Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘toleranta’

Galerie

Punct și de la capăt

Astăzi am spus STOP. Gata, s-a încheiat călătoria de 4 luni la oraș. Am pus punct acestei minunate aventuri care m-a forțat să-mi reamintesc atât de multe lucruri.

În primul rând mi-am adus aminte de răbdarea în cazuri extreme. Mă refer la cazurile acelea în care îți este încercată atât de tare răbdarea încât se naște un monstru furios în tine pe care îl scapi de sub control în câteva secunde.

Am experimentat dragostea și toleranța față de semenii mei, cum să îi iubesc pe cei din jurul meu, care chiar dacă nu-mi sunt apropiați, tot frați îmi sunt.

Mi-am adus aminte să tratez moartea ca pe un nou început și nu ca pe un sfârșit și în același timp cum să sufăr și cum să las suferința să treacă prin mine.

Am redescoperit curajul. Uitasem că lipsa fricii declanșează curajul. Nu mi-am închipuit până acum că atunci când dispare frica, apare curajul, iar atunci când apare curajul, dispare orice dubiu. Rămâne doar siguranța că totul este bine și că totul este posibil.

Am continuat să-mi amintesc să mă iubesc și să mă accept așa cum sunt.

Din nou am fost pusă în postura în care am greșit și mi-am cerut iertare și totuși am continuat să fiu sinceră și să nu-mi pese dacă sinceritatea mea îi deranjează pe ceilalți. Este problema lor dacă nu sunt obișnuiți cu sinceritatea.

M-am uitat în spatele măștilor oamenilor și deși nu este foarte plăcut ce se ascunde în spatele acestora, dacă te debarasezi de frici, poți transforma urâtul în frumos și răul în bine.

Mi-am adus aminte să mă bucur de lucrurile „mărunte”, cum ar fi albastrul cerului sau adierea vântului, lucruri pe care uitasem în ultimul timp să le mai admir. În același timp am învățat să respir cu adevărat, să trag aer în piept până simt că îmi explodează plămânii și apoi să dau drumul.

Deși am experimentat atâtea trăiri, un lucru a rămas la fel, și anume convingerea mea că schimbarea radicală a omenirii nu va putea să pornească niciodată în mod colectiv. Când fiecare dintre noi va produce acea schimbare individuală, de abia atunci vom putea să vorbim de schimbare colectivă. Cu siguranță și ideea de colectiv are avantajele ei, însă eu cred cu patimă în puterea fiecărui individ.

Ca un exemplu, ar fi evenimentele care se petrec foarte aproape de noi, în Ucraina. Sunt sigură ca oamenii aceia care au ieșit în stradă sunt bine intenționați și sunt sigură că sunt sătui de cei care îi conduc. Însă dacă îi vor înlătura pe unii și le vor da puterea în mâini altora, se va schimba ceva? Nu. Nu se va schimba nimic. Problema se pune greșit. Problema este sistemul. Sistemul este defect. Nu omul este defect, ci sistemul sclavagist în care se află. Cum ai putea să fii liber vreodată dacă schimbi oamenii de la putere cu alți oameni și aștepți să se întâmple minuni? Cum ai putea vreodată să îți găsești libertatea atâta timp cât tu în interiorul tău ca ființă nu ai o definiție bine conturată a libertății și atâta timp cât te îndrepți către altcineva să îți arate ce este libertatea, TU crezând că noțiunea altcuiva de libertate ți se potrivește. Este asemănător unui cult – în momentul în care te legeni fără scop ai nevoie de „îndrumarea spirituală” a cuiva ale cărui intenții, simțuri, gânduri, experiențe nu le cunoști și nu le-ai putea cunoaște niciodată (așa cum un cuplu încă se mai poate cunoaște și după 30 de ani de conviețuire).

Și atunci ce este de făcut? Cum poți să schimbi sistemul? Sunt sigură că mulți nu vor accepta răspunsul următor, pentru că legătura lor cu sistemul în care s-au născut și în care zac de mii de ani, este atât de puternică încât nu vor putea concepe ce le voi spune acum. Pur și simplu vor găsi un milion de scuze ca să nu aprofundeze ceea ce urmează să le zic. Totuși o voi zice cu credința nemuritoare că cineva are o portiță deschisă: singura soluție pentru ca tu să fii din nou liber este să produci schimbarea! Să ieși din turmă și să te uiți în spate! Și cel mai important lucru, cea mai bună metodă de a face un progres este de a nu te împotrivi așa cum ai avea prima reacție. Sistemul este de așa natură încât s-au învestit atâtea minți sclipitoare pentru a-l pune la punct și atâția ani are ca și experiență încât o reacție agresivă este exact ceea ce se așteaptă de la tine.

Mahatma Gandhi spunea: „Fii tu schimbarea care vrei să o vezi în lume”. Ce poate fi mai simplu de atât? Crezi că poți schimba mulțimile? Crezi că te poți lupta cu cei de la așa zisa „putere”? Cine le-a dat puterea? Nu tot noi? Poți să crezi în continuare, însă vei realiza mai devreme sau mai târziu că nu a fost o alegere înțeleaptă. În timp ce duci atâtea lupte vei uita de tine. Vei uita cine ești, ce-ți dorești, ce îți place. Te vei pierde într-o lume a suferinței, a nedreptăților, a mizeriei. Vei fi exact acolo unde sistemul își dorește ca tu să fii pentru că în acel moment vei deveni încă o marionetă a acestuia. De acolo, va fi mai greu să evoluezi fiindcă te vei duce din ce mai jos în prăpastie. Însă, așa cum am mai zis, o dată ce vei fi pe fundul prăpastiei, nu ai unde să mergi decât înapoi spre ieșire.

În ultimele luni am experimentat sentimente îngrozitoare de vină, fiindcă nu reușeam să-i fac pe alții să vadă adevărul din fața lor. Am suferit cât am suferit până când într-o zi am decis să dau drumul suferinței. Am lăsat-o să treacă prin mine. Am realizat că eu sunt schimbarea pe care o văd în lume în fiecare zi. Iar atunci când mă întâlnesc cu suferința, nu devin inertă în fața ei, ci pur și simplu o las să treacă prin mine. O simt, o înțeleg de ce există, îmi aduc aminte cine sunt, și îi spun la revedere.

Știu că este dificilă viața câteodată (de fapt percepția noastră asupra vieții este greșită, viața nu este niciodată dificilă), însă numai în măsura în care nu vrei să dai drumul suferinței. Încearcă să vezi frumusețea și importanța vieții, dragostea din jurul tău. Mai mult, încearcă să te vezi pe tine ca sursa a iubirii. Tu ești dragoste, însă iubire fără suferință nu există, și nu pentru că sună bine ca refren muzical, ci pentru că dacă nu cunoști suferința, cum ai putea vreodată să știi ce este dragostea? Cu ce ai mai compara dragostea dacă nu cu durerea?

Și totuși, într-o lume în care aparent este mai multă suferință decât dragoste, dacă te uiți atent în jurul tău, vei observa că mai sunt alții ca tine, care iubesc toate ființele vii, care iubesc planeta asta și care o schimbă cu zâmbetul lor. Îi poți observa și pe stradă, sunt acei oameni care ajută o bătrânică să traverseze strada, aceia care cheamă ambulanța pentru persoana căzută pe trotuar, aceia care întind o bucată de pâine unui câine flămând, aceia care se sărută în public, aceia care se luptă pentru dreptul la viață a tuturor ființelor, aceia care împart iubire prin acțiunile lor. Sunt atât de mulți încât o dată ce vei începe să-i observi, vei realiza că nu ești singur, nu ai fost niciodată. Și atunci de ce îți este frică? De ce nu ieși din turma cu care ai mărșăluit atâta timp către fundul prăpastiei? Lasă frica deoparte, ca să poată să apară curajul.

Indiferent de alegerea ta, schimbarea individuală a început de ceva timp și sunt sigură că omenirea este pe drumul unei schimbări profunde, care atinge exact esența acestuia, așa zisul „miez” cum îmi place să-i spun. „Miezul” este ceea ce ne face să fim oameni, este ceea ce ne diferențiază de celelalte ființe din Univers iar acesta nu este specific rasei umane ci fiecărei ființe. Și deși toate ființele sunt formate din aceleași elemente ale vieții, omul este singura ființă de pe această planetă care își schimbă „miezul” de mii de ani. Probabil ăsta este omul, o ființă căreia îi place să experimenteze, să creeze, să distrugă, să se auto-distrugă, până reușește să găsească formula corectă. Eu sunt sigură ca acum am găsit-o fiindcă nu mai este vorba de schimbări superficiale, ci de o schimbare a conștienței indivizilor care învelește acest Pământ cu energii pozitive.

Tot în ultimele luni am mai aflat un lucru despre mine, și cu cât mă plimb mai mult pe linia timpului cu atât mai mult se dezvoltă în mine o „slăbiciune” și o admirație profundă pentru doi oameni minunați din viața mea, care s-au decis cândva să-mi devină părinți. De la ei am învățat în ultima perioadă extrem de multe lucruri și le sunt veșnic recunoscătoare. Ei mi-au fost alături în toată călătoria aceasta minunată și mi-au alinat durerile ca orice alt părinte iubitor din această lume. Am râs cu poftă alături de ei și voi râde o eternitate de acum încolo. Ei sunt ceea ce și noi vom fi pentru copilul nostru, prieteni veșnici. În mine vor găsi întotdeauna o fiică, o prietenă și cel mai important, un suflet nemuritor.

Cât despre noi doi, am aflat pentru prima oară în atâția ani că dragostea nu se stinge la distanță, cel puțin nu dragostea noastră.

Postat de Roxana

Galerie

24 de ore

Ora 12 Noaptea – toată familia pare să fi adormit. Te schimbi repede în pijamale și te așezi în pat cu speranța că vei adormi. Însă, te gândești dacă ai oprit gazul și dacă ai încuiat ușa la intrare. Te gândești la ce vei face de mâncare mâine, ce haine vei potrivi pe tine și pe toți membrii familiei, ce vei face la serviciu, ce vei spune la serviciu, ce rufe sunt de spălat, când trebuie plătită rata la mașină, dar cea de la casă? Când trebuie plătite facturile la gaz, curent, telefoane mobile, și când vei ajunge la supermarket să iei lucrurile fără de care nu poți trăi, cum ar fi rimel, șampon, săpun, șervețele parfumate, hârtie igienică, scutece pentru cel mic, absorbante, pastă dinți, pâine, mezeluri, ouă, iaurt degresat, smântână și piept de pui. Apoi trebuie cumpărate medicamentele lunare: vitamine și minerale pentru copii, medicamentul pentru prostata soțului, anticoncepționalele și neapărat niște aspirina. Te gândești că poate o să ai timp să le faci pe toate mâine și încerci să adormi…

Ora 3 Dimineața – te trezești și începi să te întorci de pe o parte pe cealaltă. Cel mic începe să plângă. Îi dau dințișorii. Îți spui că oricum ai dormit vreo 3 ore, ceea ce este destul de mult, așa că te duci să vezi ce se întâmplă. Ca să-l liniștești îi prepari niște lapte praf și te bucuri că nu mai țipă cât timp are biberonul în gură. Biberonul este un plastic miraculos care reușește să liniștească și cei mai gălăgioși copii. Dacă mai are și niște lapte praf de la vacile din lagărele de concentrare moderne, copilul devine un îngeraș. Nici nu are cum să fie altfel, doar așa l-ai învățat. L-ai învățat să-i placă plasticul și laptele altei specii (al tău oricum n-a fost de ajuns de la început).

Ora 6 Dimineața – ești deja în picioare, fiindcă nu ai mai dormit de la ora 3. Servești masa: ouă prăjite, salam de vară, lapte, brânză topită și pâine. Un mic dejun al campionilor! Fructele și legumele nu se mănâncă dimineața fiindcă dau gaze și dureri la burtă, sau cel puțin așa ai citit undeva. Le faci pachețelul fiecăruia respectând cu rigoare alimentația completă: carne la fiecare masă și cu ceva gătit pe lângă. Copilului mare nu-i dai mâncare la școală fiindcă râd colegii de el dacă scoate pâinea cu salam din ghiozdan, așa că îi dai 10 lei ca să-și ia el ce vrea de la chioșcul din colț. Le calci cămășile la toți, apuci și tu 3 minute să te duci la baie (că deh, aveți doar o baie la 3 camere) în care te fardezi ca să-ți acoperi cearcănele, ridurile, petele, te coafezi ca să nu se vadă că nu ai mai apucat să te vopsești de vreo 2 luni, te dai cu toate cremele și apoi îi verifici pe ceilalți dacă nu au uitat ceva. Îl îmbraci pe soțul tău, îi îmbraci pe copii, te îmbraci și pe tine. Bona pentru cel mic sună la ușă așa că toată lumea poate să plece către destinație.

Ora 8 Dimineața – ești în drum spre serviciu undeva în trafic. Te întrebi de ce încă mai plătești rate la mașina asta care se strică în fiecare lună. Ai ajuns să stai cu ea mai mult în service decât pe drumuri. Se dă verde la semafor. Pornești un metru și te oprești. Așa este în fiecare zi, așa că nu te mai obosești să te enervezi. Ventilația ți s-a stricat de vreo două săptămâni așa că acum respiri toate gazele de eșapamente de la toate mașinile din jurul tău. Mai dai niște telefoane ca să-ți treacă plictiseala, îți verifici mail-ul și contul pe facebook. Afli că trebuie să asiști luna viitoare la frumoasa nuntă a verișoarei tale. Te întrebi de ce se căsătoresc oamenii. Te întrebi de ce își declară iubirea de față cu alții, dacă tot la divorț ajung. Nu ai un răspuns și de foarte mult timp nici nu-ți mai pasă.

Ora 9 Dimineața  – ai ajuns la serviciu în cele din urmă. Șeful tău țipă la tine că de ce nu ai ajuns mai devreme. Nu-i pasă lui că tu te-ai întors la muncă chiar dacă ai un bebeluș acasă. Te-ai întors la muncă fiindcă banii de la stat erau prea puțini ca să-ți permiți să crești doi copii. Bine că și soțul tău face niște bani, că altfel nu avea cine să plătească toate facturile și ați fi ajuns aurolaci. Nu te mai gândești la lucrurile negative, așa că iei o țigară și o cafea și îți începi ziua. Oricum în câteva ore vine pauza de masă.

Ora 13 Prânz – îți aduni colegele și vă duceți la restaurantul de pe colț ca să serviți o masă completă formată din kebab + cartofi prăjiți + un suc dietetic. Afli că una din colegele tale a descoperit că are o tumoră la sân, că uneia i-a murit un unchi de cancer, că alta are un soț cu apă la plămâni…și te îngrozești. Ești terifiată să auzi atâtea lucruri rele și speri să nu ți se întâmple și ție. Nu au cum să ți se întâmple ție pentru că tu duci o viață sănătoasă, mănânci doar lactate degresate, carne slabă de pui și curcan, sucuri dietetice și mai ales…te duci la sală o dată pe săptămână ca să-ți revii la forma inițială înainte să rămâi gravidă. Nu, ție nu ți se va întâmpla așa ceva. Nu are cum. Oare?

Ora 17 După amiaza – pleci de la muncă după opt ore de stat în șezut în fața calculatorului. Îți suni soțul și îi spui că nu ai timp să faci mâncare azi și să mănânce ce e prin frigider. Te duci la supermarket, îți faci lista. Îți aduci aminte de farmacie. Nu-i nicio problemă, întotdeauna este una după colț. Te îndrepți spre casă. Ajungi acasă, îți vezi copiii și soțul. Faci mâncare pentru a doua zi. Îți aduci aminte că ai uitat să plătești facturile. Știi că nu e bine să rămâi restantă așa că decizi ca mâine să te trezești cu o oră mai devreme ca să ai timp să le plătești. Te pui în fața televizorului. Soțul tău mănâncă lângă tine cina, tu știi că nu ai voie să mănânci seara așa că înghiți în sec și poate te duci să iei un măr din punga de la supermarket. Ajungi să faci lecții cu copilul cel mare și să-l hrănești și pe cel mic.

Ora 22 Seara – în sfârșit e un pic mai liniște în casă. Cel mic doarme. Cel mare stă pe mess. Soțul tău dormitează pe canapea. Este momentul tău de liniște. Îți iei o țigară și te duci pe balcon să fumezi. Începi să te gândești la ceea ce ai auzit azi. Te gândești că ești norocoasă că ai o familie atât de sănătoasă. Te gândești că nu ești fericită ca cei din filme, însă se poate și mai rău. Te gândești că e mai bine la etajul trei decât la etajul 10. Te gândești că poate ar trebui să schimbi marca asta de țigări. Te gândești la ce ai de făcut a doua zi.

Ora 12 Noaptea – pui capul pe pernă după ce îi spui noapte bună străinului de lângă tine. Pui capul și aștepți cu nerăbdare a doua zi….

Postat de  Roxana

Video

Festivalul Comunităților Autosustenabile Brașov Decembrie 2012

Galerie

Om ești? Om să fii!

Se spune și se susține că omul este ființa supremă pe Pământ. Cum că omul este cea mai evoluată ființă, depășindu-și condiția de neanderthalian, de maimuță, atingând forma desăvârșită precum și rațiunea nemaipomenită pe care o posedă astăzi.

OK! Probabil noi ne-am tras din ceva inferior și am reușit să evoluăm…mult peste celelalte specii. Poate cineva de sus de acolo nu avea chef la început să creeze atunci ființa perfectă și s-a gândit să o lase să evolueze singură. Cumva în planul divin fusese programat ca omul să stăpânească tot și să radă tot. Să creadă că doar el contează (el și semenii săi—cu toate că azi e cam neclară treaba cum că oamenilor le mai pasă chiar și de oameni) și că orice altă ființă este net inferioară și trebuie ori mâncată ori exploatată ori exterminată. Mergeți și înmulțiți-vă .. cât? Cât vreți… 7 miliarde, dar mai merge, e loc, tăiați pădurile, acoperiți pământul cu asfalt, ridicați cutii de ciment și fier că e loc… nu mai ai loc în lung și-n lat? Construiește în sus!

Te-ai ridicat din patru labe și te plimbi în Mercedes acum. Te-ai dat jos din copac și ai luat liftul către penthouse. Desigur, progres. Ai plecat de la a mânca roadele copacilor și ale pământului și ai ajuns să deschizi frigiderul de unde îți poți alege specialitatea de cărniță, lăptic sau brânzică – ce contează de unde provin atâta timp cât tu le ai și le poți savura?

Ai evoluat din maimuță și nu mai vrei azi să te prezinți ca atare, așa că trebuie să arăți că ai un statut – îți pui țoale de firmă pe tine, îți bagi capu-n mall și ții cheia de la mașină scoasă din buzunarul de la pantalon, că deh… cine nu te-a văzut în parcare trebuie să știe că nu ai venit cu transportul în comun. Intri la cinema cu ochelarii de soare pe ochi. Îți faci părul cu gel, să stea în diferite ipostaze, direcții, de parcă ai vrea să te identifici cu extratereștrii în cazul unei invazii. Te maschezi cu tot felul de lucruri ale căror ingrediente nici nu ai cum să le pronunți, ca să nu cumva să mai arăți banal.Trebuie să ieși în evidență. Întotdeauna mergi pe principiul- ce am nu îmi ajunge. Ăla are mai mult, mai mișto, mai sclipicios. Probabil undeva nici nu este vina majorității. Totul în jur îți dictează cum să fii, cum să te porți, cum să pleci capul, cum să respiri. Reclama de pe stradă, din ziar, de la televizor este noul tău ghid în viață. Dacă este prezentat trebuie consumat, nu? Dacă toți din jurul tău au o anumită conduită, trebuie și tu să intri în același ritm. Dacă nu…. vai de mine, se poate să nu mai ai cu cine merge la un mic cu bere să asculți o manea.

Am ajuns oameni ca să ne ascundem identitatea. Am evoluat ca să ajungem să involuăm. Am fost creați unicați, individuali ca să ne ascundem în spatele maselor, în spatele măștilor, dogmelor, calculatoarelor. Nu trebuie să iesi în evidență altfel se va vorbi de tine…. și nu vei ști ce se vorbește. De rău? Cu siguranță! Cum adică să renunți la lucrurile pe care le fac toți, că doar nu vrei să fii un necivilizat! Dacă ieși puțin din tipare ești hulit imediat. Ești exilat, ești stigmatizat. Dar oare nu am pornit noi ca indivizi în lumea asta? Oare marii oameni din lumea asta stăteau cu frică că vor fi văzuți în vreun anume fel? Nu ei au schimbat oare din când în când omenirea? Nu au adus cei câțiva lumina asupra tuturora? Au fost ei mai mult decât oameni? Nu, tot oameni, însă cum au fost cei care au adus lumina în lume au fost și cei care fără știrea nimănui au subjugat turmele de oameni. Istoria este creată, din păcate. Dacă ar fi scrisă și lăsată ca atare, cum s-au întâmplat cu adevărat lucrurile în istoria umanității, lucrurile ar fi stat poate cu totul altfel acum… Poate urșii polari nu ar mai fi ajuns să bea cola, poate văcuțele elvețiene nu ar fi toate mov, poate porcul nu s-ar face singur pateu că așa vrea el, poate puiul congelat s-ar mai odihni și nu ar mai fi aruncat de copii în sus să zboare la comandă.

Fii om, gândește!

Postat de Alexandru

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: