, doar câțiva mm, până într-un cm.

Pentru a profita de spațiul oferit de platforma scării, am împărțit-o în două locuri foarte mari de depozitare, unul pe hol și unul în baie. Și holul și baia sunt micuțe, holul fiind doar pentru alimente, haine și scule, iar baia are o cadă și un raft, deocamdată (urmând desigur cabina de duș cu hidromasaj atât de răspândită la casele de la țară precum și un mini jacuzzi 🙂 ).

Anul acesta a fost, cu siguranță, încă unul dedicat căsuței noastre… chiar dacă în perioada de lăcuit podeaua la parter ne-am mutat la cort. Chiar dacă ne mai zgâlțâie la vânturi foarte, foarte puternice, și mai trosnește, și pârâie, este căsuța noastră cea dragă. Este absolut normal ca ea să fie flexibilă și ca lemnul să lucreze. Nu suntem noi obișnuiți cu o casă din lemn, pentru că am locuit doar între betoane unde nimic nu se mișcă și nimic nu respiră. În timp, avem planuri mari pentru ea, de întărire și de extindere, însă până atunci suntem recunoscători Vieții că ne-a oferit un acoperiș deasupra capului și un loc pe care să-l numim ACASĂ.

Postat de Alex și Roxana

Căsuța noastră din deal I

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Galerie

Căsuța noastră din deal II

Procesul de construcție al casei s-a dovedit a fi unul de anduranță, făcându-ne să ne simțim tot timpul ca și cum alergăm din toate puterile însă nu mai atingem finish-ul. Și nu numai fizic, deși ni s-a arătat că suntem capabili de mult mai multe decât ne-am închipuit, dar cel mai important mental. Am experimentat răbdarea de atât de multe ori încât până nu ne-am învățat lecția și nu am înțeles ceea ce trebuia să înțelegem, experiențele s-au tot repetat. Nici acum nu am învățat perfect, însă suntem pe drumul înțelegerii.

În timp ce eram preocupați constant de casă, unde trebuie să vină bârnele, cum trebuie îmbinate, câte lemne mai avem nevoie, cum trebuie să arate scările, ce unghi să dăm la acoperiș, ce înălțime să fie pereții la mansardă etc., toate combinate cu îngrijorarea permanentă dacă se mai opresc ploile sau nu, viața ne-a mai dat o provocare. Ne-a provocat iarăși să învățăm ceva ce am refuzat să învățăm până atunci. Și cum era de așteptat, era vorba despre ceva care cu toții avem probleme, iertarea. Într-un mod bizar lecția a venit atunci când ne-am trezit într-un conflict aprins cu persoanele pe care le consideram prietenii noștri, aceleași persoane despre care noi credeam că și-au depășit nevoile instinctuale de a-și exprima violent stările interioare conflictuale.

Pentru noi este foarte important să punem accentul pe sinceritate într-o relație. Dacă nu suntem sinceri unii cu alții, atunci de ce mai vorbim unii cu alții? De ce ne mai obosim să deschidem gurile dacă acestea scapă numai minciuni și invenții? În decursul anilor, am deprins această calitate, a adevărului, și de obicei, și eu și Alex ne dăm seama cu ușurință când suntem mințiți sau ni se ascunde un lucru. Însă există și profesioniști, mincinoșii patologici, care mint atât de bine încât reușesc să se mintă pe ei înșiși și sfârșesc în a se încurca în propriile lor minciuni. Din partea noastră, nu este nicio problemă dacă cineva dorește să mintă, însă o relație, indiferent de natura acesteia, nu se poate baza pe minciuni. Astfel că am încetat de foarte mult timp să mai judecăm și îi lăsăm pe ceilalți să ne mintă în continuare, dacă acest lucru îi face fericiți. Totuși, după ce te conectezi cu un om și rămâi cu impresia că aveți atât de multe în comun, îl ajuți în problemele cu care au venit la tine, este dificil când îl vezi în starea lui cea mai proastă, atunci când scoate la iveală adevăratele intenții și rămâi surprins cum de nu te-ai prins de dinainte. Și atunci începe marea dilemă: ce faci în continuare? Cum absorbi astfel de sentimente? În fine, scurtând povestea, săptămâni la rând ne-am întrebat de ce. De ce ne-au dezamăgit atât de mult oamenii aceștia? De ce ne-au atras în conflictele lor interioare? De ce să-i iertăm? De ce nu ne putem accepta unii pe alții așa cum suntem? Cu cât ne puneam mai multe întrebări cu atât ne afundam mai mult în deznădejde.

După luni de zile de răscoliri interioare am aflat răspunsurile. Ele erau în noi, însă supărarea și dezamăgirea le ascundeau în spatele lor. Odată ce sentimentele acestea s-au diminuat, a început să se întrevadă adevărul despre ceea ce s-a întâmplat, și deși nu mai conta trecutul, am înțeles că oamenii sunt conduși ori de frica ori de iubire. Când lasă frica să îi acopere, fac tot felul de nebunii care nu-i caracterizează și care îi rănesc pe cei din jurul lor. Știm acum acest lucru, fiindcă și noi am fost în locul acela întunecat, și nu este o experiență pe care ne-am dori să o repetăm. Însă, atunci când oamenii se lasă ghidați de iubire, atunci fac alte nebunii, însă acestea nu rănesc oamenii, ci îi vindecă.

După ce am trecut prin nebunelile acestora, ura nejustificată și resentimentele lor, am decis că este momentul să trecem mai departe și să încetăm întrebările. Pentru ca noi să fim pace, trebuie să experimentăm conflictele, și doar atunci vom descoperi pacea noastră interioară.

Ceea ce ne-a mai servit ca lecție de viață, este că în spatele unor fețe drăguțe, amabile și aparent bine-voitoare se pot ascunde niște persoane foarte rănite, care s-au transformat în monștri ca să se protejeze de alți oameni. Aceștia probabil au trăit experiențe traumatizante sau pur și simplu au decis la un moment dat că astfel le este mai bine. De obicei, lupta care se duce în interiorul lor, este una care numai ei o pot duce, și de aceea astfel de persoane trebuie ca mai întâi să se ajute singure și apoi să caute sprijin în altă parte.

Înțelegând acum ce s-a întâmplat, le mulțumim acelor persoane, pentru că ne-au dat o lecție de viață. Și noi am învățat-o. Și îi respectăm în toată divinitatea lor.

Între timp….următoarea etapă la casă a fost acoperișul. Acesta a necesitat foarte multă răbdare și îndemânare. Mai întâi a fost bătută astereala (sau scândura) acoperișului. După o ultimă priveliște de la mansarda fără acoperiș, aceasta a fost închisă complet. Astereala am acoperit-o cu folie anti-condens și apoi au urmat lațurile să fie bătute în cuie pe orizontală și pe verticală. Scopul lor este să țină ondulina (cum i se spune local) sau Guttanit. Ca și culori am avut de ales între un maro, un roșu și un verde. Cum era de așteptat, am ales verdele pentru că este o nuanță foarte frumoasă, un verde-gri, care se potrivește și cu culoarea naturală a casei și cu peisajul. Ondulina se fixează cu niște șuruburi speciale (auto-forante) direct pe lațuri. Dimensiunile unei plăci sunt de 210cmx90cm. Ea este ca un fel de carton gumat însă foarte greu și foarte rezistent. După ce am instaurat trend-ul cu ondulina, mulți dintre localnici (și nu numai) au ales aceste plăci pentru acoperișuri de garaje, șoproane și case. Când s-a gătat acoperișul (vorbă locală = a termina acoperișul), cândva pe la începutul lunii septembrie, în plin sezon ”musonic”, am decis că ar fi bine ca o perioadă de 3 săptămâni să se odihnească lemnul casei. Este necesar ca cel puțin o lună să se așeze bine lemnele și să se usuce, înainte de a începe lucrul la pereți.

În aceste 3 săptămâni, am montat o parte din geamuri (3 la parter și unul la mansardă) și uși (2 la parter), rămânând ca celelalte să fie montate pe parcursul lucrării. În total avem 6 geamuri la parter + 4 geamuri la mansardă + 2 uși la parter. Toate geamurile și ușile sunt din geam termopan cu tâmplărie de pvc.

Pe la sfârșitul lunii septembrie, tot în plin sezon ”musonic” începeam lucrul la pereți. Înainte de a ridica pereții, am montat folie anti-condens de jur împrejurul casei atât cât s-a putut. Unde nu s-a ajuns, am pus pe dinăuntru după ce am pus pereții exteriori și înainte de izolație. Aceștia sunt compuși din scândură de 2cm rindeluită cu canturi. Scândurile vin una peste alta, canturile permițându-le acest lucru. Bineînțeles că plouând aproape non-stop multe scânduri s-au murdărit, și din păcate la multe noroiul a intrat în profunzime. Însă, noi suntem încântați fiindcă a prins un aspect mai natural casa. Încet-încet am trecut la lăcuitul exterior care a durat destul de mult, mai ales în zonele unde casa are peste 5 metri înălțime. Norocul nostru că Alex nu are rău de înălțime și are și puțin sânge de acrobat în el. Am avut noroc și că se răriseră ploile și a avut timp casa să se usuce.

Va urma…

Căsuța noastră din deal I

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Căsuța noastră din deal V

 

Galerie

Căsuța noastră din deal I

Aproape la fel ca anul trecut, acesta a fost unul care ne-a întrecut așteptările peste măsură. Ne-a întins către extreme care nici nu ne-am gândit că le vom atinge vreodată. Și totuși, privind în urmă totul s-a întâmplat la momentul perfect și numai către binele nostru, chiar dacă în momentele respective totul părea să funcționeze în contra noastră. Cea mai mare realizare a noastră, pe lângă evoluția spirituală de care am avut parte anul acesta, este prima noastră casă, construită pe terenul nostru.

În urmă cu 3 ani când am pornit pe acest drum, știam că vom construi o casă cât mai curând și într-un mod cât mai ”curat”. Primele gânduri au fost către o casă din cob, apoi una din pământ bătut, apoi una din bârne. Toate opțiunile acestea le-am eliminat încet-încet pe parcursul șederii noastre în Vale. O casă de cob sau de pământ bătut implică vreme uscată pentru a avea timp să o construiești. Aici perioada uscată durează câteva luni, adică iulie-septembrie (dacă este un an normal, nu ca 2014 când a plouat aproape fără oprire), și în această perioadă cuvântul uscat este dus la extreme, adică se transformă în secetă. Pentru o astfel de casă sunt necesare cantități uriașe de apă în perioada aceasta secetoasă, care sunt aproape imposibil de obținut fără să nu seci unu-două-trei izvoare și atunci ajungi să nu mai ai cu ce să te speli la popou :). La o astfel de casă, bineînțeles cu niște dimensiuni în care să nu te simți că locuiești într-o scorbură de veveriță, se lucrează cel puțin 3-4 luni la foc continuu doar pentru ridicarea și închiderea ei. În plus o astfel de casă necesită căldură ca să se usuce pereții, care trebuie să fie foarte groși (de la jumătate de metru în sus) pentru a putea susține măcar o mansardă, ori aici în Vale căldura este doar ziua pe timp de soare, iar seara chiar în plină vară sunt necesare haine groase. Alt impediment ar fi fost paiele necesare amestecului de cob. Având în vedere că vorbim despre o casă și nu o colibă, sunt necesari foarte mulți baloți de paie care nu se găsesc în zona noastră (prin zonă mă refer la proximitate, nu la 60-100 de kilometri distanță). A nu se confunda baloții de paie cu fânul. Acesta din urmă este din abundență, însă nu este un liant la fel de bun ca paiul. Chiar dacă s-ar găsi la 50 de kilometri de noi, baloții sunt voluminoși și trebuie transportați cu un tir/o basculantă care ar costa nejustificat de mult, iar șansele să intre în Vale în anotimpul noroios (adică octombrie-iunie) sunt aproape nule. Un alt argument a fost experiența cu șoarecii. Dacă ar intra șoarecii în pereți nu mai este nimic de făcut decât ori să dărâmi pereții căutându-i și explicându-le că trebuie să se mute fiindcă aceea este casa ta, ori să te muți sub clar de lună. Într-adevăr poți să introduci un prădător natural al lor, pisica, în tablou, însă din punctul nostru de vedere animalele nu sunt proprietatea noastră ca să le ținem pe lângă casă pentru că avem nevoie de ele. În plus, câți șoareci poate o pisică să mănânce într-o zi? Cu siguranță nu destui pentru a apăra toți pereții casei. Casele din pământ bătut implică o muncă fizică extremă care poate doborî orice fel de meșter în zilele toride de vară, astfel că neavând rezervați câțiva Hercules, am renunțat rapid la idee. Casa din bârne este după părerea mea cea mai greu de făcut dacă nu ai pe cineva foarte priceput care să te ghideze. Lemnul (bârnele) se taie în timpul iernii și se lasă la uscat până primăvara-vara. Piatra pentru fundație trebuie adusă cu căruța sau cu basculanta. Dacă este vorba despre o casă în deal trebuie făcută o fundație mai adâncă, deci implică și mai multă piatră. O astfel de construcție se poate întinde și pe ani de zile, ceea ce noi nu ne permiteam din simpla dorință de a ne muta în propria noastră casă cât mai curând.

Acum un an, eram în aceeași cameră cu tatăl meu și încercam să-i explic pe limba mea cum arată în capul meu casa pe care ne dorim să o construim în Vale. Câteva luni mai târziu și multe nopți nedormite, a luat naștere încet-încet primul desen tehnic al casei. Știam că va fi o casă pe piloni din lemn, că va avea scheletul din bârne, că va fi acoperită și în interior și în exterior cu scândură și că va avea o lungime de 8 metri cu 4 metri lățime. De aici și până la construcția în care momentan locuim, am trecut prin atât de multe aventuri încât putem să declarăm acest an, cel mai aventuros din viața noastră, încărcat de bucurii și învățăminte.

Această căsuță este prima noastră casă proprietate personală. În toți cei 12 ani de când ne-am unit destinele am locuit în casele altora, așa că era și timpul ca și noi să ne luăm zborul și să ne construim o căsuță pe placul nostru. Pentru noi a fost de la început foarte important ca prima noastră casă să se afle într-un loc retras, curat și liniștit, astfel că Valea a îndeplinit toate condițiile acestea.

După 4 luni de desene tehnice, discuții aprinse și multă dragoste și pasiune, casa noastră avea pe hârtie o fundație din piloni de lemn, un parter înalt de 2,5 metri compus din hol, baie și cameră de zi, o mansardă cu pereți înalți de 1,3 metri open-space, și o terasă minunată cu o priveliște de vis de 2 metri pe 4 metri.

În continuare voi descrie fundația și scheletul, urmând ca în celelalte articole să scriu și despre acoperiș, pereți, podele, terasă și izolație.

Pe la începutul lunii aprilie am cumpărat o parte din lemnele necesare pentru structură, adică bârnele (coame, căpriori, clești, contrafișe etc.). Acestea s-au bucurat de o vreme ”minunată” cu ploi zilnice. Până la mijlocul lui iulie eram în fiecare zi, în fiecare oră cu ochii pe cer și cum observam că se apropie nori negri fugeam să le acoperim. Deci, le descopeream cum trecea ploaia și le acopeream cum venea ploaia. De multe ori nu am mai avut timp să le acoperim, norii fiind mai rapizi decât eram noi iar de multe ori au fost alarme false. Norocul nostru era că odată trecută ploaia se făcea foarte cald și se uscau lemnele.

Prin iunie am reușit să facem rost de piloni pentru casă. Aceștia sunt salcâmi, și sunt alături de stejari, unii dintre cei mai rezistenți copaci din România. Se cunosc poduri care sunt susținute cu piloni de salcâm (deci sunt scufundați în apă) care au peste 80 de ani și care nu au putrezit. Salcâmii au trebuit aduși la locul viitoarei case cu căruța, apoi decojiți cu toporul, lăsați la uscat și vopsiți cu ulei ars de două ori, operațiuni de care s-a ocupat în mare parte Alex.

Tot el a săpat cele 18 gropi necesare introducerii pilonilor în pământ cu o adâncime de aproximativ 60-70 centimetri și cu un diametru care să permită să încapă și pilonul și betonul. Bineînțeles că tot plouând, gropile se tot acopereau cu apă și în cele din urmă cu mâl. Astfel că în ziua în care trebuiau puși pilonii am scos apa din gropi și am folosit-o la amestecul pentru beton. Betonul a fost făcut din apă, ciment și pietriș. Acesta din urmă a fost adus de la pârâul Cerna cu o basculantă și mai apoi încărcat manual în căruță și urcat până la locul casei. Atunci când se turna betonul, am aruncat și pietre mari în acesta pentru o legătură mai bună. Așezarea pilonilor în pământ a durat aproximativ o zi de lucru, adică vreo 8 ore minus pauza de masă și alte pauze, în total vreo 6 ore de lucru într-o zi de vară fierbinte cândva la sfârșitul lui iulie. Fiindcă terenul nostru este în pantă, pilonii sunt la înălțimi diferite. Astfel că pilonii din spate sunt la 30 de centimetri față de sol iar cei din față la 170 centimetri față de sol.

În tot acest timp noi am locuit într-un cort mare de 8 persoane ca să putem fi mai aproape de construcție și astfel am îndurat zilnicele ploi în cort. Trebuie să mărturisesc faptul că în mare parte din timp, să te miști odată cu cortul și să fii umed 90% din timp, nu a fost distractiv, însă viața la cort te poate învăța multe lucruri. De exemplu cum să supraviețuiești atacurilor șoarecilor, care s-au înmulțit peste măsură anul acesta, sau cum să dormi în aer proaspăt la temperaturi sub 5 grade Celsius, sau cum să suporți umezeala etc.

Revenind, după ce fundația s-a odihnit câteva săptămâni, s-a început lucrul la scheletul casei. Înainte de aceasta însa au fost tăiați toți pilonii la boloboc pentru ca scheletul să nu devină strâmb. Construcția scheletului a fost cea mai frumoasă, după părerea noastră, deoarece am avut ocazia să contribuim și să observăm înălțarea structurii propriei noastre case. Îmbinările (în coadă de rândunică) dintre bârne au fost un lucru foarte important pentru o astfel de casă și nu trebuia să rămână loc de greșeli, deoarece odată ce se greșește scheletul, se greșește toată construcția. Bârnele care formau prima platformă au fost și ele vopsite cu ulei ars. Bârnele care au rămas la vedere în interiorul casei au fost rindeluite și urmează să fie lăcuite.

Va urma…

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Căsuța noastră din deal V


Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: