Revenirea la Natură – Produse vegane BIO/ECO/Organice – Handmade – Vegan

Posts tagged ‘vatra de familie’

Galerie

Valea Curcubeului în România Liberă

http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/robinson-crusoe-de-bunavoie–%E2%80%9Enaufragiatii%E2%80%9C-din-valea-curcubeului-335760

http://suntsanatos.ro/stil-de-viata/alex-si-roxana-revenirea-la-natura-valea-curcubeului.html

http://www.financiarul.ro/2014/06/03/alex-si-roxana-revenirea-la-natura-valea-curcubeului/

Galerie

Partea 4 – Prima casă renovată

În vara anului 2012, respectiv în lunile august-octombrie am reconstruit o casă veche de aproximativ 60-70 de ani. La început am sperat să fie vorba doar despre o casă care necesită anumite amenajări interioare și cel mult o renovare, însă ne-am făcut iluzii degeaba. Starea în care se afla acea casă era cel puțin deplorabilă. Casa nu mai fusese locuită de 15 ani și a fost lăsată să se descompună încetul cu încetul. La acest fapt s-au adăugat umezeala, mucegaiul, șoarecii, și bineînțeles vârsta înaintată.      

Când am pășit pentru prima oară în casă, am avut impresia că mă aflu într-o casă a groazei în care doar fantomele ar putea locui. Mi-am întors privirea către Alex și cu lacrimi în ochi, i-am zis că „aceasta nu poate să fie făcută locuibilă. Cel puțin doar noi doi nu avem cum. Noi suntem simpli orășeni, nu reconstruim case.” Ca de obicei soțul meu mi-a demonstrat că nimic din lumea asta nu este imposibil și mi-a spus că „vom găsi noi o soluție. Mai așteaptă puțin”. În zilele ce au urmat, răbdarea ne-a fost pusă la încercare într-un mod barbar. Știam că dacă nu făceam acea casă locuibilă, nu aveam unde să locuim în Vale până vom deveni proprietari și vom reuși să ne construim casa pe terenul nostru. Știam că era ultima noastră șansă. Știam că dacă nu reușim să o reconstruim până la venirea toamnei, suntem condamnați să locuim în cort la 0 grade Celsius noaptea. Și mai știam că nu aveam cui să-i cerem ajutorul.

Încet-încet am lăsat gândurile la o parte, și am început să curățăm casa pentru a fi pregătită de marea operațiune. Alex împreună cu un prieten au reușit să curețe casa și să scoată toată mobila îmbâcsită de mirosuri insuportabile. Au curățat beciul, podul și bucătăria de vară. Însă cu cât curățau mai mult, cu atât mai descompusă părea casa. În una din camere, jumătate de tavan căzuse iar în cealaltă căzuse un perete. Imaginea era din ce în ce mai sumbră.

Câteva zile mai târziu, pe cărarea din fața cortului nostru, apare un bărbat cu mustață care ne zâmbește prietenește salutându-ne. Aflăm că este vecinul nostru și că locuiește puțin mai sus de terenul nostru, într-un mic cătun. Intrăm în vorbă și descoperim că barbatul care deși părea extrem de fragil, este de fapt priceput la toate. Îi place să lucreze la orice, este fierar, tâmplar, stupar, oier, agricultor, un adevărat meșteșugar, și toate într-un singur pachet de 60 de kilograme. Îl întrebăm dacă este interesat să ne ajute, bineînțeles contra cost, la reconstruirea casei. Bărbatul ne-a spus că nu are timp, că nu are cum să ne ajute și apoi ne-am spus la revedere.

Ne-am trezit a doua zi dezamăgiți și oarecum supărați… dar când am privit la stânga am observat figura slăbuță a bărbatului! Venise să ne anunțe că ne va ajuta la casă. Universul ne răspunsese. Salvarea venise!

În decurs de 10 zile, care nu au fost consecutive, Alex și vecinul nostru au muncit de dimineață până seara la casă. Au înlocuit 33 de bârne (lemnele ce alcătuiesc pereții casei), au decupat loc pentru o ușă între camere și au și montat-o, au schimbat un geam cu tot cu ramă, au reparat acoperișul și hornul, au adăugat bârne de susținere în beci, au prins pereții prin exterior cu scoabe, au schimbat jumătate din dușumeaua unei camere și au mai peticit fundația. În timpul acesta eu am înlocuit sute de bețe de alun ce susțin tencuiala pe pereți.

Pentru că acoperișul să fie reparat trebuia ca podul să fie curățat de cuiburile de viespii. Fiindcă nu ne dorim să pricinuim rău vreunei ființe inutil, am hotărât ca în loc să le fumegăm sau să le otrăvim, să le luăm cuiburile și să le mutăm. Am procedat astfel: am așteptat orele 11 noaptea pentru ca viespiile să se strângă în cuiburi și să fie amorțite de frig. Doi oameni au urcat în pod. Unul ținea un bidon mediu în timp ce celălalt tăia cuibul prins și îi dădea drumul în bidon. Apoi îi punea capacul și îl pasa celui care aștepta bidonul jos la scara de la pod. Acesta lua bidonul, îi scotea capacul și îl vărsa mai încolo, la vreo 50 de metri de casă. Și astfel în seara aceea am scăpat podul de vreo 30-40 de cuiburi de viespii fără să fie înțepat nimeni.

Când vecinul nostru a părăsit „șantierul”, am rămas doar noi pe baricade să terminăm pereții, tavanul și holul. Am tencuit pereții cu un amestec de ciment, nisip și var. Am reparat tavanul și am văruit. După ce s-a mai uscat mortarul, am bătut în cuie polistiren de 2 cm în camere pe pereți și de 5 cm în hol pe pereți și pe tavan. În pod am aplicat un strat de vată minerală de 5 cm. Am acoperit găurile dintre polistiren (fiindcă pereții nu au ieșit drepți) și cele de pe hol cu spumă poliuretanică. Am vopsit două geamuri în alb ca să se deschidă cât mai mult camera și am schimbat 4 geamuri lipsă/sparte. Peste polistiren am prins o pânză din in de culoare natur. Am curățat soba veche din metal și am tapetat-o prin interior cu cărămidă de șamotă. Pe hol am lipit linoleum pentru a fi mai ușor de curățat. 

Când a început frigul, pe la începutul lui octombrie, ne-am hotărât să ne mutăm în casă chiar dacă încă mai erau multe de făcut. Am terminat o cameră și ne-am amplasat cortul mic în mijlocul acesteia. Și în ziua de azi dormim tot în cort (iunie 2013) deoarece ni se pare extrem de confortabil. Între timp am construit un pat și rafturi, toate din scândură. După ce am terminat și camera cealaltă, prin decembrie, am mutat cortul împreună cu toate hainele și alimentele noastre. Noi îi spunem camera de seară. Tot aici am amplasat o sobă de teracotă.

Camera de zi este un fel de bucătărie, utilată cu o plită pe gaz, butelie, sobă, o așa zisă „chiuvetă”, o „canapea” care este de fapt bancheta din spate de la mașina noastră, un umeraș pentru hainele folosite frecvent, un cuier pentru geci, două băncuțe și multe covorașe din bumbac.

Holul este cămară pe timp mai friguros și un fel de baie pentru dușul din fiecare seară. Aici depozităm alimente, încălțăminte și diferite scule.

Beciul este locul în care ne depozităm murăturile, diferite alimente, scule și unelte, și scândura din care vom confecționa mobilă.

În pod nu depozităm nimic deoarece acesta se umple de cuiburi de viespii odată cu venirea primăverii. Și fiindcă nu dorim să ne luptăm cu acestea din nou, le lăsăm în pace.

În curte avem câteva șoproane în care ne depozităm uneltele utilizate frecvent, și lemnele de foc. Unul din acestea a devenit reședința celor două cățelușe pe care le-am adoptat, Bella și Bianca.

În ciuda eforturilor noastre nu am reușit să racordăm casa la curent electric. Aparatele electrocasnice (blender, râșnița, storcător) le alimentăm la un generator pe benzină de 650W atunci când avem nevoie de ele. Micile electronice (telefoane, acumulatori) pe care le deținem, le încărcăm pe la vecinii noștri (localnici). Le suntem extrem de recunoscători acestora pentru amabilitatea lor și ospitalitatea de care dau dovadă. Poate în viitor vom reuși să avem o sursă de curent mai aproape de casa în care locuim. În iarna 2013 am achiziționat un panou solar de 100W cu care reușim să ne încărcăm toate electronicile mici. 

Casa am renovat-o ca și cum ar fi a noastră. Nu ne-am zgârcit la materiale și nici nu am făcut rabaturi. Toate materialele le-am transportat (cu un total de peste 1300km din cauza distanței până la locul cu materiale) cu ajutorul mașinuței noastre, un minunat utilaj rusesc, LADA NIVA 4×4. Chiar dacă încă nu am locuit în ea decât vreo 4 luni, sperăm ca ea să ne țină și de cald și de rece. Materialele pe care le-am folosit deși nu sunt dintre cele mai ecologice, știm că noi compensăm cu toate plantele și toți copăceii pe care îi plantăm în fiecare toamnă/primăvară și prin viața curată pe care încercăm să o îmbrățișăm zi de zi. Poate că nu este foarte ecologic nici polistirenul, nici vata minerală, nici spuma poliuretanică, însă anotimpul secetos și mai apoi frigul nu ne-au permis să ne gândim la alternative.

Le mulțumim tuturor care au contribuit la realizarea casei, de la cei care ne-au îngăduit să locuim în ea, cei care ne-au produs amintiri extrem de amuzante, cei care au muncit cot la cot cu noi, până la cei care doar ne-au încurajat verbal. Fără voi tot am fi fost bine, însă nu se știe cum. Cu voi am reușit să ne întindem limitele aproape de maximul pe care îl credeam noi că-l avem și să învățăm să fim buni la toate, inclusiv la reconstrucții de case.

Va urma…

PARTEA 1 – Schimbarea

PARTEA 2 – Alegerea

PARTEA 3 – Terenul

PARTEA 5 – Prima grădină

PARTEA 6 – Căsuța noastră din deal I

PARTEA 7 – Căsuța noastră din deal II

PARTEA 8 – Căsuța noastră din deal III

PARTEA 9 – Căsuța noastră din deal IV

PARTEA 10 – Bella și Bianca

PARTEA 11 – Căsuța noastră din deal V

Galerie

Dulce libertate

În decursul fascinantei șederi a omului pe planeta Terra un singur cuvânt asociat cu un sentiment l-a forțat să evolueze în ceea ce este astăzi. Cuvântul acesta l-a încurajat să se comporte ca o ființă superioară pe un lanț trofic pe verticală. Acest cuvânt l-a determinat să extermine și să nimicească totul în jurul lui indiferent de consecințe. Și totuși, acest cuvânt l-a făcut să fie astăzi cel care pentru prima dată în mii și mii de ani, se trezește și schimbă lumea în care trăiește. Sentimentul care îi este atașat cuvântului își face simțită apariția. Oamenii se unesc sub acest cuvânt. Oamenii nutresc acest cuvânt și pentru planeta pe care locuiesc. Oamenii devin oameni! Oamenii își doresc ceea ce au avut dintotdeauna însa nu au avut ocazia să guste: libertate.

Și totuși libertatea rămâne exact ceea ce este, o iluzie. Ne place să ne creăm iluzia că suntem liberi, că avem propria viață în control, că și copiii noștri sunt liberi. Iluzia bineînțeles că nu dăunează atâta timp cât ești în categoria celor adormiți. Cei care s-au trezit însă nu mai doresc să trăiască în iluzie ci își doresc să cunoască această trăire, să o experimenteze, să profite de ea. Iluzia îți dă doar o mică idee despre cât de minunată poate fi libertatea. Dacă o iluzie este atât de puternică, oare a fi liber cum o fi?

Toți avem impresia că dacă noi ne-am trezit și căutând libertatea, vom reuși vreodată să o atingem. Adevărul este că o vom atinge, însă doar atunci când toate ființele de pe planeta noastră vor fi libere, fiindcă toți suntem unul, iar dacă unul este subjugat, toți sunt subjugați. Dacă o ființă simte sclavia și lipsa de libertate, toți o simțim. Este o iluzie să crezi că tu poți fi liber într-o lume de sclavi, unde a subjuga pe cei așa ziși „inferiori” este la modă. Într-o lume în care tortura și batjocura pe motiv de rasă, culoare, etnie, religie, specie sunt ceva „normal”. Într-o lume în care ne omorâm între noi, ne omorâm vecinii de planetă, ne tăiem pădurile care ne oferă oxigenul necesar să trăim, ne poluăm apele fără de care am muri în trei zile, este greu de crezut că există oameni liberi. Chiar dacă ești pustnic și locuiești departe de „lumea cea rea”, tot vei fi un captiv al sistemului fiindcă frații tăi, prietenii tăi, vecinii tăi, compatrioții tăi, sunt victime ale sclaviei. Iar tu ești exact ceea ce sunt și ei. Dacă ei sunt nefericiți, oricât de mult te vei chinui să crezi că tu nu ești, nefericirea lor se va reflecta în tine mai devreme sau mai târziu.

Ființele care trăiesc în lumea noastră sunt ființe diferite, însă nu sunt ființe separate. Nimic nu este separat de un alt lucru. Toți avem aceeași bază. Toți suntem ființe și locuitori ai acestei planete. Dacă ar fi să definesc ființele de pe Terra ar fi astfel:  ființe create din iubire, făcute să trăiască libere, fiecare urmându-și ciclul vieții. Suntem făcuți să fim liberi însă preferăm să nu fim, să ne complicăm existența, să învățăm pe calea cea grea.

Orașele, după părerea mea, sunt motoarele civilizației unde pornește schimbarea, unde se trezesc oamenii. Aceia care locuiesc în natură au descoperit, poate, cum funcționează viața iar pentru ei misterul este elucidat. Însă cei de la orașe, vor face cu adevărat o schimbare. Ori vor abandona încet-încet orașele și vor da un exemplu, ori vor rămâne și își vor recăpătă libertatea exact acolo unde au pierdut-o. Neabandonarea orașelor este un gest extrem de eroic. A rămâne pe baricade și a schimba din interior problema, este o alegere personală, pe care eu o aplaud și le mulțumesc tuturor care deja o fac.

Noi am optat să ne facem o viață departe de orașe, însă sunt atât de mulți oameni deosebiți cu idealuri mărețe în orașe încât am realizat că vrem să luăm parte și la ceea ce se întâmplă în mijlocul lor. Oricât de mult am încercat să ne despărțim de civilizație, am realizat că acolo ne-am născut, nu în mijlocul naturii virgine de care avem parte în Vale. Este un scop pentru care deciziile cele mai bune pe care le-am luat în viețile noastre, au fost luate în cadrul civilizației moderne. Probabil că dracul nu este atât de negru pe cât îl vedem. Nu orașele sunt de vină, ele nu s-au ridicat singure, și nici oamenii nu sunt de vină. Poate că undeva, cândva, noi am schimbat libertatea pe opusul ei, sclavia, și le-am permis altora să ne conducă viețile fiindcă noi ne săturasem să o mai facem, și astfel s-a creat un sistem din care este dificil să mai ieșim. Dificil, dar nu imposibil.

În lunile petrecute în oraș am realizat că nu suntem singuri, că niciodată nu am fost singuri, că generația noastră nu este una de sacrificiu ci una care va schimba lumea. Pentru prima oară, am realizat că noi suntem schimbarea. Noi vom opri sclavia și batjocura. Noi ne vom ridica și vom vorbi în locul planetei noastre. Dacă nimeni nu o aude suferind, atunci noi vom țipa în locul ei. Dacă nimeni nu aude sutele de milioane de animale suferinde care sunt private de viețile lor, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude milioanele de copiii care mor de foame, noi vom vorbi în locul lor. Dacă nimeni nu aude miliardele de copaci căzuți la pământ, noi vom vorbi în locul lor. Noi suntem schimbarea și acum mai mult ca niciodată ne dorim să devenim ceea ce am fost meniți să fim: liberi.

Libertatea nu se va impune niciodată prin forță și violență. Libertatea este acel lucru care curge în venele fiecărui om, și niciun fel de violență nu o va scoate la suprafață.

Nu mai ne dorim să ni se spună ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm, ce apă să bem, ce aer să respirăm, când să ne ducem la baie, cu ce să ne spălăm rufele, când să ne maturizăm, cu cine să vorbim. De data asta noi ne alegem viitorul. Nu mai dorim să ni se spună pe cine să votăm. De data asta noi ne vom alege liderii, cei care pot cu adevărat vorbi în locul nostru.

Scopul acestui articol este acela de a oferi o perspectivă nouă celor care vor dar au impresia că nu pot. De a realiza că nu sunteți singuri. Că fiecare din noi este un sprijin pentru alții. Că libertatea este mai mult decât o iluzie și împreună schimbăm viitorul.

Postat de Roxana

Galerie

În doi

În urechea stângă se aude un zumzăit. Încep să se audă și păsărele cu al lor ciripit. Este dimineață. Începe o nouă zi. O zi plină de frumusețe.

Deschizi ochii și te uiți lângă tine. El deschide ochii. Te privește ca și cum te vede pentru prima oară. Îți zice din priviri ceea ce tu știai deja, și tu îi zici lui. Îi zâmbești și îi arăți că ești nerăbdătoare să începi ziua. Te ridici din pat și îți întinzi trupul. Te uiți pe geam și îți mijești ochii spre soare. „Azi este o zi minunată cu soare”  spui cu voce tare. Te dezbraci de pijamale și te îmbraci cu o rochiță. Ieși afară, atingi roua cu picioarele goale, te uiți din nou la soare și aduci apă de la pârâu. Îți speli fața și dinții. Îți piepteni părul și ți-l prinzi într-un coc. Te duci în livadă și aduni câteva mere pentru micul dejun.

Îl iei de mână și vă uitați împreună la soarele dimineții și îi aduceți aminte Universului că sunteți recunoscători pentru viața pe care o trăiți. Râdeți și chicotiți iar râsul vostru se aude în toată valea.

Astăzi este ziua în care veți termina biblioteca. Lemnele trebuiesc doar tăiate și asamblate. Însă până acolo, vă faceți timp să mâncați împreună micul dejun. Întinzi o păturică pe jos și așezi pe ea mere, nuci, migdale și mure. Le mâncați cu poftă savurând fiecare îmbucătură în parte. Râdeți și iarăși râsul vostru se aude în toată valea.

Îl iei de mână și-l săruți așa cum nu ai mai făcut-o niciodată aducându-ți aminte în fiecare moment că împreună creați lucruri extraordinare în lumea aceasta. Primul lucru l-ați făurit deja iar voi știți asta. Dragostea care vă unește este cea mai mare realizare.

Lucrați până la prânz la bibliotecă apoi luați prânzul împreună. Un vecin se vede în depărtare și vă salută. Și pentru el este o zi deosebită fiindcă azi își inaugurează lacul. Schimbați vorbe între voi și păreri. Te bucuri să auzi că alte persoane vor veni în vizită. Te bucuri să auzi că valea aceasta care cândva era fără picior de om acum are parte de fericirea atâtor oameni.

Se face după amiază. Citești o carte și hop, deodată apare o vulpiță lângă tine. Nici nu te bagă în seamă. Trece pe lângă tine la jumătate de metru iar tu te bucuri ca un copil. Adulmecă un pic în jurul tău și apoi pleacă în treaba ei. El nu era acolo ca să vadă fericita întâlnire însă îi vei povesti imediat cum îl găsești. Îl strigi pe nume și apoi apare din pădure cu o buturugă enormă pe care s-a gândit să o transforme în scăunel. Vă minunați împreună de întâlnirea cu vulpița și apoi îți spune și el că a văzut o căprioară în depărtare. Esti fericită că viața este atât de darnică cu voi și îți continui ziua.

Plecați la o plimbare pe culmile văii și culegeți plante și fructe. El culege prune, mere și mure iar tu culegi salvie, sânziene și izmă. Vă așezați pe culme să trageți aerul adânc în plămâni. Vă uitați la frumusețile care se reflectă în ochii voștrii și încă nu vă vine să credeți că sunteți acolo. Râdeți de amintirile de demult și râsul vostru se aude în toată valea. Îl iei de mână și vă îndreptați spre casă.

Asamblați biblioteca pe peretele nerăbdător. Este superbă, așa cum ați visat-o. Acum aveți unde să vă depozitați zecile de cărți pe care le adorați atât de mult. Mâine probabil veți proiecta masa la care veți scrie toate trăirile voastre, așa cum ați promis.

Vă îmbăiați afară până se lasă seara cu apă călduță lăsată la soare să se încălzească. Când te usuci la ultimele raze ale soarelui observi o bufniță care își deschide larg aripile și vine înspre tine. De fapt venea spre copacul din spatele tău însă tu ai impresia că venea să te salute. Păsările își răresc ciripitul și viespile se ascund în cuib.

Te duci din nou la pârâu și aduci apă proaspătă. În drumul tău întâlnești o șopârlă mică foarte colorată. O saluți și îți vezi de drum. Intri în casă și el te așteaptă lângă foc. A pornit soba fiindcă serile au devenit mai reci de când s-a scurtat ziua. Îți iei o lumânare lângă tine și citești o carte. Îți aduci aminte ce zi minunată a fost azi și cât de mult ai râs. Lași cartea și îl iei în brațe. Îi mulțumești că este cine este și că este acolo cu tine. Râdeți de se aude în toată valea. Râdeți până în toiul nopții. Și apoi adormi în brațele lui știind că fericirea ai reușit să o descoperi și că nimeni nu ți-o poate lua.

Postat de Roxana

Video

Festivalul Comunităților Autosustenabile Brașov Decembrie 2012

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: