Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘copaci’

Galerie

Plantele medicinale vs Laptele medicinal

Când am crezut că auzisem destule prostii care se perindă libere prin mintea omului, surpriza mă aștepta la colț. Într-o dimineață foarte frumoasă, ca majoritatea aici în Vale, deschid radio-ul ca să ascultăm ultimele noutăți din lumea civilizată. La radio un reportaj prezenta ultimul trend în materie de lactate la noi în țară. Un fermier, sau mai mulți, au descoperit că străinii sunt înnebuniți după laptele medicinal. Poftim? Da, asta a fost și reacția mea. Mi-a stârnit curiozitatea. Trebuia să aflu mai mult. Dau radio-ul mai tare. Țăranul respectiv povestea cum el „produce” lapte medicinal și că străinii se îngrămădesc să-l cumpere fiindcă este foarte sănătos, poate cel mai sănătos aliment inventat de om vreodată. Ce este laptele medicinal? Aici devine cel mai interesant, pentru că este o întreagă serie de evenimente care trebuiesc parcurse pentru a ajunge la această miraculoasă invenție.

Mai întâi țăranul cumpără câteva vaci, cu cât mai multe cu atât mai bine. Se asigură că acestea produc lapte, adică ori au un pui pe care îl așteaptă abatorul la câteva luni de la naștere, ori sunt deja gestante. Mai apoi le plimbă, pentru ca acestea să mănânce iarbă curată de la munte. Foarte important s-a punctat în reportaj, ca iarba să fie din zone nepoluate și cu multă floră spontană. Apoi țăranul se asigură că vaca consumă cât mai multe plante medicinale. Țăranul știe foarte multe plante medicinale când e vorba de laptele medicinal, dar dacă îl întrebi cum arată păpădia va ridica din umeri așa cum fac majoritatea celor care trăiesc la țară. În reportaj a reușit să numească și vreo două plante, probabil și acestea suflate de către reporter, și să menționeze că acestea doar vaca le poate consuma, nu și omul. Apoi seria logică a continuat iar acest producător de lapte ne spunea că vaca dă un lapte mult mai aromat de la plantele respective și că toate substanțele bune din plante trec în lapte și astfel ….. tam-tam….hocus-pocus…..alimentul minune inventat de români – laptele medicinal.

Eu, ca orice alt om, și la rândul meu fost consumator de lactate, am înțepenit în inconștiență câteva secunde, după care rotițele au început să mi se învârtă la putere maximă. Astfel am ajuns să mă întreb mai întâi de toate…există oameni care au putut să considere logic acel reportaj? Dacă da, am de gând să desfac puțin firul în patru, doar puțin cât să înceapă și alte rotițe să se învârtă.

Cu toții știm că sclavia este un lucru rău care a provocat multe războaie și multe atrocități. Și totuși încă mai trăim într-o lume în care ni se pare corect să înrobim animale? Eu nu am știut până nu am devenit vegană că vaca produce lapte doar dacă face pui. Pur și simplu nu am făcut niciodată legătura între vacă și om. Nu am știut că mamiferele produc secreții mamare ca să-și hrănească puii și nu ca să hrănească alte specii. Nu am știut că ea trebuie să facă puii în continuu, la fel ca și omul, pentru a produce lapte. Și puii ei? Mai mult ca sigur puii ei sunt măcelăriți dacă se nasc de sex masculin și dacă sunt de sex feminin intră în producția de lapte, adică sunt violate de oameni care îi penetrează vaginul cu mâna sau cu mașinării specializate în acest domeniu pentru a implanta sperma unui taur. Asta se întâmplă în fermele mari, unde nu este timp să fie plimbată vaca la taur pentru ca ei să facă dragoste cât timp proprietarul își freacă mâinile gândindu-se la profit, așa cum se întâmplă la țară. Și astfel, văcuța ajunge să nască viței medicinali, nu?

Bun, să trecem peste partea aceasta pe care companiile de lactate nu ne-o prezintă la TV atunci când ni se prezintă iaurtul de la munte. Dacă este de la munte, înseamnă că a crescut pe pajiști, nu?

Poate mulți oameni nu știu ce înseamnă pășunatul. Pășunatul = ales o bucată de pământ, tăiat toți copacii, ars tot ce a mai rămas în urmă, adus zeci/sute de animale să mănânce iarba care se zbate în continuu să crească. Cu cât iarba se zbate mai mult să crească, cu atât își duce rădăcinile mai adânc, și astfel pământul devine argilos, fără substanțe nutritive în el. Acele plante în loc să formeze un strat de humus în fiecare an, care îngrașă pământul, ele sunt mâncate de către animale înrobite. Iar pe aceste pășuni plantele medicinale aproape că nu vor crește niciodată mai mult de câteva specii mai rezistente, deoarece nu au puterea necesară să se lupte cu gura înfometată a hoardelor de animale. Și atunci unde sunt aceste plante medicinale?

Și încă un aspect – există plante medicinale de care erbivorele nici nu se ating fiindcă nu le găsesc gustoase, cum ar fi urzica, sunătoarea, sânzienele, coada-calului, coada șoricelului, păducelul, măceșele, sovârful, salvia etc…Deci, ce plante medicinale consumă vaca? Nu am aflat exact din reportaj și nici nu merită aprofundat subiectul. Omul în schimb este capabil să consume acele plante fără a fi necesară intervenția unui alt mamifer.

Cât despre lapte, ce pot să mai spun și nu am zis deja în alte articole? Nu mare lucru, fiindcă adevărul este același și doar noi avem posibilitatea să-l schimbăm. Laptele fiecărui mamifer este specific acelui mamifer și puilor lui. Cât de denaturat este ca omul, un mamifer de 50-100 de kilograme să consume laptele intenționat unui vițel de 250 de kilograme? Cât de denaturat este să consumi laptele unei capre sau a unei oi, tu fiind om? Asta rămâne la latitudinea fiecăruia. Fiecare om în parte poate reflecta dacă laptele din paharul lui a meritat ca altă ființă să fie torturată, violată și în cele din urmă omorâtă în agonie. Fiecare știe cât de importantă este secreția mamară a altui mamifer. Merită aceasta atâta ură și violență? Din punctul meu de vedere, nici un lapte din lumea asta nu este atât de important. Din punctul meu de vedere, laptele mamei mele trebuia să fie singurul care să mă hrănească în primii ani de viață, însă mă bucur că măcar după 30 de ani de somn, m-am trezit. Tu ce vei face?

Postat de Roxana

VEGAN

4 ani de Veganism

Alimentația I

Alimentația II

REȚETE

Galerie

Plantele vindecătoare din Valea Curcubeului

Înainte de „aterizarea” noastră în Vale, am trăit ca mulți alți oameni printre betoane lipsite de viață, gri și urât mirositoare. Într-o lume pe care noi o consideram civilizată pentru că ne oferea supermarket-uri la doi pași, trăgeam apa la WC și ne distram în mall-uri. Viața din aceste cimitire de beton a devenit pentru noi greu de suportat din cauza lipsei conexiunii cu Mama Natură. Pentru că majoritatea oamenilor își reprimă această stare naturală a lor, aceea de a fi una cu Natura, apar atât de multe conflicte interioare și exterioare.

Astfel că noi am renunțat de ceva timp să ne mai luptăm cu Natura. Am lăsat-o să ne invadeze trupurile și mințile. Am lăsat-o să ne aducă aminte de lucrurile pe care le știam deja și le uitaserăm. Ne-a învățat să o ascultăm și să o admirăm. Să-i observăm toate organele, florile, copacii, gâzele, animalele, vântul, ploaia, ninsoarea, soarele, luna. Și astfel am pornit încet-încet pe drumul presărat cu minunile Naturii.

Nu de puține ori ni s-a spus că suntem foarte tăcuți atunci când suntem vizitați, și nu numai. Această atitudine se datorează simplului fapt că numai prin liniște putem să observăm. Uneori cuvintele sunt extrem de limitate și câteodată cu înțeles ambiguu, astfel că devine mult mai ușor să taci și să observi.

Și ce este atât de observat? În primul rând asculți liniștea, pe care o vei întâlni în tot și în toate. Apoi sunt miile de gâze care formează o simfonie de dimineață până seara. Plantele care se mișcă în ritmul impus de vânt. Picăturile de rouă care se scutură de pe frunze. Pădurea care foșnește. Soarele care mângâie. Luna care cântă. Stelele care clipocesc. Șoricarul din înaltul văzduhului. Bufnița de la asfințit. Șopârla din iarbă. Cosașii cântăreți. Furnicile grăbite. Sunătoarea deschizându-se. Fluturii dansând. Căprioarele zburdând.

Și astfel am învățat să ascultăm plantele și să le vedem minunăția. Am aflat că dacă vom consuma plante din flora spontană, fără să avem neapărat o afecțiune trupească, ne vom reîncărca bateriile mult mai repede. Într-adevăr ar fi ideal să ajungem să ne hrănim doar cu aer și lumină, însă până la nivelul acelor oameni (care există și în zilele noastre – breatharianism), mai avem de străbătut din drumul nostru.

Anul acesta am cules peste 15 plante din mai până în noiembrie. Probabil am fi reușit și mai multe însă spațiul de uscare ne este destul de limitat momentan.

Le-am uscat pe fiecare în parte câte cel puțin 2 săptămâni (unele și câte o lună) întinse în strat subțire la temperatura mansardei. După ce s-au uscat le-am depozitat în săculeți de pânză confecționați de către noi. Sacii i-am agățat tot în mansardă ca să profite de o ventilație optimă. După vreo 2-3 luni de repaus în saci, plantele sunt deja bine uscate (având în vedere și temperaturile mari din ultima perioadă) și pot fi mărunțite.

Plantele noastre nu sunt sterilizate, iradiate sau distruse termic. Acestea sunt exact așa cum au crescut în armonie cu pământul, vântul, apa, insectele, animalele, planetele. Majoritatea plantelor au fost culese de pe terenul nostru, celelalte fiind culese doar din zona Văii. Plantele nu au fost expuse la poluanți chimici și nu au fost culese de pe marginea drumurilor. Plantele nu provin din monoculturi, ca majoritatea plantelor din comerț. Pentru ca monoculturile să redea o productivitate maximă sunt stropite cu fungicide, insecticide, îngrășăminte chimice și se folosesc pentru irigarea acestora cantități enorme de apă.

Când folosim plante din flora spontană este bine de reținut:

  • Nicio plantă nu o smulgem din rădăcină decât dacă este absolut necesară rădăcina acesteia.
  • Nu culegem toate plantele dintr-o anumită zonă pentru ca acestea să aibă posibilitatea să se înmulțească și astfel să ne bucurăm și în anii următori de prezența lor.
  • Nicio plantă nu o folosim zilnic mai mult de 30-45 de zile. O pauză de 30 de zile între utilizări este binevenită. Secretul constă în alternarea plantelor.
  • Întotdeauna ne documentăm cu privire la planta dorită.

Un lucru foarte interesant pe care am avut ocazia să-l observăm, este rotirea naturală a culturilor. Mai exact, plantele care anul trecut erau majoritare, anul acesta au fost minoritare sau chiar inexistente. În funcție de cantitatea de apă (ploi) pe care au primit-o și căldură (soare), unele au fost mulțumite iar altele nu. Anul acesta a fost un an extrem de prielnic pentru sunătoare, izmă, sânziene, răchitan etc., iar pentru coada-șoricelului și sovârf nu a fost atât de plăcut.

Noi ne-am atașat foarte mult de plante în această perioadă în care am lucrat cu ele și sperăm să putem transmite acest sentiment mai departe. Pe lângă proprietățile curative ale fiecărei plante datorată compoziției ei unice de substanțe nutritive, ele sunt companionii noștri de drum, alături de care pornim fiecare zi.

PLANTELE le puteți găsi aici

Dragoste pentru Natură

Pentru comenzi vă rugăm să completați formularul din secțiunea COMENZI sau puteți să ne contactați la valeacurcubeului@gmail.com

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Schimbare

Suntem singurii care observă o schimbare în lume? Mai este cineva acolo care sesizează mișcările și forfota? Noi o observăm din ce în ce mai accentuat în ultima perioadă. Este uluitor cum se concentrează evenimente majore și minore într-un timp relativ scurt. Deodată oamenii se trezesc și se ridică să schimbe istoria cu propriile puteri. În ultimul timp am observat extrem de multe adunări de oameni care schimbă ceea ce ne duce către prăpastie. Oamenii se opun regimurilor care ne-au desființat ca ființe umane și au încercat să ne transforme în „modificați genetic”.

Internetul se dovedește încă o dată a fi ceea ce ne unește și nu ne desparte. Informația curge liberă iar oamenii tind să fie și ei din nou liberi. Sămânța libertății a încolțit în toți cei care sunt adormiți de mii de ani, de generații întregi. Este un sacrificiu enorm pe care îl fac unii pentru toți ceilalți. Sunt tot felul de oameni care se unesc pentru a elimina sclavia, umilința, batjocura tuturor ființelor vii. Sunt acțiuni care nu mai pot fi ascunse în spatele zidurilor de beton de către marile corporații inconștiente de nenorocirile provocate. Este fenomenal câtă inconștiență există în unele persoane, să ajungi să îți nenorocești aerul pe care îl respiri, apa pe care o bei, pădurea care te alimentează cu oxigen, animalele care se învecinează cu tine, plantele care îți hrănesc trupul, doar pentru ideea banilor, a hârtiilor fără valoare. Singura valoare a banilor este că provin din copaci tăiați. Cei care au impresia că pot controla lumea își închipuie că există în lumea asta un loc „magic” unde izvoarele sunt curate, aerul nepoluat și pădurile netăiate în care se pot refugia. Este o iluzie, așa ceva nu există. Nimic nu este înafara conștiinței planetei. Ea știe totul. Noi știm totul. Iar uraganul, cutremurul, furtuna, ciclonul, toate vor trece și pe acolo până la restabilirea ordinii Universului.

Una din legile naturii este că totul funcționează în legătură cu toate elementele ei, chit că este vorba de oameni, plante sau animale. Când apare dezechilibru în această legătură, se produce ceea ce se vede astăzi, haosul dinaintea liniștii. Dezechilibrul nu are cum să rămână mult așa deoarece Viața nu este făcută din acesta, ci din echilibru, iar viața va restabili ordinea chiar dacă ne place nouă sau nu. Mulți se vor adapta și cei mai mulți probabil că nu vor mai avea timp să se adapteze. Marile corporații vor încerca, ceea ce fac deja, să sece de resurse planeta și să tragă cu dinții de ultima suflare a acesteia. Ceea ce ei nu știu este că ultima suflare este a lor, și nu a Vieții. Oricât de mult rău vom face și oricât de mult vom încerca să ne păcălim, adevărul este că Iluzia nu mai există. S-a evaporat în aer și consecințele acesteia sunt simtite de toti locuitorii planetei.

Omenirea s-a dovedit a fi puțin mai puțin decât un parazit pentru lumea asta. Am parazitat un loc fără rațiune, fără logică și fără simțiri. Am distrus și am demolat. Am ars și am ucis. Am batjocorit și am umilit. Însă timpul lor s-a dus. Ce-a fost a fost și nu se mai întoarce. Schimbarea se produce și nimic nu mai are cum să o oprească. Oamenii învață din nou să lucreze cu Viața și să se contopească cu ea. Oamenii își îndreaptă privirea către ei înșiși și se regăsesc în propria lor Ființă. A început să se miște lumea!

Odată cu noi se mișcă și ceea ce ne înconjoară. Planeta își modifică atitudinea pentru a-și asigura supraviețuirea, însă asta nu înseamnă și supraviețuirea tuturora. Este posibil ca toate consecințele pe care le vom înfrunta în următorii ani să fie devastatoare în concepția noastră. Se poate ca ciclul de curățare al planetei să urmeze un curs prin care se va provoca multă suferință. Se poate ca numărul ființelor vii de pe această planetă să se micșoreze drastic și din păcate, să nu putem opri acest proces. Se pot derula multe scenarii care din punctul de vedere al Universului nu sunt nici bune nici rele. Sunt doar schimburi de energie pentru ca aceasta să curgă liberă. Din punctul de vedere al nostru, al îndoctrinărilor noastre și al tiparelor cu care ne-am obișnuit se poate să fie ceea ce mulți numim Apocalipsa. Este un cuvânt greu, cu conotații dure și oribile, după părerea mea. Însă cei care au aflat Adevărul nu se vor teme niciodată de un cuvânt. Aceia vor ști că este cursul Vieții iar ei au ales să ia parte. Tot ce putem să facem este să ne împăcăm cu noi înșine și să nu uităm de ce suntem aici.

Aceste simțiri le avem de ceva timp și am simțit că este momentul să le punem pe „hârtie”. Noi considerăm că Viața este infinită și orice s-ar întâmpla mai departe, nu ne va afecta niciodată. Și nu pentru că noi ne aflăm fizic în alt loc decât ceilalți, ci pentru că noi știm cine suntem. Atunci energiile vor crește, vor crește, omul se va duce și mai jos, și mai jos, va ajunge la capătul prăpastiei, iar de acolo…este un singur loc unde ar putea să meargă…înapoi sus. Acolo ne vom întâlni cu toții, iar problemele noastre legate de viață se vor risipi în aer, ca și cum nu au existat niciodată.

Noi sperăm ca indiferent de ceea ce se va întâmpla, rasa umană să își continue călătoria pe frumoasa noastră Terra. Pe minunata noastră planetă care ne iubește necondiționat, indiferent de circumstanțe. Sperăm și credem că omul nu își termină șederea aici ci de abia și-o începe. Și chiar dacă nu va fi așa, oricum nu va conta…

Postat de Roxana

Galerie

Partea 4 – Prima casă renovată

În vara anului 2012, respectiv în lunile august-octombrie am reconstruit o casă veche de aproximativ 60-70 de ani. La început am sperat să fie vorba doar despre o casă care necesită anumite amenajări interioare și cel mult o renovare, însă ne-am făcut iluzii degeaba. Starea în care se afla acea casă era cel puțin deplorabilă. Casa nu mai fusese locuită de 15 ani și a fost lăsată să se descompună încetul cu încetul. La acest fapt s-au adăugat umezeala, mucegaiul, șoarecii, și bineînțeles vârsta înaintată.      

Când am pășit pentru prima oară în casă, am avut impresia că mă aflu într-o casă a groazei în care doar fantomele ar putea locui. Mi-am întors privirea către Alex și cu lacrimi în ochi, i-am zis că „aceasta nu poate să fie făcută locuibilă. Cel puțin doar noi doi nu avem cum. Noi suntem simpli orășeni, nu reconstruim case.” Ca de obicei soțul meu mi-a demonstrat că nimic din lumea asta nu este imposibil și mi-a spus că „vom găsi noi o soluție. Mai așteaptă puțin”. În zilele ce au urmat, răbdarea ne-a fost pusă la încercare într-un mod barbar. Știam că dacă nu făceam acea casă locuibilă, nu aveam unde să locuim în Vale până vom deveni proprietari și vom reuși să ne construim casa pe terenul nostru. Știam că era ultima noastră șansă. Știam că dacă nu reușim să o reconstruim până la venirea toamnei, suntem condamnați să locuim în cort la 0 grade Celsius noaptea. Și mai știam că nu aveam cui să-i cerem ajutorul.

Încet-încet am lăsat gândurile la o parte, și am început să curățăm casa pentru a fi pregătită de marea operațiune. Alex împreună cu un prieten au reușit să curețe casa și să scoată toată mobila îmbâcsită de mirosuri insuportabile. Au curățat beciul, podul și bucătăria de vară. Însă cu cât curățau mai mult, cu atât mai descompusă părea casa. În una din camere, jumătate de tavan căzuse iar în cealaltă căzuse un perete. Imaginea era din ce în ce mai sumbră.

Câteva zile mai târziu, pe cărarea din fața cortului nostru, apare un bărbat cu mustață care ne zâmbește prietenește salutându-ne. Aflăm că este vecinul nostru și că locuiește puțin mai sus de terenul nostru, într-un mic cătun. Intrăm în vorbă și descoperim că barbatul care deși părea extrem de fragil, este de fapt priceput la toate. Îi place să lucreze la orice, este fierar, tâmplar, stupar, oier, agricultor, un adevărat meșteșugar, și toate într-un singur pachet de 60 de kilograme. Îl întrebăm dacă este interesat să ne ajute, bineînțeles contra cost, la reconstruirea casei. Bărbatul ne-a spus că nu are timp, că nu are cum să ne ajute și apoi ne-am spus la revedere.

Ne-am trezit a doua zi dezamăgiți și oarecum supărați… dar când am privit la stânga am observat figura slăbuță a bărbatului! Venise să ne anunțe că ne va ajuta la casă. Universul ne răspunsese. Salvarea venise!

În decurs de 10 zile, care nu au fost consecutive, Alex și vecinul nostru au muncit de dimineață până seara la casă. Au înlocuit 33 de bârne (lemnele ce alcătuiesc pereții casei), au decupat loc pentru o ușă între camere și au și montat-o, au schimbat un geam cu tot cu ramă, au reparat acoperișul și hornul, au adăugat bârne de susținere în beci, au prins pereții prin exterior cu scoabe, au schimbat jumătate din dușumeaua unei camere și au mai peticit fundația. În timpul acesta eu am înlocuit sute de bețe de alun ce susțin tencuiala pe pereți.

Pentru că acoperișul să fie reparat trebuia ca podul să fie curățat de cuiburile de viespii. Fiindcă nu ne dorim să pricinuim rău vreunei ființe inutil, am hotărât ca în loc să le fumegăm sau să le otrăvim, să le luăm cuiburile și să le mutăm. Am procedat astfel: am așteptat orele 11 noaptea pentru ca viespiile să se strângă în cuiburi și să fie amorțite de frig. Doi oameni au urcat în pod. Unul ținea un bidon mediu în timp ce celălalt tăia cuibul prins și îi dădea drumul în bidon. Apoi îi punea capacul și îl pasa celui care aștepta bidonul jos la scara de la pod. Acesta lua bidonul, îi scotea capacul și îl vărsa mai încolo, la vreo 50 de metri de casă. Și astfel în seara aceea am scăpat podul de vreo 30-40 de cuiburi de viespii fără să fie înțepat nimeni.

Când vecinul nostru a părăsit „șantierul”, am rămas doar noi pe baricade să terminăm pereții, tavanul și holul. Am tencuit pereții cu un amestec de ciment, nisip și var. Am reparat tavanul și am văruit. După ce s-a mai uscat mortarul, am bătut în cuie polistiren de 2 cm în camere pe pereți și de 5 cm în hol pe pereți și pe tavan. În pod am aplicat un strat de vată minerală de 5 cm. Am acoperit găurile dintre polistiren (fiindcă pereții nu au ieșit drepți) și cele de pe hol cu spumă poliuretanică. Am vopsit două geamuri în alb ca să se deschidă cât mai mult camera și am schimbat 4 geamuri lipsă/sparte. Peste polistiren am prins o pânză din in de culoare natur. Am curățat soba veche din metal și am tapetat-o prin interior cu cărămidă de șamotă. Pe hol am lipit linoleum pentru a fi mai ușor de curățat. 

Când a început frigul, pe la începutul lui octombrie, ne-am hotărât să ne mutăm în casă chiar dacă încă mai erau multe de făcut. Am terminat o cameră și ne-am amplasat cortul mic în mijlocul acesteia. Și în ziua de azi dormim tot în cort (iunie 2013) deoarece ni se pare extrem de confortabil. Între timp am construit un pat și rafturi, toate din scândură. După ce am terminat și camera cealaltă, prin decembrie, am mutat cortul împreună cu toate hainele și alimentele noastre. Noi îi spunem camera de seară. Tot aici am amplasat o sobă de teracotă.

Camera de zi este un fel de bucătărie, utilată cu o plită pe gaz, butelie, sobă, o așa zisă „chiuvetă”, o „canapea” care este de fapt bancheta din spate de la mașina noastră, un umeraș pentru hainele folosite frecvent, un cuier pentru geci, două băncuțe și multe covorașe din bumbac.

Holul este cămară pe timp mai friguros și un fel de baie pentru dușul din fiecare seară. Aici depozităm alimente, încălțăminte și diferite scule.

Beciul este locul în care ne depozităm murăturile, diferite alimente, scule și unelte, și scândura din care vom confecționa mobilă.

În pod nu depozităm nimic deoarece acesta se umple de cuiburi de viespii odată cu venirea primăverii. Și fiindcă nu dorim să ne luptăm cu acestea din nou, le lăsăm în pace.

În curte avem câteva șoproane în care ne depozităm uneltele utilizate frecvent, și lemnele de foc. Unul din acestea a devenit reședința celor două cățelușe pe care le-am adoptat, Bella și Bianca.

În ciuda eforturilor noastre nu am reușit să racordăm casa la curent electric. Aparatele electrocasnice (blender, râșnița, storcător) le alimentăm la un generator pe benzină de 650W atunci când avem nevoie de ele. Micile electronice (telefoane, acumulatori) pe care le deținem, le încărcăm pe la vecinii noștri (localnici). Le suntem extrem de recunoscători acestora pentru amabilitatea lor și ospitalitatea de care dau dovadă. Poate în viitor vom reuși să avem o sursă de curent mai aproape de casa în care locuim. În iarna 2013 am achiziționat un panou solar de 100W cu care reușim să ne încărcăm toate electronicile mici. 

Casa am renovat-o ca și cum ar fi a noastră. Nu ne-am zgârcit la materiale și nici nu am făcut rabaturi. Toate materialele le-am transportat (cu un total de peste 1300km din cauza distanței până la locul cu materiale) cu ajutorul mașinuței noastre, un minunat utilaj rusesc, LADA NIVA 4×4. Chiar dacă încă nu am locuit în ea decât vreo 4 luni, sperăm ca ea să ne țină și de cald și de rece. Materialele pe care le-am folosit deși nu sunt dintre cele mai ecologice, știm că noi compensăm cu toate plantele și toți copăceii pe care îi plantăm în fiecare toamnă/primăvară și prin viața curată pe care încercăm să o îmbrățișăm zi de zi. Poate că nu este foarte ecologic nici polistirenul, nici vata minerală, nici spuma poliuretanică, însă anotimpul secetos și mai apoi frigul nu ne-au permis să ne gândim la alternative.

Le mulțumim tuturor care au contribuit la realizarea casei, de la cei care ne-au îngăduit să locuim în ea, cei care ne-au produs amintiri extrem de amuzante, cei care au muncit cot la cot cu noi, până la cei care doar ne-au încurajat verbal. Fără voi tot am fi fost bine, însă nu se știe cum. Cu voi am reușit să ne întindem limitele aproape de maximul pe care îl credeam noi că-l avem și să învățăm să fim buni la toate, inclusiv la reconstrucții de case.

Va urma…

PARTEA 1 – Schimbarea

PARTEA 2 – Alegerea

PARTEA 3 – Terenul

PARTEA 5 – Prima grădină

PARTEA 6 – Căsuța noastră din deal I

PARTEA 7 – Căsuța noastră din deal II

PARTEA 8 – Căsuța noastră din deal III

PARTEA 9 – Căsuța noastră din deal IV

PARTEA 10 – Bella și Bianca

PARTEA 11 – Căsuța noastră din deal V

Galerie

În așteptare cu regrete

Zilele trec iar primăvara a bătut la ușă. Și-a cerut drepturile iar nimeni nu are cum să i le refuze. Copacii au înflorit și iarba s-a înălțat. Gâzele de toate felurile mișună peste tot iar păsările se aleargă în văzduhul cel înalt. Șopârlele, căprioarele, vulpile și toate celelalte se hârjonesc pe ascuns. Toate vietățile simt natura și o îmbrățișează. Toate se bucură de prezent fără a trăi în trecut cu regrete sau în viitor cu așteptări. Pentru ele nu contează ce va fi sau ce a fost. Pentru ele contează ce este acum, în sfântul moment de ACUM.

Omul – plecat în gândurile din trecut și cufundat în planurile din viitor. El nici nu observă pomii care își deschid florile. Nu observă nici măcar cerul albastru sau vântul care îi atinge fața. El are ochii în jos iar mintea îi este în altă parte. El se gândește la ce a fost și ce va fi. Se gândește ca și cum aceste lucruri îl definesc. A uitat că doar momentul de acum este important. A uitat că pe el nu-l poate atinge nici viitorul și nici trecutul. A uitat că el este Divinitate. A uitat că viața este o înșiruire de evenimente care te vor împinge spre evoluție sau nu. A uitat fiindcă și-a creat o altă personalitate care trăiește în locul lui. Și atunci el continuă să ofteze posomorât și întunecat de gânduri care nu-i aparțin. Nu observă că păpădia este în floare, nici mugurii de salcie, nici că este înconjurat de albine care sug nectar. Totul nu mai are niciun sens pentru el fiindcă mintea lui este absorbită de probleme inexistente. Are momente scurte de luciditate în care se vede din exterior însă nu este de ajuns. La orice atingere zvâcnește și se tulbură ca nisipul din pârâu. Este prea puțin, prea târziu. Lupta este în desfășurare iar el nu vede nicio scăpare. Sentimente nedemne de el și nedorite îl cotropesc. Ele se hrănesc cu energia lui iar el este neputincios în fața lor. Cine va câștiga? Mintea sau sufletul? Ce va fi mai puternic? Dorințele orgoliului sau evoluția?

Zilele trec și pomii încep să se scuture. Omul nu-i observă încă. Natura își continuă ciclul indiferent că omul vrea să o observe sau nu. Vântul tot va bate iar soarele tot va străluci chiar dacă omul nu dorește să ia parte la frumosul tablou.

Și totuși ceva se întâmplă într-o zi. Este un miracol? Da, este viața. Așa este ea. Omul ajunge jos, pe fundul puțului și de acolo vede pentru prima oară lumina de sus. Acolo vrea să ajungă din nou. Acolo nimic nu-i mai poate face rău. Acolo a fost cândva însă a căzut fiindcă s-a împiedicat și nu a avut nicio frânghie de care să se agațe. Însă este mai bine astfel. Acum știe că odată ajuns jos nu mai ai unde să mergi decât sus. Omul se gândește că de data asta sufletul a reușit să convingă mintea de fabulațiile ei. A reusit să răzbească în pâcla formată de aceasta iar el deschide ochii și începe să observe. Își deschide aripile, își ia avânt și zboară din nou către frumosul necunoscut.  

Omul vede copacii scuturați pe jumătate, iarba de 10 cm și gâzele bâzâitoare. Ce s-a întâmplat? Unde a fost el când s-au întâmplat aceste lucruri? Cum de a pierdut aceste minunății? A fost plecat? Sau doar mintea i-a fost plecată? Poate a fost posedat și nici nu și-a dat seama. Dar dacă mintea l-a controlat pe el? Adevăratul el. Cum de s-a lăsat pradă orgoliului și dorințelor care nu-l reprezintă? Nu contează. Ce-a fost, a fost. Ce va fi, va fi. Ce este ACUM, este cel mai important.

Postat de Roxana

Galerie

Dulce libertate

În decursul fascinantei șederi a omului pe planeta Terra un singur cuvânt asociat cu un sentiment l-a forțat să evolueze în ceea ce este astăzi. Cuvântul acesta l-a încurajat să se comporte ca o ființă superioară pe un lanț trofic pe verticală. Acest cuvânt l-a determinat să extermine și să nimicească totul în jurul lui indiferent de consecințe. Și totuși, acest cuvânt l-a făcut să fie astăzi cel care pentru prima dată în mii și mii de ani, se trezește și schimbă lumea în care trăiește. Sentimentul care îi este atașat cuvântului își face simțită apariția. Oamenii se unesc sub acest cuvânt. Oamenii nutresc acest cuvânt și pentru planeta pe care locuiesc. Oamenii devin oameni! Oamenii își doresc ceea ce au avut dintotdeauna însa nu au avut ocazia să guste: libertate.

Și totuși libertatea rămâne exact ceea ce este, o iluzie. Ne place să ne creăm iluzia că suntem liberi, că avem propria viață în control, că și copiii noștri sunt liberi. Iluzia bineînțeles că nu dăunează atâta timp cât ești în categoria celor adormiți. Cei care s-au trezit însă nu mai doresc să trăiască în iluzie ci își doresc să cunoască această trăire, să o experimenteze, să profite de ea. Iluzia îți dă doar o mică idee despre cât de minunată poate fi libertatea. Dacă o iluzie este atât de puternică, oare a fi liber cum o fi?

Toți avem impresia că dacă noi ne-am trezit și căutând libertatea, vom reuși vreodată să o atingem. Adevărul este că o vom atinge, însă doar atunci când toate ființele de pe planeta noastră vor fi libere, fiindcă toți suntem unul, iar dacă unul este subjugat, toți sunt subjugați. Dacă o ființă simte sclavia și lipsa de libertate, toți o simțim. Este o iluzie să crezi că tu poți fi liber într-o lume de sclavi, unde a subjuga pe cei așa ziși „inferiori” este la modă. Într-o lume în care tortura și batjocura pe motiv de rasă, culoare, etnie, religie, specie sunt ceva „normal”. Într-o lume în care ne omorâm între noi, ne omorâm vecinii de planetă, ne tăiem pădurile care ne oferă oxigenul necesar să trăim, ne poluăm apele fără de care am muri în trei zile, este greu de crezut că există oameni liberi. Chiar dacă ești pustnic și locuiești departe de „lumea cea rea”, tot vei fi un captiv al sistemului fiindcă frații tăi, prietenii tăi, vecinii tăi, compatrioții tăi, sunt victime ale sclaviei. Iar tu ești exact ceea ce sunt și ei. Dacă ei sunt nefericiți, oricât de mult te vei chinui să crezi că tu nu ești, nefericirea lor se va reflecta în tine mai devreme sau mai târziu.

Ființele care trăiesc în lumea noastră sunt ființe diferite, însă nu sunt ființe separate. Nimic nu este separat de un alt lucru. Toți avem aceeași bază. Toți suntem ființe și locuitori ai acestei planete. Dacă ar fi să definesc ființele de pe Terra ar fi astfel:  ființe create din iubire, făcute să trăiască libere, fiecare urmându-și ciclul vieții. Suntem făcuți să fim liberi însă preferăm să nu fim, să ne complicăm existența, să învățăm pe calea cea grea.

Orașele, după părerea mea, sunt motoarele civilizației unde pornește schimbarea, unde se trezesc oamenii. Aceia care locuiesc în natură au descoperit, poate, cum funcționează viața iar pentru ei misterul este elucidat. Însă cei de la orașe, vor face cu adevărat o schimbare. Ori vor abandona încet-încet orașele și vor da un exemplu, ori vor rămâne și își vor recăpătă libertatea exact acolo unde au pierdut-o. Neabandonarea orașelor este un gest extrem de eroic. A rămâne pe baricade și a schimba din interior problema, este o alegere personală, pe care eu o aplaud și le mulțumesc tuturor care deja o fac.

Noi am optat să ne facem o viață departe de orașe, însă sunt atât de mulți oameni deosebiți cu idealuri mărețe în orașe încât am realizat că vrem să luăm parte și la ceea ce se întâmplă în mijlocul lor. Oricât de mult am încercat să ne despărțim de civilizație, am realizat că acolo ne-am născut, nu în mijlocul naturii virgine de care avem parte în Vale. Este un scop pentru care deciziile cele mai bune pe care le-am luat în viețile noastre, au fost luate în cadrul civilizației moderne. Probabil că dracul nu este atât de negru pe cât îl vedem. Nu orașele sunt de vină, ele nu s-au ridicat singure, și nici oamenii nu sunt de vină. Poate că undeva, cândva, noi am schimbat libertatea pe opusul ei, sclavia, și le-am permis altora să ne conducă viețile fiindcă noi ne săturasem să o mai facem, și astfel s-a creat un sistem din care este dificil să mai ieșim. Dificil, dar nu imposibil.

În lunile petrecute în oraș am realizat că nu suntem singuri, că niciodată nu am fost singuri, că generația noastră nu este una de sacrificiu ci una care va schimba lumea. Pentru prima oară, am realizat că noi suntem schimbarea. Noi vom opri sclavia și batjocura. Noi ne vom ridica și vom vorbi în locul planetei noastre. Dacă nimeni nu o aude suferind, atunci noi vom țipa în locul ei. Dacă nimeni nu aude sutele de milioane de animale suferinde care sunt private de viețile lor, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude milioanele de copiii care mor de foame, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude miliardele de copaci căzuți la pământ, noi vom vorbi în locul lor. Noi suntem schimbarea și acum mai mult ca niciodată ne dorim să devenim ceea ce am fost meniți să fim: liberi.

Libertatea nu se va impune niciodată prin forță și violență. Libertatea este acel lucru care curge în venele fiecărui om, și niciun fel de violență nu o va scoate la suprafață.

Nu mai ne dorim să ni se spună ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm, ce apă să bem, ce aer să respirăm, când să ne ducem la baie, cu ce să ne spălăm rufele, când să ne maturizăm, cu cine să vorbim. De data asta noi ne alegem viitorul. Nu mai dorim să ni se spună pe cine să votăm. De data asta noi ne vom alege liderii, cei care pot cu adevărat vorbi în locul nostru.

Scopul acestui articol este acela de a oferi o perspectivă nouă celor care vor dar au impresia că nu pot. De a realiza că nu sunteți singuri. Că fiecare din noi este un sprijin pentru alții. Că libertatea este mai mult decât o iluzie și împreună schimbăm viitorul.

Postat de Roxana

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: