Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘casa’

Galerie

Căsuța noastră din deal V

Înainte de venirea iernii 2014 am finisat mansarda, montând și restul de podea și lăcuind-o. În primăvară ne-am decis să terminăm de montat podeaua la parter. Am șlefuit-o, am lăcuit-o, am uscat-o și apoi am montat-o în casă. Foarte important în cazul tuturor podelelor din scândură este tragerea acestora (cu ajutorul toporului, de obicei) pentru a fi lipite una de alta. Astfel, când se va usca lemnul, nu se vor depărta foarte mult. În articolele anterioare am menționat faptul că podeaua de la parter se depărtase foarte mult și trebuia scoasă și remontată. Lucrul acesta l-am făcut prin august. Am profitat de faptul că am eliberat jumătate de parter și de căldurile potrivite pentru ca lacul să se usuce, și am lăcuit și bârnele într-o culoare mai închisă. La sfârșit, după ce am lipit scândurile, am observat cu stupoare că ne rămăsese un spațiu gol de 11cm. Atâția cm se trăsese podeaua de când fusese montată. Am rezolvat problema cu încă o scândură de 11cm.

După ce am terminat lucrul la grădină am considerat propice momentul pentru a finisa terasa. Astfel, cum s-a încălzit vremea, am șlefuit bârnele care susțin terasa și le-am lăcuit. După ce am lăcuit și scândura pentru podea, am montat-o.

Și pentru că scara cea veche nu se mai asorta cu frumoasa terasă, ne-am hotărât că este momentul să construim scara exterioară. Mai întâi am calculat foarte bine unde dorim să o amplasăm. Pilonii de susținere ai platformei scării i-am montat de anul trecut. Aceștia sunt la o adâncime de 60-70cm, la fel ca și pilonii casei. Platforma am montat-o relativ repede și am lăcuit-o de mai multe ori. Apoi am făcut o mică groapă în care am turnat puțin beton cu pietre. Aceasta este baza și în același timp prima treaptă. După o zi, când s-a uscat bine betonul, am început să asamblăm piesele scării. Bineînțeles că toate scândurile au fost șlefuite și apoi lăcuite pe toate pârțile de două ori. Toată scara este formată numai din scândură de 5cm. Montajul a durat 2 zile, deoarece în acea perioadă a fost foarte cald și am fost forțați să ne retragem la orele de foc în casă.

Alt lucru care a necesitat atenția noastră au fost finisajele exterioare ale geamurilor, adică montarea marginilor (glafurilor). Pe acestea le aveam deja șlefuite, doar le-am lăcuit după montaj. Înainte de a le pune ne-am asigurat că am acoperit fiecare găurică cu spumă poliuretanică, pentru o mai bună izolație.

Pe lângă hornul de care suntem atât de mândri (povestea lui o găsești aici – https://valeacurcubeului.com/2015/11/29/hornul/), reușita cea mai mare a acestui an este scara interioară. Cu ajutorul ei, am separat holul și baia, am reușit să ne depozităm lucrurile și nu ne mai chinuim pe scări improvizate ca să ajungem la mansardă.

De scara interioară ne-am pus pe treabă în luna octombrie, deoarece am așteptat să se usuce bine lemnele (și tot n-a fost de ajuns). Deși am fost optimiști că o vom termina repede, aceasta a durat 3 săptămâni. Probabil ar fi durat mai puțin dacă ne pricepeam cât de cât la scări și nu am fi calculat fiecare pas de 126 de ori. Însă nu aceste calcule ne-au ținut în loc, cât faptul că fiecare scândură a trebuit șlefuită, lăcuită și uscată înainte de a fi montată în casă.

După zile întregi de măsurători am pornit cu platforma scării, care este formată din bârne asamblate la fel ca și casa, cu latura îngustă în sus (pe cant) pentru a-i oferi mai multă rezistență. Pentru îmbinarea bârnelor între ele, Alex a folosit tehnica îmbinării în coadă de rândunică. Aceasta a necesitat precizie și răbdare, calități pe care le dobândești atunci când vrei să iasă treaba perfectă 🙂

Apoi am montat podeaua platformei și pereții. Acestea au durat cel mai mult, din cauza a ceea ce am spus și mai sus, a șlefuitului, lăcuitului și uscatului. Când am ajuns la trepte, am apelat la elemente de îmbinare (L-uri) și la multă răbdare. Am mai adăugat un stâlp de susținere între cele două scări, pe care se sprijină și scara si podeaua de la mansardă. Toți stâlpii de la scară i-am pus foarte simplu…am adus un alt stâlp mai mic pe care am pus un cric de mașină. Cu ajutorul cricului am ridicat puțin bârna ce ține tavanul. Am pus stâlpul final acolo unde trebuia și am dat ușor drumul la cric. Menționez că nu am ridicat mult podeaua, doar câțiva mm, până într-un cm.

Pentru a profita de spațiul oferit de platforma scării, am împărțit-o în două locuri foarte mari de depozitare, unul pe hol și unul în baie. Și holul și baia sunt micuțe, holul fiind doar pentru alimente, haine și scule, iar baia are o cadă și un raft, deocamdată (urmând desigur cabina de duș cu hidromasaj atât de răspândită la casele de la țară precum și un mini jacuzzi 🙂 ).

Anul acesta a fost, cu siguranță, încă unul dedicat căsuței noastre… chiar dacă în perioada de lăcuit podeaua la parter ne-am mutat la cort. Chiar dacă ne mai zgâlțâie la vânturi foarte, foarte puternice, și mai trosnește, și pârâie, este căsuța noastră cea dragă. Este absolut normal ca ea să fie flexibilă și ca lemnul să lucreze. Nu suntem noi obișnuiți cu o casă din lemn, pentru că am locuit doar între betoane unde nimic nu se mișcă și nimic nu respiră. În timp, avem planuri mari pentru ea, de întărire și de extindere, însă până atunci suntem recunoscători Vieții că ne-a oferit un acoperiș deasupra capului și un loc pe care să-l numim ACASĂ.

Postat de Alex și Roxana

Căsuța noastră din deal I

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Galerie

Căsuța noastră din deal IV

Chiar dacă în toate aceste luni de iarnă am fost extrem de ocupați cu produsele Valea Curcubeului, ne-am împărțit timpul în așa fel încât să ne ocupăm și de casă. Am lăsat deoparte orice alte treburi și ne-am ocupat să terminăm mansarda. După ce am lăsat un timp podeaua să se usuce, am montat-o și lăcuit-o de două ori. Uscarea podelei este foarte importantă deoarece la parter, grăbindu-ne să ne mutăm în casă, nu am lăsat lemnul să se usuce foarte bine înainte de a fi montat, iar vara asta sau următoarea (în funcție de cât de ocupați vom fi) va trebui să scoatem podeaua (ultimul rând de scândură) și să-l aranjăm deoarece s-au depărtat destul de mult scândurile. Nu este un proces de durată însă va trebui să mutăm mobila de colo-colo.

Tot la mansardă am amenajat mai multe rafturi pe pereți pentru haine și alte lucruri. Majoritatea rafturilor le-am adus din vechea casă însă am adăugat și altele. Trebuie să recunoaștem că mansarda este locul nostru preferat, lumina din toate părțile, căldura plăcută la picioare, aerul ușor călduț, liniștea și mai ales priveliștea, toate sunt mult mai mult decât ne închipuiam. Când am pornit la drum, nu ne-am așteptat să locuim într-o căsuță atât de primitoare și intimă.

La parter am instalat o sobă de teracotă pe care am cumpărat-o în urmă cu 2 ani și pe care am transportat-o din vechea casă până la casa nouă. Alex a demontat toată șamota din interiorul sobei, pentru că nici măcar 3 oameni nu reușeau să o ridice. După ce i-a scos șamota a devenit mai ușoară și a putut fi transportată cu căruța. Ca de obicei le suntem recunoscători vecinilor care ne-au ajutat și în mod special celor două iepe minunate. După ce am instalat soba, Alex a șamotat-o la loc cu multă îndemânare și răbdare iar acum este ca nouă. Acum doar cu câteva găleți de lemne pe zi reușim să încălzim toată casa. Temporar, până la vară, am amenajat un horn pentru sobă, iar în vara aceasta avem ca proiect construirea unuia care va porni din pământ și se va duce până sus în acoperiș, și care mai mult ca sigur va fi din cărămidă.­­­

Tot aici mai avem de adăugat jumătate din ultima podea. După ce o vom monta și pe aceasta, tot în curând, putem să ne apucăm de mult-așteptata scară interioară. Aceasta va necesita puțin mai multă îndemânare, însă nu ne dăm la o parte de la orice provocări ce privesc căsuța noastră. Intre timp Alex a construit o scară interioară temporară din scândură. Poate nu e ea cea mai rezistentă însă își face treaba cu succes.

Cât ne-a permis vremea, am lucrat și la exterior, finisând colțurile casei și am reușit să terminăm și terasa 80%. Alex s-a ocupat de scândură și a lăcuit-o. Aceasta este formată din scândură de 5cm, un singur rând. După ce finalizăm podeaua (doar am pus-o pe jos neprinzând-o incă cu holșuruburi) ne vom ocupa și de aspectul terasei, adică de șlefuirea bârnelor și lăcuirea acestora.

Va urma…

Căsuța noastră din deal I

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal V

Galerie

Căsuța noastră din deal I

Aproape la fel ca anul trecut, acesta a fost unul care ne-a întrecut așteptările peste măsură. Ne-a întins către extreme care nici nu ne-am gândit că le vom atinge vreodată. Și totuși, privind în urmă totul s-a întâmplat la momentul perfect și numai către binele nostru, chiar dacă în momentele respective totul părea să funcționeze în contra noastră. Cea mai mare realizare a noastră, pe lângă evoluția spirituală de care am avut parte anul acesta, este prima noastră casă, construită pe terenul nostru.

În urmă cu 3 ani când am pornit pe acest drum, știam că vom construi o casă cât mai curând și într-un mod cât mai ”curat”. Primele gânduri au fost către o casă din cob, apoi una din pământ bătut, apoi una din bârne. Toate opțiunile acestea le-am eliminat încet-încet pe parcursul șederii noastre în Vale. O casă de cob sau de pământ bătut implică vreme uscată pentru a avea timp să o construiești. Aici perioada uscată durează câteva luni, adică iulie-septembrie (dacă este un an normal, nu ca 2014 când a plouat aproape fără oprire), și în această perioadă cuvântul uscat este dus la extreme, adică se transformă în secetă. Pentru o astfel de casă sunt necesare cantități uriașe de apă în perioada aceasta secetoasă, care sunt aproape imposibil de obținut fără să nu seci unu-două-trei izvoare și atunci ajungi să nu mai ai cu ce să te speli la popou :). La o astfel de casă, bineînțeles cu niște dimensiuni în care să nu te simți că locuiești într-o scorbură de veveriță, se lucrează cel puțin 3-4 luni la foc continuu doar pentru ridicarea și închiderea ei. În plus o astfel de casă necesită căldură ca să se usuce pereții, care trebuie să fie foarte groși (de la jumătate de metru în sus) pentru a putea susține măcar o mansardă, ori aici în Vale căldura este doar ziua pe timp de soare, iar seara chiar în plină vară sunt necesare haine groase. Alt impediment ar fi fost paiele necesare amestecului de cob. Având în vedere că vorbim despre o casă și nu o colibă, sunt necesari foarte mulți baloți de paie care nu se găsesc în zona noastră (prin zonă mă refer la proximitate, nu la 60-100 de kilometri distanță). A nu se confunda baloții de paie cu fânul. Acesta din urmă este din abundență, însă nu este un liant la fel de bun ca paiul. Chiar dacă s-ar găsi la 50 de kilometri de noi, baloții sunt voluminoși și trebuie transportați cu un tir/o basculantă care ar costa nejustificat de mult, iar șansele să intre în Vale în anotimpul noroios (adică octombrie-iunie) sunt aproape nule. Un alt argument a fost experiența cu șoarecii. Dacă ar intra șoarecii în pereți nu mai este nimic de făcut decât ori să dărâmi pereții căutându-i și explicându-le că trebuie să se mute fiindcă aceea este casa ta, ori să te muți sub clar de lună. Într-adevăr poți să introduci un prădător natural al lor, pisica, în tablou, însă din punctul nostru de vedere animalele nu sunt proprietatea noastră ca să le ținem pe lângă casă pentru că avem nevoie de ele. În plus, câți șoareci poate o pisică să mănânce într-o zi? Cu siguranță nu destui pentru a apăra toți pereții casei. Casele din pământ bătut implică o muncă fizică extremă care poate doborî orice fel de meșter în zilele toride de vară, astfel că neavând rezervați câțiva Hercules, am renunțat rapid la idee. Casa din bârne este după părerea mea cea mai greu de făcut dacă nu ai pe cineva foarte priceput care să te ghideze. Lemnul (bârnele) se taie în timpul iernii și se lasă la uscat până primăvara-vara. Piatra pentru fundație trebuie adusă cu căruța sau cu basculanta. Dacă este vorba despre o casă în deal trebuie făcută o fundație mai adâncă, deci implică și mai multă piatră. O astfel de construcție se poate întinde și pe ani de zile, ceea ce noi nu ne permiteam din simpla dorință de a ne muta în propria noastră casă cât mai curând.

Acum un an, eram în aceeași cameră cu tatăl meu și încercam să-i explic pe limba mea cum arată în capul meu casa pe care ne dorim să o construim în Vale. Câteva luni mai târziu și multe nopți nedormite, a luat naștere încet-încet primul desen tehnic al casei. Știam că va fi o casă pe piloni din lemn, că va avea scheletul din bârne, că va fi acoperită și în interior și în exterior cu scândură și că va avea o lungime de 8 metri cu 4 metri lățime. De aici și până la construcția în care momentan locuim, am trecut prin atât de multe aventuri încât putem să declarăm acest an, cel mai aventuros din viața noastră, încărcat de bucurii și învățăminte.

Această căsuță este prima noastră casă proprietate personală. În toți cei 12 ani de când ne-am unit destinele am locuit în casele altora, așa că era și timpul ca și noi să ne luăm zborul și să ne construim o căsuță pe placul nostru. Pentru noi a fost de la început foarte important ca prima noastră casă să se afle într-un loc retras, curat și liniștit, astfel că Valea a îndeplinit toate condițiile acestea.

După 4 luni de desene tehnice, discuții aprinse și multă dragoste și pasiune, casa noastră avea pe hârtie o fundație din piloni de lemn, un parter înalt de 2,5 metri compus din hol, baie și cameră de zi, o mansardă cu pereți înalți de 1,3 metri open-space, și o terasă minunată cu o priveliște de vis de 2 metri pe 4 metri.

În continuare voi descrie fundația și scheletul, urmând ca în celelalte articole să scriu și despre acoperiș, pereți, podele, terasă și izolație.

Pe la începutul lunii aprilie am cumpărat o parte din lemnele necesare pentru structură, adică bârnele (coame, căpriori, clești, contrafișe etc.). Acestea s-au bucurat de o vreme ”minunată” cu ploi zilnice. Până la mijlocul lui iulie eram în fiecare zi, în fiecare oră cu ochii pe cer și cum observam că se apropie nori negri fugeam să le acoperim. Deci, le descopeream cum trecea ploaia și le acopeream cum venea ploaia. De multe ori nu am mai avut timp să le acoperim, norii fiind mai rapizi decât eram noi iar de multe ori au fost alarme false. Norocul nostru era că odată trecută ploaia se făcea foarte cald și se uscau lemnele.

Prin iunie am reușit să facem rost de piloni pentru casă. Aceștia sunt salcâmi, și sunt alături de stejari, unii dintre cei mai rezistenți copaci din România. Se cunosc poduri care sunt susținute cu piloni de salcâm (deci sunt scufundați în apă) care au peste 80 de ani și care nu au putrezit. Salcâmii au trebuit aduși la locul viitoarei case cu căruța, apoi decojiți cu toporul, lăsați la uscat și vopsiți cu ulei ars de două ori, operațiuni de care s-a ocupat în mare parte Alex.

Tot el a săpat cele 18 gropi necesare introducerii pilonilor în pământ cu o adâncime de aproximativ 60-70 centimetri și cu un diametru care să permită să încapă și pilonul și betonul. Bineînțeles că tot plouând, gropile se tot acopereau cu apă și în cele din urmă cu mâl. Astfel că în ziua în care trebuiau puși pilonii am scos apa din gropi și am folosit-o la amestecul pentru beton. Betonul a fost făcut din apă, ciment și pietriș. Acesta din urmă a fost adus de la pârâul Cerna cu o basculantă și mai apoi încărcat manual în căruță și urcat până la locul casei. Atunci când se turna betonul, am aruncat și pietre mari în acesta pentru o legătură mai bună. Așezarea pilonilor în pământ a durat aproximativ o zi de lucru, adică vreo 8 ore minus pauza de masă și alte pauze, în total vreo 6 ore de lucru într-o zi de vară fierbinte cândva la sfârșitul lui iulie. Fiindcă terenul nostru este în pantă, pilonii sunt la înălțimi diferite. Astfel că pilonii din spate sunt la 30 de centimetri față de sol iar cei din față la 170 centimetri față de sol.

În tot acest timp noi am locuit într-un cort mare de 8 persoane ca să putem fi mai aproape de construcție și astfel am îndurat zilnicele ploi în cort. Trebuie să mărturisesc faptul că în mare parte din timp, să te miști odată cu cortul și să fii umed 90% din timp, nu a fost distractiv, însă viața la cort te poate învăța multe lucruri. De exemplu cum să supraviețuiești atacurilor șoarecilor, care s-au înmulțit peste măsură anul acesta, sau cum să dormi în aer proaspăt la temperaturi sub 5 grade Celsius, sau cum să suporți umezeala etc.

Revenind, după ce fundația s-a odihnit câteva săptămâni, s-a început lucrul la scheletul casei. Înainte de aceasta însa au fost tăiați toți pilonii la boloboc pentru ca scheletul să nu devină strâmb. Construcția scheletului a fost cea mai frumoasă, după părerea noastră, deoarece am avut ocazia să contribuim și să observăm înălțarea structurii propriei noastre case. Îmbinările (în coadă de rândunică) dintre bârne au fost un lucru foarte important pentru o astfel de casă și nu trebuia să rămână loc de greșeli, deoarece odată ce se greșește scheletul, se greșește toată construcția. Bârnele care formau prima platformă au fost și ele vopsite cu ulei ars. Bârnele care au rămas la vedere în interiorul casei au fost rindeluite și urmează să fie lăcuite.

Va urma…

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Căsuța noastră din deal V


Galerie

Partea 4 – Prima casă renovată

În vara anului 2012, respectiv în lunile august-octombrie am reconstruit o casă veche de aproximativ 60-70 de ani. La început am sperat să fie vorba doar despre o casă care necesită anumite amenajări interioare și cel mult o renovare, însă ne-am făcut iluzii degeaba. Starea în care se afla acea casă era cel puțin deplorabilă. Casa nu mai fusese locuită de 15 ani și a fost lăsată să se descompună încetul cu încetul. La acest fapt s-au adăugat umezeala, mucegaiul, șoarecii, și bineînțeles vârsta înaintată.      

Când am pășit pentru prima oară în casă, am avut impresia că mă aflu într-o casă a groazei în care doar fantomele ar putea locui. Mi-am întors privirea către Alex și cu lacrimi în ochi, i-am zis că „aceasta nu poate să fie făcută locuibilă. Cel puțin doar noi doi nu avem cum. Noi suntem simpli orășeni, nu reconstruim case.” Ca de obicei soțul meu mi-a demonstrat că nimic din lumea asta nu este imposibil și mi-a spus că „vom găsi noi o soluție. Mai așteaptă puțin”. În zilele ce au urmat, răbdarea ne-a fost pusă la încercare într-un mod barbar. Știam că dacă nu făceam acea casă locuibilă, nu aveam unde să locuim în Vale până vom deveni proprietari și vom reuși să ne construim casa pe terenul nostru. Știam că era ultima noastră șansă. Știam că dacă nu reușim să o reconstruim până la venirea toamnei, suntem condamnați să locuim în cort la 0 grade Celsius noaptea. Și mai știam că nu aveam cui să-i cerem ajutorul.

Încet-încet am lăsat gândurile la o parte, și am început să curățăm casa pentru a fi pregătită de marea operațiune. Alex împreună cu un prieten au reușit să curețe casa și să scoată toată mobila îmbâcsită de mirosuri insuportabile. Au curățat beciul, podul și bucătăria de vară. Însă cu cât curățau mai mult, cu atât mai descompusă părea casa. În una din camere, jumătate de tavan căzuse iar în cealaltă căzuse un perete. Imaginea era din ce în ce mai sumbră.

Câteva zile mai târziu, pe cărarea din fața cortului nostru, apare un bărbat cu mustață care ne zâmbește prietenește salutându-ne. Aflăm că este vecinul nostru și că locuiește puțin mai sus de terenul nostru, într-un mic cătun. Intrăm în vorbă și descoperim că barbatul care deși părea extrem de fragil, este de fapt priceput la toate. Îi place să lucreze la orice, este fierar, tâmplar, stupar, oier, agricultor, un adevărat meșteșugar, și toate într-un singur pachet de 60 de kilograme. Îl întrebăm dacă este interesat să ne ajute, bineînțeles contra cost, la reconstruirea casei. Bărbatul ne-a spus că nu are timp, că nu are cum să ne ajute și apoi ne-am spus la revedere.

Ne-am trezit a doua zi dezamăgiți și oarecum supărați… dar când am privit la stânga am observat figura slăbuță a bărbatului! Venise să ne anunțe că ne va ajuta la casă. Universul ne răspunsese. Salvarea venise!

În decurs de 10 zile, care nu au fost consecutive, Alex și vecinul nostru au muncit de dimineață până seara la casă. Au înlocuit 33 de bârne (lemnele ce alcătuiesc pereții casei), au decupat loc pentru o ușă între camere și au și montat-o, au schimbat un geam cu tot cu ramă, au reparat acoperișul și hornul, au adăugat bârne de susținere în beci, au prins pereții prin exterior cu scoabe, au schimbat jumătate din dușumeaua unei camere și au mai peticit fundația. În timpul acesta eu am înlocuit sute de bețe de alun ce susțin tencuiala pe pereți.

Pentru că acoperișul să fie reparat trebuia ca podul să fie curățat de cuiburile de viespii. Fiindcă nu ne dorim să pricinuim rău vreunei ființe inutil, am hotărât ca în loc să le fumegăm sau să le otrăvim, să le luăm cuiburile și să le mutăm. Am procedat astfel: am așteptat orele 11 noaptea pentru ca viespiile să se strângă în cuiburi și să fie amorțite de frig. Doi oameni au urcat în pod. Unul ținea un bidon mediu în timp ce celălalt tăia cuibul prins și îi dădea drumul în bidon. Apoi îi punea capacul și îl pasa celui care aștepta bidonul jos la scara de la pod. Acesta lua bidonul, îi scotea capacul și îl vărsa mai încolo, la vreo 50 de metri de casă. Și astfel în seara aceea am scăpat podul de vreo 30-40 de cuiburi de viespii fără să fie înțepat nimeni.

Când vecinul nostru a părăsit „șantierul”, am rămas doar noi pe baricade să terminăm pereții, tavanul și holul. Am tencuit pereții cu un amestec de ciment, nisip și var. Am reparat tavanul și am văruit. După ce s-a mai uscat mortarul, am bătut în cuie polistiren de 2 cm în camere pe pereți și de 5 cm în hol pe pereți și pe tavan. În pod am aplicat un strat de vată minerală de 5 cm. Am acoperit găurile dintre polistiren (fiindcă pereții nu au ieșit drepți) și cele de pe hol cu spumă poliuretanică. Am vopsit două geamuri în alb ca să se deschidă cât mai mult camera și am schimbat 4 geamuri lipsă/sparte. Peste polistiren am prins o pânză din in de culoare natur. Am curățat soba veche din metal și am tapetat-o prin interior cu cărămidă de șamotă. Pe hol am lipit linoleum pentru a fi mai ușor de curățat. 

Când a început frigul, pe la începutul lui octombrie, ne-am hotărât să ne mutăm în casă chiar dacă încă mai erau multe de făcut. Am terminat o cameră și ne-am amplasat cortul mic în mijlocul acesteia. Și în ziua de azi dormim tot în cort (iunie 2013) deoarece ni se pare extrem de confortabil. Între timp am construit un pat și rafturi, toate din scândură. După ce am terminat și camera cealaltă, prin decembrie, am mutat cortul împreună cu toate hainele și alimentele noastre. Noi îi spunem camera de seară. Tot aici am amplasat o sobă de teracotă.

Camera de zi este un fel de bucătărie, utilată cu o plită pe gaz, butelie, sobă, o așa zisă „chiuvetă”, o „canapea” care este de fapt bancheta din spate de la mașina noastră, un umeraș pentru hainele folosite frecvent, un cuier pentru geci, două băncuțe și multe covorașe din bumbac.

Holul este cămară pe timp mai friguros și un fel de baie pentru dușul din fiecare seară. Aici depozităm alimente, încălțăminte și diferite scule.

Beciul este locul în care ne depozităm murăturile, diferite alimente, scule și unelte, și scândura din care vom confecționa mobilă.

În pod nu depozităm nimic deoarece acesta se umple de cuiburi de viespii odată cu venirea primăverii. Și fiindcă nu dorim să ne luptăm cu acestea din nou, le lăsăm în pace.

În curte avem câteva șoproane în care ne depozităm uneltele utilizate frecvent, și lemnele de foc. Unul din acestea a devenit reședința celor două cățelușe pe care le-am adoptat, Bella și Bianca.

În ciuda eforturilor noastre nu am reușit să racordăm casa la curent electric. Aparatele electrocasnice (blender, râșnița, storcător) le alimentăm la un generator pe benzină de 650W atunci când avem nevoie de ele. Micile electronice (telefoane, acumulatori) pe care le deținem, le încărcăm pe la vecinii noștri (localnici). Le suntem extrem de recunoscători acestora pentru amabilitatea lor și ospitalitatea de care dau dovadă. Poate în viitor vom reuși să avem o sursă de curent mai aproape de casa în care locuim. În iarna 2013 am achiziționat un panou solar de 100W cu care reușim să ne încărcăm toate electronicile mici. 

Casa am renovat-o ca și cum ar fi a noastră. Nu ne-am zgârcit la materiale și nici nu am făcut rabaturi. Toate materialele le-am transportat (cu un total de peste 1300km din cauza distanței până la locul cu materiale) cu ajutorul mașinuței noastre, un minunat utilaj rusesc, LADA NIVA 4×4. Chiar dacă încă nu am locuit în ea decât vreo 4 luni, sperăm ca ea să ne țină și de cald și de rece. Materialele pe care le-am folosit deși nu sunt dintre cele mai ecologice, știm că noi compensăm cu toate plantele și toți copăceii pe care îi plantăm în fiecare toamnă/primăvară și prin viața curată pe care încercăm să o îmbrățișăm zi de zi. Poate că nu este foarte ecologic nici polistirenul, nici vata minerală, nici spuma poliuretanică, însă anotimpul secetos și mai apoi frigul nu ne-au permis să ne gândim la alternative.

Le mulțumim tuturor care au contribuit la realizarea casei, de la cei care ne-au îngăduit să locuim în ea, cei care ne-au produs amintiri extrem de amuzante, cei care au muncit cot la cot cu noi, până la cei care doar ne-au încurajat verbal. Fără voi tot am fi fost bine, însă nu se știe cum. Cu voi am reușit să ne întindem limitele aproape de maximul pe care îl credeam noi că-l avem și să învățăm să fim buni la toate, inclusiv la reconstrucții de case.

Va urma…

PARTEA 1 – Schimbarea

PARTEA 2 – Alegerea

PARTEA 3 – Terenul

PARTEA 5 – Prima grădină

PARTEA 6 – Căsuța noastră din deal I

PARTEA 7 – Căsuța noastră din deal II

PARTEA 8 – Căsuța noastră din deal III

PARTEA 9 – Căsuța noastră din deal IV

PARTEA 10 – Bella și Bianca

PARTEA 11 – Căsuța noastră din deal V

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: