Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘creatie’

Galerie

Ulei de GĂLBENELE

Ulei – 10 lei/100ml

Produs vegan preparat la rece

Uleiul de gălbenele din Valea Curcubeului 🌈 este macerat și extras la rece în ulei de floarea soarelui presat la rece. Gălbenelele sunt ecologice, nu au fost expuse la poluanți sau produse chimice, au fost uscate la temperatura camerei și mărunțite manual. Au proprietăți  cicatrizante, decongestive, imunostimulente, antiinflamatoare, antiseptice, epitelizante,  antioxidante, calmante,  antibacteriene.

Se consumă intern sau extern în caz de piele crăpată,  uscată, sensibilă, fragilă, delicată, a bebelușilor, ten matur sau ridat,  inflamații musculare, vânătăi, vene varicoase, ulcerații ale pielii, degerături, tăieturi superficiale sau răni, acnee, eczeme, psoriazis, dermatită, arsuri solare, roșeață, înțepături de insecte, gât inflamat, afecțiuni gastro-intestinale, gastrite hiperacide, dischinezie biliară, afecțiuni bucale (stomatită, gingivită, aftoză bucală, candidoză).

Poate fi folosit și pentru pielea sensibilă a bebelușilor. Înainte de a-l folosi este recomandat să-l filtrați printr-un tifon pentru a nu zgâria pielea.

Uleiul este semi-filtrat de bucățile mari de plante, restul (petale de flori, frunzulițe) putând fi consumat. Uleiul se păstrează după deschidere la rece între 5 și 10 grade. Pentru că nu conține arome artificiale/chimice uleiul și-a păstrat mirosul specific de ulei de floarea-soarelui presat la rece.

Produsele Valea Curcubeului NU CONȚIN: produse de origine animală, E-uri, ulei de palmier, conservanți, coloranți artificiali, glicoli, LSS, aluminiu, detergenți, benzaldehidă, organisme modificate genetic, parabeni, alcool și alte produse chimice care sunt responsabile pentru nenumărate boli de piele și îmbolnăvirea organismului.

❤ Aceste produse sunt concepute din Dragoste pentru Natură și pentru toate ființele Creației. Ne plecăm în fața măreției acestei Planete și îi mulțumim pentru Tot Ceea Ce Este! ❤

Dragoste pentru Natură

Pentru comenzi vă rugăm să completați formularul din secțiunea COMENZI sau puteți să ne contactați la valeacurcubeului@gmail.com

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Vrei să fii vecin cu noi?

Dragii noștri prieteni, în urma multiplelor întrebări din ultima perioadă referitoare la vecinii pe care ni-i dorim, ne simțim onorați să vă răspundem prin acest articol.

Acum 5 ani am pornit la drum către aceste meleaguri pentru a pune bazele unei comunități de oameni liberi care iubesc Natura. De atunci lume vine, lume pleacă. Unii nu sunt pregătiți, alții nu știu încă ce își doresc, pe alții îi paralizează frica de necunoscut iar alții pur și simplu se schimbă. Astfel, din ceea ce a pornit ca o comunitate, a rămas doar familia noastră sub denumirea de Valea Curcubeului.

Astăzi venim în întâmpinarea întrebării voastre – Ne dorim vecini? –  cu o altă întrebare: Îți dorești să fim vecini? Ce presupune a fi vecin cu noi? În mare parte nimic special, deoarece dacă există dorință și iubire, totul va veni de la sine. Noi ne dorim vecini cu iubire necondiționată față de tot ce îi înconjoară indiferent că este vorba de o larvă, un copac, o margaretă, un copil, o vulpe, un porc, o stea, o picătură de ploaie etc. Pentru noi aceasta se traduce prin neexploatarea Naturii în tot ansamblul ei și nevătămarea intenționată a Creației.

Momentan sunt terenuri care pot fi cumpărate iar Valea poate acomoda multe familii. Dacă ai o dorință arzătoare de a porni la drum și nu știi încotro, dacă îți dorești vecini care să îți împărtășească anumite simțiri, daca simți că ai ceva în comun cu noi și îți dorești să-ți schimbi viața, sau pur și simplu crezi că am putea conviețui armonios în vecinătate…noi te așteptăm să vii să ne cunoaștem.

Împreună putem construi un altfel de viață în care Iubirea este cea care ne ghidează și în care Viața curge liberă.

Povestea noastră o găsești aici – https://valeacurcubeului.com/povestea-noastra/

Pentru contact ne puteți scrie pe valeacurcubeului@gmail.com, pe blogul valeacurcubeului.com sau pe facebook https://www.facebook.com/valea.curcubeului

Galerie

Mielul lui Dumnezeu

Iată a sosit încă o perioadă a anului în care simțim cum se schimbă energia din jurul nostru. Din păcate se schimbă într-un mod negativ, apăsător pentru noi. Este perioada când chiar de la casa noastră (fiind totuși la 1,5km depărtare de locuințele localnicilor) se aud strigăte de disperare. Se aude teroarea din glasul mamei ce asistă neputincioasă an de an când i se răpește copilul și îi este omorât în față, urletul mamei ce este forțată să rămână gestantă pentru profitul nostru, al oamenilor. Este greu să mai putem fi numiți oameni în perioadele acestea iar cuvântul omenie ni se pare o batjocură, un cuvânt egoist, inventat doar pentru a prelungi IGNORANȚA.

Probabil că citind rândurile de mai sus v-ați speriat puțin gândindu-vă ce s-ar putea petrece la noi în vale, dar cu siguranță ați reușit să faceți legătura cu perioada aceasta plină de evlavie, de credință, de iubire a oamenilor pentru tot ce ne înconjoară, încât v-ați dat seama că ne referim la urletele și chinul oilor și al mieilor.

Deja din punctul acesta considerăm că jumătate și-au pierdut interesul în a mai citi acest articol iar poate cealaltă jumătate vor continua lectura din curiozitate. Însă un astfel de articol, o exprimare a sentimentelor ce ne copleșesc, îl dorim a fi recepționat de 1% dintre voi. Măcar o persoană să deschidă ochii să vadă, să simtă, să se reconecteze cu ADEVĂRUL.

Am fost și noi prinși în jocul datinilor, al tradițiilor. Am contribuit an de an, zi de zi, la masacrarea a sute, poate chiar mii de animale pentru poftele noastre, pentru respectarea unei tradiții, pentru sentimentul acela că mâncând un animal mort ne va apropia și mai mult de familie. Îndoctrinarea nu ne-a permis să punem întrebări, să conștientizăm ce facem noi cu mâinile noastre, să vedem suferința din propria farfurie. Nu acuzăm pe nimeni pentru ce am fost noi. Nu acuzăm pe nimeni pentru ce este el sau ea. Fiecare are propriul drum în viață pe care și-l pavează cum consideră mai bine. Noi însă am avut marele noroc să ne fi născut în această eră a informației. Aceasta este pretutindeni, ignoranța însă ne-a împiedicat să o accesăm. Totuși o dată asimilată ne-a deschis ochii. Am oprit măcelul, durerea din viețile noastre. Am încetat să ne mai atragem energia negativă regăsită în chinul și lacrimile ființelor din jurul nostru.

În perioada de Paști oamenii vor să fie cât mai aproape de cei dragi, vor să aibă un moment de tihnă în familie. Ei bine, nu numai omul este construit să aibă familie ci și animalele. Problema este că omul le măcelărește familiile și le abuzează până acestea devin o bucată de carne prăjită în farfurie. Haideți să conștientizăm lucrul acesta și să diminuăm suferința a 150 de MILIARDE de animale măcelărite ANUAL pentru a spori veniturile industriei cărnii și desigur a celei farmaceutice. Haideți să ne mai oprim să fim îndoctrinați și să înghițim vorbele goale ale liderilor ”spirituali” ai bisericilor ce predică despre dragostea din cărțile sfinte (care sunt creația omului) și care sunt primii ce binecuvântează uciderea unui animal (care este creația lui Dumnezeu). Dacă se spune că Isus a fost Mielul lui Dumnezeu, haideți să nu-i mai perpetuăm jertfa și să nu ne mai ascundem după dogme și tradiții spunând că noi nu ucidem. Adevărul este că noi UCIDEM. Noi acceptăm ce se întâmplă și până nu ne oprim din crimă, nu vom ajunge niciodată la dragostea pe care Isus o vedea în fiecare dintre noi și la Edenul mult visat de noi toți.

Cum sărbătorim noi Paștele? La fel ca orice altă zi, alegând COMPASIUNEA și fiind SCHIMBAREA ce vrem să o vedem în alții.

Tu ce vei alege?

Postat de Alex și Roxana

VEGAN

4 ani de Veganism

Alimentația I

Alimentația II

REȚETE

Galerie

Partea 5 – Prima grădină

Anul 2013 a fost peste măsura așteptărilor noastre. Nu ne-am închipuit niciodată că vom reuși să realizăm atâtea lucruri minunate într-un singur an. Probabil cea mai mare realizare a fost mutarea noastră permanentă în Vale iar pe locul doi se situează grădina din jurul casei în care locuim temporar. Pe locul trei, ei bine, nu voi dezvălui totul….unele realizări rămân doar între noi doi 🙂

Pe lângă faptul că am învățat atât de multe lucruri, am reușit să creăm o grădină de la zero doar prin puterile noastre, fără ajutorul familiei, prietenilor sau voluntarilor. Doar noi doi. Am reușit în 2 luni să clădim 4 grădinițe fiecare având un aer aparte și deosebindu-se de celelalte.

La prima grădiniță (cea mai mare) am lucrat cu sapa mai întâi ca să îndepărtăm primul strat de urzici și rădăcinile acestora. În jurul ei am aranjat în semicerc diverse crengi de copaci și alte lemne putrezite. Peste ele am pus pământul cu urzici cu rădăcinile în sus. Peste acesta am adăugat încă un strat de pământ luat din mijlocul semicercului cât să se înalțe măcar 50 de cm stratul.  În centru am adus din pădure frunze și am acoperit pământul care deja începuse să se crape, fiind expus la soare. Apoi Alex a cosit în jurul casei și cu acel fân am acoperit frunzele. Am pus un strat subțirel de fân, cam de 10-15cm. Peste acesta am plantat cartofi, in și porumb. Pe stratul înălțat am plantat varză, morcovi, spanac, salată, ceapă, mărar și cimbru. Semințele le-am acoperit cu încă un strat de fân și am așteptat cu nerăbdare ploaia.

La a doua grădiniță (numită și „grădina de la salcie”) am procedat la fel ca mai sus doar că am plantat astfel: în mijloc am plantat pepeni roșii și galbeni, iar pe stratul înălțat am plantat fasole, porumb, sfecla, coriandru, mazăre, dovlecei, bostani, țelină, ridichi, ceapă.

La a treia grădiniță am lucrat doar pe straturi înălțate, 4 la număr. Ultimul strat ne-a ieșit cel mai bine, „ca la carte”. Am dat la o parte cu sapa primul strat de urzici și rădăcini. În cealaltă parte am scos din groapă pământ. Am săpat o groapă de vreo 3 metri lungime, 1 metru lățime, și vreo 30 cm adâncime. În groapa respectivă am pus la descompus lemne și bârne putrede. Am acoperit cu primul strat de urzici cu rădăcinile în sus și apoi cu pământul. Straturile după ce s-au mai tasat au ajuns la o înălțime de 50 de cm. Între straturi am avut grijă să lăsăm loc de trecere, o potecă. Pe straturile acestea am plantat: dovlecei, fasole pitică, ridichi, salată, vinete, ardei, castraveți, pătrunjel, morcovi, leuștean, mărar, roșii, busuioc, conopidă, broccoli.

A patra grădiniță la care am lucrat cu mare drag se află în spatele casei. Aici tot la fel am procedat, am dat pământul la o parte și am format un strat. Aici am plantat: gulii, pătrunjel, lobodă, fasole, roșii, mărar, castraveți, linte.

În jurul casei am plantat la întâmplare într-un strat de fân, fasole pitică, dovlecei, floarea-soarelui și alte flori. Toate grădinițele și mai mici și mai mari au dat roade minunate. Am avut o vară abundentă și plină de gusturi excepționale.

  1. Castraveți – 20kg – Au crescut indiferent că au avut sau nu apă și indiferent de sol. Au fost excepționali la gust, dulci și zemoși. Foarte productivi.
  2. Dovlecei – 60-70kg – Aceștia au crescut oriunde și indiferent de temperatură. După ce i-am recoltat au rezistat până în ianuarie.
  3. Ceapă – 50-60kg – Am plantat arpagicul în luna mai și într-o lună aveam ceapă verde.
  4. Salată – 60-70 bucăți – Toată primăvara-vara-toamna am mâncat salată. I-a priit oriunde, chiar dacă a fost la umbră sau la soare.
  5. Spanac – 40 bucăți – În vară am avut atât de mult spanac încât nu am reușit să-l consumăm pe tot. Am observat că îi place mai mult la semi-umbră și a rezistat până la prima ninsoare.
  6. Ridichi – Foarte multe. Și roșii și albe, au crescut fără probleme. Dulci!
  7. Varza – 40-50 bucăți – Și cea de vară și cea de toamnă au crescut extrem de frumoase. Am pus la murat 3 butoaie de 40 de kg împreuna cu morcovi și sfeclă și am consumat de 3 ori pe săptămână câte o varză.
  8. Morcov – 30 kg – Au rezistat la secetă și la îngheț. Foarte dulci și aromați.
  9. Sfeclă – 10 kg. Foarte gustoasă și aromată.
  10. Floarea-soarelui – 5kg de semințe. Contrar părerilor altora, păsările nu ne-au făcut așa mare pagubă. Am plantat și pentru ele floarea soarelui și erau tare bucuroase dimineața când veneau să ciugulească din minunatele flori. Au mâncat cât au mâncat, însă de unele nu s-au atins, astfel că noi am reușit să ne păstrăm destule semințe și să ne și bucurăm de frumusețea inegalabilă a acestei plante.
  11. Porumb – 30 de știuleți. Acesta l-am plantat în două locuri. Primul loc a fost în mijlocul stratului mare alături de cartofi. Iar al doilea a fost pe un strat înălțat la grădina de la salcie pe care s-a cățărat fasolea. Porumbul de lângă cartofi a fost clar inferior celui de pe stratul înălțat. Deși a fost mai rapid, știuleții au fost mai mărunți, iar boabele mai puține decât la ceilalți. Porumbul de lângă fasole, era parcă din poveste, înalt, verde, boabe mărunte însă multe, știuleții moderați ca mărime.
  12. Bostani – 2 bostani mari portocalii a câte 3-5 kg fiecare și 6 bostani verzi mijlocii a câte 2-3 kg fiecare.
  13. Fasole – 5 kg. Și pitică și gigantă. S-a consumat rapid, astfel că nu a mai rămas și pentru conserve.
  14. Gulii – 6 bucăți. Preferatele mele!
  15. Roșii – 3-4kg. Roșiile au fost cele mai așteptate, reușind să se coacă tocmai în septembrie. Gustul era incomparabil cu orice altă roșie gustată vreodată de noi. Totul a fost bine până s-au manat. Cele cherry s-au dovedit a fi mai rezistente decât celelalte care în 24 de ore s-au înnegrit și au căzut. A fost trist, însă am învățat să nu le mai urcăm pe araci și să le lăsăm expuse. Data viitoare le vom lăsa să crească pe jos ca să fie ferite mai bine de secetă și ploi acide.
  16. Vinete – 5 bucăți. Anul 2013 fiind unul ploios nu au avut timp să se coacă și să crească.
  17. Ardei – 10 bucăți. La fel ca la vinete. A fost prea mult frig până în luna iunie și nu au apucat să-și ia avânt.
  18. Conopidă – 7 bucăți mari
  19. Cartofi – 30-40 kg. Soiul de cartofi l-am adus de la câmpie, unul dulce și galben înăuntru. În ciuda opozițiilor localnicilor, cartofii au crescut foarte frumoși și au rezistat la îngheț și secetă.
  20. Frunzele de pătrunjel, leuștean, mărar au început să crească tocmai la sfârșitul lui iunie tot din cauza frigului și a ploilor. Însă am avut pe parcursul a 5 luni frunze proaspete tot timpul. Rezistente la îngheț.
  21. Usturoi – Din nefericire, usturoiul l-am plantat într-o perioadă în care nu a plouat și nu a avut timp să se dezvolte, astfel că a rămas mărunt.
  22. Țelină – Majoritatea frunzelor le-am folosit, însă rădăcinile au fost micuțe.
  23. Coriandru – 1 kg de semințe.
  24. In – Destule semințe cât să ne înfruptăm din ele în fiecare dimineață.
  25. Mazăre – 1-2 kg. Nu am plantat suficientă.
  26. Mentă peppermint – Nu știm de unde a apărut această mentă însă pe stratul mare a reușit să se întindă atât de mult încât nu mai reușeam să o ținem sub control. Am aprovizionat și vecinii cu mentă, am pus la uscat pentru ceaiuri și tot mai rămăsese destulă cât să mai aprovizionăm câteva familii pentru toată iarna cu mentă.
  27. Pepenii au fost un eșec anul trecut din cauza frigului. La un moment dat reușiseră să crească plantele însă până au prins ele curaj, a brumat și au murit.

În perioada martie-mai a plouat aproape încontinuu și nu am reușit să lucrăm la grădini tocmai din cauza acestui lucru. Însă odată cu venirea primăverii, prin mai, am reușit să terminăm grădinile și la sfârșitul lunii am plantat ultimii cartofi. Aceștia nu au fost atacați de faimoșii gândăcei de Colorado. Surpriza am avut-o când pe la începutul lui septembrie, chiar când își luau avânt vinetele, peste ele s-a abătut o invazie de gândăcei de Colorado. Atunci am trecut la artileria grea: am făcut un ceai foarte concentrat de frunze de nuc și urzică, și am stropit vinetele în fiecare zi cam o săptămână. La un moment dat au dispărut „periculoșii” gândăcei însă vinetele nu au mai avut puterea să crească mari.

O altă greșeală pe care am făcut-o anul trecut a fost tot un lucru învățat de la localnici și vecini: plivitul sau smulsul buruienilor. Din cauză că am recurs la această metodă într-un mod excesiv, plantele noastre au rămas fără protecție iar pământul chiar dacă avea paie pe el a rămas descoperit. Într-adevăr, plivitul este necesar în faza incipientă, când plăntuțele au nevoie de lumină dar după ce au o anumită înălțime, plivitul devine dăunător. Toate plantele care cresc în jurul celorlalte au rostul lor. Ele se protejează una pe cealaltă și formează un minunat ecosistem. La un moment dat prin luna iunie, toată vegetația a explodat efectiv și când ne trezeam dimineața mergeam cu foaia în mână cu lucrurile plantate ca să găsim salata :). Devenise foarte dificil să mai găsim până și dovleceii în grădină așa că am aruncat „armele” (adică propriile noastre mâini) și am renunțat să ne mai luptăm cu natura.

Cât despre udatul plantelor, în perioada secetoasă în august și septembrie, le-am dat apă cam la 2-3 zile. Ne era milă de ele că era foarte cald și ele neavând destulă apă nu mai făceau nimic, doar stagnau. Poate că nu a fost cea mai inspirată decizie, însă după ce a trecut această perioadă, și-au revenit singure și nu a mai trebuit să le udăm.

Toate plantele care au fost pe straturi și au fost protejate de alte plante, au rezistat cel mai bine. S-au dezvoltat mai încet dar au rămas puternice până la sfârșitul toamnei. Umezeala nu le-a lipsit fiindcă în straturi se acumulează apă în lemnele care se descompun, astfel că în perioada secetoasă au rezistat mai bine decât celelalte.

În principiu, pentru o primă grădină adevărată din viețile noastre, a fost una care ne-a întrecut cu mult așteptările. Am sperat să avem multe, și exact lucrul acesta s-a întâmplat, am avut destule cât să nu ne lipsească nimic. Bineînțeles, că întodeauna este loc pentru mai multă abundență. Însă privită din perspectiva grădinarilor amatori, adică noi, a fost o surpriză mai mult decât plăcută.

Sper că s-a înțeles din relatare că plantele nu le stropim cu materiale chimice și nici nu folosim îngrășământ chimic sau provenit de la animale.

Va urma…

PARTEA 1 – Schimbarea

PARTEA 2 – Alegerea

PARTEA 3 – Terenul

PARTEA 4 – Prima casă renovată

PARTEA 6 – Căsuța noastră din deal I

PARTEA 7 – Căsuța noastră din deal II

PARTEA 8 – Căsuța noastră din deal III

PARTEA 9 – Căsuța noastră din deal IV

PARTEA 10 – Bella și Bianca

PARTEA 11 – Căsuța noastră din deal V

 

Galerie

Partea 4 – Prima casă renovată

În vara anului 2012, respectiv în lunile august-octombrie am reconstruit o casă veche de aproximativ 60-70 de ani. La început am sperat să fie vorba doar despre o casă care necesită anumite amenajări interioare și cel mult o renovare, însă ne-am făcut iluzii degeaba. Starea în care se afla acea casă era cel puțin deplorabilă. Casa nu mai fusese locuită de 15 ani și a fost lăsată să se descompună încetul cu încetul. La acest fapt s-au adăugat umezeala, mucegaiul, șoarecii, și bineînțeles vârsta înaintată.      

Când am pășit pentru prima oară în casă, am avut impresia că mă aflu într-o casă a groazei în care doar fantomele ar putea locui. Mi-am întors privirea către Alex și cu lacrimi în ochi, i-am zis că „aceasta nu poate să fie făcută locuibilă. Cel puțin doar noi doi nu avem cum. Noi suntem simpli orășeni, nu reconstruim case.” Ca de obicei soțul meu mi-a demonstrat că nimic din lumea asta nu este imposibil și mi-a spus că „vom găsi noi o soluție. Mai așteaptă puțin”. În zilele ce au urmat, răbdarea ne-a fost pusă la încercare într-un mod barbar. Știam că dacă nu făceam acea casă locuibilă, nu aveam unde să locuim în Vale până vom deveni proprietari și vom reuși să ne construim casa pe terenul nostru. Știam că era ultima noastră șansă. Știam că dacă nu reușim să o reconstruim până la venirea toamnei, suntem condamnați să locuim în cort la 0 grade Celsius noaptea. Și mai știam că nu aveam cui să-i cerem ajutorul.

Încet-încet am lăsat gândurile la o parte, și am început să curățăm casa pentru a fi pregătită de marea operațiune. Alex împreună cu un prieten au reușit să curețe casa și să scoată toată mobila îmbâcsită de mirosuri insuportabile. Au curățat beciul, podul și bucătăria de vară. Însă cu cât curățau mai mult, cu atât mai descompusă părea casa. În una din camere, jumătate de tavan căzuse iar în cealaltă căzuse un perete. Imaginea era din ce în ce mai sumbră.

Câteva zile mai târziu, pe cărarea din fața cortului nostru, apare un bărbat cu mustață care ne zâmbește prietenește salutându-ne. Aflăm că este vecinul nostru și că locuiește puțin mai sus de terenul nostru, într-un mic cătun. Intrăm în vorbă și descoperim că barbatul care deși părea extrem de fragil, este de fapt priceput la toate. Îi place să lucreze la orice, este fierar, tâmplar, stupar, oier, agricultor, un adevărat meșteșugar, și toate într-un singur pachet de 60 de kilograme. Îl întrebăm dacă este interesat să ne ajute, bineînțeles contra cost, la reconstruirea casei. Bărbatul ne-a spus că nu are timp, că nu are cum să ne ajute și apoi ne-am spus la revedere.

Ne-am trezit a doua zi dezamăgiți și oarecum supărați… dar când am privit la stânga am observat figura slăbuță a bărbatului! Venise să ne anunțe că ne va ajuta la casă. Universul ne răspunsese. Salvarea venise!

În decurs de 10 zile, care nu au fost consecutive, Alex și vecinul nostru au muncit de dimineață până seara la casă. Au înlocuit 33 de bârne (lemnele ce alcătuiesc pereții casei), au decupat loc pentru o ușă între camere și au și montat-o, au schimbat un geam cu tot cu ramă, au reparat acoperișul și hornul, au adăugat bârne de susținere în beci, au prins pereții prin exterior cu scoabe, au schimbat jumătate din dușumeaua unei camere și au mai peticit fundația. În timpul acesta eu am înlocuit sute de bețe de alun ce susțin tencuiala pe pereți.

Pentru că acoperișul să fie reparat trebuia ca podul să fie curățat de cuiburile de viespii. Fiindcă nu ne dorim să pricinuim rău vreunei ființe inutil, am hotărât ca în loc să le fumegăm sau să le otrăvim, să le luăm cuiburile și să le mutăm. Am procedat astfel: am așteptat orele 11 noaptea pentru ca viespiile să se strângă în cuiburi și să fie amorțite de frig. Doi oameni au urcat în pod. Unul ținea un bidon mediu în timp ce celălalt tăia cuibul prins și îi dădea drumul în bidon. Apoi îi punea capacul și îl pasa celui care aștepta bidonul jos la scara de la pod. Acesta lua bidonul, îi scotea capacul și îl vărsa mai încolo, la vreo 50 de metri de casă. Și astfel în seara aceea am scăpat podul de vreo 30-40 de cuiburi de viespii fără să fie înțepat nimeni.

Când vecinul nostru a părăsit „șantierul”, am rămas doar noi pe baricade să terminăm pereții, tavanul și holul. Am tencuit pereții cu un amestec de ciment, nisip și var. Am reparat tavanul și am văruit. După ce s-a mai uscat mortarul, am bătut în cuie polistiren de 2 cm în camere pe pereți și de 5 cm în hol pe pereți și pe tavan. În pod am aplicat un strat de vată minerală de 5 cm. Am acoperit găurile dintre polistiren (fiindcă pereții nu au ieșit drepți) și cele de pe hol cu spumă poliuretanică. Am vopsit două geamuri în alb ca să se deschidă cât mai mult camera și am schimbat 4 geamuri lipsă/sparte. Peste polistiren am prins o pânză din in de culoare natur. Am curățat soba veche din metal și am tapetat-o prin interior cu cărămidă de șamotă. Pe hol am lipit linoleum pentru a fi mai ușor de curățat. 

Când a început frigul, pe la începutul lui octombrie, ne-am hotărât să ne mutăm în casă chiar dacă încă mai erau multe de făcut. Am terminat o cameră și ne-am amplasat cortul mic în mijlocul acesteia. Și în ziua de azi dormim tot în cort (iunie 2013) deoarece ni se pare extrem de confortabil. Între timp am construit un pat și rafturi, toate din scândură. După ce am terminat și camera cealaltă, prin decembrie, am mutat cortul împreună cu toate hainele și alimentele noastre. Noi îi spunem camera de seară. Tot aici am amplasat o sobă de teracotă.

Camera de zi este un fel de bucătărie, utilată cu o plită pe gaz, butelie, sobă, o așa zisă „chiuvetă”, o „canapea” care este de fapt bancheta din spate de la mașina noastră, un umeraș pentru hainele folosite frecvent, un cuier pentru geci, două băncuțe și multe covorașe din bumbac.

Holul este cămară pe timp mai friguros și un fel de baie pentru dușul din fiecare seară. Aici depozităm alimente, încălțăminte și diferite scule.

Beciul este locul în care ne depozităm murăturile, diferite alimente, scule și unelte, și scândura din care vom confecționa mobilă.

În pod nu depozităm nimic deoarece acesta se umple de cuiburi de viespii odată cu venirea primăverii. Și fiindcă nu dorim să ne luptăm cu acestea din nou, le lăsăm în pace.

În curte avem câteva șoproane în care ne depozităm uneltele utilizate frecvent, și lemnele de foc. Unul din acestea a devenit reședința celor două cățelușe pe care le-am adoptat, Bella și Bianca.

În ciuda eforturilor noastre nu am reușit să racordăm casa la curent electric. Aparatele electrocasnice (blender, râșnița, storcător) le alimentăm la un generator pe benzină de 650W atunci când avem nevoie de ele. Micile electronice (telefoane, acumulatori) pe care le deținem, le încărcăm pe la vecinii noștri (localnici). Le suntem extrem de recunoscători acestora pentru amabilitatea lor și ospitalitatea de care dau dovadă. Poate în viitor vom reuși să avem o sursă de curent mai aproape de casa în care locuim. În iarna 2013 am achiziționat un panou solar de 100W cu care reușim să ne încărcăm toate electronicile mici. 

Casa am renovat-o ca și cum ar fi a noastră. Nu ne-am zgârcit la materiale și nici nu am făcut rabaturi. Toate materialele le-am transportat (cu un total de peste 1300km din cauza distanței până la locul cu materiale) cu ajutorul mașinuței noastre, un minunat utilaj rusesc, LADA NIVA 4×4. Chiar dacă încă nu am locuit în ea decât vreo 4 luni, sperăm ca ea să ne țină și de cald și de rece. Materialele pe care le-am folosit deși nu sunt dintre cele mai ecologice, știm că noi compensăm cu toate plantele și toți copăceii pe care îi plantăm în fiecare toamnă/primăvară și prin viața curată pe care încercăm să o îmbrățișăm zi de zi. Poate că nu este foarte ecologic nici polistirenul, nici vata minerală, nici spuma poliuretanică, însă anotimpul secetos și mai apoi frigul nu ne-au permis să ne gândim la alternative.

Le mulțumim tuturor care au contribuit la realizarea casei, de la cei care ne-au îngăduit să locuim în ea, cei care ne-au produs amintiri extrem de amuzante, cei care au muncit cot la cot cu noi, până la cei care doar ne-au încurajat verbal. Fără voi tot am fi fost bine, însă nu se știe cum. Cu voi am reușit să ne întindem limitele aproape de maximul pe care îl credeam noi că-l avem și să învățăm să fim buni la toate, inclusiv la reconstrucții de case.

Va urma…

PARTEA 1 – Schimbarea

PARTEA 2 – Alegerea

PARTEA 3 – Terenul

PARTEA 5 – Prima grădină

PARTEA 6 – Căsuța noastră din deal I

PARTEA 7 – Căsuța noastră din deal II

PARTEA 8 – Căsuța noastră din deal III

PARTEA 9 – Căsuța noastră din deal IV

PARTEA 10 – Bella și Bianca

PARTEA 11 – Căsuța noastră din deal V

Galerie

Dulce libertate

În decursul fascinantei șederi a omului pe planeta Terra un singur cuvânt asociat cu un sentiment l-a forțat să evolueze în ceea ce este astăzi. Cuvântul acesta l-a încurajat să se comporte ca o ființă superioară pe un lanț trofic pe verticală. Acest cuvânt l-a determinat să extermine și să nimicească totul în jurul lui indiferent de consecințe. Și totuși, acest cuvânt l-a făcut să fie astăzi cel care pentru prima dată în mii și mii de ani, se trezește și schimbă lumea în care trăiește. Sentimentul care îi este atașat cuvântului își face simțită apariția. Oamenii se unesc sub acest cuvânt. Oamenii nutresc acest cuvânt și pentru planeta pe care locuiesc. Oamenii devin oameni! Oamenii își doresc ceea ce au avut dintotdeauna însa nu au avut ocazia să guste: libertate.

Și totuși libertatea rămâne exact ceea ce este, o iluzie. Ne place să ne creăm iluzia că suntem liberi, că avem propria viață în control, că și copiii noștri sunt liberi. Iluzia bineînțeles că nu dăunează atâta timp cât ești în categoria celor adormiți. Cei care s-au trezit însă nu mai doresc să trăiască în iluzie ci își doresc să cunoască această trăire, să o experimenteze, să profite de ea. Iluzia îți dă doar o mică idee despre cât de minunată poate fi libertatea. Dacă o iluzie este atât de puternică, oare a fi liber cum o fi?

Toți avem impresia că dacă noi ne-am trezit și căutând libertatea, vom reuși vreodată să o atingem. Adevărul este că o vom atinge, însă doar atunci când toate ființele de pe planeta noastră vor fi libere, fiindcă toți suntem unul, iar dacă unul este subjugat, toți sunt subjugați. Dacă o ființă simte sclavia și lipsa de libertate, toți o simțim. Este o iluzie să crezi că tu poți fi liber într-o lume de sclavi, unde a subjuga pe cei așa ziși „inferiori” este la modă. Într-o lume în care tortura și batjocura pe motiv de rasă, culoare, etnie, religie, specie sunt ceva „normal”. Într-o lume în care ne omorâm între noi, ne omorâm vecinii de planetă, ne tăiem pădurile care ne oferă oxigenul necesar să trăim, ne poluăm apele fără de care am muri în trei zile, este greu de crezut că există oameni liberi. Chiar dacă ești pustnic și locuiești departe de „lumea cea rea”, tot vei fi un captiv al sistemului fiindcă frații tăi, prietenii tăi, vecinii tăi, compatrioții tăi, sunt victime ale sclaviei. Iar tu ești exact ceea ce sunt și ei. Dacă ei sunt nefericiți, oricât de mult te vei chinui să crezi că tu nu ești, nefericirea lor se va reflecta în tine mai devreme sau mai târziu.

Ființele care trăiesc în lumea noastră sunt ființe diferite, însă nu sunt ființe separate. Nimic nu este separat de un alt lucru. Toți avem aceeași bază. Toți suntem ființe și locuitori ai acestei planete. Dacă ar fi să definesc ființele de pe Terra ar fi astfel:  ființe create din iubire, făcute să trăiască libere, fiecare urmându-și ciclul vieții. Suntem făcuți să fim liberi însă preferăm să nu fim, să ne complicăm existența, să învățăm pe calea cea grea.

Orașele, după părerea mea, sunt motoarele civilizației unde pornește schimbarea, unde se trezesc oamenii. Aceia care locuiesc în natură au descoperit, poate, cum funcționează viața iar pentru ei misterul este elucidat. Însă cei de la orașe, vor face cu adevărat o schimbare. Ori vor abandona încet-încet orașele și vor da un exemplu, ori vor rămâne și își vor recăpătă libertatea exact acolo unde au pierdut-o. Neabandonarea orașelor este un gest extrem de eroic. A rămâne pe baricade și a schimba din interior problema, este o alegere personală, pe care eu o aplaud și le mulțumesc tuturor care deja o fac.

Noi am optat să ne facem o viață departe de orașe, însă sunt atât de mulți oameni deosebiți cu idealuri mărețe în orașe încât am realizat că vrem să luăm parte și la ceea ce se întâmplă în mijlocul lor. Oricât de mult am încercat să ne despărțim de civilizație, am realizat că acolo ne-am născut, nu în mijlocul naturii virgine de care avem parte în Vale. Este un scop pentru care deciziile cele mai bune pe care le-am luat în viețile noastre, au fost luate în cadrul civilizației moderne. Probabil că dracul nu este atât de negru pe cât îl vedem. Nu orașele sunt de vină, ele nu s-au ridicat singure, și nici oamenii nu sunt de vină. Poate că undeva, cândva, noi am schimbat libertatea pe opusul ei, sclavia, și le-am permis altora să ne conducă viețile fiindcă noi ne săturasem să o mai facem, și astfel s-a creat un sistem din care este dificil să mai ieșim. Dificil, dar nu imposibil.

În lunile petrecute în oraș am realizat că nu suntem singuri, că niciodată nu am fost singuri, că generația noastră nu este una de sacrificiu ci una care va schimba lumea. Pentru prima oară, am realizat că noi suntem schimbarea. Noi vom opri sclavia și batjocura. Noi ne vom ridica și vom vorbi în locul planetei noastre. Dacă nimeni nu o aude suferind, atunci noi vom țipa în locul ei. Dacă nimeni nu aude sutele de milioane de animale suferinde care sunt private de viețile lor, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude milioanele de copiii care mor de foame, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude miliardele de copaci căzuți la pământ, noi vom vorbi în locul lor. Noi suntem schimbarea și acum mai mult ca niciodată ne dorim să devenim ceea ce am fost meniți să fim: liberi.

Libertatea nu se va impune niciodată prin forță și violență. Libertatea este acel lucru care curge în venele fiecărui om, și niciun fel de violență nu o va scoate la suprafață.

Nu mai ne dorim să ni se spună ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm, ce apă să bem, ce aer să respirăm, când să ne ducem la baie, cu ce să ne spălăm rufele, când să ne maturizăm, cu cine să vorbim. De data asta noi ne alegem viitorul. Nu mai dorim să ni se spună pe cine să votăm. De data asta noi ne vom alege liderii, cei care pot cu adevărat vorbi în locul nostru.

Scopul acestui articol este acela de a oferi o perspectivă nouă celor care vor dar au impresia că nu pot. De a realiza că nu sunteți singuri. Că fiecare din noi este un sprijin pentru alții. Că libertatea este mai mult decât o iluzie și împreună schimbăm viitorul.

Postat de Roxana

Galerie

În doi

În urechea stângă se aude un zumzăit. Încep să se audă și păsărele cu al lor ciripit. Este dimineață. Începe o nouă zi. O zi plină de frumusețe.

Deschizi ochii și te uiți lângă tine. El deschide ochii. Te privește ca și cum te vede pentru prima oară. Îți zice din priviri ceea ce tu știai deja, și tu îi zici lui. Îi zâmbești și îi arăți că ești nerăbdătoare să începi ziua. Te ridici din pat și îți întinzi trupul. Te uiți pe geam și îți mijești ochii spre soare. „Azi este o zi minunată cu soare”  spui cu voce tare. Te dezbraci de pijamale și te îmbraci cu o rochiță. Ieși afară, atingi roua cu picioarele goale, te uiți din nou la soare și aduci apă de la pârâu. Îți speli fața și dinții. Îți piepteni părul și ți-l prinzi într-un coc. Te duci în livadă și aduni câteva mere pentru micul dejun.

Îl iei de mână și vă uitați împreună la soarele dimineții și îi aduceți aminte Universului că sunteți recunoscători pentru viața pe care o trăiți. Râdeți și chicotiți iar râsul vostru se aude în toată valea.

Astăzi este ziua în care veți termina biblioteca. Lemnele trebuiesc doar tăiate și asamblate. Însă până acolo, vă faceți timp să mâncați împreună micul dejun. Întinzi o păturică pe jos și așezi pe ea mere, nuci, migdale și mure. Le mâncați cu poftă savurând fiecare îmbucătură în parte. Râdeți și iarăși râsul vostru se aude în toată valea.

Îl iei de mână și-l săruți așa cum nu ai mai făcut-o niciodată aducându-ți aminte în fiecare moment că împreună creați lucruri extraordinare în lumea aceasta. Primul lucru l-ați făurit deja iar voi știți asta. Dragostea care vă unește este cea mai mare realizare.

Lucrați până la prânz la bibliotecă apoi luați prânzul împreună. Un vecin se vede în depărtare și vă salută. Și pentru el este o zi deosebită fiindcă azi își inaugurează lacul. Schimbați vorbe între voi și păreri. Te bucuri să auzi că alte persoane vor veni în vizită. Te bucuri să auzi că valea aceasta care cândva era fără picior de om acum are parte de fericirea atâtor oameni.

Se face după amiază. Citești o carte și hop, deodată apare o vulpiță lângă tine. Nici nu te bagă în seamă. Trece pe lângă tine la jumătate de metru iar tu te bucuri ca un copil. Adulmecă un pic în jurul tău și apoi pleacă în treaba ei. El nu era acolo ca să vadă fericita întâlnire însă îi vei povesti imediat cum îl găsești. Îl strigi pe nume și apoi apare din pădure cu o buturugă enormă pe care s-a gândit să o transforme în scăunel. Vă minunați împreună de întâlnirea cu vulpița și apoi îți spune și el că a văzut o căprioară în depărtare. Esti fericită că viața este atât de darnică cu voi și îți continui ziua.

Plecați la o plimbare pe culmile văii și culegeți plante și fructe. El culege prune, mere și mure iar tu culegi salvie, sânziene și izmă. Vă așezați pe culme să trageți aerul adânc în plămâni. Vă uitați la frumusețile care se reflectă în ochii voștrii și încă nu vă vine să credeți că sunteți acolo. Râdeți de amintirile de demult și râsul vostru se aude în toată valea. Îl iei de mână și vă îndreptați spre casă.

Asamblați biblioteca pe peretele nerăbdător. Este superbă, așa cum ați visat-o. Acum aveți unde să vă depozitați zecile de cărți pe care le adorați atât de mult. Mâine probabil veți proiecta masa la care veți scrie toate trăirile voastre, așa cum ați promis.

Vă îmbăiați afară până se lasă seara cu apă călduță lăsată la soare să se încălzească. Când te usuci la ultimele raze ale soarelui observi o bufniță care își deschide larg aripile și vine înspre tine. De fapt venea spre copacul din spatele tău însă tu ai impresia că venea să te salute. Păsările își răresc ciripitul și viespile se ascund în cuib.

Te duci din nou la pârâu și aduci apă proaspătă. În drumul tău întâlnești o șopârlă mică foarte colorată. O saluți și îți vezi de drum. Intri în casă și el te așteaptă lângă foc. A pornit soba fiindcă serile au devenit mai reci de când s-a scurtat ziua. Îți iei o lumânare lângă tine și citești o carte. Îți aduci aminte ce zi minunată a fost azi și cât de mult ai râs. Lași cartea și îl iei în brațe. Îi mulțumești că este cine este și că este acolo cu tine. Râdeți de se aude în toată valea. Râdeți până în toiul nopții. Și apoi adormi în brațele lui știind că fericirea ai reușit să o descoperi și că nimeni nu ți-o poate lua.

Postat de Roxana

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: