Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘vale’

Galerie

Vrei să fii vecin cu noi?

Dragii noștri prieteni, în urma multiplelor întrebări din ultima perioadă referitoare la vecinii pe care ni-i dorim, ne simțim onorați să vă răspundem prin acest articol.

Acum 5 ani am pornit la drum către aceste meleaguri pentru a pune bazele unei comunități de oameni liberi care iubesc Natura. De atunci lume vine, lume pleacă. Unii nu sunt pregătiți, alții nu știu încă ce își doresc, pe alții îi paralizează frica de necunoscut iar alții pur și simplu se schimbă. Astfel, din ceea ce a pornit ca o comunitate, a rămas doar familia noastră sub denumirea de Valea Curcubeului.

Astăzi venim în întâmpinarea întrebării voastre – Ne dorim vecini? –  cu o altă întrebare: Îți dorești să fim vecini? Ce presupune a fi vecin cu noi? În mare parte nimic special, deoarece dacă există dorință și iubire, totul va veni de la sine. Noi ne dorim vecini cu iubire necondiționată față de tot ce îi înconjoară indiferent că este vorba de o larvă, un copac, o margaretă, un copil, o vulpe, un porc, o stea, o picătură de ploaie etc. Pentru noi aceasta se traduce prin neexploatarea Naturii în tot ansamblul ei și nevătămarea intenționată a Creației.

Momentan sunt terenuri care pot fi cumpărate iar Valea poate acomoda multe familii. Dacă ai o dorință arzătoare de a porni la drum și nu știi încotro, dacă îți dorești vecini care să îți împărtășească anumite simțiri, daca simți că ai ceva în comun cu noi și îți dorești să-ți schimbi viața, sau pur și simplu crezi că am putea conviețui armonios în vecinătate…noi te așteptăm să vii să ne cunoaștem.

Împreună putem construi un altfel de viață în care Iubirea este cea care ne ghidează și în care Viața curge liberă.

Povestea noastră o găsești aici – https://valeacurcubeului.com/povestea-noastra/

Pentru contact ne puteți scrie pe valeacurcubeului@gmail.com, pe blogul valeacurcubeului.com sau pe facebook https://www.facebook.com/valea.curcubeului

Galerie

Căsuța noastră din deal I

Aproape la fel ca anul trecut, acesta a fost unul care ne-a întrecut așteptările peste măsură. Ne-a întins către extreme care nici nu ne-am gândit că le vom atinge vreodată. Și totuși, privind în urmă totul s-a întâmplat la momentul perfect și numai către binele nostru, chiar dacă în momentele respective totul părea să funcționeze în contra noastră. Cea mai mare realizare a noastră, pe lângă evoluția spirituală de care am avut parte anul acesta, este prima noastră casă, construită pe terenul nostru.

În urmă cu 3 ani când am pornit pe acest drum, știam că vom construi o casă cât mai curând și într-un mod cât mai ”curat”. Primele gânduri au fost către o casă din cob, apoi una din pământ bătut, apoi una din bârne. Toate opțiunile acestea le-am eliminat încet-încet pe parcursul șederii noastre în Vale. O casă de cob sau de pământ bătut implică vreme uscată pentru a avea timp să o construiești. Aici perioada uscată durează câteva luni, adică iulie-septembrie (dacă este un an normal, nu ca 2014 când a plouat aproape fără oprire), și în această perioadă cuvântul uscat este dus la extreme, adică se transformă în secetă. Pentru o astfel de casă sunt necesare cantități uriașe de apă în perioada aceasta secetoasă, care sunt aproape imposibil de obținut fără să nu seci unu-două-trei izvoare și atunci ajungi să nu mai ai cu ce să te speli la popou :). La o astfel de casă, bineînțeles cu niște dimensiuni în care să nu te simți că locuiești într-o scorbură de veveriță, se lucrează cel puțin 3-4 luni la foc continuu doar pentru ridicarea și închiderea ei. În plus o astfel de casă necesită căldură ca să se usuce pereții, care trebuie să fie foarte groși (de la jumătate de metru în sus) pentru a putea susține măcar o mansardă, ori aici în Vale căldura este doar ziua pe timp de soare, iar seara chiar în plină vară sunt necesare haine groase. Alt impediment ar fi fost paiele necesare amestecului de cob. Având în vedere că vorbim despre o casă și nu o colibă, sunt necesari foarte mulți baloți de paie care nu se găsesc în zona noastră (prin zonă mă refer la proximitate, nu la 60-100 de kilometri distanță). A nu se confunda baloții de paie cu fânul. Acesta din urmă este din abundență, însă nu este un liant la fel de bun ca paiul. Chiar dacă s-ar găsi la 50 de kilometri de noi, baloții sunt voluminoși și trebuie transportați cu un tir/o basculantă care ar costa nejustificat de mult, iar șansele să intre în Vale în anotimpul noroios (adică octombrie-iunie) sunt aproape nule. Un alt argument a fost experiența cu șoarecii. Dacă ar intra șoarecii în pereți nu mai este nimic de făcut decât ori să dărâmi pereții căutându-i și explicându-le că trebuie să se mute fiindcă aceea este casa ta, ori să te muți sub clar de lună. Într-adevăr poți să introduci un prădător natural al lor, pisica, în tablou, însă din punctul nostru de vedere animalele nu sunt proprietatea noastră ca să le ținem pe lângă casă pentru că avem nevoie de ele. În plus, câți șoareci poate o pisică să mănânce într-o zi? Cu siguranță nu destui pentru a apăra toți pereții casei. Casele din pământ bătut implică o muncă fizică extremă care poate doborî orice fel de meșter în zilele toride de vară, astfel că neavând rezervați câțiva Hercules, am renunțat rapid la idee. Casa din bârne este după părerea mea cea mai greu de făcut dacă nu ai pe cineva foarte priceput care să te ghideze. Lemnul (bârnele) se taie în timpul iernii și se lasă la uscat până primăvara-vara. Piatra pentru fundație trebuie adusă cu căruța sau cu basculanta. Dacă este vorba despre o casă în deal trebuie făcută o fundație mai adâncă, deci implică și mai multă piatră. O astfel de construcție se poate întinde și pe ani de zile, ceea ce noi nu ne permiteam din simpla dorință de a ne muta în propria noastră casă cât mai curând.

Acum un an, eram în aceeași cameră cu tatăl meu și încercam să-i explic pe limba mea cum arată în capul meu casa pe care ne dorim să o construim în Vale. Câteva luni mai târziu și multe nopți nedormite, a luat naștere încet-încet primul desen tehnic al casei. Știam că va fi o casă pe piloni din lemn, că va avea scheletul din bârne, că va fi acoperită și în interior și în exterior cu scândură și că va avea o lungime de 8 metri cu 4 metri lățime. De aici și până la construcția în care momentan locuim, am trecut prin atât de multe aventuri încât putem să declarăm acest an, cel mai aventuros din viața noastră, încărcat de bucurii și învățăminte.

Această căsuță este prima noastră casă proprietate personală. În toți cei 12 ani de când ne-am unit destinele am locuit în casele altora, așa că era și timpul ca și noi să ne luăm zborul și să ne construim o căsuță pe placul nostru. Pentru noi a fost de la început foarte important ca prima noastră casă să se afle într-un loc retras, curat și liniștit, astfel că Valea a îndeplinit toate condițiile acestea.

După 4 luni de desene tehnice, discuții aprinse și multă dragoste și pasiune, casa noastră avea pe hârtie o fundație din piloni de lemn, un parter înalt de 2,5 metri compus din hol, baie și cameră de zi, o mansardă cu pereți înalți de 1,3 metri open-space, și o terasă minunată cu o priveliște de vis de 2 metri pe 4 metri.

În continuare voi descrie fundația și scheletul, urmând ca în celelalte articole să scriu și despre acoperiș, pereți, podele, terasă și izolație.

Pe la începutul lunii aprilie am cumpărat o parte din lemnele necesare pentru structură, adică bârnele (coame, căpriori, clești, contrafișe etc.). Acestea s-au bucurat de o vreme ”minunată” cu ploi zilnice. Până la mijlocul lui iulie eram în fiecare zi, în fiecare oră cu ochii pe cer și cum observam că se apropie nori negri fugeam să le acoperim. Deci, le descopeream cum trecea ploaia și le acopeream cum venea ploaia. De multe ori nu am mai avut timp să le acoperim, norii fiind mai rapizi decât eram noi iar de multe ori au fost alarme false. Norocul nostru era că odată trecută ploaia se făcea foarte cald și se uscau lemnele.

Prin iunie am reușit să facem rost de piloni pentru casă. Aceștia sunt salcâmi, și sunt alături de stejari, unii dintre cei mai rezistenți copaci din România. Se cunosc poduri care sunt susținute cu piloni de salcâm (deci sunt scufundați în apă) care au peste 80 de ani și care nu au putrezit. Salcâmii au trebuit aduși la locul viitoarei case cu căruța, apoi decojiți cu toporul, lăsați la uscat și vopsiți cu ulei ars de două ori, operațiuni de care s-a ocupat în mare parte Alex.

Tot el a săpat cele 18 gropi necesare introducerii pilonilor în pământ cu o adâncime de aproximativ 60-70 centimetri și cu un diametru care să permită să încapă și pilonul și betonul. Bineînțeles că tot plouând, gropile se tot acopereau cu apă și în cele din urmă cu mâl. Astfel că în ziua în care trebuiau puși pilonii am scos apa din gropi și am folosit-o la amestecul pentru beton. Betonul a fost făcut din apă, ciment și pietriș. Acesta din urmă a fost adus de la pârâul Cerna cu o basculantă și mai apoi încărcat manual în căruță și urcat până la locul casei. Atunci când se turna betonul, am aruncat și pietre mari în acesta pentru o legătură mai bună. Așezarea pilonilor în pământ a durat aproximativ o zi de lucru, adică vreo 8 ore minus pauza de masă și alte pauze, în total vreo 6 ore de lucru într-o zi de vară fierbinte cândva la sfârșitul lui iulie. Fiindcă terenul nostru este în pantă, pilonii sunt la înălțimi diferite. Astfel că pilonii din spate sunt la 30 de centimetri față de sol iar cei din față la 170 centimetri față de sol.

În tot acest timp noi am locuit într-un cort mare de 8 persoane ca să putem fi mai aproape de construcție și astfel am îndurat zilnicele ploi în cort. Trebuie să mărturisesc faptul că în mare parte din timp, să te miști odată cu cortul și să fii umed 90% din timp, nu a fost distractiv, însă viața la cort te poate învăța multe lucruri. De exemplu cum să supraviețuiești atacurilor șoarecilor, care s-au înmulțit peste măsură anul acesta, sau cum să dormi în aer proaspăt la temperaturi sub 5 grade Celsius, sau cum să suporți umezeala etc.

Revenind, după ce fundația s-a odihnit câteva săptămâni, s-a început lucrul la scheletul casei. Înainte de aceasta însa au fost tăiați toți pilonii la boloboc pentru ca scheletul să nu devină strâmb. Construcția scheletului a fost cea mai frumoasă, după părerea noastră, deoarece am avut ocazia să contribuim și să observăm înălțarea structurii propriei noastre case. Îmbinările (în coadă de rândunică) dintre bârne au fost un lucru foarte important pentru o astfel de casă și nu trebuia să rămână loc de greșeli, deoarece odată ce se greșește scheletul, se greșește toată construcția. Bârnele care formau prima platformă au fost și ele vopsite cu ulei ars. Bârnele care au rămas la vedere în interiorul casei au fost rindeluite și urmează să fie lăcuite.

Va urma…

Căsuța noastră din deal II

Căsuța noastră din deal III

Căsuța noastră din deal IV

Căsuța noastră din deal V


Galerie

În doi

În urechea stângă se aude un zumzăit. Încep să se audă și păsărele cu al lor ciripit. Este dimineață. Începe o nouă zi. O zi plină de frumusețe.

Deschizi ochii și te uiți lângă tine. El deschide ochii. Te privește ca și cum te vede pentru prima oară. Îți zice din priviri ceea ce tu știai deja, și tu îi zici lui. Îi zâmbești și îi arăți că ești nerăbdătoare să începi ziua. Te ridici din pat și îți întinzi trupul. Te uiți pe geam și îți mijești ochii spre soare. „Azi este o zi minunată cu soare”  spui cu voce tare. Te dezbraci de pijamale și te îmbraci cu o rochiță. Ieși afară, atingi roua cu picioarele goale, te uiți din nou la soare și aduci apă de la pârâu. Îți speli fața și dinții. Îți piepteni părul și ți-l prinzi într-un coc. Te duci în livadă și aduni câteva mere pentru micul dejun.

Îl iei de mână și vă uitați împreună la soarele dimineții și îi aduceți aminte Universului că sunteți recunoscători pentru viața pe care o trăiți. Râdeți și chicotiți iar râsul vostru se aude în toată valea.

Astăzi este ziua în care veți termina biblioteca. Lemnele trebuiesc doar tăiate și asamblate. Însă până acolo, vă faceți timp să mâncați împreună micul dejun. Întinzi o păturică pe jos și așezi pe ea mere, nuci, migdale și mure. Le mâncați cu poftă savurând fiecare îmbucătură în parte. Râdeți și iarăși râsul vostru se aude în toată valea.

Îl iei de mână și-l săruți așa cum nu ai mai făcut-o niciodată aducându-ți aminte în fiecare moment că împreună creați lucruri extraordinare în lumea aceasta. Primul lucru l-ați făurit deja iar voi știți asta. Dragostea care vă unește este cea mai mare realizare.

Lucrați până la prânz la bibliotecă apoi luați prânzul împreună. Un vecin se vede în depărtare și vă salută. Și pentru el este o zi deosebită fiindcă azi își inaugurează lacul. Schimbați vorbe între voi și păreri. Te bucuri să auzi că alte persoane vor veni în vizită. Te bucuri să auzi că valea aceasta care cândva era fără picior de om acum are parte de fericirea atâtor oameni.

Se face după amiază. Citești o carte și hop, deodată apare o vulpiță lângă tine. Nici nu te bagă în seamă. Trece pe lângă tine la jumătate de metru iar tu te bucuri ca un copil. Adulmecă un pic în jurul tău și apoi pleacă în treaba ei. El nu era acolo ca să vadă fericita întâlnire însă îi vei povesti imediat cum îl găsești. Îl strigi pe nume și apoi apare din pădure cu o buturugă enormă pe care s-a gândit să o transforme în scăunel. Vă minunați împreună de întâlnirea cu vulpița și apoi îți spune și el că a văzut o căprioară în depărtare. Esti fericită că viața este atât de darnică cu voi și îți continui ziua.

Plecați la o plimbare pe culmile văii și culegeți plante și fructe. El culege prune, mere și mure iar tu culegi salvie, sânziene și izmă. Vă așezați pe culme să trageți aerul adânc în plămâni. Vă uitați la frumusețile care se reflectă în ochii voștrii și încă nu vă vine să credeți că sunteți acolo. Râdeți de amintirile de demult și râsul vostru se aude în toată valea. Îl iei de mână și vă îndreptați spre casă.

Asamblați biblioteca pe peretele nerăbdător. Este superbă, așa cum ați visat-o. Acum aveți unde să vă depozitați zecile de cărți pe care le adorați atât de mult. Mâine probabil veți proiecta masa la care veți scrie toate trăirile voastre, așa cum ați promis.

Vă îmbăiați afară până se lasă seara cu apă călduță lăsată la soare să se încălzească. Când te usuci la ultimele raze ale soarelui observi o bufniță care își deschide larg aripile și vine înspre tine. De fapt venea spre copacul din spatele tău însă tu ai impresia că venea să te salute. Păsările își răresc ciripitul și viespile se ascund în cuib.

Te duci din nou la pârâu și aduci apă proaspătă. În drumul tău întâlnești o șopârlă mică foarte colorată. O saluți și îți vezi de drum. Intri în casă și el te așteaptă lângă foc. A pornit soba fiindcă serile au devenit mai reci de când s-a scurtat ziua. Îți iei o lumânare lângă tine și citești o carte. Îți aduci aminte ce zi minunată a fost azi și cât de mult ai râs. Lași cartea și îl iei în brațe. Îi mulțumești că este cine este și că este acolo cu tine. Râdeți de se aude în toată valea. Râdeți până în toiul nopții. Și apoi adormi în brațele lui știind că fericirea ai reușit să o descoperi și că nimeni nu ți-o poate lua.

Postat de Roxana

Galerie

Revenirea la viață

Deși încă nu ne putem lăuda cu o ședere permanentă în Vale, în decursul anului trecut (2012), am petrecut destul timp acolo încât să putem să ne formăm o părere și mai ales o experiență. De fapt, mutarea noastră a început în cursul anului 2011, când am hotărât că Valea ne va deveni casă. De atunci și până în ziua de azi am pornit o tranziție lină spre o cunoaștere profundă.

Adevărul este că tot ceea ce știam noi la început despre natură, era că ea nu are nicio legătură cu viața noastră pe Pământ. Pentru noi plantele erau toate la fel iar animalele sălbatice sub nicio formă nu ne erau prietene. Acum realizez că noi cu cât știam mai puține despre natură cu atât știam mai puține despre noi. Cine suntem noi, ce simțim noi, ce facem noi. Totul era o pânză albă care aștepta să fie pictată.

În decursul anului trecut am observat foarte mulți oameni deciși să facă o schimbare cu impact major în viețile lor într-o direcție benefică. Mulți dintre ei probabil o vor face. Mulți încă se tem. Însă cea mai mare parte din ei o realizează chiar acum. Am văzut oameni care nu au nici cea mai mică tangență cu natura și totuși doresc să se reintegreze în ea. Am văzut oameni cărora le strălucesc ochii de entuziasm când vorbesc cu tine. Am văzut oameni flămânzi de informații. Am văzut oameni fericiți pentru alți oameni și oameni care trăiesc prin alți oameni.

Concret vorbind, noi suntem cele mai bune exemple ale noastre. Din două persoane egocentriste și nefericite au ieșit la suprafață două persoane care se descoperă pe sine și care redescoperă fericirea. Mai mult, am învățat că iubirea vine în multe forme și că ea se poate ascunde sub alte mii și mii de forme. Iubirea iartă și nu iartă, iubirea doare și nu doare, iubirea mângâie și nu mângâie…etc. Am învățat să o vedem în toate și în toți. Am învățat răbdarea și respectul, dragostea de sine și dragostea pentru cel de lângă tine. Iar cel mai important lucru pe care l-am învățat în ultimii ani este faptul că atunci când tu te schimbi, cei din jurul tău se vor opune schimbării tale. Asta este partea cea mai grea a schimbării, fiindcă nu știi cum să faci față unor astfel de atacuri. Nu te-a învățat nimeni lucrul ăsta. Nu știi ce să faci când îți pierzi prietenii pentru că ți-ai pierdut interesul în așa zisele „mici plăceri ale vieții” și în viața murdară din orașe. Nu știi ce să faci când familia ta este complet nepăsătoare față de noile tale proiecte de viață, care nu includ o mașină, un serviciu, un apartament și o rată la bancă. Devii dezorientat și începi să ai dubii. Începi să te întrebi dacă îți dorești cu adevărat să fii oaia neagră a societății și să fii arătat cu degetul. Însă pentru prima dată în viața ta, răspunsul va veni. Răspunsul era acolo doar că îl negai. ȘTII că vrei să fii oaia neagră pentru că nu mai poți trăi altfel. Îți asumi toate riscurile, inclusiv să-i pierzi pe cei din jurul tău, fiindcă știi că vor fi alții. Îți iei inima în dinți și pentru prima oară ai curajul să spui NU, nu voi mai fi sclav, NU, nu voi mai trăi așa ! Și din momentul acela realizezi că începi să te definești ca ființă umană.

Noi am trecut prin aceste trăiri și încă le mai experimentăm. În momentul în care te întorci cu spatele la turmă vei observa adevărul care stătea în spatele ei. Vei vedea că tu ai stat cu spatele la adevăr și că te-ai lăsat purtat de val. Dar, nu-i nimic, acum îl vezi în toată splendoarea lui. Acum vezi cu alți ochi. Cu ochii sufletului tău. Acum vezi ceea ce mulți alții încă nu văd și oricâte momente dificile vei avea, aceasta va fi singura ta alinare.

Un an în Vale ne-a învățat să respectăm natura, să o ascultăm și să o îmbrățișăm. Ne-a învățat că ea ne este prietenă veșnica și că altfel nu poate fi. Ne-a învățat că plantele, animalele, aerul, apa și vântul sunt toate creații perfecte care nu au nevoie de intervenția omului pentru a supraviețui. Însă cele mai importante lucruri le-am învățat de la noi.

Toate piedicile de la oraș vor avea tendința să te urmareasca aici. Ele sunt ceea ce tu ai fost până ai început să te schimbi. Aceste stereotipuri ți-au fost întipărite în minte încă dinainte să te naști. Mintea ta nu e vinovată. Nici tu nu ești de vină. Nici cei din jurul tău. Nici cei din culise. Nimeni nu are nicio vină. Pur și simplu așa sunt lucrurile. Pur și simplu așa a ajuns rasa umană. Așa am decis noi, nu alții. În natură, însă, se va produce miracolul pe care l-ai așteptat dintotdeauna: toate vor dispărea dacă tu le lași să dispară. Dacă le vei ține strâns, nu vor pleca, te vor defini în continuare. Așa că, trebuie să fii hotărât dacă tu ești cel de la oraș sau cel din libertate.

Pentru noi a fost simplu să ne hotărâm însă a fost greu să ne despărțim. Am preferat să ne luăm la revedere de la viața anterioară într-o perioadă mai lungă care să ne facă să ne respectăm acea viață. Îi aducem laude și o respectăm pentru că datorita ei suntem ce suntem azi. Dacă nu trăiam ceea ce am trăit anterior probabil nu am fi învățat ceea ce știm azi. Probabil viața nu ar fi fost atât de dulce azi.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: