Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘om’

Galerie

Săpun Delicat ZÂNĂ

Săpun – 10 lei/100gr

Produs vegan preparat la rece

Pielea este cel mai mare organ al omului. Ea are proprietatea de a respira, de a curăța, de a hrăni și de a apăra organismul uman. Cât de important este ceea ce punem pe piele? Foarte important! Ea va absorbi substanțele cu care intră în contact și le va trimite mai departe în sânge și apoi la celelalte organe. Astfel, dacă ne spălăm pielea cu soluții chimice, alergene, cu grad mare de periculozitate pentru sănătate, acestea vor ajunge să producă efecte devastatoare organelor interne și întregului organism. La nivel celular se vor produce reacții puternice de autoapărare și vor apărea diverse mutații.

Săpunul Delicat conceput de noi special pentru copii, mame și piele sensibilă este un săpun natural, fără uleiuri esențiale, obținut la rece, vegan (doar din ingrediente vegetale), cu plante românești ecologice culese din Valea Curcubeului. Acesta protejează pielea, calmează iritațiile, vindecă eczemele, cicatrizează și reechilibrează pH-ul natural al pielii. Conține:

  • Ulei de floarea soarelui presat la rece extrem de bogat în Vitamina E, recunoscută pentru proprietățile ei imbatabile în repararea pielii.
  • Ulei de ricin bogat în Vitamina E, minerale, proteine, omega 6 și omega 9, acizi grași, cu proprietăți antibacteriene.
  • Infuzie concentrată de gălbenele și sunătoare ecologică
  • Pulbere ecologică de sunătoare și gălbenele
  • Macerat uleios la rece de gălbenele și sunătoare ecologică

Cum folosim un săpun natural? Simplu…ca orice alt săpun, respectând o regulă foarte importantă – NICIODATĂ nu folosim săpunuri de orice fel (naturale sau comerciale) în zonele intime. Atât vaginul cât și penisul nu au nevoie să fie spălate decât cu apă din abundență. Folosirea săpunului în zonele genitale duce la leucoree, candidoze, iritații și inflamații.

Cum păstrăm un săpun natural? Pentru că orice săpun natural are nevoie de o săpunieră naturală, am creat manual cu multă dragoste și migală aceste săpuniere din lemn de conifere tratate cu lac pe bază de ulei de in pentru protecție în timp la umezeală. Acestea permit scurgerea apei prelungind viața săpunului natural ce are nevoie de un mediu mai uscat de depozitare în comparație cu cele din comerț care nu sunt decât amestecuri de chimicale. Săpuniera vă va aduce o părticică de Natură și un plus de culoare în baie vouă și celor dragi iar dimensiunile sale (lungime 105-110mm, lățime 95mm, grosime 28mm) o recomandă ca un adaos perfect la săpunul sau șamponul atât de îndrăgit din Valea Curcubeului. O găsiți aici

Aceste produse sunt concepute din Dragoste pentru Natură și pentru toate ființele Creației. Ne plecăm în fața măreției acestei Planete și îi mulțumim pentru Tot Ceea Ce Este!

Produsele Valea Curcubeului NU CONȚIN: produse de origine animală, E-uri, ulei de palmier, conservanți, coloranți artificiali, glicoli, LSS, aluminiu, detergenți, benzaldehidă, organisme modificate genetic, parabeni, alcool și alte produse chimice care sunt responsabile pentru nenumărate boli de piele și îmbolnăvirea organismului.

Gramajul săpunului poate varia între 90 și 110 de grame. Aspectul săpunului poate varia la fiecare lot.

Dragoste pentru Natură

Pentru comenzi vă rugăm să completați formularul din secțiunea COMENZI sau puteți să ne contactați la valeacurcubeului@gmail.com

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Sexualitatea și Organele Sexuale I

Această serie de articole are ca intenție debarasarea de vechile concepții asupra sexualității și introducerea unui nou concept: sexualitatea este viața.

„Până la starea de adult în care se afla, toate instituțiile și aproape toate persoanele din viața ei s-au străduit a-i demonstra că sexualitatea nu este un subiect despre care este „frumos” să vorbească, deoarece sexualitatea este un lucru ascuns, care se petrece doar pe întuneric și se vorbește despre el doar în șoaptă de către adulți. Mai mult i s-a spus că sexualitatea este strâns legată doar de organele ei sexuale și că doar acestea pot fi stimulate sexual.

În copilărie i s-a dat peste mână când se atingea în locurile „nepotrivite”. I s-a explicat că „păsărica” este ceva extrem de prețios care nu trebuie atins de nimeni niciodată. I s-a spus că menstruația îi va veni în fiecare lună și că durerile va trebui să le suporte așa cum le suportă femeile de la începuturile omenirii. Mai târziu va afla că la menstruație nu are voie să facă sex, deoarece sângele acela este un sânge murdar, și mai grav…nu are voie în biserică până nu îi trece menstruația, deoarece Dumnezeul respectiv nu se adresează femeilor cu sânge „acolo jos”. Aprofundând, află că menstruația este doar un semn că poate procrea și, cel mai important, este un semn că femeia provine din păcat și de aceea sângerează în fiecare lună.

Tot în copilărie observă că băieții nu au „păsărică” ci „cocoșel”. Acest organ este la fel de interzis ca cel al ei și pentru prima dată se aprinde curiozitatea: de ce suntem diferiți? De ce nu au și băieții „păsărică”? Ce este atât de interzis la organele astea?

După ce și-a petrecut copilăria fiind lovită, certată și smucită dacă se atingea sau doar se uita „acolo jos”, în adolescență totul a devenit și mai complicat. Sânii i-au crescut considerabil și a avut prima menstruație, care trebuia ascunsă, și nu trebuia să afle nimeni despre ea. Despre băieți află că au niște reacții ciudate denumite erecții, care și ele trebuie ascunse, ca și cum sunt secrete de stat. Totul trebuie ascuns și mai ales, nu se vorbește despre aceste lucruri, fiindcă sunt „murdare și nepotrivite” ca subiecte de discuție.

Ca orice ființă curioasă începe să caute răspunsurile în altă parte. Prima oprire este la cei din anturaj care și ei știu la fel de puține însă au impresia că știu destule. Află de la aceștia că sexul înseamnă întâlnirea neașteptată dintre penis și vagin, dintre penis și alte organe, și combinații între acestea. Ce mai află de la prieteni este că sexul este obligatoriu ca să fii cool, că virginitatea este demodată și că libertatea sexuală înseamnă să faci cât mai mult sex cu cât mai mulți parteneri ca să devii expert.

Fiindcă răspunsurile nu sunt mulțumitoare, al doilea loc la care ajunge este internetul. Aici găsește materiale pornografice extrem de explicite iar unele chiar cu semnificații înspăimântătoare care îi provoacă grețuri și confuzie. Ar vrea să-și întrebe părintii însă știe că la ei în casa nu se vorbește despre așa ceva. Își mai aduce aminte cu frică despre singura discuție cu privire la organele ei genitale și decide să nu încerce.

Astfel găsește anumite răspunsuri însă conjuncturile sunt atât de nepotrivite încât ajunge să-și exploateze în mod abuziv potențialul sexual și folosește această energie într-un mod distructiv și exacerbat. Află din stânga și din dreapta despre nașteri la adolescente, violuri, sinucideri, abuzuri de droguri și alcool și alte drame care ajung să distrugă vieți. Pe unele ajunge să le încerce pe propria piele însă din fericire adolescența nu este veșnică și reușește să supraviețuiască acestei etape, ajungând adult. Dar ce fel de adult poate fi dacă toată viața i s-a spus că vaginul este murdar și că penisul este scârbos? Va mai fi ea curioasa să afle ce se întâmplă cu organele acestea?

Ca adult află că totuși există o persoană în măsură să-i atingă prețioasa „păsărică” și are și un nume care o va bântui toată viața: ginecologul. Acesta are voie să îi introducă tot felul de instrumente metalice în vagin, să-i răzuie colul uterin, să-i pipăie ovarele, să-i maltrateze sănii cu obiecte reci și tari. El va decide ce are nevoie vaginul ei și dacă se află în parametri normali. El va fi singurul din viața ei care va ști cel mai bine la ce folosește „păsărica” și cum trebuie îngrijită.

Deja curiozitatea îi piere odată cu trecerea timpului. Are un soț, 2 copii, casa ipotecată, mașina în leasing, rate la bănci, o slujbă stresantă, doi părinti bolnavi. Nu mai are timp să se întrebe ce se întâmplă când face sex cu soțul ei sau dacă a mai avut un orgasm în ultimele luni. Acum observă cu ochii unei femei adulte cum mamele și tații își lovesc copiii mici când aceștia sunt în popoul gol și se ating în zona genitală. Se uită la copii cât de naturali sunt în acest lucru deoarece ei nu fac diferența. Ei nu înțeleg cum adică să nu-și atingă propriul corp? De ce ? E ceva în neregulă cu ei? Ea la rândul ei le-a dat peste mână copiilor săi când se atingeau „acolo jos”, că doar toată lumea face așa…

A crescut cu ideea că ce este „acolo jos” nu ai voie să atingi. Păi și cine să le atingă dacă nu ea, posesoarea lor? Dacă ar fi știut atunci să întrebe acest lucru….I s-a spus că nu are voie să știe nimic mai mult decât ceea ce i s-a spus deja, ceea ce era foarte puțin, sau mai bine zis mai nimic. A trebuit să afle singură că „acolo jos” sălășluiau labii, un vagin, un clitoris, un col uterin, un punct G, un uter, trompe uterine, ovare și ovule. Un mecanism complex… de procreere. Bineînțeles că ar fi fost mai ușor să i le fi spus cineva pe toate de la început și să nu-și petreacă următorii 30 de ani terorizată de propriul corp.

Și totuși știind toate aceste lucruri medicale, încă nu și-a descoperit ceea ce era cel mai important: propria sexualitate. Nici nu avea cum, deoarece aceasta i-a fost interzisă toată viața ei. Nu a aflat că sexualitatea este un lucru definitoriu al ființelor și că dacă îl negi nu dispare ci doar iți faci o părere greșită despre el.

Să fie organele genitale mai mult decât o aglomerație de celule? Să fie ele câteva dintre instrumentele exprimării sexualității omului? Este posibil așa ceva?

Acum stă în fața calculatorului și citește despre sexualitate, despre frumusețea corpului ei, despre energia aceasta miraculoasă care este dătătoare de viață, care a creat Universul. Acum descoperă că nu avea de ce să-îi fie rușine, pentru că ea în sine este sexualitate și nimic din ce vor zice alții nu poate schimba acest lucru. Așa că se decide să afle chiar acum ce ființă sexuală este, însă mai întâi trebuie să facă pace cu organele sale genitale. Nu erau atât de înfricoșătoare pe cât credea și nici atât de fragile încât doar doctorul are voie să le atingă. De ce i-au fost ascunse atâția ani? De ce? Răspunsul vine de la sine: pentru că dacă fiecărei ființe umane nu i s-ar mai nega propria sexualitate de la naștere, atunci toți s-ar debarasa de inhibiții iar o lume fără inhibiții este cu adevărat o lume LIBERĂ!”

De ce am ajuns să le spunem copiilor să nu-și atingă organele genitale? De ce nu le spunem să nu-și mai atingă nici capul, mâna, buricul sau talpa? Cu ce sunt mai deosebite acele organe față de toate celelalte? Nu toate fac parte din același întreg? Sau poate nu sunt la fel de importante ca alte organe?

Aceasta este o poveste reală care se întâmplă în fiecare secundă. Este un tipar care s-a repetat la infinit de zeci de mii de ani în cadrul populației civilizate. O practică nenaturală care a dus la degradarea omului, nu numai a femeilor, și care ne preschimbă în ființe robotizate.

Am credința că din ce în ce mai mulți părinti devin destul de evoluați încât să înțeleagă că sexualitatea este parte din noi, din ceea ce suntem. Ea este energia din care ne naștem și cu energia respectivă ne plimbăm prin viață. Fără sexualitate nu este nimic pe lumea asta. Ea este dătătoare de viață, ea este cea care continuă viața.

Va urma…

Sexualitatea și Menstruația

Sexualitatea și Leucoreea

Galerie

Alimentația I

Alimentația a devenit un subiect extrem de dezbătut în ultimii ani și cred din toată ființa mea că asistăm la cea mai mare și mai rapidă schimbare alimentară din istoria omenirii. Nu cred că omul a devenit vreodată conștient într-un timp atât de scurt de greșelile sale, așa cum o face omul contemporan în momentul în care eu scriu acest articol. Chiar acum, în timp ce eu tastez, undeva pe planeta asta cel puțin un om spune nu alimentației abuzive și îmbrățișează compasiunea și respectul față de cei care îi sunt vecini pe planeta asta.

Este într-adevăr ridicol de câtă nebunie a dat dovadă omul, și câte dezastre a putut să provoace. Într-o parte a lumii sunt protejați câinii prin legi și în alta sunt masacrați în piețe publice. Într-o parte a globului sunt măcelăriți delfini și în alta sunt o specie protejată prin legi. Într-o parte a globului elefanții sunt batjocoriți și mutilați pentru amuzamentul unora și în altă parte organizațiile se chinuie să prevină extincția lor. Într-o parte a globului sunt omorâte zeci de mii de găini pe zi iar în alta oamenii le spală în chiuvetă și le usucă cu foehn-ul (spre deliciul găinușelor J). Într-o parte a lumii mamele văcuțe sunt despărțite de proprii copii pentru că aceștia să ajungă în farfuria unor oameni, iar în altă parte se sărbătorește nașterea unui vițel cu mare fast iar mama nu va fi despărțită niciodată de puiul ei.

Și toate se petrec la noi pe planetă. Pe planeta aceasta extraordinară care este un conglomerat de minuni.

Ne bucurăm că facem parte din schimbare și că putem să fim martorii acesteia. În câțiva ani s-au schimbat atât de multe iar câteodată este greu să ținem pasul cu ultimele noutăți din lumea veganismului. Atâtea personalități care ajung să își schimbe modul de percepție asupra alimentației lor încât este imposibil să mai deschizi televizorul, sau paginile de socializare, și să nu afli că X a devenit vegan sau că era de nu știu câți ani însă nu s-a mediatizat lucrul respectiv.

Este încă dureros să înțelegem de ce omul spune că iubește doar anumite animale și pe altele le mănâncă, însă totul face parte din tranziție iar veganismul este o decizie pe care oricine o poate lua, din orice motiv, chit că este vorba de alimentație, ecologie sau compasiune. Iar modul de a te hrăni poți să-l schimbi prin simpla afirmație: Pentru mâncarea din farfuria mea nu a suferit nici o ființă.

În decursul anilor am primit o serie de întrebări de la diverse persoane și aș dori să le expun în cele ce urmează.

  1. „Te-ai mai întoarce vreodată la a mânca mortăciuni, fluidele acestora sau ovulațiile lor?” Întrebarea reală este de fapt ceva de genul: „Niciodată? Nici carne? Nici lapte? Nici brânză? Nici ouă? etc”. Răspunsul este și va rămâne același întotdeauna: am provocat destulă suferință în cei 27 de ani de alimentație ”omnivoră”. Îmi ajunge. Următorii ani, oricâți vor mai fi ei din călătoria aceasta, îi voi petrece fără cruzime în farfuria mea și a celor din familia mea. Niciodată nu îi voi pune în gura copilului meu, soțului meu, oricărui membru al familiei mele, prietenilor mei și oricărui om care îmi va călca vreodată pragul, suferință. De ce aș face așa ceva? Altceva nu este de mâncat?
  2. „Dar pește? Peștele nu este un animal, este mai mult o plantă. Dar icrele?” Pentru cei care încă nu au aflat că peștele este tot un animal…aceștia trebuie să știe că indiferent de faptul că majoritatea dintre ei nu țipă de durere (neavând corzi vocale) ca mamiferele terestre, ei tot pot percepe durerea la fel ca toți cei care au un sistem nervos central. Când li se prinde cârligul acela în cerul gurii nu există niciun dubiu că ei simt durerea aceea nimicitoare. Și doar pentru acest lucru niciodată nu consum pește. Cât despre icre, acestea sunt ovulația peștilor femele care pe mine nu mă interesează să o consum. Un alt lucru care mai preferă unii să consume sunt lapții, și aș dori să-i anunț că aceștia reprezintă sperma peștilor 🙂
  3. „Și carnea de pui sau curcan care sunt slabe?” Dacă prin slabe oamenii se referă la cantitatea de grăsime, într-adevăr au oarece dreptate că găinile sau curcanul nu vor fi niciodată grăsuțe ca porcii. Dar aici nu este vorba despre grăsimea lor, ci despre aceeași problemă de etică, de ce să ucid când aș putea să trăiesc în armonie cu natura și cu animalele? De ce aș ține animale lângă mine, să le cumpăr mâncare pe timpul iernii, să am grijă să nu le omoare alte animale ca în cele din urmă să le omor eu? Ce logică este aceasta? Pentru mine nu are sens să țin un animal lângă mine, să-l îngraș, să-l protejez, să investesc dragoste și atenție pentru ca mai apoi să-i tai beregata.
  4. „Dar ouăle ce au?” Stai să vedem…știai că oul este ovulația găinii? Ovulația este un ou nefecundat care așteaptă sperma cocoșului ca să iasă un pui din el. Dacă oul nu este fecundat în corpul găinii acesta părăsește corpul găinii. Ok, dacă încă nu s-a înțeles…de ce aș lua oul nefecundat al găinii scos pe târtiță și l-aș pune în tigaia cu ulei încins? Pentru mine acest lucru a devenit dezgustător și nepotrivit. Ovulația găinii este doar a găinii așa cum a mea este doar a mea și nu vine nimeni să-mi scoată ovulul din uter sau să aștepte sa-l elimin.
  5. „Dar lactatele ce au?” Pe lângă hormonii de creștere pentru rasa respectiva de la care provin? Înafară de tot felul de antibiotice? Înafară că este omorât un pui ca să sug eu lapte și să îmi pun brânză în salate? La ce îmi folosește mie laptele destinat unui vițel? Îmi doresc să ajung o vacă? Nu, mersi. Sunt bine în starea de om. Și mai presus de toate cine sunt eu să decid soarta puiului unei alte ființe? Cine sunt eu să-i iau puiul și să îl ucid? În plus, eu am fost înțărcată în urmă cu 30 de ani și corpul meu (la fel ca toate celelalte ființe) a încetat să mai producă enzimele necesare digerării laptelui, deoarece laptele este un aliment care substituie mâncarea solidă până poate puiul respectiv să își procure singur mâncare. Ceea ce înseamnă că toți oamenii aceia alergici grav la lactate nu pot să țină în corp astfel de produse. Ceilalți care consideră că le fac atât de bine, habar nu au ce dezastru se produce în corpul lor cu alimentele pe care corpul nu reușește să le descompună.
  6. „Cu proteinele ce te faci, ca doar carnea are proteină, și este o proteină de calitate superioară?” E simplu, ca să nu ucid pentru „super proteină” voi prefera proteinele vegetale, așa cum fac toate ierbivorele de pe planeta asta. Toate plantele au proteine în ele. Ideea este ca și în cazul cărnii să le mâncăm cât mai crude pentru a asimila acele proteine, care și ele la rândul lor sunt descompuse de organism în aminoacizi. Prin intervenția termică mare parte din proteine mor (în funcție de durata gătitului, intensitatea focului etc.). Aș fi curioasă să știu dacă cei care vorbesc despre „super proteina” animală ar alege să agațe un animal de cel puțin 100 de kilograme de picioare și să-l înjunghie în gât pentru ca apoi să-și taie o bucată din proaspătul cadavru și să o mănânce crudă. Sau va prefera să-și crească niște roșii și ardei în curte și să-ți facă o salată? Este o diferență, nu? Mai este un aspect: vaca mănâncă vegetale cu proteine iar omul mănâncă vaca care a mâncat vegetalele cu proteine. Nu este mai simplu să mănânci vegetalele decât vaca? Nu e mai bine să mănânci proteină vegetală la prima mână decât proteină animală de mâna a doua?
  7. „Și cu calciul cum stai? Prost, presupun, dacă nu mai mănânci lactate”. De obicei când aud întrebarea cu calciul îmi dau seama de câtă îndobitocire au parte oamenii cu „ajutorul” mass-media. Lactatele, pe lângă faptul că sunt niște lucruri complet nepotrivite pentru un om adult care a fost înțărcat la vârsta de un an, sunt pline de tot felul de ciudățenii pe care ”producătorii” nu sunt obligați să le scrie pe ambalaje. Cine a văzut un tabel de ingrediente pe sticla de lapte? De ce sunt antibiotice în lapte? Pentru că vacile stau într-o mizerie de nedescris iar ugerele lor sunt permanent pline de puroi și fecale. Tot puroiul acela și fecalele trec în lapte și pentru ca ”producătorii” să nu aibe probleme cu vreun client care face toxiinfecție alimentară de la vreun stafilococ, atunci „îmbunătățesc” laptele cu niște antibiotice, sau le injectează direct în văcuțe. De ce sunt hormoni de creștere în lapte? Pentru că puiul vacii, denumit vițel, crește conform rasei lui, vreo 200 de kg într-un an. Uau, nu-i așa? De ce sunt alte tipuri de hormoni în lapte? Pentru ca văcuțele să producă lapte până la epuizare pentru ca oamenii să aibe cu ce să mănânce cerealale de dimineață. Și calciul? Calciul este în stare vegetală în toate plantele. Mineralele sunt hrana plantelor, acestea transformându-le cu ajutorul soarelui și a apei din starea lor anorganică într-una organică care poate fi digerată de corpul nostru și al animalului respectiv. Este simplu: decât să mănânci var nu este mai plăcut să mănânci susan? Ideea ca și la proteine este să le mănânci cât mai crude deoarece prin intervenția termică se distrug în mare parte. Încă un lucru…dacă sunt atât de îngrijorați „producătorii de lapte”(de fapt ei sunt exploatatorii de animale, producătorii de lapte sunt animalele) ca populația ar muri fără lapte din cauza lipsei de calciu, de ce nu ne vorbesc și despre sutele de studii care demonstrează că laptele ne scoate calciul din oase și nu invers? De ce nu ne informează că în momentul ingerării produselor lactate, pentru ca organismul să încerce să le digere, folosește cantități industriale de calciu și magneziu? Pentru că ei, săracii, pe spinarea cui ar mai face atâția bani? Iar cei care își cumpără suplimente cu calciu, ar trebui să-și pună întrebarea următoare: de ce cumpăr calciu dacă mănânc atâtea lactate? Nu ar trebui să fie suficiente lactatele? Vrei să-ți spun eu de ce cumperi și suplimente? Pentru că cei care îți vând „gogoși” alimentare la televizor sunt aceeași care îți vând și medicamentele și nu este de ajuns pentru ei să îți vândă lactate, ci trebuie să îți vândă și niște suplimente, că doar sănătatea ta este cel mai important lucru pentru aceste corporații. Deci cu calciul, noi stăm bine…chiar foarte bine.
  8. „Și cu B12?” Asta este o întrebare care o adresează de obicei așa zișii „demagogi” cibernetici care preferă să stea cu mortăciunea în farfurie când citesc un articol. Într-adevăr despre vitamina B12 sunt puține informații iar doctorii știu și mai puține. Se pare că această vitamină este produsă în corpul nostru cu ajutorul unor bacterii undeva în intestin, se presupune în apendic. După părerea mea corpul este o mașinărie extrem de complexă despre care nu se știe mare lucru încă. Astfel, nu-mi fac griji pentru ceva ce au descoperit niște bezmetici în halate albe făcând experimente sadice pe alte ființe.
  9. „Păi și ce mai mănânci?” Mie mi se pare că lipsa de diversitate se află în industria aceasta monstruoasă a exploatării și nu în lumea vegetală. Un simplu exercițiu: enumerați pe o foaie câte fructe, legume, semințe, nuci, cereale, plante comestibile din flora spontană cunoașteți. Pe altă foaie enumerați produsele animale (nu trișați la iaurt să scrieți iaurt cu fulgi de cereale, iaurt dietetic, iaurt cu probiotice, iaurt cu căpșuni și altele – cum ar fi favoritul nostru IAURTUL PENTRU COPII; toate sunt același produs, doar că sunt schimbate din când în când ca să dea impresia că sunt atâtea alternative!). Se vede diferența?

Va urma…

VEGAN

Alimentația II

4 ani de Veganism

REȚETE

Galerie

Schimbare

Suntem singurii care observă o schimbare în lume? Mai este cineva acolo care sesizează mișcările și forfota? Noi o observăm din ce în ce mai accentuat în ultima perioadă. Este uluitor cum se concentrează evenimente majore și minore într-un timp relativ scurt. Deodată oamenii se trezesc și se ridică să schimbe istoria cu propriile puteri. În ultimul timp am observat extrem de multe adunări de oameni care schimbă ceea ce ne duce către prăpastie. Oamenii se opun regimurilor care ne-au desființat ca ființe umane și au încercat să ne transforme în „modificați genetic”.

Internetul se dovedește încă o dată a fi ceea ce ne unește și nu ne desparte. Informația curge liberă iar oamenii tind să fie și ei din nou liberi. Sămânța libertății a încolțit în toți cei care sunt adormiți de mii de ani, de generații întregi. Este un sacrificiu enorm pe care îl fac unii pentru toți ceilalți. Sunt tot felul de oameni care se unesc pentru a elimina sclavia, umilința, batjocura tuturor ființelor vii. Sunt acțiuni care nu mai pot fi ascunse în spatele zidurilor de beton de către marile corporații inconștiente de nenorocirile provocate. Este fenomenal câtă inconștiență există în unele persoane, să ajungi să îți nenorocești aerul pe care îl respiri, apa pe care o bei, pădurea care te alimentează cu oxigen, animalele care se învecinează cu tine, plantele care îți hrănesc trupul, doar pentru ideea banilor, a hârtiilor fără valoare. Singura valoare a banilor este că provin din copaci tăiați. Cei care au impresia că pot controla lumea își închipuie că există în lumea asta un loc „magic” unde izvoarele sunt curate, aerul nepoluat și pădurile netăiate în care se pot refugia. Este o iluzie, așa ceva nu există. Nimic nu este înafara conștiinței planetei. Ea știe totul. Noi știm totul. Iar uraganul, cutremurul, furtuna, ciclonul, toate vor trece și pe acolo până la restabilirea ordinii Universului.

Una din legile naturii este că totul funcționează în legătură cu toate elementele ei, chit că este vorba de oameni, plante sau animale. Când apare dezechilibru în această legătură, se produce ceea ce se vede astăzi, haosul dinaintea liniștii. Dezechilibrul nu are cum să rămână mult așa deoarece Viața nu este făcută din acesta, ci din echilibru, iar viața va restabili ordinea chiar dacă ne place nouă sau nu. Mulți se vor adapta și cei mai mulți probabil că nu vor mai avea timp să se adapteze. Marile corporații vor încerca, ceea ce fac deja, să sece de resurse planeta și să tragă cu dinții de ultima suflare a acesteia. Ceea ce ei nu știu este că ultima suflare este a lor, și nu a Vieții. Oricât de mult rău vom face și oricât de mult vom încerca să ne păcălim, adevărul este că Iluzia nu mai există. S-a evaporat în aer și consecințele acesteia sunt simtite de toti locuitorii planetei.

Omenirea s-a dovedit a fi puțin mai puțin decât un parazit pentru lumea asta. Am parazitat un loc fără rațiune, fără logică și fără simțiri. Am distrus și am demolat. Am ars și am ucis. Am batjocorit și am umilit. Însă timpul lor s-a dus. Ce-a fost a fost și nu se mai întoarce. Schimbarea se produce și nimic nu mai are cum să o oprească. Oamenii învață din nou să lucreze cu Viața și să se contopească cu ea. Oamenii își îndreaptă privirea către ei înșiși și se regăsesc în propria lor Ființă. A început să se miște lumea!

Odată cu noi se mișcă și ceea ce ne înconjoară. Planeta își modifică atitudinea pentru a-și asigura supraviețuirea, însă asta nu înseamnă și supraviețuirea tuturora. Este posibil ca toate consecințele pe care le vom înfrunta în următorii ani să fie devastatoare în concepția noastră. Se poate ca ciclul de curățare al planetei să urmeze un curs prin care se va provoca multă suferință. Se poate ca numărul ființelor vii de pe această planetă să se micșoreze drastic și din păcate, să nu putem opri acest proces. Se pot derula multe scenarii care din punctul de vedere al Universului nu sunt nici bune nici rele. Sunt doar schimburi de energie pentru ca aceasta să curgă liberă. Din punctul de vedere al nostru, al îndoctrinărilor noastre și al tiparelor cu care ne-am obișnuit se poate să fie ceea ce mulți numim Apocalipsa. Este un cuvânt greu, cu conotații dure și oribile, după părerea mea. Însă cei care au aflat Adevărul nu se vor teme niciodată de un cuvânt. Aceia vor ști că este cursul Vieții iar ei au ales să ia parte. Tot ce putem să facem este să ne împăcăm cu noi înșine și să nu uităm de ce suntem aici.

Aceste simțiri le avem de ceva timp și am simțit că este momentul să le punem pe „hârtie”. Noi considerăm că Viața este infinită și orice s-ar întâmpla mai departe, nu ne va afecta niciodată. Și nu pentru că noi ne aflăm fizic în alt loc decât ceilalți, ci pentru că noi știm cine suntem. Atunci energiile vor crește, vor crește, omul se va duce și mai jos, și mai jos, va ajunge la capătul prăpastiei, iar de acolo…este un singur loc unde ar putea să meargă…înapoi sus. Acolo ne vom întâlni cu toții, iar problemele noastre legate de viață se vor risipi în aer, ca și cum nu au existat niciodată.

Noi sperăm ca indiferent de ceea ce se va întâmpla, rasa umană să își continue călătoria pe frumoasa noastră Terra. Pe minunata noastră planetă care ne iubește necondiționat, indiferent de circumstanțe. Sperăm și credem că omul nu își termină șederea aici ci de abia și-o începe. Și chiar dacă nu va fi așa, oricum nu va conta…

Postat de Roxana

Galerie

Comunitate, vecinătate și natură

De când s-a mutat superba vară în Vale, viața a devenit agitată nu numai din cauza cosașilor care cântă de dimineața până noaptea sau din cauza păsărelelor care ne încântă cu trilul lor fermecat pe tot parcursul zilei, ci și datorită forfotei umane. Tot felul de persoane se perindă pe meleagurile Văii.  Din ce în ce mai mulți curioși, simpatizanți și aspiranți, am întâlnit în aceste zile. Am o vagă presimțire că aceste pelerinaje nu se vor sfârși decât poate odată cu venirea toamnei și acest lucru nu face decât să ne bucure deoarece avem ocazia să cunoaștem o mulțime de oameni iar fiecare este deosebit în ochii noștri.

Am întâlnit oameni care se simțeau încătușați și alții care se simțeau liberi. Am întâlnit oameni care iubesc natura și alții care doar spun că o iubesc. Am văzut oameni râzând cu poftă și simțindu-se în largul lor și am văzut oameni stânjeniți de situația în care se aflau. Am văzut oameni orbi, muți și surzi care nu vedeau, nu auzeau sau nu vorbeau despre adevărul din fața lor. Am cunoscut oameni care puteau să te citească ca pe o carte fără ca tu să deschizi gura. Am mâncat și am băut împreună cu oameni care păreau veniți din spațiul cosmic. Am simțit împreună, am râs și am plâns împreună. Și am realizat că în asta constă marea minune, marea frumusețe a vieții…libertatea de a fi ceea ce vrei să fii și posibilitatea de a te schimba la infinit.

O comunitate, după părerea mea, presupune o comuniune între mai multe persoane, un punct comun, o legătură care nu poate fi ruptă. Un țel comun, o idee comună. De aici poate porni o comunitate. Însă pe parcursul formării comunității se vor contura alte idei, alte țeluri care nu vor mai fi comune, care vor fi în funcție de fiecare om sau familie. Și iarăși aici apare frumusețea vieții, faptul că suntem diferiți și nu roboți care trăiesc aceeași experiență colectivă. În comunitățile care se formează în lumea aceasta eu presupun că punctul comun a fost atins deja, acela de a îmbrățișa natura. Prin asta înseamnă să nu mai risipim nici un minut și să trecem la fapte. Să luăm primul copac, să-l ținem în brațe și să-i ascultăm inima, să ne iertăm pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, să zâmbim zilnic, să nu ne mai pese de trecut sau de viitor, să vedem elefantul din cameră și să nu ne fie frică să vorbim despre el, să ne luăm viața în mâini și pentru prima oară să facem ceva și nu doar să vorbim despre asta.

Știu că sunteți speriați și știu că vă găsiți o multitudine de motive pentru care astăzi, de exemplu, nu ați avut nici măcar un minut de împlinire, însă viața este mult mai mult decât ceea ce vedeți în jurul vostru. Dacă nu ai încercat niciodată un măr nu poți să îți formezi o părere despre gustul lui. Este același lucru și cu natura. Dacă nu ai experimentat-o niciodată, de unde ai putea să știi cum este? Pentru că ți-au spus alții despre ea? Cine ți-a spus? Educatoarea, părinții, preotul, mass-media? Dacă nu ai încercat tu pe pielea ta cum este să lași natura să-ți invadeze ființa, atunci nu știi nimic despre ea. Cândva poate ai știut dar ai decis să uiți. Nu e nimic, mai ai o șansă. Și probabil vei avea o infinitate de șanse însă acum ai putea să nu o mai irosești. Ai putea să te ridici și să încerci „fructul interzis”. Și noi am fost speriați și încă mai suntem câteodată, însă credința noastră este de neclintit. Este greu sau este ușor, pentru noi nu contează. Luăm fiecare zi așa cum este și ne bucurăm că am trăit-o. Chiar dacă ne împiedicăm, ne scuturăm și ne ridicăm la loc. Nu e nimic mai frumos ca atunci când ajungi sus după ce ai fost jos.

Vecinătatea este cam același lucru, oameni care se adună într-un loc ca să conviețuiască împreuna în armonie. De obicei acești oameni au aceleași interese, aceleași puncte comune. Și aici intervine diferența între oameni iar viața se exprimă cel mai bine în felul acesta. Toți ne diferențiem nu numai prin lucrurile la care excelăm dar și prin ceea ce suntem în momentele respective. Și totuși diferențele dintre noi sunt atât de mici încât ele nici nu contează câteodată. Asemănarea însă, este cea mai importantă. Faptul că suntem același material cu toții și că toți trăim aceleași experiențe doar în momente diferite.

A fi într-o comunitate, a te afla într-o vecinatate cu alții sau a fi în natura înseamnă un singur lucru: a fi liber. Liber să decizi cum dorești să-i vezi pe cei din jurul tău, liber să îți învingi fricile, liber de constrângeri, tipare, clișee, dogme și altele. În cadrul unei comunități cu o bună vecinătate se poate să ne amintim ce înseamnă natura însă ceea ce ne-a determinat pe noi să ne schimbăm viețile este simpla și puternica dorință de a fi liberi. Știam că acest lucru nu este posibil, pentru noi, în cadrul civilizației moderne din orașe. Și mai știam că natura ne va ajuta să ajungem acolo. Așa că pentru noi nu există regrete și nici nu contează dacă vom fi într-o comunitate sau în vecinătate cu alții. Însă contează ca în jurul nostru să respire alături de noi alte vietăți și plante. A te întoarce la Sursă și a accepta pentru prima dată ceea ce ești cu adevărat, a fost și este în continuare cel mai important lucru pentru noi. Călătoria noastră nu s-a terminat, ba din contră, tocmai ce a început. 

Iar în final nu ai nevoie de comunitate, vecinătate sau natură pentru ca tu să îți aduci aminte că liber înseamnă să fii ceea ce ești în fiecare minut, adică o FIINȚĂ DIVINĂ cu capacități nelimitate de a se reinventa în fiecare moment.  

Galerie

Partea 4 – Prima casă renovată

În vara anului 2012, respectiv în lunile august-octombrie am reconstruit o casă veche de aproximativ 60-70 de ani. La început am sperat să fie vorba doar despre o casă care necesită anumite amenajări interioare și cel mult o renovare, însă ne-am făcut iluzii degeaba. Starea în care se afla acea casă era cel puțin deplorabilă. Casa nu mai fusese locuită de 15 ani și a fost lăsată să se descompună încetul cu încetul. La acest fapt s-au adăugat umezeala, mucegaiul, șoarecii, și bineînțeles vârsta înaintată.      

Când am pășit pentru prima oară în casă, am avut impresia că mă aflu într-o casă a groazei în care doar fantomele ar putea locui. Mi-am întors privirea către Alex și cu lacrimi în ochi, i-am zis că „aceasta nu poate să fie făcută locuibilă. Cel puțin doar noi doi nu avem cum. Noi suntem simpli orășeni, nu reconstruim case.” Ca de obicei soțul meu mi-a demonstrat că nimic din lumea asta nu este imposibil și mi-a spus că „vom găsi noi o soluție. Mai așteaptă puțin”. În zilele ce au urmat, răbdarea ne-a fost pusă la încercare într-un mod barbar. Știam că dacă nu făceam acea casă locuibilă, nu aveam unde să locuim în Vale până vom deveni proprietari și vom reuși să ne construim casa pe terenul nostru. Știam că era ultima noastră șansă. Știam că dacă nu reușim să o reconstruim până la venirea toamnei, suntem condamnați să locuim în cort la 0 grade Celsius noaptea. Și mai știam că nu aveam cui să-i cerem ajutorul.

Încet-încet am lăsat gândurile la o parte, și am început să curățăm casa pentru a fi pregătită de marea operațiune. Alex împreună cu un prieten au reușit să curețe casa și să scoată toată mobila îmbâcsită de mirosuri insuportabile. Au curățat beciul, podul și bucătăria de vară. Însă cu cât curățau mai mult, cu atât mai descompusă părea casa. În una din camere, jumătate de tavan căzuse iar în cealaltă căzuse un perete. Imaginea era din ce în ce mai sumbră.

Câteva zile mai târziu, pe cărarea din fața cortului nostru, apare un bărbat cu mustață care ne zâmbește prietenește salutându-ne. Aflăm că este vecinul nostru și că locuiește puțin mai sus de terenul nostru, într-un mic cătun. Intrăm în vorbă și descoperim că barbatul care deși părea extrem de fragil, este de fapt priceput la toate. Îi place să lucreze la orice, este fierar, tâmplar, stupar, oier, agricultor, un adevărat meșteșugar, și toate într-un singur pachet de 60 de kilograme. Îl întrebăm dacă este interesat să ne ajute, bineînțeles contra cost, la reconstruirea casei. Bărbatul ne-a spus că nu are timp, că nu are cum să ne ajute și apoi ne-am spus la revedere.

Ne-am trezit a doua zi dezamăgiți și oarecum supărați… dar când am privit la stânga am observat figura slăbuță a bărbatului! Venise să ne anunțe că ne va ajuta la casă. Universul ne răspunsese. Salvarea venise!

În decurs de 10 zile, care nu au fost consecutive, Alex și vecinul nostru au muncit de dimineață până seara la casă. Au înlocuit 33 de bârne (lemnele ce alcătuiesc pereții casei), au decupat loc pentru o ușă între camere și au și montat-o, au schimbat un geam cu tot cu ramă, au reparat acoperișul și hornul, au adăugat bârne de susținere în beci, au prins pereții prin exterior cu scoabe, au schimbat jumătate din dușumeaua unei camere și au mai peticit fundația. În timpul acesta eu am înlocuit sute de bețe de alun ce susțin tencuiala pe pereți.

Pentru că acoperișul să fie reparat trebuia ca podul să fie curățat de cuiburile de viespii. Fiindcă nu ne dorim să pricinuim rău vreunei ființe inutil, am hotărât ca în loc să le fumegăm sau să le otrăvim, să le luăm cuiburile și să le mutăm. Am procedat astfel: am așteptat orele 11 noaptea pentru ca viespiile să se strângă în cuiburi și să fie amorțite de frig. Doi oameni au urcat în pod. Unul ținea un bidon mediu în timp ce celălalt tăia cuibul prins și îi dădea drumul în bidon. Apoi îi punea capacul și îl pasa celui care aștepta bidonul jos la scara de la pod. Acesta lua bidonul, îi scotea capacul și îl vărsa mai încolo, la vreo 50 de metri de casă. Și astfel în seara aceea am scăpat podul de vreo 30-40 de cuiburi de viespii fără să fie înțepat nimeni.

Când vecinul nostru a părăsit „șantierul”, am rămas doar noi pe baricade să terminăm pereții, tavanul și holul. Am tencuit pereții cu un amestec de ciment, nisip și var. Am reparat tavanul și am văruit. După ce s-a mai uscat mortarul, am bătut în cuie polistiren de 2 cm în camere pe pereți și de 5 cm în hol pe pereți și pe tavan. În pod am aplicat un strat de vată minerală de 5 cm. Am acoperit găurile dintre polistiren (fiindcă pereții nu au ieșit drepți) și cele de pe hol cu spumă poliuretanică. Am vopsit două geamuri în alb ca să se deschidă cât mai mult camera și am schimbat 4 geamuri lipsă/sparte. Peste polistiren am prins o pânză din in de culoare natur. Am curățat soba veche din metal și am tapetat-o prin interior cu cărămidă de șamotă. Pe hol am lipit linoleum pentru a fi mai ușor de curățat. 

Când a început frigul, pe la începutul lui octombrie, ne-am hotărât să ne mutăm în casă chiar dacă încă mai erau multe de făcut. Am terminat o cameră și ne-am amplasat cortul mic în mijlocul acesteia. Și în ziua de azi dormim tot în cort (iunie 2013) deoarece ni se pare extrem de confortabil. Între timp am construit un pat și rafturi, toate din scândură. După ce am terminat și camera cealaltă, prin decembrie, am mutat cortul împreună cu toate hainele și alimentele noastre. Noi îi spunem camera de seară. Tot aici am amplasat o sobă de teracotă.

Camera de zi este un fel de bucătărie, utilată cu o plită pe gaz, butelie, sobă, o așa zisă „chiuvetă”, o „canapea” care este de fapt bancheta din spate de la mașina noastră, un umeraș pentru hainele folosite frecvent, un cuier pentru geci, două băncuțe și multe covorașe din bumbac.

Holul este cămară pe timp mai friguros și un fel de baie pentru dușul din fiecare seară. Aici depozităm alimente, încălțăminte și diferite scule.

Beciul este locul în care ne depozităm murăturile, diferite alimente, scule și unelte, și scândura din care vom confecționa mobilă.

În pod nu depozităm nimic deoarece acesta se umple de cuiburi de viespii odată cu venirea primăverii. Și fiindcă nu dorim să ne luptăm cu acestea din nou, le lăsăm în pace.

În curte avem câteva șoproane în care ne depozităm uneltele utilizate frecvent, și lemnele de foc. Unul din acestea a devenit reședința celor două cățelușe pe care le-am adoptat, Bella și Bianca.

În ciuda eforturilor noastre nu am reușit să racordăm casa la curent electric. Aparatele electrocasnice (blender, râșnița, storcător) le alimentăm la un generator pe benzină de 650W atunci când avem nevoie de ele. Micile electronice (telefoane, acumulatori) pe care le deținem, le încărcăm pe la vecinii noștri (localnici). Le suntem extrem de recunoscători acestora pentru amabilitatea lor și ospitalitatea de care dau dovadă. Poate în viitor vom reuși să avem o sursă de curent mai aproape de casa în care locuim. În iarna 2013 am achiziționat un panou solar de 100W cu care reușim să ne încărcăm toate electronicile mici. 

Casa am renovat-o ca și cum ar fi a noastră. Nu ne-am zgârcit la materiale și nici nu am făcut rabaturi. Toate materialele le-am transportat (cu un total de peste 1300km din cauza distanței până la locul cu materiale) cu ajutorul mașinuței noastre, un minunat utilaj rusesc, LADA NIVA 4×4. Chiar dacă încă nu am locuit în ea decât vreo 4 luni, sperăm ca ea să ne țină și de cald și de rece. Materialele pe care le-am folosit deși nu sunt dintre cele mai ecologice, știm că noi compensăm cu toate plantele și toți copăceii pe care îi plantăm în fiecare toamnă/primăvară și prin viața curată pe care încercăm să o îmbrățișăm zi de zi. Poate că nu este foarte ecologic nici polistirenul, nici vata minerală, nici spuma poliuretanică, însă anotimpul secetos și mai apoi frigul nu ne-au permis să ne gândim la alternative.

Le mulțumim tuturor care au contribuit la realizarea casei, de la cei care ne-au îngăduit să locuim în ea, cei care ne-au produs amintiri extrem de amuzante, cei care au muncit cot la cot cu noi, până la cei care doar ne-au încurajat verbal. Fără voi tot am fi fost bine, însă nu se știe cum. Cu voi am reușit să ne întindem limitele aproape de maximul pe care îl credeam noi că-l avem și să învățăm să fim buni la toate, inclusiv la reconstrucții de case.

Va urma…

PARTEA 1 – Schimbarea

PARTEA 2 – Alegerea

PARTEA 3 – Terenul

PARTEA 5 – Prima grădină

PARTEA 6 – Căsuța noastră din deal I

PARTEA 7 – Căsuța noastră din deal II

PARTEA 8 – Căsuța noastră din deal III

PARTEA 9 – Căsuța noastră din deal IV

PARTEA 10 – Bella și Bianca

PARTEA 11 – Căsuța noastră din deal V

Galerie

Dulce libertate

În decursul fascinantei șederi a omului pe planeta Terra un singur cuvânt asociat cu un sentiment l-a forțat să evolueze în ceea ce este astăzi. Cuvântul acesta l-a încurajat să se comporte ca o ființă superioară pe un lanț trofic pe verticală. Acest cuvânt l-a determinat să extermine și să nimicească totul în jurul lui indiferent de consecințe. Și totuși, acest cuvânt l-a făcut să fie astăzi cel care pentru prima dată în mii și mii de ani, se trezește și schimbă lumea în care trăiește. Sentimentul care îi este atașat cuvântului își face simțită apariția. Oamenii se unesc sub acest cuvânt. Oamenii nutresc acest cuvânt și pentru planeta pe care locuiesc. Oamenii devin oameni! Oamenii își doresc ceea ce au avut dintotdeauna însa nu au avut ocazia să guste: libertate.

Și totuși libertatea rămâne exact ceea ce este, o iluzie. Ne place să ne creăm iluzia că suntem liberi, că avem propria viață în control, că și copiii noștri sunt liberi. Iluzia bineînțeles că nu dăunează atâta timp cât ești în categoria celor adormiți. Cei care s-au trezit însă nu mai doresc să trăiască în iluzie ci își doresc să cunoască această trăire, să o experimenteze, să profite de ea. Iluzia îți dă doar o mică idee despre cât de minunată poate fi libertatea. Dacă o iluzie este atât de puternică, oare a fi liber cum o fi?

Toți avem impresia că dacă noi ne-am trezit și căutând libertatea, vom reuși vreodată să o atingem. Adevărul este că o vom atinge, însă doar atunci când toate ființele de pe planeta noastră vor fi libere, fiindcă toți suntem unul, iar dacă unul este subjugat, toți sunt subjugați. Dacă o ființă simte sclavia și lipsa de libertate, toți o simțim. Este o iluzie să crezi că tu poți fi liber într-o lume de sclavi, unde a subjuga pe cei așa ziși „inferiori” este la modă. Într-o lume în care tortura și batjocura pe motiv de rasă, culoare, etnie, religie, specie sunt ceva „normal”. Într-o lume în care ne omorâm între noi, ne omorâm vecinii de planetă, ne tăiem pădurile care ne oferă oxigenul necesar să trăim, ne poluăm apele fără de care am muri în trei zile, este greu de crezut că există oameni liberi. Chiar dacă ești pustnic și locuiești departe de „lumea cea rea”, tot vei fi un captiv al sistemului fiindcă frații tăi, prietenii tăi, vecinii tăi, compatrioții tăi, sunt victime ale sclaviei. Iar tu ești exact ceea ce sunt și ei. Dacă ei sunt nefericiți, oricât de mult te vei chinui să crezi că tu nu ești, nefericirea lor se va reflecta în tine mai devreme sau mai târziu.

Ființele care trăiesc în lumea noastră sunt ființe diferite, însă nu sunt ființe separate. Nimic nu este separat de un alt lucru. Toți avem aceeași bază. Toți suntem ființe și locuitori ai acestei planete. Dacă ar fi să definesc ființele de pe Terra ar fi astfel:  ființe create din iubire, făcute să trăiască libere, fiecare urmându-și ciclul vieții. Suntem făcuți să fim liberi însă preferăm să nu fim, să ne complicăm existența, să învățăm pe calea cea grea.

Orașele, după părerea mea, sunt motoarele civilizației unde pornește schimbarea, unde se trezesc oamenii. Aceia care locuiesc în natură au descoperit, poate, cum funcționează viața iar pentru ei misterul este elucidat. Însă cei de la orașe, vor face cu adevărat o schimbare. Ori vor abandona încet-încet orașele și vor da un exemplu, ori vor rămâne și își vor recăpătă libertatea exact acolo unde au pierdut-o. Neabandonarea orașelor este un gest extrem de eroic. A rămâne pe baricade și a schimba din interior problema, este o alegere personală, pe care eu o aplaud și le mulțumesc tuturor care deja o fac.

Noi am optat să ne facem o viață departe de orașe, însă sunt atât de mulți oameni deosebiți cu idealuri mărețe în orașe încât am realizat că vrem să luăm parte și la ceea ce se întâmplă în mijlocul lor. Oricât de mult am încercat să ne despărțim de civilizație, am realizat că acolo ne-am născut, nu în mijlocul naturii virgine de care avem parte în Vale. Este un scop pentru care deciziile cele mai bune pe care le-am luat în viețile noastre, au fost luate în cadrul civilizației moderne. Probabil că dracul nu este atât de negru pe cât îl vedem. Nu orașele sunt de vină, ele nu s-au ridicat singure, și nici oamenii nu sunt de vină. Poate că undeva, cândva, noi am schimbat libertatea pe opusul ei, sclavia, și le-am permis altora să ne conducă viețile fiindcă noi ne săturasem să o mai facem, și astfel s-a creat un sistem din care este dificil să mai ieșim. Dificil, dar nu imposibil.

În lunile petrecute în oraș am realizat că nu suntem singuri, că niciodată nu am fost singuri, că generația noastră nu este una de sacrificiu ci una care va schimba lumea. Pentru prima oară, am realizat că noi suntem schimbarea. Noi vom opri sclavia și batjocura. Noi ne vom ridica și vom vorbi în locul planetei noastre. Dacă nimeni nu o aude suferind, atunci noi vom țipa în locul ei. Dacă nimeni nu aude sutele de milioane de animale suferinde care sunt private de viețile lor, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude milioanele de copiii care mor de foame, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude miliardele de copaci căzuți la pământ, noi vom vorbi în locul lor. Noi suntem schimbarea și acum mai mult ca niciodată ne dorim să devenim ceea ce am fost meniți să fim: liberi.

Libertatea nu se va impune niciodată prin forță și violență. Libertatea este acel lucru care curge în venele fiecărui om, și niciun fel de violență nu o va scoate la suprafață.

Nu mai ne dorim să ni se spună ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm, ce apă să bem, ce aer să respirăm, când să ne ducem la baie, cu ce să ne spălăm rufele, când să ne maturizăm, cu cine să vorbim. De data asta noi ne alegem viitorul. Nu mai dorim să ni se spună pe cine să votăm. De data asta noi ne vom alege liderii, cei care pot cu adevărat vorbi în locul nostru.

Scopul acestui articol este acela de a oferi o perspectivă nouă celor care vor dar au impresia că nu pot. De a realiza că nu sunteți singuri. Că fiecare din noi este un sprijin pentru alții. Că libertatea este mai mult decât o iluzie și împreună schimbăm viitorul.

Postat de Roxana

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: