Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘suflet’

Galerie

Postul – Pro și Contra

apa

Câteva dintre cele mai populare întrebări ale zilelor noastre – Ții post? Cât ai reușit cel mai mult? Dar ții post măcar vinerea, nu? Ce simptome de detoxifiere ai avut?  Ai mai putut să te ții pe picioare? Cât ai slăbit pe parcursul postului?
După 6 ani de veganism si un număr impresionant de experimente și experiențe proprii, am decis că este momentul să vă împărtășim părerea noastră despre acest nou trend.
Înainte de a porni pe drumul postului, ne-am documentat riguros și am citit experiențele altora. Am aflat cum se începe și cum se stinge un post. Am aflat simptomele și beneficiile. Ne-am stabilit un scop pentru care să intrăm în post, de obicei acesta era să ne vindecăm trupurile și să ne eliberăm mințile de lanțurile civilizației.
Astfel, am postit de mai multe ori, sau cel puțin am avut câteva încercări și de fiecare dată când am făcut acest lucru, Universul ne-a răspuns la întrebări înainte să apucăm să ducem până la capăt postul. Și noi, la fel ca majoritatea oamenilor care se supun chinurilor unui post, am pornit de la ideea că în momentul postului vom primi răspunsuri la întrebări existențiale.  Din păcate nu a fost chiar așa. Experiența a fost una foarte neplăcută și nenaturală de fiecare dată. Totul părea forțat și chinuitor.
Postul așa cum este definit în zilele noastre se referă la alimentarea organismului doar cu apă și aer pe o perioadă de timp determinată sau nu. Mulți nu știu că postul de care am auzit noi că era practicat de Marii Înțelepți se referea la meditație, liniște, odihnă, toate combinate cu lipsa alimentelor. Acești oameni nu se mai hrăneau cu alimentele în starea lor fizică, ci se hrăneau cu Energia Universului.

meditatie
Concluzia la care am ajuns noi după multe experimente – postul este o agresiune. O înfometare inutilă care stresează trupul. De ce? Părerea lui Alex este următoarea:
”În general toți cei ce merg pe regăsirea interioară și mai citesc câte una alta, află la un moment dat că a posti este super pentru a te regăsi cu propriul suflet. Mintea știți și voi că este cea care controlează corpul. Ei bine, în momentul în care se începe un post negru corpul transmite în continuu informația de foame minții. Mintea, din păcate (dar din fericire pentru cei cu partea spirituală) este asaltată de același stimul în mod continuu și la un moment dat se va plictisi și va renunța să mai proceseze foamea.
Partea bună este că vei avea o minte amorțită – deci spiritual vorbind vei crede că ți-ai găsit liniștea interioară… însă pe partea cealaltă tocmai ai exclus cel mai bun sistem de apărare al corpului – mintea…. ea fiind acum amorțită, corpul se va autoconsuma haotic neavând un procesor care să gestioneze fluxul normal.”

meditatie-luna
Nu pot să nu fiu de acord cu el, deoarece de ani de zile încerc să explic acest proces al postului iar el mi-a oferit răspunsul în câteva minute. Organismul nostru este un mic Univers care comunică cu noi prin intermediul minții. Atunci când mintea decide să ignore semnalele corpului, acesta va începe să consume rezervele proprii de grăsimi. Însă aceasta este o măsură de urgență, pe care corpul nu ar lua-o în mod obișnuit. În același timp va elimina și o parte din toxinele acumulate. Aceasta este partea cea mai avantajoasă a unui post. Cei care își doresc să slăbească foarte mult într-o perioadă foarte scurtă, au la îndemână soluția perfectă – postul. Aceștia ar trebui să știe că este posibil să slăbești și dacă vor mânca cât mai puțin, cât mai lichid (sucuri, smoothie), multa apă și plante vindecătoare. Atunci, ca să ne ofere energia necesară activităților zilnice, corpul va recurge și la consumarea depozitelor, însă nu într-un mod stresant pentru el.
Pe forumuri și pe rețelele de socializare am citit despre bolnavii care ajung la clinicile naturiste în stare terminală, sunt puși în post negru (doar cu apă) și într-un mod miraculos își revin. Părerea mea este că aceștia sunt organisme epuizate care dacă nu sunt alimentate cu substanțe de calitate superioară, pur și simplu nu au cum să supraviețuiască. De aceea nu cred că bolnavii grav care țin post doar cu apă se vindecă. Sunt sigură că de fapt aceștia sunt trecuți pe o dietă raw-vegană de lichide și plante vindecătoare.
Dacă pe un inginer de motoare îl aruncă cineva la groapa de gunoi, îi oferă doar apă și îl forțează să construiască un motor cu ce găsește acolo, ce s-ar întâmpla? În primul rând ar dura luni de zile, în care s-ar înfometa și și-ar folosi toată energia ca să caute componentele necesare. Șansele sunt foarte mari să moară înainte să reușească.
Dar dacă i se oferă toate componentele? Atunci nu ar mai conta nici măcar faptul că se află într-o groapă de gunoi, tot va reuși să construiască acel motor într-un timp scurt.
La fel este și corpul…dacă nu are materiale de construcție, cu ce să construiască? Cu gunoaie? Da, se poate să încerce în disperarea de a trăi, să se reconstruiască din gunoaie, însă în timp ce el se va chinui, de fapt va muri încet-încet.

fructe
Postul este o înfometare a unui organism care s-a obișnuit cu mâncarea, cu digestia. Mai circulă și ideea că toți suntem ca Iisus și că dacă el a postit, putem și noi. Adică de la 3-4 mese pe zi să trecem la a trăi doar cu aer poluat și apă calcaroasă. Este inutil să explic cât de diferite sunt vremurile în care trăia Iisus și cele în care trăim noi. La fel cum este inutil să menționez că mulți nu am ajuns la nivelul de prezență a lui Iisus.
Breatharianism-ul este un alt curent despre care auzim din ce în ce mai multe și iarăși avem impresia că suntem toți pregătiți să trăim cu aer. Nu contest faptul că se poate trăi o astfel de viață și nici nu contest existența oamenilor care trăiesc o astfel de viață. Însă când ei au renunțat la hrana fizică au renunțat definitiv și nu are nicio legătură cu postul acesta comercial pe care îl practică toată lumea ”bună” – o lună ținem post, apoi o lună mâncăm, apoi o săptămână iarăși ținem post, apoi iarăși mâncăm și tot așa. Și după aceea ne întrebăm de ce suntem obosiți, de ce ne îngrășăm și de ce ne apar la loc toate problemele. Oboseala intervine din cauza zăpăcelii organismului, grăsimea apare din cauza fricii organismul de a nu rămâne fără provizii data viitoare când este înfometat, iar problemele vechi sunt înlocuite cu alte probleme din cauza stresului la care este supus trupul.
Nu este nevoie să ajungem la înfometare ca să scăpăm de anumite probleme. Noi am găsit alte soluții, mai blânde, iar atunci când simțim nevoia să îi acordăm o pauză digestiei, facem următoarele:
1.    Mâncăm foarte puțin și des. Foarte puțin înseamnă un fruct/o legumă de câteva ori pe zi.
2.    Bem 2-3 litri de apă și/sau smoothie verde/fructe
3.    Cel mai important – ne odihnim!!!
4.    Râdem cât mai mult.
5.    Ne plimbăm în aer liber.
6.    Practicăm yoga și medităm.
7.    Citim sau lucrăm cu mâinile.
8.    Ne iubim și iubim.

yoga

Excluzând punctul 1, toate celelalte le facem aproape zilnic. Trupul nu are nevoie de înfometare, ci de liniște, puțină monotonie alimentară și multă iubire.
Sper că s-a subînțeles din articol că m-am referit doar la posturile ținute de cei care consumă doar vegetale(vegani). Celor care țin posturi din motive religioase și apoi sting postul cu cârnați le urăm multă sănătate cu speranța că vor adopta o alimentație cât mai potrivită pentru trupurile lor, pentru urmașii lor, pentru toate ființele non-umane și pentru acest Pământ.

fructe-inima

PRODUSE VALEA CURCUBEULUI

SUSȚINE VALEA CURCUBEULUI

Galerie

Ascultă

Ascultă liniștea dimineții de iarnă.

Ascultă freamătul gâzelor pe înseratul verii.

Ascultă susurul lin și cristalin al izvorului.

Ascultă bătăia de aripi a păsărilor cerului.

Ascultă vântul ce creează simfonia pădurii.

Ascultă atingerea tandră a doi îndrăgostiți.

Ascultă râsul pur al unui copil.

Ascultă raza soarelui în oglinda lacului.

Ascultă răceala lunii în luna lui gerar.

Ascultă stelele cum licăresc neîntrerupt.

Ascultă șoapta pădurii de stejar.

Ascultă viața din piatra din pârâu.

Ascultă freamătul iubirii la reîntoarcerea jumătății tale.

Ascultă-ți sufletul, iubește viața, fii nemuritor.

Posted by Alex

Galerie

Arta timpului

Tic-tac, tic-tac, tic-tac. Ceasul merge neîncetat. Timpul curge neîntrerupt.

Toți trăim într-o lume dominată de trecerea prea rapidă a timpului. Toți ne impacientăm când vedem cum trec minutele, orele, poate zilele și se apropie ceasul din urmă când trebuia să … sau se va … sau va fi …

Avem din ce în ce mai puțin timp să ne bucurăm de o zi liniștită alături de cei dragi, prea puțin timp de a-ți privi copilul crescând, prea puțin timp să râzi, să te bucuri că trăiești.

Timpul este instrumentul creat de mintea noastră pentru a ne limita capacitățile noastre interioare și pentru a ne organiza viețile în funcție de un program bine stabilit, tot de mecanismele vieții. Dacă mintea noastră nu ar organiza totul, probabil ar fi haos în viețile noastre. Însă mintea noastră este un mecanism de protecție. Ea nu simte, ci calculează. Ea este o mașinărie, ce are înmagazinate datele vieții noastre pe care le analizează și le reanalizează pentru a putea reacționa într-o fracțiune de secundă în orice moment și în orice situație. Mintea lucrează îndeaproape cu conceptul de timp deoarece pentru ea nu există decât ceea ce știe că a fost și ceea ce își închipuie/imaginează că va fi.

Desigur nu este nimic rău cu o astfel de minte. Cum am spus, ea este un mecanism, o mașinărie nemaipomenită (de aici și termenul de minți luminate), este un mijloc de a ne ține tot timpul ocupați cu ceva.

Se spune că mintea noastră (creierul) nu-și încetează activitatea nici în timpul somnului. Vai de capul nostru, cât ne mai place să ne folosim mintea cât mai mult. Să ne ocupăm timpul, analizând ce s-a întâmplat cândva în trecut sau stând și închipuindu-ne tot felul de posibile urmări în viitor a vreunei acțiuni.

Astfel de informații din trecut cu siguranță sunt bune de avut și înmagazinat însă important este să ne surprindem mintea când începe să-și facă propriile scenarii, să adune toate informațiile și să le reașeze astfel încât să ne ocupe viața cu analize din trecut și planuri de viitor.

Exercițiu care m-a făcut pe mine să zâmbesc, deoarece este atât de simplu și totuși ne arată gradul în care mintea noastră deține controlul chiar dacă nu suntem la muncă sau pe stradă sau la volan ci doar încercăm să ne relaxăm poate seara șezând pe fotoliu: Așezați-vă și încercați să vă eliberați mintea pentru cinci minute! Mda, cam greu să eliberăm ceva ce ne conduce zilnic…

Dar totuși există ceva ce ne poate readuce timpul trecut. Există o cale prin care ne putem antrena mintea să lucreze pentru noi atunci când noi dorim să facem o analiză anume urmând ca mai apoi să ne relaxăm mental. Această cale este prin accesarea ființei noastre lăuntrice, mai exact a sufletului. Dacă mintea noastră este axată pe trecut și viitor și dacă ea face tot timpul calcule și scenarii pentru a ne menține ocupați și în siguranță, ei bine, sufletul oferă o singură stare, aceea de A FI ACUM. Dacă ne-am elibera mintea, sau mai comic, dacă ne-am ieși din minți, dacă ne-am trăi viața reacționând cu principiile sufletului atunci cu siguranță am avea tot timpul din lume. Sufletul nu are nevoie să analizeze, el știe deja fiecare părticică din acest Univers din care facem parte.

Singura dificultate este să ascultăm pacea și liniștea interioară de dincolo de mașinațiunile minții pentru a ne putea oferi viața pe care am venit aici să o trăim – una a liniștii, a experiențelor minunate și a trecerii în eternitate complet încredințați de valorile nobile ce ne-au condus viața.

Posted by Alex

Galerie

În așteptare cu regrete

Zilele trec iar primăvara a bătut la ușă. Și-a cerut drepturile iar nimeni nu are cum să i le refuze. Copacii au înflorit și iarba s-a înălțat. Gâzele de toate felurile mișună peste tot iar păsările se aleargă în văzduhul cel înalt. Șopârlele, căprioarele, vulpile și toate celelalte se hârjonesc pe ascuns. Toate vietățile simt natura și o îmbrățișează. Toate se bucură de prezent fără a trăi în trecut cu regrete sau în viitor cu așteptări. Pentru ele nu contează ce va fi sau ce a fost. Pentru ele contează ce este acum, în sfântul moment de ACUM.

Omul – plecat în gândurile din trecut și cufundat în planurile din viitor. El nici nu observă pomii care își deschid florile. Nu observă nici măcar cerul albastru sau vântul care îi atinge fața. El are ochii în jos iar mintea îi este în altă parte. El se gândește la ce a fost și ce va fi. Se gândește ca și cum aceste lucruri îl definesc. A uitat că doar momentul de acum este important. A uitat că pe el nu-l poate atinge nici viitorul și nici trecutul. A uitat că el este Divinitate. A uitat că viața este o înșiruire de evenimente care te vor împinge spre evoluție sau nu. A uitat fiindcă și-a creat o altă personalitate care trăiește în locul lui. Și atunci el continuă să ofteze posomorât și întunecat de gânduri care nu-i aparțin. Nu observă că păpădia este în floare, nici mugurii de salcie, nici că este înconjurat de albine care sug nectar. Totul nu mai are niciun sens pentru el fiindcă mintea lui este absorbită de probleme inexistente. Are momente scurte de luciditate în care se vede din exterior însă nu este de ajuns. La orice atingere zvâcnește și se tulbură ca nisipul din pârâu. Este prea puțin, prea târziu. Lupta este în desfășurare iar el nu vede nicio scăpare. Sentimente nedemne de el și nedorite îl cotropesc. Ele se hrănesc cu energia lui iar el este neputincios în fața lor. Cine va câștiga? Mintea sau sufletul? Ce va fi mai puternic? Dorințele orgoliului sau evoluția?

Zilele trec și pomii încep să se scuture. Omul nu-i observă încă. Natura își continuă ciclul indiferent că omul vrea să o observe sau nu. Vântul tot va bate iar soarele tot va străluci chiar dacă omul nu dorește să ia parte la frumosul tablou.

Și totuși ceva se întâmplă într-o zi. Este un miracol? Da, este viața. Așa este ea. Omul ajunge jos, pe fundul puțului și de acolo vede pentru prima oară lumina de sus. Acolo vrea să ajungă din nou. Acolo nimic nu-i mai poate face rău. Acolo a fost cândva însă a căzut fiindcă s-a împiedicat și nu a avut nicio frânghie de care să se agațe. Însă este mai bine astfel. Acum știe că odată ajuns jos nu mai ai unde să mergi decât sus. Omul se gândește că de data asta sufletul a reușit să convingă mintea de fabulațiile ei. A reusit să răzbească în pâcla formată de aceasta iar el deschide ochii și începe să observe. Își deschide aripile, își ia avânt și zboară din nou către frumosul necunoscut.  

Omul vede copacii scuturați pe jumătate, iarba de 10 cm și gâzele bâzâitoare. Ce s-a întâmplat? Unde a fost el când s-au întâmplat aceste lucruri? Cum de a pierdut aceste minunății? A fost plecat? Sau doar mintea i-a fost plecată? Poate a fost posedat și nici nu și-a dat seama. Dar dacă mintea l-a controlat pe el? Adevăratul el. Cum de s-a lăsat pradă orgoliului și dorințelor care nu-l reprezintă? Nu contează. Ce-a fost, a fost. Ce va fi, va fi. Ce este ACUM, este cel mai important.

Postat de Roxana

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: