Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘copil’

Galerie

4 ani de Veganism

Stânga – 2008  /  Dreapta – 2010

În data de 15 februarie se împlinesc 4 ani de când ne-am schimbat complet viețile. Ce s-a schimbat în acești ani? Totul, absolut totul. De la gândurile noastre, la cuvintele noastre, la faptele noastre.

În urmă cu 4 ani eram doi lacto-ovo-vegetarieni care trăiau cu impresia că au făcut o schimbare majoră în viețile lor fiindcă au renunțat să mai consume cadavre. Însă viața ne-a demonstrat altfel. Nu fusese de ajuns să renunțăm la carne. Era doar o reparație temporară. Și astfel Universul ne-a oferit ceea ce i-am cerut, o altă schimbare. Una care să fie permanentă, un care să ne pună pe un drum potrivit nouă.

În februarie 2011 am fost diagnosticată cu un fibrom uterin, multiple chisturi ovariene și multiple chisturi mamare. Probabil că aș fi ignorat chisturile însă fibromul nu l-am trecut neobservat deoarece știam din auzite că este un lucru destul de grav. Doctorii mi-au recomandat să rămân însărcinată cât mai repede, iar atunci când voi naște, prin cezariană, îmi vor opera acel fibrom. De asemenea m-au avertizat că fibromul nu va da înapoi niciodată, doar se va mări în continuare până când va fi atât de mare încât voi fi forțată să îl operez.

După ce am primit asemenea vești, și eu și Alex am stat câteva ore împietriți pentru că nu știam încotro să o pornim. Au trecut ore în șir în care părea că nu mai există nicio soluție. Însă aceasta a apărut în cele din urmă. Astfel că, pe lângă puținul pe care îl știam despre alimentația crudivoră și cu ce am aflat despre tumori, am pornit în căutarea adevărului, pe internet. Am aflat că fibromul este o tumoră benignă care crește incontrolabil. Am aflat că ea se alimentează cu gunoaiele care i le dăm noi organismului. Câteva ore mai târziu am decis că singura noastră soluție nu este să facem un copil, așa cum ne-au recomandat doctorii, ci să ne schimbăm alimentația. De a doua zi, gurile noastre nu au mai atins carne, lactate sau ouă vreodată. Ba mai mult, am trecut direct la un regim crudivor vegetal aproape 100%.

6 luni mai târziu am fost la un consult la doctor. Fibromul era încă acolo însă nu mai crescuse absolut deloc. Conform celor spuse de doctori ar fi trebuit să crească în mod constant. Când i-am spus doctorului cum ne-am schimbat stilul de viață, a fost surprins, bineînțeles, însă ne-a recomandat, ca să fim siguri, să facem totuși un copil.

Pentru noi a aduce un copil pe lume este mult mai mult decât un schimb de lichide și energii. Aceasta implică profunda înțelegere că acel copil nu ne aparține nouă, așa cum nu ne putem exprima posesia asupra oricărei alte ființe vii. Da, am putea să spunem că un telefon ne aparține însă un copil nu ne aparține. De la ideea aceasta pornesc multe conflicte între generațiile de părinți și copii, deoarece majoritatea părinților au impresia că acel copil le aparține, că ei l-au făcut și că ei vor decide ce este bine pentru el. După părerea noastră, noi suntem simpli îndrumători ai unui copil și intervenția noastră în viața lui ar trebui să fie minimă ca să nu-i alterăm informațiile cu care acesta vine pe această lume. Copilul când deschide ochii în lumea noastră vine încărcat cu toate adevărurile Universului. El știe toate misterele lumii acesteia. El înțelege creația și o percepe cu toată ființa lui. Iar apoi, intervin părinții, familia, școala, biserica, corporațiile lacome și îi distrug toate informațiile. I le înlocuiesc cu valorile lor, toți urmărindu-și propriile interese. Părinții au pretenția ca acel copil să știe și să facă cum au făcut ei sau mai mult să facă altfel decât îi arată ei în fiecare zi, școala are pretenția ca să se alinieze cu ceilalți, biserica să creadă ce îi spune preotul, corporațiile să muncească ca un sclav toată viața lui. Și astfel toate informațiile ființei umane sunt călcate în picioare până când ele sunt estompate complet de obiceiurile generațiilor anterioare. Există și o veste bună totuși, aceste informații nu dispar niciodată. Însă cu cât trece mai mult timp, cu atât devine mai dificil accesul la ele.

După ce am trecut la veganism, Alex a scăpat de ochelarii de vedere, de durerile zilnice de spate, de durerile de stomac, de transpirația permanentă și durerile de picioare. Eu am scăpat de majoritatea simptomelor menstruației, de durerile provocate de varicele de la picioare, atacurile de panică zilnice și de migrene. Amândoi am scăpat de oboseala cronică și fiecare în parte de vreo 30 de kilograme. Multora nu le vine să creadă cum eram înainte și cum suntem acum din punct de vedere fizic. Pentru noi este ușor să le arătăm altora cum arătam fizic, ceea ce ne este încă dificil, este să le arătăm cât de mult ne-am schimbat mental. Suntem conștienți că dacă nu ne-am fi schimbat tiparele mentale nimic din toate lucrurile pe care le facem astăzi, nu ar fi fost posibile.

Simptomele de detoxifiere au fost destul de violente în cazul nostru, însă nu ne-am descurajat. Părul începuse să ne cadă în cantități foarte mari, dându-ne impresia că vom rămâne chei. Pe corp ne-au apărut tot felul de bube. Erau zile în care aveam și câte 6-7 scaune. Migrene, stări de amețeală, senzație de vomă, dureri de ficat, dureri de pancreas, oboseală, pe toate le-am simțit. După vreo 6 luni au încetat simptomele și totul a intrat într-un ritm natural. Ce fusese mai greu trecuse. Pe parcurs am început să consumăm și alimente preparate termic, păstrându-ne obiceiurile sănătoase, de a consuma peste 70% crudități, de mânca alimentele crude înainte de mesele gătite, de a bea peste 2 litri de apă zilnic, de a combina corect alimentele, de a mesteca bine alimentele, de a evita zahărul, sarea iodată și cerealele cu gluten.

Ce am învățat în acești ani? În primul rând ne-am redescoperit pe noi înșine. Am învățat să intrăm în noi și să ne ascultăm. Am învățat să ne tratăm trupurile ca un templu și să-i ascultăm cerințele. Am învățat că în noi există un potențial enorm pe care am început să-l scoatem la suprafață. Am învățat că putem face orice, atâta timp cât ne dorim acest lucru. Și cel mai important, am învățat să iubim necondiționat tot ce ne înconjoară, să nu mai provocăm suferință și să respectăm viețile altora, indiferent că sunt oameni, animale sau plante.

Neale Donald Walsch are publicată o carte minunată pe care vi-o recomandăm cu mare căldură și care explică că atunci: ”Când totul se schimbă, schimbă totul”.

Stânga – 2012  / Dreapta – 2013

Alimentația I

Alimentația II

VEGAN

4 ani de Veganism

REȚETE

Galerie

Ascultă

Ascultă liniștea dimineții de iarnă.

Ascultă freamătul gâzelor pe înseratul verii.

Ascultă susurul lin și cristalin al izvorului.

Ascultă bătăia de aripi a păsărilor cerului.

Ascultă vântul ce creează simfonia pădurii.

Ascultă atingerea tandră a doi îndrăgostiți.

Ascultă râsul pur al unui copil.

Ascultă raza soarelui în oglinda lacului.

Ascultă răceala lunii în luna lui gerar.

Ascultă stelele cum licăresc neîntrerupt.

Ascultă șoapta pădurii de stejar.

Ascultă viața din piatra din pârâu.

Ascultă freamătul iubirii la reîntoarcerea jumătății tale.

Ascultă-ți sufletul, iubește viața, fii nemuritor.

Posted by Alex

Galerie

24 de ore

Ora 12 Noaptea – toată familia pare să fi adormit. Te schimbi repede în pijamale și te așezi în pat cu speranța că vei adormi. Însă, te gândești dacă ai oprit gazul și dacă ai încuiat ușa la intrare. Te gândești la ce vei face de mâncare mâine, ce haine vei potrivi pe tine și pe toți membrii familiei, ce vei face la serviciu, ce vei spune la serviciu, ce rufe sunt de spălat, când trebuie plătită rata la mașină, dar cea de la casă? Când trebuie plătite facturile la gaz, curent, telefoane mobile, și când vei ajunge la supermarket să iei lucrurile fără de care nu poți trăi, cum ar fi rimel, șampon, săpun, șervețele parfumate, hârtie igienică, scutece pentru cel mic, absorbante, pastă dinți, pâine, mezeluri, ouă, iaurt degresat, smântână și piept de pui. Apoi trebuie cumpărate medicamentele lunare: vitamine și minerale pentru copii, medicamentul pentru prostata soțului, anticoncepționalele și neapărat niște aspirina. Te gândești că poate o să ai timp să le faci pe toate mâine și încerci să adormi…

Ora 3 Dimineața – te trezești și începi să te întorci de pe o parte pe cealaltă. Cel mic începe să plângă. Îi dau dințișorii. Îți spui că oricum ai dormit vreo 3 ore, ceea ce este destul de mult, așa că te duci să vezi ce se întâmplă. Ca să-l liniștești îi prepari niște lapte praf și te bucuri că nu mai țipă cât timp are biberonul în gură. Biberonul este un plastic miraculos care reușește să liniștească și cei mai gălăgioși copii. Dacă mai are și niște lapte praf de la vacile din lagărele de concentrare moderne, copilul devine un îngeraș. Nici nu are cum să fie altfel, doar așa l-ai învățat. L-ai învățat să-i placă plasticul și laptele altei specii (al tău oricum n-a fost de ajuns de la început).

Ora 6 Dimineața – ești deja în picioare, fiindcă nu ai mai dormit de la ora 3. Servești masa: ouă prăjite, salam de vară, lapte, brânză topită și pâine. Un mic dejun al campionilor! Fructele și legumele nu se mănâncă dimineața fiindcă dau gaze și dureri la burtă, sau cel puțin așa ai citit undeva. Le faci pachețelul fiecăruia respectând cu rigoare alimentația completă: carne la fiecare masă și cu ceva gătit pe lângă. Copilului mare nu-i dai mâncare la școală fiindcă râd colegii de el dacă scoate pâinea cu salam din ghiozdan, așa că îi dai 10 lei ca să-și ia el ce vrea de la chioșcul din colț. Le calci cămășile la toți, apuci și tu 3 minute să te duci la baie (că deh, aveți doar o baie la 3 camere) în care te fardezi ca să-ți acoperi cearcănele, ridurile, petele, te coafezi ca să nu se vadă că nu ai mai apucat să te vopsești de vreo 2 luni, te dai cu toate cremele și apoi îi verifici pe ceilalți dacă nu au uitat ceva. Îl îmbraci pe soțul tău, îi îmbraci pe copii, te îmbraci și pe tine. Bona pentru cel mic sună la ușă așa că toată lumea poate să plece către destinație.

Ora 8 Dimineața – ești în drum spre serviciu undeva în trafic. Te întrebi de ce încă mai plătești rate la mașina asta care se strică în fiecare lună. Ai ajuns să stai cu ea mai mult în service decât pe drumuri. Se dă verde la semafor. Pornești un metru și te oprești. Așa este în fiecare zi, așa că nu te mai obosești să te enervezi. Ventilația ți s-a stricat de vreo două săptămâni așa că acum respiri toate gazele de eșapamente de la toate mașinile din jurul tău. Mai dai niște telefoane ca să-ți treacă plictiseala, îți verifici mail-ul și contul pe facebook. Afli că trebuie să asiști luna viitoare la frumoasa nuntă a verișoarei tale. Te întrebi de ce se căsătoresc oamenii. Te întrebi de ce își declară iubirea de față cu alții, dacă tot la divorț ajung. Nu ai un răspuns și de foarte mult timp nici nu-ți mai pasă.

Ora 9 Dimineața  – ai ajuns la serviciu în cele din urmă. Șeful tău țipă la tine că de ce nu ai ajuns mai devreme. Nu-i pasă lui că tu te-ai întors la muncă chiar dacă ai un bebeluș acasă. Te-ai întors la muncă fiindcă banii de la stat erau prea puțini ca să-ți permiți să crești doi copii. Bine că și soțul tău face niște bani, că altfel nu avea cine să plătească toate facturile și ați fi ajuns aurolaci. Nu te mai gândești la lucrurile negative, așa că iei o țigară și o cafea și îți începi ziua. Oricum în câteva ore vine pauza de masă.

Ora 13 Prânz – îți aduni colegele și vă duceți la restaurantul de pe colț ca să serviți o masă completă formată din kebab + cartofi prăjiți + un suc dietetic. Afli că una din colegele tale a descoperit că are o tumoră la sân, că uneia i-a murit un unchi de cancer, că alta are un soț cu apă la plămâni…și te îngrozești. Ești terifiată să auzi atâtea lucruri rele și speri să nu ți se întâmple și ție. Nu au cum să ți se întâmple ție pentru că tu duci o viață sănătoasă, mănânci doar lactate degresate, carne slabă de pui și curcan, sucuri dietetice și mai ales…te duci la sală o dată pe săptămână ca să-ți revii la forma inițială înainte să rămâi gravidă. Nu, ție nu ți se va întâmpla așa ceva. Nu are cum. Oare?

Ora 17 După amiaza – pleci de la muncă după opt ore de stat în șezut în fața calculatorului. Îți suni soțul și îi spui că nu ai timp să faci mâncare azi și să mănânce ce e prin frigider. Te duci la supermarket, îți faci lista. Îți aduci aminte de farmacie. Nu-i nicio problemă, întotdeauna este una după colț. Te îndrepți spre casă. Ajungi acasă, îți vezi copiii și soțul. Faci mâncare pentru a doua zi. Îți aduci aminte că ai uitat să plătești facturile. Știi că nu e bine să rămâi restantă așa că decizi ca mâine să te trezești cu o oră mai devreme ca să ai timp să le plătești. Te pui în fața televizorului. Soțul tău mănâncă lângă tine cina, tu știi că nu ai voie să mănânci seara așa că înghiți în sec și poate te duci să iei un măr din punga de la supermarket. Ajungi să faci lecții cu copilul cel mare și să-l hrănești și pe cel mic.

Ora 22 Seara – în sfârșit e un pic mai liniște în casă. Cel mic doarme. Cel mare stă pe mess. Soțul tău dormitează pe canapea. Este momentul tău de liniște. Îți iei o țigară și te duci pe balcon să fumezi. Începi să te gândești la ceea ce ai auzit azi. Te gândești că ești norocoasă că ai o familie atât de sănătoasă. Te gândești că nu ești fericită ca cei din filme, însă se poate și mai rău. Te gândești că e mai bine la etajul trei decât la etajul 10. Te gândești că poate ar trebui să schimbi marca asta de țigări. Te gândești la ce ai de făcut a doua zi.

Ora 12 Noaptea – pui capul pe pernă după ce îi spui noapte bună străinului de lângă tine. Pui capul și aștepți cu nerăbdare a doua zi….

Postat de  Roxana

Video

Festivalul Comunităților Autosustenabile Brașov Decembrie 2012

Galerie

O viață – O infinitate

Se naște un om. O ființă vie deschide ochii într-o lume necunoscută. E momentul ei de glorie – ce văd eu acum? Ce simt? Tu cine ești? Ce-mi faci? Și dintr-o dată realitatea te izbește. Ai ajuns unde nu trebuie… poate s-a întâmplat ceva cu planul făurit de dinainte. Cineva acolo SUS a făcut o greșeală! AJUTOR!

Nu, micuțule, ești acolo unde trebuie. Ești o ființă unicat ce s-a desprins de conștiința colectivă. Ești minunea ce se întâmplă în fiecare minut pe această planetă minunată. Ești ce ți-ai dorit să fii, ești cum ai dorit să fii, ești perfect, așa cum ți-ai dorit.

Numim aducerea pe lume a unui copil o bucurie. Cupluri din toată lumea ajung să își dorească să creeze. Dar se pune vreodată întrebarea pentru ce? Desigur – pentru că așa suntem noi oamenii, trebuie să ne înmulțim. Pentru că am o vârstă, trebuie să fac acum copil, altfel este prea târziu. Pentru că vreau să am sentimentul că am creat ceva. Cu siguranță toate sunt adevărate dar oare acea ființă ce va fi? Iarăși – doctor, polițist, businessman, actriță, balerină, savant. Vrei ca părinte să îi oferi ce este mai bun celui mic. Să aibă tot ce nu ai avut tu. Pe vremea ta nu existau atâtea lucruri, dar acum iată câte posibilități, câte jucării…. Trebuie să crească știind că eu i-am luat tot timpul ce a vrut. Dar ce vrea un copil? Un plastic? O zdrăngănitoare făcută de alți copii ceva mai mari siliți să muncească precum sclavii? Vrea să fie imobilizat într-un pat pentru a nu simți frigul? Să nu cumva să îl tragă curentul! Este oare puiul de om atât de prost conceput încât să fie inferior animalelor din sălbăticie? Puiul de căprioara fuge cu mama imediat după naștere la apariția unei primejdii, iar copilul va muri dacă va simți vreun element al naturii? Va fi oare un copil nefericit pe o pajiște înverzită, uitându-se la o floare, la o gâză, la mișcarea frunzelor din copaci? Va avea mai mult de învățat din lucruri statice create artificial, sau din lucruri din natură, vii?

Te-ai născut. Crești. Ești inocent. Necunoscător pășești în lume. Te joci, crești, calculatorul este noul tău prieten. Betonul te apără de lucrurile murdare cum ar fi un petic de pământ cu iarbă pe care dacă ai călca te poți infecta. Televizorul este dădaca ta zilnică. Școala te învață cum să fii supus, cum să devii ce au vrut părinții. Cum să devii ce vrei tu. Dar oare mai știi ce doreai să fii? Ai venit oare pe lume pentru a continua acest joc al unor oameni din culise, niște umbre ale căror existență nici nu îți este dat voie s-o cunoști? Poate că da, poate că prin acest stil de viață impus, prin faptul că ești docil, nu îți ridici privirea, nu te răzvrătești în niciun fel, poate că așa reușești să te alături unui grup de oameni, un grup de câteva sute de milioane, miliarde chiar. Poate că numai având în față o asemenea imagine vor fi aceia câțiva care se trezesc. Își vor aduce aminte menirea lor în viață. Își vor relaxa mintea și vor intra în contact cu sufletul. Vor înceta otrăvirea corpului și a minții și vor înflori. Vor spune la un moment dat STOP și vor reflecta la tot ce este în jur. Și vor simți că nu au trăit niciodată. Vor simți că trebuie să își înceapă viața – indiferent de vârstă – 20/30/50 sau 80 de ani. Nu este niciodată prea târziu. Este întotdeauna momentul potrivit. Viața are un foarte interesant mecanism de a te orienta. Te ascultă în fiecare moment. Universul lucrează întotdeauna cu ce îi oferi. Pe scurt,  VIAȚA este ceea ce TU ești

Postat de Alexandru

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: