Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘iubire’

Galerie

Pasul spre Conștiință

Când ne-am luat inima în dinți în urmă cu 6 ani și am pornit pe drumul cunoașterii, nu aveam nicio idee despre ce va urma. Eram pur și simplu curioși și curajoși. Știam că dincolo de aparențe, dogme și povești, există altceva. Nu ne păsa de consecințe și nu aveam prea multe așteptări. Treptat am ajuns să descoperim o lume în care vechile învățături sunt aberații, în care zidurile ignoranței, minciunii, fricii au căzut unul după altul. Iar dincolo de acestea, supraviețuirea nu are nici un sens, iar moartea nu există. Tot ce este important este să ne trăim experiența, să ne bucurăm de viața de acum.

Acum, ca și atunci, avem același curaj și pășim într-o altă dimensiune. Pentru prima dată ne conectăm cu adevărat la tot ceea ce ne înconjoară și observăm totul cu alți ochi, decât cu cei ai minții limitate. Nu ne mai temem ca odinioară, și chiar dacă se întâmplă să apară frica în viețile noastre, o observăm cu blândețe și iubire. Îi observăm tiparele și o îndepărtăm din calea noastră.

Pe tot parcursul acestui drum am trăit experiențe extraordinare. Am experimentat o mulțime de emoții și am trăit multe povești. Le suntem recunoscători celor care ne-au fost alături și ne sunt în continuare. Familiile noastre biologice care ne-au protejat și ne-au împins către a avea curaj să ne redescoperim. Prietenii noștri care ne-au împins limitele la maxim și ne-au dat ocazia să trăim experiențele pozitive și negative ale Pământenilor. Toți cei pe care i-am cunoscut, niciodată întâmplător, întotdeauna cu un scop, și care ne-au făcut să ne dezbrăcăm de hainele greoaie ale așa-zisei civilizații actuale. Toți cei pe care nu i-am văzut, dar i-am simțit de atâtea ori în inimile noastre, și care ne-au încurajat și ne-au ghidat către acest drum. Vă mulțumim dragi ființe pentru că sunteți alături de noi și ne aduceți aminte tot timpul că nu suntem singuri și nu am fost vreodată.

Am trecut prin războaie interioare, prin exaltări prețioase și prin atâtea suișuri și coborâșuri. De fiecare dată căutând un răspuns. Ceva care să ne răspundă la veșnicele întrebări – de ce suntem aici, de ce am ales acest loc, de ce trebuie să parcurgem acest drum. Și într-un final, la momentul perfect, am primit aceste răspunsuri, iar ele au venit din interiorul nostru. Deodată am realizat că noi am ales acest drum și dorința noastră este de a-l continua.

Ne bucurăm enorm să înțelegem ceea ce părea de neînțeles cu ceva timp în urmă. Și mai ales ne bucurăm să trăim astfel de vremuri inundate de energii pozitive care o ajută pe Gaia să facă următorul pas. Trăim vremuri speciale. Acum este momentul acelei schimbări pe care o așteptăm cu toții. Este acel imbold pe care l-am așteptat și care ne va ajuta să trecem la următorul nivel de conștiință.

Este momentul să ne debarasăm de tot ceea ce ne ține în loc să nu ne luăm zborul, de a fi ceea ce suntem cu adevărat. Pe parcursul călătoriei noastre cu toții uităm de unde venim și cine suntem. Aceasta este magia călătoriei pe Pământ. Acum avem posibilitatea să mergem mai departe cu noul Pământ și să pășim în Noua Energie.

Atunci când apare răspunsul, apare și liniștea, pacea, iubirea necondiționată. Iar primul pas pe care l-am făcut noi a fost să reînvățăm să ne iubim pe noi înșine. Să ne iubim cu toată ființa, să ne iertăm fiecare aspect și fiecare gest pe care l-am făcut vreodată. Să ne iubim atât de mult încât să dea pe dinafară. Fiindcă atunci când reușim să dăm pe dinafară de iubire, atunci aceasta se răspândește în jurul nostru și produce minuni. Nu este un proces ușor, mai ales fiindcă am fost învățați exact invers, să îi iubim pe alții mai mult decât ne iubim pe noi, să le dăruim altora mai mult decât ne dăruim nouă, să sacrificăm totul pentru alții etc. Am fost învățați să ne lăsăm la o parte pe noi, fiindcă noi nu suntem importanți. Adevărul este că noi suntem cei mai importanți. A te iubi înseamnă că îi iubești și pe ceilalți, fiindcă ai aflat că toți suntem Unul și că individualitatea nu înseamnă separare. Aceasta este doar o iluzie. Este limitarea ce s-a dorit a fi impusă fiecărei generatii – „fii individ în competiție dar rămâi cu mulțimea”. Odată cu asumarea individualității într-un mod sincer, personal, și apariția iubirii de sine, poți sparge dogmele religioase și inhibițiile societății. Abia atunci iubirea transmisă va fi percepută de cei care cu adevărat caută iubire și nu doar atenție efemeră.

Fii conștient de propria conștiință, observă, experimentează, joacă-te, iubește, permite, dăruiește.

Galerie

Postul – Pro și Contra

apa

Câteva dintre cele mai populare întrebări ale zilelor noastre – Ții post? Cât ai reușit cel mai mult? Dar ții post măcar vinerea, nu? Ce simptome de detoxifiere ai avut?  Ai mai putut să te ții pe picioare? Cât ai slăbit pe parcursul postului?
După 6 ani de veganism si un număr impresionant de experimente și experiențe proprii, am decis că este momentul să vă împărtășim părerea noastră despre acest nou trend.
Înainte de a porni pe drumul postului, ne-am documentat riguros și am citit experiențele altora. Am aflat cum se începe și cum se stinge un post. Am aflat simptomele și beneficiile. Ne-am stabilit un scop pentru care să intrăm în post, de obicei acesta era să ne vindecăm trupurile și să ne eliberăm mințile de lanțurile civilizației.
Astfel, am postit de mai multe ori, sau cel puțin am avut câteva încercări și de fiecare dată când am făcut acest lucru, Universul ne-a răspuns la întrebări înainte să apucăm să ducem până la capăt postul. Și noi, la fel ca majoritatea oamenilor care se supun chinurilor unui post, am pornit de la ideea că în momentul postului vom primi răspunsuri la întrebări existențiale.  Din păcate nu a fost chiar așa. Experiența a fost una foarte neplăcută și nenaturală de fiecare dată. Totul părea forțat și chinuitor.
Postul așa cum este definit în zilele noastre se referă la alimentarea organismului doar cu apă și aer pe o perioadă de timp determinată sau nu. Mulți nu știu că postul de care am auzit noi că era practicat de Marii Înțelepți se referea la meditație, liniște, odihnă, toate combinate cu lipsa alimentelor. Acești oameni nu se mai hrăneau cu alimentele în starea lor fizică, ci se hrăneau cu Energia Universului.

meditatie
Concluzia la care am ajuns noi după multe experimente – postul este o agresiune. O înfometare inutilă care stresează trupul. De ce? Părerea lui Alex este următoarea:
”În general toți cei ce merg pe regăsirea interioară și mai citesc câte una alta, află la un moment dat că a posti este super pentru a te regăsi cu propriul suflet. Mintea știți și voi că este cea care controlează corpul. Ei bine, în momentul în care se începe un post negru corpul transmite în continuu informația de foame minții. Mintea, din păcate (dar din fericire pentru cei cu partea spirituală) este asaltată de același stimul în mod continuu și la un moment dat se va plictisi și va renunța să mai proceseze foamea.
Partea bună este că vei avea o minte amorțită – deci spiritual vorbind vei crede că ți-ai găsit liniștea interioară… însă pe partea cealaltă tocmai ai exclus cel mai bun sistem de apărare al corpului – mintea…. ea fiind acum amorțită, corpul se va autoconsuma haotic neavând un procesor care să gestioneze fluxul normal.”

meditatie-luna
Nu pot să nu fiu de acord cu el, deoarece de ani de zile încerc să explic acest proces al postului iar el mi-a oferit răspunsul în câteva minute. Organismul nostru este un mic Univers care comunică cu noi prin intermediul minții. Atunci când mintea decide să ignore semnalele corpului, acesta va începe să consume rezervele proprii de grăsimi. Însă aceasta este o măsură de urgență, pe care corpul nu ar lua-o în mod obișnuit. În același timp va elimina și o parte din toxinele acumulate. Aceasta este partea cea mai avantajoasă a unui post. Cei care își doresc să slăbească foarte mult într-o perioadă foarte scurtă, au la îndemână soluția perfectă – postul. Aceștia ar trebui să știe că este posibil să slăbești și dacă vor mânca cât mai puțin, cât mai lichid (sucuri, smoothie), multa apă și plante vindecătoare. Atunci, ca să ne ofere energia necesară activităților zilnice, corpul va recurge și la consumarea depozitelor, însă nu într-un mod stresant pentru el.
Pe forumuri și pe rețelele de socializare am citit despre bolnavii care ajung la clinicile naturiste în stare terminală, sunt puși în post negru (doar cu apă) și într-un mod miraculos își revin. Părerea mea este că aceștia sunt organisme epuizate care dacă nu sunt alimentate cu substanțe de calitate superioară, pur și simplu nu au cum să supraviețuiască. De aceea nu cred că bolnavii grav care țin post doar cu apă se vindecă. Sunt sigură că de fapt aceștia sunt trecuți pe o dietă raw-vegană de lichide și plante vindecătoare.
Dacă pe un inginer de motoare îl aruncă cineva la groapa de gunoi, îi oferă doar apă și îl forțează să construiască un motor cu ce găsește acolo, ce s-ar întâmpla? În primul rând ar dura luni de zile, în care s-ar înfometa și și-ar folosi toată energia ca să caute componentele necesare. Șansele sunt foarte mari să moară înainte să reușească.
Dar dacă i se oferă toate componentele? Atunci nu ar mai conta nici măcar faptul că se află într-o groapă de gunoi, tot va reuși să construiască acel motor într-un timp scurt.
La fel este și corpul…dacă nu are materiale de construcție, cu ce să construiască? Cu gunoaie? Da, se poate să încerce în disperarea de a trăi, să se reconstruiască din gunoaie, însă în timp ce el se va chinui, de fapt va muri încet-încet.

fructe
Postul este o înfometare a unui organism care s-a obișnuit cu mâncarea, cu digestia. Mai circulă și ideea că toți suntem ca Iisus și că dacă el a postit, putem și noi. Adică de la 3-4 mese pe zi să trecem la a trăi doar cu aer poluat și apă calcaroasă. Este inutil să explic cât de diferite sunt vremurile în care trăia Iisus și cele în care trăim noi. La fel cum este inutil să menționez că mulți nu am ajuns la nivelul de prezență a lui Iisus.
Breatharianism-ul este un alt curent despre care auzim din ce în ce mai multe și iarăși avem impresia că suntem toți pregătiți să trăim cu aer. Nu contest faptul că se poate trăi o astfel de viață și nici nu contest existența oamenilor care trăiesc o astfel de viață. Însă când ei au renunțat la hrana fizică au renunțat definitiv și nu are nicio legătură cu postul acesta comercial pe care îl practică toată lumea ”bună” – o lună ținem post, apoi o lună mâncăm, apoi o săptămână iarăși ținem post, apoi iarăși mâncăm și tot așa. Și după aceea ne întrebăm de ce suntem obosiți, de ce ne îngrășăm și de ce ne apar la loc toate problemele. Oboseala intervine din cauza zăpăcelii organismului, grăsimea apare din cauza fricii organismul de a nu rămâne fără provizii data viitoare când este înfometat, iar problemele vechi sunt înlocuite cu alte probleme din cauza stresului la care este supus trupul.
Nu este nevoie să ajungem la înfometare ca să scăpăm de anumite probleme. Noi am găsit alte soluții, mai blânde, iar atunci când simțim nevoia să îi acordăm o pauză digestiei, facem următoarele:
1.    Mâncăm foarte puțin și des. Foarte puțin înseamnă un fruct/o legumă de câteva ori pe zi.
2.    Bem 2-3 litri de apă și/sau smoothie verde/fructe
3.    Cel mai important – ne odihnim!!!
4.    Râdem cât mai mult.
5.    Ne plimbăm în aer liber.
6.    Practicăm yoga și medităm.
7.    Citim sau lucrăm cu mâinile.
8.    Ne iubim și iubim.

yoga

Excluzând punctul 1, toate celelalte le facem aproape zilnic. Trupul nu are nevoie de înfometare, ci de liniște, puțină monotonie alimentară și multă iubire.
Sper că s-a subînțeles din articol că m-am referit doar la posturile ținute de cei care consumă doar vegetale(vegani). Celor care țin posturi din motive religioase și apoi sting postul cu cârnați le urăm multă sănătate cu speranța că vor adopta o alimentație cât mai potrivită pentru trupurile lor, pentru urmașii lor, pentru toate ființele non-umane și pentru acest Pământ.

fructe-inima

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

SUSȚINE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Vrei să fii vecin cu noi?

Dragii noștri prieteni, în urma multiplelor întrebări din ultima perioadă referitoare la vecinii pe care ni-i dorim, ne simțim onorați să vă răspundem prin acest articol.

Acum 5 ani am pornit la drum către aceste meleaguri pentru a pune bazele unei comunități de oameni liberi care iubesc Natura. De atunci lume vine, lume pleacă. Unii nu sunt pregătiți, alții nu știu încă ce își doresc, pe alții îi paralizează frica de necunoscut iar alții pur și simplu se schimbă. Astfel, din ceea ce a pornit ca o comunitate, a rămas doar familia noastră sub denumirea de Valea Curcubeului.

Astăzi venim în întâmpinarea întrebării voastre – Ne dorim vecini? –  cu o altă întrebare: Îți dorești să fim vecini? Ce presupune a fi vecin cu noi? În mare parte nimic special, deoarece dacă există dorință și iubire, totul va veni de la sine. Noi ne dorim vecini cu iubire necondiționată față de tot ce îi înconjoară indiferent că este vorba de o larvă, un copac, o margaretă, un copil, o vulpe, un porc, o stea, o picătură de ploaie etc. Pentru noi aceasta se traduce prin neexploatarea Naturii în tot ansamblul ei și nevătămarea intenționată a Creației.

Momentan sunt terenuri care pot fi cumpărate iar Valea poate acomoda multe familii. Dacă ai o dorință arzătoare de a porni la drum și nu știi încotro, dacă îți dorești vecini care să îți împărtășească anumite simțiri, daca simți că ai ceva în comun cu noi și îți dorești să-ți schimbi viața, sau pur și simplu crezi că am putea conviețui armonios în vecinătate…noi te așteptăm să vii să ne cunoaștem.

Împreună putem construi un altfel de viață în care Iubirea este cea care ne ghidează și în care Viața curge liberă.

Povestea noastră o găsești aici – https://valeacurcubeului.com/povestea-noastra/

Pentru contact ne puteți scrie pe valeacurcubeului@gmail.com, pe blogul valeacurcubeului.com sau pe facebook https://www.facebook.com/valea.curcubeului

Galerie

Straturi supraînălțate I

Pentru că ne-ați adresat foarte multe întrebări în legătură cu straturile înălțate, am decis să vă răspundem cât mai succint și la obiect cum am procedat noi, pentru a simplifica metoda de a supraînălța un strat.

1. Se alege un loc potrivit pentru stratul înălțat.

  • Să fie suficient spațiu în preajma acestuia. Dacă alegeți un loc în pantă, așa cum este în pozele de mai jos, în terenul nostru, asigurați-vă că acesta nu este perpendicular pe pantă ci înclinat pe pantă. De ce? Pentru că dacă veți face mai multe straturi perpendiculare în pantă, cele de sus vor fi îmbibate de apă iar cele de jos se vor usca de la lipsa apei. Dacă terenul este drept, puteți să-l amplasați oriunde.
  • Ar fi bine să nu fie un teren suprafertilizat care conține plante invazive cum sunt urzicile sau rocoina. Acestea au rădăcini foarte adânci și de obicei sunt încăpățânate când vine vorba de a-și schimba domiciliul. În plus, semințele lor vor dăinui zeci de ani în acele locuri și în locul plantele care vor fi plantate ulterior, vor crește urzicile care sunt foarte viguroase și rezistente.

2. Se marchează cu sfori și bețișoare pentru a delimita marginile acestuia, chiar dacă este drept, șerpuit sau rotund.

3. Se ia una bucată sapă foarte bine ascuțită și se începe a se scoate primul strat de iarbă cu pământ, atât cât vă permite prima lovitură de sapă și nu mai mult. Se pune acest pământ lângă strat.

4. După ce ați terminat punctul 3 se ia cu sapa încă un strat de pământ, tot atât cât permite sapa la o lovitură și nu mai mult decât dacă pământul este foarte gras. Acest pământ se pune în cealaltă parte a stratului având grijă să nu fie combinat cu cel cu rădăcini în el.

5. Se îngrașă pământul cu orice fel de lemne putrezite, crengi uscate, mai întâi cele mai groase și apoi cele mai subțiri, compost vegetal și orice se descompune în pământ. Cu cât vor fi mai multe materiale de descompus, cu atât stratul va fi mai înalt și cu atât va dura mai mult descompunerea.

6. Se acoperă manual toate lemnele cu pământul cu rădăcini, având grijă ca acesta să fie cu rădăcina în sus, adică cu iarba în jos.

7. Opțional: în cazul în care pământul este unul cu multe rădăcini de alte plante invazive, se poate acoperi cu un strat de cartoane sau cu saci de iută pentru ca rădăcinile să nu mai crească și nici eventualele semințe aflate între acestea.

8. Se acoperă cu pământul simplu.

9. Se plantează.

10. Se udă sau se așteaptă ploaia.

11. Se mulcește. Mulciul este orice fel de material aerisit care protejează stratul de efectele lipsei umidității, în același timp îngrășând pământul de la suprafață. Acesta poate fi compus din frunze uscate sau iarbă uscată. Noi am greblat iarba uscată de pe teren și am aranjat-o pe strat, deoarece considerăm metoda cositului una invazivă, absolut ineficientă și extrem de obositoare.

12. Se admiră grădina și plantele cu multă dragoste în fiecare zi.

Sperăm că am reușit să simplificăm metoda straturilor supraînălțate și vă rugăm să țineți minte că o grădină înseamnă dragoste și creativitate. Deci jucați-vă cu terenul vostru și faceți-l cât mai plăcut vouă și naturii.

În curând vom reveni și cu terasele înălțate !

Postat de Alex și Roxana

Straturi supraînălțate II

Partea 5 – Prima grădină

Permacultură

Galerie

Mielul lui Dumnezeu

Iată a sosit încă o perioadă a anului în care simțim cum se schimbă energia din jurul nostru. Din păcate se schimbă într-un mod negativ, apăsător pentru noi. Este perioada când chiar de la casa noastră (fiind totuși la 1,5km depărtare de locuințele localnicilor) se aud strigăte de disperare. Se aude teroarea din glasul mamei ce asistă neputincioasă an de an când i se răpește copilul și îi este omorât în față, urletul mamei ce este forțată să rămână gestantă pentru profitul nostru, al oamenilor. Este greu să mai putem fi numiți oameni în perioadele acestea iar cuvântul omenie ni se pare o batjocură, un cuvânt egoist, inventat doar pentru a prelungi IGNORANȚA.

Probabil că citind rândurile de mai sus v-ați speriat puțin gândindu-vă ce s-ar putea petrece la noi în vale, dar cu siguranță ați reușit să faceți legătura cu perioada aceasta plină de evlavie, de credință, de iubire a oamenilor pentru tot ce ne înconjoară, încât v-ați dat seama că ne referim la urletele și chinul oilor și al mieilor.

Deja din punctul acesta considerăm că jumătate și-au pierdut interesul în a mai citi acest articol iar poate cealaltă jumătate vor continua lectura din curiozitate. Însă un astfel de articol, o exprimare a sentimentelor ce ne copleșesc, îl dorim a fi recepționat de 1% dintre voi. Măcar o persoană să deschidă ochii să vadă, să simtă, să se reconecteze cu ADEVĂRUL.

Am fost și noi prinși în jocul datinilor, al tradițiilor. Am contribuit an de an, zi de zi, la masacrarea a sute, poate chiar mii de animale pentru poftele noastre, pentru respectarea unei tradiții, pentru sentimentul acela că mâncând un animal mort ne va apropia și mai mult de familie. Îndoctrinarea nu ne-a permis să punem întrebări, să conștientizăm ce facem noi cu mâinile noastre, să vedem suferința din propria farfurie. Nu acuzăm pe nimeni pentru ce am fost noi. Nu acuzăm pe nimeni pentru ce este el sau ea. Fiecare are propriul drum în viață pe care și-l pavează cum consideră mai bine. Noi însă am avut marele noroc să ne fi născut în această eră a informației. Aceasta este pretutindeni, ignoranța însă ne-a împiedicat să o accesăm. Totuși o dată asimilată ne-a deschis ochii. Am oprit măcelul, durerea din viețile noastre. Am încetat să ne mai atragem energia negativă regăsită în chinul și lacrimile ființelor din jurul nostru.

În perioada de Paști oamenii vor să fie cât mai aproape de cei dragi, vor să aibă un moment de tihnă în familie. Ei bine, nu numai omul este construit să aibă familie ci și animalele. Problema este că omul le măcelărește familiile și le abuzează până acestea devin o bucată de carne prăjită în farfurie. Haideți să conștientizăm lucrul acesta și să diminuăm suferința a 150 de MILIARDE de animale măcelărite ANUAL pentru a spori veniturile industriei cărnii și desigur a celei farmaceutice. Haideți să ne mai oprim să fim îndoctrinați și să înghițim vorbele goale ale liderilor ”spirituali” ai bisericilor ce predică despre dragostea din cărțile sfinte (care sunt creația omului) și care sunt primii ce binecuvântează uciderea unui animal (care este creația lui Dumnezeu). Dacă se spune că Isus a fost Mielul lui Dumnezeu, haideți să nu-i mai perpetuăm jertfa și să nu ne mai ascundem după dogme și tradiții spunând că noi nu ucidem. Adevărul este că noi UCIDEM. Noi acceptăm ce se întâmplă și până nu ne oprim din crimă, nu vom ajunge niciodată la dragostea pe care Isus o vedea în fiecare dintre noi și la Edenul mult visat de noi toți.

Cum sărbătorim noi Paștele? La fel ca orice altă zi, alegând COMPASIUNEA și fiind SCHIMBAREA ce vrem să o vedem în alții.

Tu ce vei alege?

Postat de Alex și Roxana

VEGAN

4 ani de Veganism

Alimentația I

Alimentația II

REȚETE

Galerie

Ascultă

Ascultă liniștea dimineții de iarnă.

Ascultă freamătul gâzelor pe înseratul verii.

Ascultă susurul lin și cristalin al izvorului.

Ascultă bătăia de aripi a păsărilor cerului.

Ascultă vântul ce creează simfonia pădurii.

Ascultă atingerea tandră a doi îndrăgostiți.

Ascultă râsul pur al unui copil.

Ascultă raza soarelui în oglinda lacului.

Ascultă răceala lunii în luna lui gerar.

Ascultă stelele cum licăresc neîntrerupt.

Ascultă șoapta pădurii de stejar.

Ascultă viața din piatra din pârâu.

Ascultă freamătul iubirii la reîntoarcerea jumătății tale.

Ascultă-ți sufletul, iubește viața, fii nemuritor.

Posted by Alex

Galerie

Căsuța noastră din deal II

Procesul de construcție al casei s-a dovedit a fi unul de anduranță, făcându-ne să ne simțim tot timpul ca și cum alergăm din toate puterile însă nu mai atingem finish-ul. Și nu numai fizic, deși ni s-a arătat că suntem capabili de mult mai multe decât ne-am închipuit, dar cel mai important mental. Am experimentat răbdarea de atât de multe ori încât până nu ne-am învățat lecția și nu am înțeles ceea ce trebuia să înțelegem, experiențele s-au tot repetat. Nici acum nu am învățat perfect, însă suntem pe drumul înțelegerii.

În timp ce eram preocupați constant de casă, unde trebuie să vină bârnele, cum trebuie îmbinate, câte lemne mai avem nevoie, cum trebuie să arate scările, ce unghi să dăm la acoperiș, ce înălțime să fie pereții la mansardă etc., toate combinate cu îngrijorarea permanentă dacă se mai opresc ploile sau nu, viața ne-a mai dat o provocare. Ne-a provocat iarăși să învățăm ceva ce am refuzat să învățăm până atunci. Și cum era de așteptat, era vorba despre ceva care cu toții avem probleme, iertarea. Într-un mod bizar lecția a venit atunci când ne-am trezit într-un conflict aprins cu persoanele pe care le consideram prietenii noștri, aceleași persoane despre care noi credeam că și-au depășit nevoile instinctuale de a-și exprima violent stările interioare conflictuale.

Pentru noi este foarte important să punem accentul pe sinceritate într-o relație. Dacă nu suntem sinceri unii cu alții, atunci de ce mai vorbim unii cu alții? De ce ne mai obosim să deschidem gurile dacă acestea scapă numai minciuni și invenții? În decursul anilor, am deprins această calitate, a adevărului, și de obicei, și eu și Alex ne dăm seama cu ușurință când suntem mințiți sau ni se ascunde un lucru. Însă există și profesioniști, mincinoșii patologici, care mint atât de bine încât reușesc să se mintă pe ei înșiși și sfârșesc în a se încurca în propriile lor minciuni. Din partea noastră, nu este nicio problemă dacă cineva dorește să mintă, însă o relație, indiferent de natura acesteia, nu se poate baza pe minciuni. Astfel că am încetat de foarte mult timp să mai judecăm și îi lăsăm pe ceilalți să ne mintă în continuare, dacă acest lucru îi face fericiți. Totuși, după ce te conectezi cu un om și rămâi cu impresia că aveți atât de multe în comun, îl ajuți în problemele cu care au venit la tine, este dificil când îl vezi în starea lui cea mai proastă, atunci când scoate la iveală adevăratele intenții și rămâi surprins cum de nu te-ai prins de dinainte. Și atunci începe marea dilemă: ce faci în continuare? Cum absorbi astfel de sentimente? În fine, scurtând povestea, săptămâni la rând ne-am întrebat de ce. De ce ne-au dezamăgit atât de mult oamenii aceștia? De ce ne-au atras în conflictele lor interioare? De ce să-i iertăm? De ce nu ne putem accepta unii pe alții așa cum suntem? Cu cât ne puneam mai multe întrebări cu atât ne afundam mai mult în deznădejde.

După luni de zile de răscoliri interioare am aflat răspunsurile. Ele erau în noi, însă supărarea și dezamăgirea le ascundeau în spatele lor. Odată ce sentimentele acestea s-au diminuat, a început să se întrevadă adevărul despre ceea ce s-a întâmplat, și deși nu mai conta trecutul, am înțeles că oamenii sunt conduși ori de frica ori de iubire. Când lasă frica să îi acopere, fac tot felul de nebunii care nu-i caracterizează și care îi rănesc pe cei din jurul lor. Știm acum acest lucru, fiindcă și noi am fost în locul acela întunecat, și nu este o experiență pe care ne-am dori să o repetăm. Însă, atunci când oamenii se lasă ghidați de iubire, atunci fac alte nebunii, însă acestea nu rănesc oamenii, ci îi vindecă.

După ce am trecut prin nebunelile acestora, ura nejustificată și resentimentele lor, am decis că este momentul să trecem mai departe și să încetăm întrebările. Pentru ca noi să fim pace, trebuie să experimentăm conflictele, și doar atunci vom descoperi pacea noastră interioară.

Ceea ce ne-a mai servit ca lecție de viață, este că în spatele unor fețe drăguțe, amabile și aparent bine-voitoare se pot ascunde niște persoane foarte rănite, care s-au transformat în monștri ca să se protejeze de alți oameni. Aceștia probabil au trăit experiențe traumatizante sau pur și simplu au decis la un moment dat că astfel le este mai bine. De obicei, lupta care se duce în interiorul lor, este una care numai ei o pot duce, și de aceea astfel de persoane trebuie ca mai întâi să se ajute singure și apoi să caute sprijin în altă parte.

Înțelegând acum ce s-a întâmplat, le mulțumim acelor persoane, pentru că ne-au dat o lecție de viață. Și noi am învățat-o. Și îi respectăm în toată divinitatea lor.

Între timp….următoarea etapă la casă a fost acoperișul. Acesta a necesitat foarte multă răbdare și îndemânare. Mai întâi a fost bătută astereala (sau scândura) acoperișului. După o ultimă priveliște de la mansarda fără acoperiș, aceasta a fost închisă complet. Astereala am acoperit-o cu folie anti-condens și apoi au urmat lațurile să fie bătute în cuie pe orizontală și pe verticală. Scopul lor este să țină ondulina (cum i se spune local) sau Guttanit. Ca și culori am avut de ales între un maro, un roșu și un verde. Cum era de așteptat, am ales verdele pentru că este o nuanță foarte frumoasă, un verde-gri, care se potrivește și cu culoarea naturală a casei și cu peisajul. Ondulina se fixează cu niște șuruburi speciale (auto-forante) direct pe lațuri. Dimensiunile unei plăci sunt de 210cmx90cm. Ea este ca un fel de carton gumat însă foarte greu și foarte rezistent. După ce am instaurat trend-ul cu ondulina, mulți dintre localnici (și nu numai) au ales aceste plăci pentru acoperișuri de garaje, șoproane și case. Când s-a gătat acoperișul (vorbă locală = a termina acoperișul), cândva pe la începutul lunii septembrie, în plin sezon ”musonic”, am decis că ar fi bine ca o perioadă de 3 săptămâni să se odihnească lemnul casei. Este necesar ca cel puțin o lună să se așeze bine lemnele și să se usuce, înainte de a începe lucrul la pereți.

În aceste 3 săptămâni, am montat o parte din geamuri (3 la parter și unul la mansardă) și uși (2 la parter), rămânând ca celelalte să fie montate pe parcursul lucrării. În total avem 6 geamuri la parter + 4 geamuri la mansardă + 2 uși la parter. Toate geamurile și ușile sunt din geam termopan cu tâmplărie de pvc.

Pe la sfârșitul lunii septembrie, tot în plin sezon ”musonic” începeam lucrul la pereți. Înainte de a ridica pereții, am montat folie anti-condens de jur împrejurul casei atât cât s-a putut. Unde nu s-a ajuns, am pus pe dinăuntru după ce am pus pereții exteriori și înainte de izolație. Aceștia sunt compuși din scândură de 2cm rindeluită cu canturi. Scândurile vin una peste alta, canturile permițându-le acest lucru. Bineînțeles că plouând aproape non-stop multe scânduri s-au murdărit, și din păcate la multe noroiul a intrat în profunzime. Însă, noi suntem încântați fiindcă a prins un aspect mai natural casa. Încet-încet am trecut la lăcuitul exterior care a durat destul de mult, mai ales în zonele unde casa are peste 5 metri înălțime. Norocul nostru că Alex nu are rău de înălțime și are și puțin sânge de acrobat în el. Am avut noroc și că se răriseră ploile și a avut timp casa să se usuce.

Va urma…

Căsuța noastră din deal I

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Căsuța noastră din deal V

 

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: