Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘energie’

Galerie

Postul – Pro și Contra

apa

Câteva dintre cele mai populare întrebări ale zilelor noastre – Ții post? Cât ai reușit cel mai mult? Dar ții post măcar vinerea, nu? Ce simptome de detoxifiere ai avut?  Ai mai putut să te ții pe picioare? Cât ai slăbit pe parcursul postului?
După 6 ani de veganism si un număr impresionant de experimente și experiențe proprii, am decis că este momentul să vă împărtășim părerea noastră despre acest nou trend.
Înainte de a porni pe drumul postului, ne-am documentat riguros și am citit experiențele altora. Am aflat cum se începe și cum se stinge un post. Am aflat simptomele și beneficiile. Ne-am stabilit un scop pentru care să intrăm în post, de obicei acesta era să ne vindecăm trupurile și să ne eliberăm mințile de lanțurile civilizației.
Astfel, am postit de mai multe ori, sau cel puțin am avut câteva încercări și de fiecare dată când am făcut acest lucru, Universul ne-a răspuns la întrebări înainte să apucăm să ducem până la capăt postul. Și noi, la fel ca majoritatea oamenilor care se supun chinurilor unui post, am pornit de la ideea că în momentul postului vom primi răspunsuri la întrebări existențiale.  Din păcate nu a fost chiar așa. Experiența a fost una foarte neplăcută și nenaturală de fiecare dată. Totul părea forțat și chinuitor.
Postul așa cum este definit în zilele noastre se referă la alimentarea organismului doar cu apă și aer pe o perioadă de timp determinată sau nu. Mulți nu știu că postul de care am auzit noi că era practicat de Marii Înțelepți se referea la meditație, liniște, odihnă, toate combinate cu lipsa alimentelor. Acești oameni nu se mai hrăneau cu alimentele în starea lor fizică, ci se hrăneau cu Energia Universului.

meditatie
Concluzia la care am ajuns noi după multe experimente – postul este o agresiune. O înfometare inutilă care stresează trupul. De ce? Părerea lui Alex este următoarea:
”În general toți cei ce merg pe regăsirea interioară și mai citesc câte una alta, află la un moment dat că a posti este super pentru a te regăsi cu propriul suflet. Mintea știți și voi că este cea care controlează corpul. Ei bine, în momentul în care se începe un post negru corpul transmite în continuu informația de foame minții. Mintea, din păcate (dar din fericire pentru cei cu partea spirituală) este asaltată de același stimul în mod continuu și la un moment dat se va plictisi și va renunța să mai proceseze foamea.
Partea bună este că vei avea o minte amorțită – deci spiritual vorbind vei crede că ți-ai găsit liniștea interioară… însă pe partea cealaltă tocmai ai exclus cel mai bun sistem de apărare al corpului – mintea…. ea fiind acum amorțită, corpul se va autoconsuma haotic neavând un procesor care să gestioneze fluxul normal.”

meditatie-luna
Nu pot să nu fiu de acord cu el, deoarece de ani de zile încerc să explic acest proces al postului iar el mi-a oferit răspunsul în câteva minute. Organismul nostru este un mic Univers care comunică cu noi prin intermediul minții. Atunci când mintea decide să ignore semnalele corpului, acesta va începe să consume rezervele proprii de grăsimi. Însă aceasta este o măsură de urgență, pe care corpul nu ar lua-o în mod obișnuit. În același timp va elimina și o parte din toxinele acumulate. Aceasta este partea cea mai avantajoasă a unui post. Cei care își doresc să slăbească foarte mult într-o perioadă foarte scurtă, au la îndemână soluția perfectă – postul. Aceștia ar trebui să știe că este posibil să slăbești și dacă vor mânca cât mai puțin, cât mai lichid (sucuri, smoothie), multa apă și plante vindecătoare. Atunci, ca să ne ofere energia necesară activităților zilnice, corpul va recurge și la consumarea depozitelor, însă nu într-un mod stresant pentru el.
Pe forumuri și pe rețelele de socializare am citit despre bolnavii care ajung la clinicile naturiste în stare terminală, sunt puși în post negru (doar cu apă) și într-un mod miraculos își revin. Părerea mea este că aceștia sunt organisme epuizate care dacă nu sunt alimentate cu substanțe de calitate superioară, pur și simplu nu au cum să supraviețuiască. De aceea nu cred că bolnavii grav care țin post doar cu apă se vindecă. Sunt sigură că de fapt aceștia sunt trecuți pe o dietă raw-vegană de lichide și plante vindecătoare.
Dacă pe un inginer de motoare îl aruncă cineva la groapa de gunoi, îi oferă doar apă și îl forțează să construiască un motor cu ce găsește acolo, ce s-ar întâmpla? În primul rând ar dura luni de zile, în care s-ar înfometa și și-ar folosi toată energia ca să caute componentele necesare. Șansele sunt foarte mari să moară înainte să reușească.
Dar dacă i se oferă toate componentele? Atunci nu ar mai conta nici măcar faptul că se află într-o groapă de gunoi, tot va reuși să construiască acel motor într-un timp scurt.
La fel este și corpul…dacă nu are materiale de construcție, cu ce să construiască? Cu gunoaie? Da, se poate să încerce în disperarea de a trăi, să se reconstruiască din gunoaie, însă în timp ce el se va chinui, de fapt va muri încet-încet.

fructe
Postul este o înfometare a unui organism care s-a obișnuit cu mâncarea, cu digestia. Mai circulă și ideea că toți suntem ca Iisus și că dacă el a postit, putem și noi. Adică de la 3-4 mese pe zi să trecem la a trăi doar cu aer poluat și apă calcaroasă. Este inutil să explic cât de diferite sunt vremurile în care trăia Iisus și cele în care trăim noi. La fel cum este inutil să menționez că mulți nu am ajuns la nivelul de prezență a lui Iisus.
Breatharianism-ul este un alt curent despre care auzim din ce în ce mai multe și iarăși avem impresia că suntem toți pregătiți să trăim cu aer. Nu contest faptul că se poate trăi o astfel de viață și nici nu contest existența oamenilor care trăiesc o astfel de viață. Însă când ei au renunțat la hrana fizică au renunțat definitiv și nu are nicio legătură cu postul acesta comercial pe care îl practică toată lumea ”bună” – o lună ținem post, apoi o lună mâncăm, apoi o săptămână iarăși ținem post, apoi iarăși mâncăm și tot așa. Și după aceea ne întrebăm de ce suntem obosiți, de ce ne îngrășăm și de ce ne apar la loc toate problemele. Oboseala intervine din cauza zăpăcelii organismului, grăsimea apare din cauza fricii organismul de a nu rămâne fără provizii data viitoare când este înfometat, iar problemele vechi sunt înlocuite cu alte probleme din cauza stresului la care este supus trupul.
Nu este nevoie să ajungem la înfometare ca să scăpăm de anumite probleme. Noi am găsit alte soluții, mai blânde, iar atunci când simțim nevoia să îi acordăm o pauză digestiei, facem următoarele:
1.    Mâncăm foarte puțin și des. Foarte puțin înseamnă un fruct/o legumă de câteva ori pe zi.
2.    Bem 2-3 litri de apă și/sau smoothie verde/fructe
3.    Cel mai important – ne odihnim!!!
4.    Râdem cât mai mult.
5.    Ne plimbăm în aer liber.
6.    Practicăm yoga și medităm.
7.    Citim sau lucrăm cu mâinile.
8.    Ne iubim și iubim.

yoga

Excluzând punctul 1, toate celelalte le facem aproape zilnic. Trupul nu are nevoie de înfometare, ci de liniște, puțină monotonie alimentară și multă iubire.
Sper că s-a subînțeles din articol că m-am referit doar la posturile ținute de cei care consumă doar vegetale(vegani). Celor care țin posturi din motive religioase și apoi sting postul cu cârnați le urăm multă sănătate cu speranța că vor adopta o alimentație cât mai potrivită pentru trupurile lor, pentru urmașii lor, pentru toate ființele non-umane și pentru acest Pământ.

fructe-inima

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

SUSȚINE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Mielul lui Dumnezeu

Iată a sosit încă o perioadă a anului în care simțim cum se schimbă energia din jurul nostru. Din păcate se schimbă într-un mod negativ, apăsător pentru noi. Este perioada când chiar de la casa noastră (fiind totuși la 1,5km depărtare de locuințele localnicilor) se aud strigăte de disperare. Se aude teroarea din glasul mamei ce asistă neputincioasă an de an când i se răpește copilul și îi este omorât în față, urletul mamei ce este forțată să rămână gestantă pentru profitul nostru, al oamenilor. Este greu să mai putem fi numiți oameni în perioadele acestea iar cuvântul omenie ni se pare o batjocură, un cuvânt egoist, inventat doar pentru a prelungi IGNORANȚA.

Probabil că citind rândurile de mai sus v-ați speriat puțin gândindu-vă ce s-ar putea petrece la noi în vale, dar cu siguranță ați reușit să faceți legătura cu perioada aceasta plină de evlavie, de credință, de iubire a oamenilor pentru tot ce ne înconjoară, încât v-ați dat seama că ne referim la urletele și chinul oilor și al mieilor.

Deja din punctul acesta considerăm că jumătate și-au pierdut interesul în a mai citi acest articol iar poate cealaltă jumătate vor continua lectura din curiozitate. Însă un astfel de articol, o exprimare a sentimentelor ce ne copleșesc, îl dorim a fi recepționat de 1% dintre voi. Măcar o persoană să deschidă ochii să vadă, să simtă, să se reconecteze cu ADEVĂRUL.

Am fost și noi prinși în jocul datinilor, al tradițiilor. Am contribuit an de an, zi de zi, la masacrarea a sute, poate chiar mii de animale pentru poftele noastre, pentru respectarea unei tradiții, pentru sentimentul acela că mâncând un animal mort ne va apropia și mai mult de familie. Îndoctrinarea nu ne-a permis să punem întrebări, să conștientizăm ce facem noi cu mâinile noastre, să vedem suferința din propria farfurie. Nu acuzăm pe nimeni pentru ce am fost noi. Nu acuzăm pe nimeni pentru ce este el sau ea. Fiecare are propriul drum în viață pe care și-l pavează cum consideră mai bine. Noi însă am avut marele noroc să ne fi născut în această eră a informației. Aceasta este pretutindeni, ignoranța însă ne-a împiedicat să o accesăm. Totuși o dată asimilată ne-a deschis ochii. Am oprit măcelul, durerea din viețile noastre. Am încetat să ne mai atragem energia negativă regăsită în chinul și lacrimile ființelor din jurul nostru.

În perioada de Paști oamenii vor să fie cât mai aproape de cei dragi, vor să aibă un moment de tihnă în familie. Ei bine, nu numai omul este construit să aibă familie ci și animalele. Problema este că omul le măcelărește familiile și le abuzează până acestea devin o bucată de carne prăjită în farfurie. Haideți să conștientizăm lucrul acesta și să diminuăm suferința a 150 de MILIARDE de animale măcelărite ANUAL pentru a spori veniturile industriei cărnii și desigur a celei farmaceutice. Haideți să ne mai oprim să fim îndoctrinați și să înghițim vorbele goale ale liderilor ”spirituali” ai bisericilor ce predică despre dragostea din cărțile sfinte (care sunt creația omului) și care sunt primii ce binecuvântează uciderea unui animal (care este creația lui Dumnezeu). Dacă se spune că Isus a fost Mielul lui Dumnezeu, haideți să nu-i mai perpetuăm jertfa și să nu ne mai ascundem după dogme și tradiții spunând că noi nu ucidem. Adevărul este că noi UCIDEM. Noi acceptăm ce se întâmplă și până nu ne oprim din crimă, nu vom ajunge niciodată la dragostea pe care Isus o vedea în fiecare dintre noi și la Edenul mult visat de noi toți.

Cum sărbătorim noi Paștele? La fel ca orice altă zi, alegând COMPASIUNEA și fiind SCHIMBAREA ce vrem să o vedem în alții.

Tu ce vei alege?

Postat de Alex și Roxana

VEGAN

4 ani de Veganism

Alimentația I

Alimentația II

REȚETE

Galerie

Dar lumină aveți? I

Datorită multiplelor întrebări legate de electricitate am decis să prezint în acest articol cum procedam noi cu lumina (cam asta este ce se întreabă majoritatea).

Din februarie 2014 energia o avem de la minunatul nostru companion, căruia dorim să îi mulțumim și fără de care nu numai viețile noastre ci și ale tuturora nu ar mai putea continua – SOARELE. Mai exact avem un panou solar de 100W. Acest panou are ca specificații cei 100W și cam 5,5 amperi însa în realitate aceste valori sunt ceva mai mici. În primul rând, este un panou cumpărat nu de la o firmă de specialitate unde un astfel de panou era cam 1200 ron ci de pe un site de ocazii cu 550 ron. Panoul produce curent tot timpul cât este lumină afară, performanțele maxime avându-le desigur atunci când este soare și când este poziționat astfel încât razele soarelui să cadă perfect perpendicular pe panou. Amperajul maxim pe care l-am avut într-o zi de vară este de 4,5 A iar iarna cam de 3A/oră. Când este înnorat nu scoate mai mult de 0,20A. Se poate deduce de aici că iarna producția de curent este la pământ panoul oferind doar necesarul iluminatului interior.

Pentru producția de energie solară nu este însă suficient doar panoul solar. Sistemul complet mai este compus și dintr-un controller solar, o baterie, un invertor de tensiune și un multimetru pentru măsurarea voltajului și amperajului.

Controllerul (sau regulator de tensiune) este cel mai important deoarece acesta este creierul sistemului. El reglează voltajul primit de la panou și trimis către baterie. Panoul scoate 22 volți ceea ce ar fi letal destul de repede pentru o baterie care are nevoie de 14,4 v pentru încărcare și are cam 13,6v încărcată 100%. Regulatorul face exact acest lucru – oferă 14 volți până se încarcă bateria, urmând să păstreze o tensiune de 13,5-13,7 atunci când știe că este plină. Noi avem cel mai ieftin regulator, acesta neavând funcții avansate precum un afișaj pe care să indice voltajul și temperatura, sau performanța unui regulator profesional ce are un randament de peste 99%.

Bateria este mușchiul sistemului. Aceasta preia voltajul și înmagazinează amperajul primit de la controller. Noi folosim o baterie standard de mașina de 45Ah (plus o baterie mai veche de UPS de 12Ah). Nu este o baterie potrivită pentru un sistem solar însa este cea mai ieftină soluție. Ea nu este potrivită din cauză că nu rezistă la multe cicluri de descărcare. Ideea la această baterie e să nu folosim consumatori puternici (precum laptopul) decât atunci când controllerul indică că bateria e plină și în același timp bate și soarele pe panou. Bateriile potrivite sunt cele AGM cu gel. Acestea mențin mult mai bine curentul, pot fi descărcate mult mai mult fără riscul de a le strica și rezistă la cel puțin dublul ciclurilor de descărcare față de o baterie auto.

Invertorul este dispozitivul ce preia voltajul bateriei și îl transformă în 220V. Aici iarăși am mers pe un invertor low-cost de 300w. Voltajul real pe care îl scoate este cam de 200 volți, aici fiind diferența față de un invertor profesional ce ar fi costat cam de 4 ori mai mult. Pe lângă invertor am adăugat și o priză auto în care punem încărcătoare de 12v pentru telefoane, sau chiar un aspirator auto.

Iluminatul în casă este asigurat de benzi de LEDuri pe 12 volți. Aceste leduri nu consumă mult curent (1 metru de leduri consumă 5,5 watti). Sunt de culoare alb-cald, exact nuanța unei lumânări cu fitil mai gros. Instalația în casă încă nu este gata însă am pus leduri acolo unde avem nevoie, fiecare cu întrerupător pentru a nu le ține pe toate aprinse deodată.

Pe lângă sistemul solar mai avem și un generator pe benzină de 650w pe care îl folosim atunci când avem nevoie de scule electrice ce trag mai mult curent decât poate duce panoul (adică orice peste 90w).

Deci cu o investiție entry-level de 950ron avem din primăvară până în toamnă curent cam aproape de necesități. Pe viitor am vrea să investim într-o baterie AGM de 100Ah și într-un panou suplimentar de 150w. Cu acestea am acoperi necesarul și pe timpul iernii.

Pentru întrebări nu ezitați să ne contactați – valeacurcubeului@gmail.com

Postat de Alexandru

Dar lumină aveți? II

Galerie

4 ani de Veganism

Stânga – 2008  /  Dreapta – 2010

În data de 15 februarie se împlinesc 4 ani de când ne-am schimbat complet viețile. Ce s-a schimbat în acești ani? Totul, absolut totul. De la gândurile noastre, la cuvintele noastre, la faptele noastre.

În urmă cu 4 ani eram doi lacto-ovo-vegetarieni care trăiau cu impresia că au făcut o schimbare majoră în viețile lor fiindcă au renunțat să mai consume cadavre. Însă viața ne-a demonstrat altfel. Nu fusese de ajuns să renunțăm la carne. Era doar o reparație temporară. Și astfel Universul ne-a oferit ceea ce i-am cerut, o altă schimbare. Una care să fie permanentă, un care să ne pună pe un drum potrivit nouă.

În februarie 2011 am fost diagnosticată cu un fibrom uterin, multiple chisturi ovariene și multiple chisturi mamare. Probabil că aș fi ignorat chisturile însă fibromul nu l-am trecut neobservat deoarece știam din auzite că este un lucru destul de grav. Doctorii mi-au recomandat să rămân însărcinată cât mai repede, iar atunci când voi naște, prin cezariană, îmi vor opera acel fibrom. De asemenea m-au avertizat că fibromul nu va da înapoi niciodată, doar se va mări în continuare până când va fi atât de mare încât voi fi forțată să îl operez.

După ce am primit asemenea vești, și eu și Alex am stat câteva ore împietriți pentru că nu știam încotro să o pornim. Au trecut ore în șir în care părea că nu mai există nicio soluție. Însă aceasta a apărut în cele din urmă. Astfel că, pe lângă puținul pe care îl știam despre alimentația crudivoră și cu ce am aflat despre tumori, am pornit în căutarea adevărului, pe internet. Am aflat că fibromul este o tumoră benignă care crește incontrolabil. Am aflat că ea se alimentează cu gunoaiele care i le dăm noi organismului. Câteva ore mai târziu am decis că singura noastră soluție nu este să facem un copil, așa cum ne-au recomandat doctorii, ci să ne schimbăm alimentația. De a doua zi, gurile noastre nu au mai atins carne, lactate sau ouă vreodată. Ba mai mult, am trecut direct la un regim crudivor vegetal aproape 100%.

6 luni mai târziu am fost la un consult la doctor. Fibromul era încă acolo însă nu mai crescuse absolut deloc. Conform celor spuse de doctori ar fi trebuit să crească în mod constant. Când i-am spus doctorului cum ne-am schimbat stilul de viață, a fost surprins, bineînțeles, însă ne-a recomandat, ca să fim siguri, să facem totuși un copil.

Pentru noi a aduce un copil pe lume este mult mai mult decât un schimb de lichide și energii. Aceasta implică profunda înțelegere că acel copil nu ne aparține nouă, așa cum nu ne putem exprima posesia asupra oricărei alte ființe vii. Da, am putea să spunem că un telefon ne aparține însă un copil nu ne aparține. De la ideea aceasta pornesc multe conflicte între generațiile de părinți și copii, deoarece majoritatea părinților au impresia că acel copil le aparține, că ei l-au făcut și că ei vor decide ce este bine pentru el. După părerea noastră, noi suntem simpli îndrumători ai unui copil și intervenția noastră în viața lui ar trebui să fie minimă ca să nu-i alterăm informațiile cu care acesta vine pe această lume. Copilul când deschide ochii în lumea noastră vine încărcat cu toate adevărurile Universului. El știe toate misterele lumii acesteia. El înțelege creația și o percepe cu toată ființa lui. Iar apoi, intervin părinții, familia, școala, biserica, corporațiile lacome și îi distrug toate informațiile. I le înlocuiesc cu valorile lor, toți urmărindu-și propriile interese. Părinții au pretenția ca acel copil să știe și să facă cum au făcut ei sau mai mult să facă altfel decât îi arată ei în fiecare zi, școala are pretenția ca să se alinieze cu ceilalți, biserica să creadă ce îi spune preotul, corporațiile să muncească ca un sclav toată viața lui. Și astfel toate informațiile ființei umane sunt călcate în picioare până când ele sunt estompate complet de obiceiurile generațiilor anterioare. Există și o veste bună totuși, aceste informații nu dispar niciodată. Însă cu cât trece mai mult timp, cu atât devine mai dificil accesul la ele.

După ce am trecut la veganism, Alex a scăpat de ochelarii de vedere, de durerile zilnice de spate, de durerile de stomac, de transpirația permanentă și durerile de picioare. Eu am scăpat de majoritatea simptomelor menstruației, de durerile provocate de varicele de la picioare, atacurile de panică zilnice și de migrene. Amândoi am scăpat de oboseala cronică și fiecare în parte de vreo 30 de kilograme. Multora nu le vine să creadă cum eram înainte și cum suntem acum din punct de vedere fizic. Pentru noi este ușor să le arătăm altora cum arătam fizic, ceea ce ne este încă dificil, este să le arătăm cât de mult ne-am schimbat mental. Suntem conștienți că dacă nu ne-am fi schimbat tiparele mentale nimic din toate lucrurile pe care le facem astăzi, nu ar fi fost posibile.

Simptomele de detoxifiere au fost destul de violente în cazul nostru, însă nu ne-am descurajat. Părul începuse să ne cadă în cantități foarte mari, dându-ne impresia că vom rămâne chei. Pe corp ne-au apărut tot felul de bube. Erau zile în care aveam și câte 6-7 scaune. Migrene, stări de amețeală, senzație de vomă, dureri de ficat, dureri de pancreas, oboseală, pe toate le-am simțit. După vreo 6 luni au încetat simptomele și totul a intrat într-un ritm natural. Ce fusese mai greu trecuse. Pe parcurs am început să consumăm și alimente preparate termic, păstrându-ne obiceiurile sănătoase, de a consuma peste 70% crudități, de mânca alimentele crude înainte de mesele gătite, de a bea peste 2 litri de apă zilnic, de a combina corect alimentele, de a mesteca bine alimentele, de a evita zahărul, sarea iodată și cerealele cu gluten.

Ce am învățat în acești ani? În primul rând ne-am redescoperit pe noi înșine. Am învățat să intrăm în noi și să ne ascultăm. Am învățat să ne tratăm trupurile ca un templu și să-i ascultăm cerințele. Am învățat că în noi există un potențial enorm pe care am început să-l scoatem la suprafață. Am învățat că putem face orice, atâta timp cât ne dorim acest lucru. Și cel mai important, am învățat să iubim necondiționat tot ce ne înconjoară, să nu mai provocăm suferință și să respectăm viețile altora, indiferent că sunt oameni, animale sau plante.

Neale Donald Walsch are publicată o carte minunată pe care vi-o recomandăm cu mare căldură și care explică că atunci: ”Când totul se schimbă, schimbă totul”.

Stânga – 2012  / Dreapta – 2013

Alimentația I

Alimentația II

VEGAN

4 ani de Veganism

REȚETE

Galerie

Sexualitatea și Organele Sexuale I

Această serie de articole are ca intenție debarasarea de vechile concepții asupra sexualității și introducerea unui nou concept: sexualitatea este viața.

„Până la starea de adult în care se afla, toate instituțiile și aproape toate persoanele din viața ei s-au străduit a-i demonstra că sexualitatea nu este un subiect despre care este „frumos” să vorbească, deoarece sexualitatea este un lucru ascuns, care se petrece doar pe întuneric și se vorbește despre el doar în șoaptă de către adulți. Mai mult i s-a spus că sexualitatea este strâns legată doar de organele ei sexuale și că doar acestea pot fi stimulate sexual.

În copilărie i s-a dat peste mână când se atingea în locurile „nepotrivite”. I s-a explicat că „păsărica” este ceva extrem de prețios care nu trebuie atins de nimeni niciodată. I s-a spus că menstruația îi va veni în fiecare lună și că durerile va trebui să le suporte așa cum le suportă femeile de la începuturile omenirii. Mai târziu va afla că la menstruație nu are voie să facă sex, deoarece sângele acela este un sânge murdar, și mai grav…nu are voie în biserică până nu îi trece menstruația, deoarece Dumnezeul respectiv nu se adresează femeilor cu sânge „acolo jos”. Aprofundând, află că menstruația este doar un semn că poate procrea și, cel mai important, este un semn că femeia provine din păcat și de aceea sângerează în fiecare lună.

Tot în copilărie observă că băieții nu au „păsărică” ci „cocoșel”. Acest organ este la fel de interzis ca cel al ei și pentru prima dată se aprinde curiozitatea: de ce suntem diferiți? De ce nu au și băieții „păsărică”? Ce este atât de interzis la organele astea?

După ce și-a petrecut copilăria fiind lovită, certată și smucită dacă se atingea sau doar se uita „acolo jos”, în adolescență totul a devenit și mai complicat. Sânii i-au crescut considerabil și a avut prima menstruație, care trebuia ascunsă, și nu trebuia să afle nimeni despre ea. Despre băieți află că au niște reacții ciudate denumite erecții, care și ele trebuie ascunse, ca și cum sunt secrete de stat. Totul trebuie ascuns și mai ales, nu se vorbește despre aceste lucruri, fiindcă sunt „murdare și nepotrivite” ca subiecte de discuție.

Ca orice ființă curioasă începe să caute răspunsurile în altă parte. Prima oprire este la cei din anturaj care și ei știu la fel de puține însă au impresia că știu destule. Află de la aceștia că sexul înseamnă întâlnirea neașteptată dintre penis și vagin, dintre penis și alte organe, și combinații între acestea. Ce mai află de la prieteni este că sexul este obligatoriu ca să fii cool, că virginitatea este demodată și că libertatea sexuală înseamnă să faci cât mai mult sex cu cât mai mulți parteneri ca să devii expert.

Fiindcă răspunsurile nu sunt mulțumitoare, al doilea loc la care ajunge este internetul. Aici găsește materiale pornografice extrem de explicite iar unele chiar cu semnificații înspăimântătoare care îi provoacă grețuri și confuzie. Ar vrea să-și întrebe părintii însă știe că la ei în casa nu se vorbește despre așa ceva. Își mai aduce aminte cu frică despre singura discuție cu privire la organele ei genitale și decide să nu încerce.

Astfel găsește anumite răspunsuri însă conjuncturile sunt atât de nepotrivite încât ajunge să-și exploateze în mod abuziv potențialul sexual și folosește această energie într-un mod distructiv și exacerbat. Află din stânga și din dreapta despre nașteri la adolescente, violuri, sinucideri, abuzuri de droguri și alcool și alte drame care ajung să distrugă vieți. Pe unele ajunge să le încerce pe propria piele însă din fericire adolescența nu este veșnică și reușește să supraviețuiască acestei etape, ajungând adult. Dar ce fel de adult poate fi dacă toată viața i s-a spus că vaginul este murdar și că penisul este scârbos? Va mai fi ea curioasa să afle ce se întâmplă cu organele acestea?

Ca adult află că totuși există o persoană în măsură să-i atingă prețioasa „păsărică” și are și un nume care o va bântui toată viața: ginecologul. Acesta are voie să îi introducă tot felul de instrumente metalice în vagin, să-i răzuie colul uterin, să-i pipăie ovarele, să-i maltrateze sănii cu obiecte reci și tari. El va decide ce are nevoie vaginul ei și dacă se află în parametri normali. El va fi singurul din viața ei care va ști cel mai bine la ce folosește „păsărica” și cum trebuie îngrijită.

Deja curiozitatea îi piere odată cu trecerea timpului. Are un soț, 2 copii, casa ipotecată, mașina în leasing, rate la bănci, o slujbă stresantă, doi părinti bolnavi. Nu mai are timp să se întrebe ce se întâmplă când face sex cu soțul ei sau dacă a mai avut un orgasm în ultimele luni. Acum observă cu ochii unei femei adulte cum mamele și tații își lovesc copiii mici când aceștia sunt în popoul gol și se ating în zona genitală. Se uită la copii cât de naturali sunt în acest lucru deoarece ei nu fac diferența. Ei nu înțeleg cum adică să nu-și atingă propriul corp? De ce ? E ceva în neregulă cu ei? Ea la rândul ei le-a dat peste mână copiilor săi când se atingeau „acolo jos”, că doar toată lumea face așa…

A crescut cu ideea că ce este „acolo jos” nu ai voie să atingi. Păi și cine să le atingă dacă nu ea, posesoarea lor? Dacă ar fi știut atunci să întrebe acest lucru….I s-a spus că nu are voie să știe nimic mai mult decât ceea ce i s-a spus deja, ceea ce era foarte puțin, sau mai bine zis mai nimic. A trebuit să afle singură că „acolo jos” sălășluiau labii, un vagin, un clitoris, un col uterin, un punct G, un uter, trompe uterine, ovare și ovule. Un mecanism complex… de procreere. Bineînțeles că ar fi fost mai ușor să i le fi spus cineva pe toate de la început și să nu-și petreacă următorii 30 de ani terorizată de propriul corp.

Și totuși știind toate aceste lucruri medicale, încă nu și-a descoperit ceea ce era cel mai important: propria sexualitate. Nici nu avea cum, deoarece aceasta i-a fost interzisă toată viața ei. Nu a aflat că sexualitatea este un lucru definitoriu al ființelor și că dacă îl negi nu dispare ci doar iți faci o părere greșită despre el.

Să fie organele genitale mai mult decât o aglomerație de celule? Să fie ele câteva dintre instrumentele exprimării sexualității omului? Este posibil așa ceva?

Acum stă în fața calculatorului și citește despre sexualitate, despre frumusețea corpului ei, despre energia aceasta miraculoasă care este dătătoare de viață, care a creat Universul. Acum descoperă că nu avea de ce să-îi fie rușine, pentru că ea în sine este sexualitate și nimic din ce vor zice alții nu poate schimba acest lucru. Așa că se decide să afle chiar acum ce ființă sexuală este, însă mai întâi trebuie să facă pace cu organele sale genitale. Nu erau atât de înfricoșătoare pe cât credea și nici atât de fragile încât doar doctorul are voie să le atingă. De ce i-au fost ascunse atâția ani? De ce? Răspunsul vine de la sine: pentru că dacă fiecărei ființe umane nu i s-ar mai nega propria sexualitate de la naștere, atunci toți s-ar debarasa de inhibiții iar o lume fără inhibiții este cu adevărat o lume LIBERĂ!”

De ce am ajuns să le spunem copiilor să nu-și atingă organele genitale? De ce nu le spunem să nu-și mai atingă nici capul, mâna, buricul sau talpa? Cu ce sunt mai deosebite acele organe față de toate celelalte? Nu toate fac parte din același întreg? Sau poate nu sunt la fel de importante ca alte organe?

Aceasta este o poveste reală care se întâmplă în fiecare secundă. Este un tipar care s-a repetat la infinit de zeci de mii de ani în cadrul populației civilizate. O practică nenaturală care a dus la degradarea omului, nu numai a femeilor, și care ne preschimbă în ființe robotizate.

Am credința că din ce în ce mai mulți părinti devin destul de evoluați încât să înțeleagă că sexualitatea este parte din noi, din ceea ce suntem. Ea este energia din care ne naștem și cu energia respectivă ne plimbăm prin viață. Fără sexualitate nu este nimic pe lumea asta. Ea este dătătoare de viață, ea este cea care continuă viața.

Va urma…

Sexualitatea și Menstruația

Sexualitatea și Leucoreea

Galerie

În așteptare cu regrete

Zilele trec iar primăvara a bătut la ușă. Și-a cerut drepturile iar nimeni nu are cum să i le refuze. Copacii au înflorit și iarba s-a înălțat. Gâzele de toate felurile mișună peste tot iar păsările se aleargă în văzduhul cel înalt. Șopârlele, căprioarele, vulpile și toate celelalte se hârjonesc pe ascuns. Toate vietățile simt natura și o îmbrățișează. Toate se bucură de prezent fără a trăi în trecut cu regrete sau în viitor cu așteptări. Pentru ele nu contează ce va fi sau ce a fost. Pentru ele contează ce este acum, în sfântul moment de ACUM.

Omul – plecat în gândurile din trecut și cufundat în planurile din viitor. El nici nu observă pomii care își deschid florile. Nu observă nici măcar cerul albastru sau vântul care îi atinge fața. El are ochii în jos iar mintea îi este în altă parte. El se gândește la ce a fost și ce va fi. Se gândește ca și cum aceste lucruri îl definesc. A uitat că doar momentul de acum este important. A uitat că pe el nu-l poate atinge nici viitorul și nici trecutul. A uitat că el este Divinitate. A uitat că viața este o înșiruire de evenimente care te vor împinge spre evoluție sau nu. A uitat fiindcă și-a creat o altă personalitate care trăiește în locul lui. Și atunci el continuă să ofteze posomorât și întunecat de gânduri care nu-i aparțin. Nu observă că păpădia este în floare, nici mugurii de salcie, nici că este înconjurat de albine care sug nectar. Totul nu mai are niciun sens pentru el fiindcă mintea lui este absorbită de probleme inexistente. Are momente scurte de luciditate în care se vede din exterior însă nu este de ajuns. La orice atingere zvâcnește și se tulbură ca nisipul din pârâu. Este prea puțin, prea târziu. Lupta este în desfășurare iar el nu vede nicio scăpare. Sentimente nedemne de el și nedorite îl cotropesc. Ele se hrănesc cu energia lui iar el este neputincios în fața lor. Cine va câștiga? Mintea sau sufletul? Ce va fi mai puternic? Dorințele orgoliului sau evoluția?

Zilele trec și pomii încep să se scuture. Omul nu-i observă încă. Natura își continuă ciclul indiferent că omul vrea să o observe sau nu. Vântul tot va bate iar soarele tot va străluci chiar dacă omul nu dorește să ia parte la frumosul tablou.

Și totuși ceva se întâmplă într-o zi. Este un miracol? Da, este viața. Așa este ea. Omul ajunge jos, pe fundul puțului și de acolo vede pentru prima oară lumina de sus. Acolo vrea să ajungă din nou. Acolo nimic nu-i mai poate face rău. Acolo a fost cândva însă a căzut fiindcă s-a împiedicat și nu a avut nicio frânghie de care să se agațe. Însă este mai bine astfel. Acum știe că odată ajuns jos nu mai ai unde să mergi decât sus. Omul se gândește că de data asta sufletul a reușit să convingă mintea de fabulațiile ei. A reusit să răzbească în pâcla formată de aceasta iar el deschide ochii și începe să observe. Își deschide aripile, își ia avânt și zboară din nou către frumosul necunoscut.  

Omul vede copacii scuturați pe jumătate, iarba de 10 cm și gâzele bâzâitoare. Ce s-a întâmplat? Unde a fost el când s-au întâmplat aceste lucruri? Cum de a pierdut aceste minunății? A fost plecat? Sau doar mintea i-a fost plecată? Poate a fost posedat și nici nu și-a dat seama. Dar dacă mintea l-a controlat pe el? Adevăratul el. Cum de s-a lăsat pradă orgoliului și dorințelor care nu-l reprezintă? Nu contează. Ce-a fost, a fost. Ce va fi, va fi. Ce este ACUM, este cel mai important.

Postat de Roxana

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: