Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘ploaie’

Galerie

Grădinile 2016

Anul acesta ne-am întrecut așteptările proprii când a fost vorba de grădini. Am reușit să mai construim 3 grădini înălțate pe lângă cele 4 care le făcusem anul trecut. De asemenea am reușit să le amenajăm pe cele de anul trecut transformându-le în paturi înălțate.

Anul trecut am mulcit cu fân. Pentru cei care nu știu ce este mulciul, acesta este materialul vegetal cu care acoperim straturile după ce am plantat, eventual după ce au ieșit plăntuțele. Scopul acestuia este de a păstra umezeala pământului, de a-l îngrașă în timp și de a împiedica alte plante nedorite să crească. Nu prea ne-a încântat ideea fânului anul acesta deoarece vrem să diminuăm la minim practica cositului. Aceasta este o practică foarte nocivă care secătuiește pământul, distruge habitatul multor insecte și animale și este complet nenatural. Astfel, anul acesta am folosit frunze pentru a mulci. Am adus frunzele din pădure și am acoperit straturile cu ele. Am avut grijă la micile plăntuțe răsărite să nu le rupem. Pe parcurs am observat că frunzele uscate aveau tendința de a fi luate de vânt, așa că ne-am hotărât să le aruncăm deasupra câteva mâini de fân. A fost o combinație perfectă! Plantele nedorite care au răzbit prin mulci au fost extrem de puține. Ideal ar fi să se mulcească chiar înainte de perioadele secetoase însă în ultimii ani nu prea mai știm la ce fel de vreme să ne așteptăm. Noi ne-am grăbit cu mulcitul și am cam sufocat alte plante care au încercat să iasă. Anul viitor vom fi mai pregătiți!

În februarie am pornit să creștem plantele în casă pentru a le pregăti pentru exterior. La un moment dat casa noastră arăta ca o junglă 🙂 A fost o experiență frumoasă, însă nu o vom mai repeta. Majoritatea plantelor crescute în casă, nu au reușit să se adapteze la condițiile din exterior, chiar dacă le-am scos la începutul lunii iunie. Anul acesta avem în plan o mini-mini seră pentru răsadurile de primăvară. Unele semințe le vom planta din toamna aceasta iar unele primăvara devreme. Este mult mai bine pentru ele să se adapteze de la început la sol și la temperaturile exterioare. Astfel vor crește puternice și voioase.
La începutul toamnei am pornit primul compost adevărat. Am îngrădit o zonă de 1/1 cu gard cât mai des, am așezat un strat generos de frunze și puțin fân la bază, și am început să colectăm compostul. La câteva săptămâni adăugăm peste acesta încă un strat de frunze. Prin compost mă refer la resturile vegetale, materiile fecale proprii și rumegușul de la toaletă. Acum urmărim să vedem în cât timp se va composta și va putea fi folosit pentru grădini. Suntem foarte nerăbdători 🙂
Anul acesta am primit cu mare drag în grădinile noastre pe majestățile lor – căpșunile și frăguțele. Le-am amenajat un loc special pe un strat pentru a se aclimatiza, anul următor urmând să le mutăm într-un loc permanent și să le lăsăm să se înmulțească cât doresc ele. Am avut câteva căpșuni însă au fost întrecute detașat de frăguțe care au fost foarte bucuroase de noua locație.

Deși am avut foarte multe noutăți în grădină care ne-au bucurat enorm (cum ar fi roșiile crescute din semințe aruncate din greșeală pe straturi), niciuna nu a reușit să ne uimească cum ne-au uimit gălbenelele. Mulți ani ne-am dorit să creștem gălbenele, iar anul trecut fiind un dezastru pentru ele, anul acesta nu am avut așteptări foarte mari. Totuși, le-am pregătit un loc special. Am căutat prin vecini cauciucuri vechi care riscau să ajungă aruncate prin păduri sau râuri și le-am adus acasă. Le-am umplut cu pământ din pădure, le-am îngrășat cu puțin compost și le-am mulcit. Am plantat semințele și am așteptat. Până prin luna iunie nu prea au dat semne de viață. După aceea ne-au dat pe spate. La ora actuală(octombrie) încă mai culegem gălbenele, pe multe lăsându-le pentru semințe. Majoritatea gălbenelelor vor ajunge în unguente și săpunuri.

Ce am învățat anul acesta în grădină?
1. Mulciul este cel mai important aspect al unor grădini.
2. Compostul vegetal este foarte ușor de ”fabricat” și oricine are o mică grădină îl poate realiza din orice materiale vegetale. Astfel nu vor fi necesare chimicalele sau gunoiul de grajd (adică fecale de animale).
3. Plantele care cresc pe lângă grădini trebuie lăsate să le protejeze pe cele din grădini.
4. Plantele nu necesită apă suplimentară dacă există suficient mulci.
5. Grădinile trebuie să compună un ecosistem cu o grămadă de gâze, melci, șopârle, șoricei, șerpi, păsări. Toate acestea fac parte din NATURĂ și este nenatural să fie îndepărtate. Omul trebuie să lucreze cu Natura, nu contra ei.

6. La un moment dat am avut o mini-invazie de vreo 5-6 omizi pe un broccoli. Reacțiile au fost în această ordine:
–Trebuie să facem ceva în privința asta!
–La naiba, tot aici sunt omizile astea?
–Mă duc să le stropesc cu urzică!
–Cât pot să mănânce niște omizi?
–Mai avem broccoli?
–Știi ce? Lasă-le în pace! Că se satură ele și pleacă.
Peste o săptămână au dispărut. Se poate să fi intervenit pasările sau se poate să se fi plictisit, însă noi nu am mai avut nicio invazie. De ce? Pentru că grădinile noastre sunt în armonie cu NATURA. Cine venea la noi nici nu le observa necesitând indicații precise.
7. Grădina crește cu soare, sol bun, ploaie și MULTĂ DRAGOSTE!

Grădinile sunt doar o mică parte din minunea care ne înconjoară. După părerea noastră, ceea ce construiește Natura nu poate fi echivalat de om. Perfecțiunea din imperfecțiune, din dezordine, din haos, nu poate fi reprodusă de oameni. În această sălbăticie ar trebui să ne pierdem și nu să încercăm să o schimbăm.
Deși am avut parte de multe bucurii anul acesta, am experimentat și multe tristeți. Ceea ce am învățat anul acesta este că acele momente de tristețe și supărare ne-au ajutat să evoluăm. Ne-au împins către drumul potrivit nouă. Către acele drumuri care ne fac bucuroși. Astfel că am învățat să vedem bucuria din tristețe, dragostea din ură, lumina din întuneric. Iar toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu eram în Natură. Sau cel puțin ar fi fost foarte greu de atins.

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

SUSȚINE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Plantele vindecătoare din Valea Curcubeului

Înainte de „aterizarea” noastră în Vale, am trăit ca mulți alți oameni printre betoane lipsite de viață, gri și urât mirositoare. Într-o lume pe care noi o consideram civilizată pentru că ne oferea supermarket-uri la doi pași, trăgeam apa la WC și ne distram în mall-uri. Viața din aceste cimitire de beton a devenit pentru noi greu de suportat din cauza lipsei conexiunii cu Mama Natură. Pentru că majoritatea oamenilor își reprimă această stare naturală a lor, aceea de a fi una cu Natura, apar atât de multe conflicte interioare și exterioare.

Astfel că noi am renunțat de ceva timp să ne mai luptăm cu Natura. Am lăsat-o să ne invadeze trupurile și mințile. Am lăsat-o să ne aducă aminte de lucrurile pe care le știam deja și le uitaserăm. Ne-a învățat să o ascultăm și să o admirăm. Să-i observăm toate organele, florile, copacii, gâzele, animalele, vântul, ploaia, ninsoarea, soarele, luna. Și astfel am pornit încet-încet pe drumul presărat cu minunile Naturii.

Nu de puține ori ni s-a spus că suntem foarte tăcuți atunci când suntem vizitați, și nu numai. Această atitudine se datorează simplului fapt că numai prin liniște putem să observăm. Uneori cuvintele sunt extrem de limitate și câteodată cu înțeles ambiguu, astfel că devine mult mai ușor să taci și să observi.

Și ce este atât de observat? În primul rând asculți liniștea, pe care o vei întâlni în tot și în toate. Apoi sunt miile de gâze care formează o simfonie de dimineață până seara. Plantele care se mișcă în ritmul impus de vânt. Picăturile de rouă care se scutură de pe frunze. Pădurea care foșnește. Soarele care mângâie. Luna care cântă. Stelele care clipocesc. Șoricarul din înaltul văzduhului. Bufnița de la asfințit. Șopârla din iarbă. Cosașii cântăreți. Furnicile grăbite. Sunătoarea deschizându-se. Fluturii dansând. Căprioarele zburdând.

Și astfel am învățat să ascultăm plantele și să le vedem minunăția. Am aflat că dacă vom consuma plante din flora spontană, fără să avem neapărat o afecțiune trupească, ne vom reîncărca bateriile mult mai repede. Într-adevăr ar fi ideal să ajungem să ne hrănim doar cu aer și lumină, însă până la nivelul acelor oameni (care există și în zilele noastre – breatharianism), mai avem de străbătut din drumul nostru.

Anul acesta am cules peste 15 plante din mai până în noiembrie. Probabil am fi reușit și mai multe însă spațiul de uscare ne este destul de limitat momentan.

Le-am uscat pe fiecare în parte câte cel puțin 2 săptămâni (unele și câte o lună) întinse în strat subțire la temperatura mansardei. După ce s-au uscat le-am depozitat în săculeți de pânză confecționați de către noi. Sacii i-am agățat tot în mansardă ca să profite de o ventilație optimă. După vreo 2-3 luni de repaus în saci, plantele sunt deja bine uscate (având în vedere și temperaturile mari din ultima perioadă) și pot fi mărunțite.

Plantele noastre nu sunt sterilizate, iradiate sau distruse termic. Acestea sunt exact așa cum au crescut în armonie cu pământul, vântul, apa, insectele, animalele, planetele. Majoritatea plantelor au fost culese de pe terenul nostru, celelalte fiind culese doar din zona Văii. Plantele nu au fost expuse la poluanți chimici și nu au fost culese de pe marginea drumurilor. Plantele nu provin din monoculturi, ca majoritatea plantelor din comerț. Pentru ca monoculturile să redea o productivitate maximă sunt stropite cu fungicide, insecticide, îngrășăminte chimice și se folosesc pentru irigarea acestora cantități enorme de apă.

Când folosim plante din flora spontană este bine de reținut:

  • Nicio plantă nu o smulgem din rădăcină decât dacă este absolut necesară rădăcina acesteia.
  • Nu culegem toate plantele dintr-o anumită zonă pentru ca acestea să aibă posibilitatea să se înmulțească și astfel să ne bucurăm și în anii următori de prezența lor.
  • Nicio plantă nu o folosim zilnic mai mult de 30-45 de zile. O pauză de 30 de zile între utilizări este binevenită. Secretul constă în alternarea plantelor.
  • Întotdeauna ne documentăm cu privire la planta dorită.

Un lucru foarte interesant pe care am avut ocazia să-l observăm, este rotirea naturală a culturilor. Mai exact, plantele care anul trecut erau majoritare, anul acesta au fost minoritare sau chiar inexistente. În funcție de cantitatea de apă (ploi) pe care au primit-o și căldură (soare), unele au fost mulțumite iar altele nu. Anul acesta a fost un an extrem de prielnic pentru sunătoare, izmă, sânziene, răchitan etc., iar pentru coada-șoricelului și sovârf nu a fost atât de plăcut.

Noi ne-am atașat foarte mult de plante în această perioadă în care am lucrat cu ele și sperăm să putem transmite acest sentiment mai departe. Pe lângă proprietățile curative ale fiecărei plante datorată compoziției ei unice de substanțe nutritive, ele sunt companionii noștri de drum, alături de care pornim fiecare zi.

PLANTELE le puteți găsi aici

Dragoste pentru Natură

Pentru comenzi vă rugăm să completați formularul din secțiunea COMENZI sau puteți să ne contactați la valeacurcubeului@gmail.com

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Paratrăsnet

După 2 ani de locuit permanent în Vale și o dată stabiliți în căsuța noastră am putut observa schimbările de climă ce se produc de la an la an. Am observat felul în care în zona noastră (și nu numai) pornește o ploaie: aproape pe neașteptate se adună o masă compactă de nori negri și până să pornească ploaia își descarcă întru-un mod înfiorător tunetele și fulgerele.

Căsuța noastră aflându-se pe deal iar pereții fiind din scândură, aceste descărcări ne-au convins în timpul unei furtuni (când casa tremura de la tunete iar înăuntru noi îi țineam ritmul tremuratului) să ne instalăm un paratrăsnet.

Am pornit a doua zi la oraș la un magazin de bricolaj hotărâți să cumpărăm un sistem gata făcut. Problema la un astfel de sistem era că trebuia lipit de casă iar în cazul în care ar fi lovit un fulger paratrăsnetul, curentul ce s-ar fi descărcat prin acesta ar fi fost la doar câțiva centimetri de scândura lăcuită, ceea ce putea duce la aprinderea acesteia din cauza căldurii emanate de imensul voltaj al fulgerului. Un sistem performant special pentru cabane de lemn există, însă acesta este exagerat de scump.

De la sistemul complet am cumpărat doar tija de un metru (vârful), iar restul corpului l-am compus dintr-o țeavă dreptunghiulară pe care am fost norocoși să o găsim în comună. Aceasta era deja tăiată în bucăți de 2 metri. Am prins 4 astfel de bucăți cu platbanda și șuruburi.

În pământ am introdus țeava cam 1,7 metri astfel încât înălțimea de la pământ este de aproximativ 7,3 metri (peste nivelul casei). Prima parte de doi metri a trebuit introdusă în pământ la minim 1,5 metri deoarece mai la suprafață pământul este mai uscat neexistând astfel conductivitate. Al doilea considerent, ar fi greutatea restului de 7 metri care ar fi îndoit de la bază toată țeava.

Groapa pentru țeavă am săpat-o cam la vreo 70 de centimetri cu un diametru cât mai redus pentru a nu scoate prea mult pământ. Pe fundul gropii am turnat cenușă pentru o mai bună conductivitate. Pe lângă pământ am adăugat și pietre mari pentru o susținere mai bună. Țeava am bătut-o cu un par mare de lemn.

Soluția mai bună ar fi fost ca în locul țevii dreptunghiulare să fie o țeavă rotundă, însă întreagă nu puteam să o transportăm de la oraș, nu am fi putut să o batem atât de mult în pământ, iar tăiată ar fi trebuit prinsă la loc prin sudură, iarăși o problemă la locația noastră (lipsa electricității).

La sfârșit am ancorat-o cu trei corzi de oțel. Paratrăsnetul se află la aproximativ un metru de casă.

Le mulțumim vecinilor noștri care ne-au ajutat la construirea și ancorarea acestui paratrăsnet. Acum ne simțim mai în siguranță însă nu suntem curioși să testăm paratrăsnetul nostru improvizat 🙂

Postat de Alex și Roxana

Construcții

Galerie

Căsuța noastră din deal I

Aproape la fel ca anul trecut, acesta a fost unul care ne-a întrecut așteptările peste măsură. Ne-a întins către extreme care nici nu ne-am gândit că le vom atinge vreodată. Și totuși, privind în urmă totul s-a întâmplat la momentul perfect și numai către binele nostru, chiar dacă în momentele respective totul părea să funcționeze în contra noastră. Cea mai mare realizare a noastră, pe lângă evoluția spirituală de care am avut parte anul acesta, este prima noastră casă, construită pe terenul nostru.

În urmă cu 3 ani când am pornit pe acest drum, știam că vom construi o casă cât mai curând și într-un mod cât mai ”curat”. Primele gânduri au fost către o casă din cob, apoi una din pământ bătut, apoi una din bârne. Toate opțiunile acestea le-am eliminat încet-încet pe parcursul șederii noastre în Vale. O casă de cob sau de pământ bătut implică vreme uscată pentru a avea timp să o construiești. Aici perioada uscată durează câteva luni, adică iulie-septembrie (dacă este un an normal, nu ca 2014 când a plouat aproape fără oprire), și în această perioadă cuvântul uscat este dus la extreme, adică se transformă în secetă. Pentru o astfel de casă sunt necesare cantități uriașe de apă în perioada aceasta secetoasă, care sunt aproape imposibil de obținut fără să nu seci unu-două-trei izvoare și atunci ajungi să nu mai ai cu ce să te speli la popou :). La o astfel de casă, bineînțeles cu niște dimensiuni în care să nu te simți că locuiești într-o scorbură de veveriță, se lucrează cel puțin 3-4 luni la foc continuu doar pentru ridicarea și închiderea ei. În plus o astfel de casă necesită căldură ca să se usuce pereții, care trebuie să fie foarte groși (de la jumătate de metru în sus) pentru a putea susține măcar o mansardă, ori aici în Vale căldura este doar ziua pe timp de soare, iar seara chiar în plină vară sunt necesare haine groase. Alt impediment ar fi fost paiele necesare amestecului de cob. Având în vedere că vorbim despre o casă și nu o colibă, sunt necesari foarte mulți baloți de paie care nu se găsesc în zona noastră (prin zonă mă refer la proximitate, nu la 60-100 de kilometri distanță). A nu se confunda baloții de paie cu fânul. Acesta din urmă este din abundență, însă nu este un liant la fel de bun ca paiul. Chiar dacă s-ar găsi la 50 de kilometri de noi, baloții sunt voluminoși și trebuie transportați cu un tir/o basculantă care ar costa nejustificat de mult, iar șansele să intre în Vale în anotimpul noroios (adică octombrie-iunie) sunt aproape nule. Un alt argument a fost experiența cu șoarecii. Dacă ar intra șoarecii în pereți nu mai este nimic de făcut decât ori să dărâmi pereții căutându-i și explicându-le că trebuie să se mute fiindcă aceea este casa ta, ori să te muți sub clar de lună. Într-adevăr poți să introduci un prădător natural al lor, pisica, în tablou, însă din punctul nostru de vedere animalele nu sunt proprietatea noastră ca să le ținem pe lângă casă pentru că avem nevoie de ele. În plus, câți șoareci poate o pisică să mănânce într-o zi? Cu siguranță nu destui pentru a apăra toți pereții casei. Casele din pământ bătut implică o muncă fizică extremă care poate doborî orice fel de meșter în zilele toride de vară, astfel că neavând rezervați câțiva Hercules, am renunțat rapid la idee. Casa din bârne este după părerea mea cea mai greu de făcut dacă nu ai pe cineva foarte priceput care să te ghideze. Lemnul (bârnele) se taie în timpul iernii și se lasă la uscat până primăvara-vara. Piatra pentru fundație trebuie adusă cu căruța sau cu basculanta. Dacă este vorba despre o casă în deal trebuie făcută o fundație mai adâncă, deci implică și mai multă piatră. O astfel de construcție se poate întinde și pe ani de zile, ceea ce noi nu ne permiteam din simpla dorință de a ne muta în propria noastră casă cât mai curând.

Acum un an, eram în aceeași cameră cu tatăl meu și încercam să-i explic pe limba mea cum arată în capul meu casa pe care ne dorim să o construim în Vale. Câteva luni mai târziu și multe nopți nedormite, a luat naștere încet-încet primul desen tehnic al casei. Știam că va fi o casă pe piloni din lemn, că va avea scheletul din bârne, că va fi acoperită și în interior și în exterior cu scândură și că va avea o lungime de 8 metri cu 4 metri lățime. De aici și până la construcția în care momentan locuim, am trecut prin atât de multe aventuri încât putem să declarăm acest an, cel mai aventuros din viața noastră, încărcat de bucurii și învățăminte.

Această căsuță este prima noastră casă proprietate personală. În toți cei 12 ani de când ne-am unit destinele am locuit în casele altora, așa că era și timpul ca și noi să ne luăm zborul și să ne construim o căsuță pe placul nostru. Pentru noi a fost de la început foarte important ca prima noastră casă să se afle într-un loc retras, curat și liniștit, astfel că Valea a îndeplinit toate condițiile acestea.

După 4 luni de desene tehnice, discuții aprinse și multă dragoste și pasiune, casa noastră avea pe hârtie o fundație din piloni de lemn, un parter înalt de 2,5 metri compus din hol, baie și cameră de zi, o mansardă cu pereți înalți de 1,3 metri open-space, și o terasă minunată cu o priveliște de vis de 2 metri pe 4 metri.

În continuare voi descrie fundația și scheletul, urmând ca în celelalte articole să scriu și despre acoperiș, pereți, podele, terasă și izolație.

Pe la începutul lunii aprilie am cumpărat o parte din lemnele necesare pentru structură, adică bârnele (coame, căpriori, clești, contrafișe etc.). Acestea s-au bucurat de o vreme ”minunată” cu ploi zilnice. Până la mijlocul lui iulie eram în fiecare zi, în fiecare oră cu ochii pe cer și cum observam că se apropie nori negri fugeam să le acoperim. Deci, le descopeream cum trecea ploaia și le acopeream cum venea ploaia. De multe ori nu am mai avut timp să le acoperim, norii fiind mai rapizi decât eram noi iar de multe ori au fost alarme false. Norocul nostru era că odată trecută ploaia se făcea foarte cald și se uscau lemnele.

Prin iunie am reușit să facem rost de piloni pentru casă. Aceștia sunt salcâmi, și sunt alături de stejari, unii dintre cei mai rezistenți copaci din România. Se cunosc poduri care sunt susținute cu piloni de salcâm (deci sunt scufundați în apă) care au peste 80 de ani și care nu au putrezit. Salcâmii au trebuit aduși la locul viitoarei case cu căruța, apoi decojiți cu toporul, lăsați la uscat și vopsiți cu ulei ars de două ori, operațiuni de care s-a ocupat în mare parte Alex.

Tot el a săpat cele 18 gropi necesare introducerii pilonilor în pământ cu o adâncime de aproximativ 60-70 centimetri și cu un diametru care să permită să încapă și pilonul și betonul. Bineînțeles că tot plouând, gropile se tot acopereau cu apă și în cele din urmă cu mâl. Astfel că în ziua în care trebuiau puși pilonii am scos apa din gropi și am folosit-o la amestecul pentru beton. Betonul a fost făcut din apă, ciment și pietriș. Acesta din urmă a fost adus de la pârâul Cerna cu o basculantă și mai apoi încărcat manual în căruță și urcat până la locul casei. Atunci când se turna betonul, am aruncat și pietre mari în acesta pentru o legătură mai bună. Așezarea pilonilor în pământ a durat aproximativ o zi de lucru, adică vreo 8 ore minus pauza de masă și alte pauze, în total vreo 6 ore de lucru într-o zi de vară fierbinte cândva la sfârșitul lui iulie. Fiindcă terenul nostru este în pantă, pilonii sunt la înălțimi diferite. Astfel că pilonii din spate sunt la 30 de centimetri față de sol iar cei din față la 170 centimetri față de sol.

În tot acest timp noi am locuit într-un cort mare de 8 persoane ca să putem fi mai aproape de construcție și astfel am îndurat zilnicele ploi în cort. Trebuie să mărturisesc faptul că în mare parte din timp, să te miști odată cu cortul și să fii umed 90% din timp, nu a fost distractiv, însă viața la cort te poate învăța multe lucruri. De exemplu cum să supraviețuiești atacurilor șoarecilor, care s-au înmulțit peste măsură anul acesta, sau cum să dormi în aer proaspăt la temperaturi sub 5 grade Celsius, sau cum să suporți umezeala etc.

Revenind, după ce fundația s-a odihnit câteva săptămâni, s-a început lucrul la scheletul casei. Înainte de aceasta însa au fost tăiați toți pilonii la boloboc pentru ca scheletul să nu devină strâmb. Construcția scheletului a fost cea mai frumoasă, după părerea noastră, deoarece am avut ocazia să contribuim și să observăm înălțarea structurii propriei noastre case. Îmbinările (în coadă de rândunică) dintre bârne au fost un lucru foarte important pentru o astfel de casă și nu trebuia să rămână loc de greșeli, deoarece odată ce se greșește scheletul, se greșește toată construcția. Bârnele care formau prima platformă au fost și ele vopsite cu ulei ars. Bârnele care au rămas la vedere în interiorul casei au fost rindeluite și urmează să fie lăcuite.

Va urma…

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Căsuța noastră din deal V


Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: